Carte de Crăciun – Gloria şi unicornul magic

Nu se poate să prezint cărţi de Crăciun şi să nu includ şi Gloria şi unicornul magic, mai ales că tocmai ce s-a lansat şi e proaspăt ieşită din tipar. Lansarea a fost tare emoţionantă, toate autoarele – subsemnata, Miruna Mărgărit, Monica Popescu, Ana Nicolescu şi Tily Nicolae, eram încordate şi emoţionate la maxim, dar căldura cu care ne-a învăluit publicul ne-a făcut să uităm de trac şi sper că am reuşit să transmitem celor care au venit cât de importantă este pentru noi această carte precum şi susţinerea lor. Iar punctul culminant al serii, pentru mine, a fost când Eliza a venit la mine cu o carte şi mi-a spus: “Mami, îmi dai un autograf?”

Lansare Gloria si Unicornul magic - foto Cristina Nichitus Ronce

La lansare a fost multă lume, copiii au avut parte de activităţi distractive organizate şi moderate de Park Lake Shopping Center, o gazdă generoasă pentru lansare, cu un spaţiu aerisit, larg şi frumos – cu siguranţă vom mai reveni acolo. Am avut doi fotografi care au surprins, fiecare în felul lui, zâmbetele şi fericirea de pe chipurile noastre dar şi ale participanţilor – Cristina Nichituş-Roncea şi Cătălin Năstase – şi pentru cine a vrut să se amuze, am avut şi o cabină foto de la Studio Magique. Găsiţi pozele făcute de toţi, precum şi detalii despre fiecare, pe pagina evenimentului. La final a fost nebunie cu baloanele oferite de Blu Party, s-a lăsat cu lacrimi dar şi cu bucurie când am început să le împărţim, iar fursecurile în formă de unicorn oferit de Livrez fericire au adus zâmbetul pe chipul Elizei, care se cam supărase că nu câştigase nimic la tombolă – are o pasiune pentru tombole iar aici am avut trei – de la Meli Melo, de la Celebook şi de la editura DPH.

Probabil că sunteţi curioşi despre ce este cartea. O să vă redau cuvintele Mirunei Mărgărit, una dintre autoare, pentru că ea o spune cel mai bine: “Cartea este despre o fetiţă care se simte respinsă şi mai puţin importantă dupa naşterea frăţiorului mai mic şi aventura prin care trece ea înainte să îşi regăsească locul în familie, loc care nu-i fusese luat de nimeni. Este o poveste educativă şi vindecătoare pentru relaţiile părinţi/copii şi fraţi. Sentimentele sunt aceleaşi şi pentru fetiţe şi pentru băieţei, cred că orice copil se poate regăsi în situaţie indiferent de sex.”

interior-gloria

La noi s-au tradus mai multe cărţi pe tema geloziei între fraţi dar vă spun că niciuna dintre ele nu forează atât de adânc în sufletul copilului care se simte dat la o parte şi niciuna dintre ele nu o să vă stârnească atât de multe sentimente şi emoţii ca această carte. Şi ştiţi de ce? Pentru că ea este scrisă de nişte autori care au trăit la prima mână aceste sentimente – oameni care au fost cândva copii care s-au simţit daţi la o parte în favoarea unui frate/unei surori, iar demersul de a scrie această carte a fost unul dificil dar şi eliberator pentru noi. În plus, la finalul cărţii găsiţi şi câteva sfaturi practice despre cum să gestionaţi mai uşor gelozia celui mare atunci când apare un bebe mic şi sunt sfaturi izvorâte din experienţa noastră practică, nu sunt doar teorii.

Găsiţi cartea pe site-ul DPH sau pe bebelibrarie.ro şi nu uitaţi că un procent din vânzări se duce către Asociaţia Unu şi Unu, singura asociaţie de părinţi din România care luptă pentru drepturile prematurilor.

În loc de discurs, am citit o temă la religie de-a Elizei
În loc de discurs, am citit o temă la religie de-a Elizei

În încheiere aş dori să mulţumesc şi postului de radio Itsy-Bitsy pentru susţinere (dacă ascultaţi Itsy-Bitsy, cu siguranţă aţi auzit şi spotul nostru) şi companiei Yves Rocher pentru darurile pe care mi le-a oferit la lansare. Data viitoare să băgaţi acolo o puternică cremă anti-rid, la câte emoţii am avut, sigur am nişte riduri în plus 😀

Cu Gloria vă mai puteţi întâlni pe 17 decembrie de la ora 17.00 la Centrul Comercial Auchan Drumul Taberei şi pe 18 decembrie de la ora 16.00 la Braşov, în Coresi Shopping Resort, unde vor avea loc încă două lansări, în prezenţa unora dintre autoare.

cover-fb

Sâmbătă, 17 decembrie, de la ora 17.00 vă așteptăm la Centrul Comercial Auchan Drumul Taberei pentru o discuție interesantă despre parenting cu Mamica urbană și Monica Popescu (Itsy Itsy Bitsy), un atelier creativ pentru cel mic și premii surpriză de la Hippoland Romania!

Tot ce trebuie să faceţi este să trimiteți un email cu confirmarea participării, numărul de telefon și vârsta celui mic la adresa office-romania@immochan.com.

Duminică, 18 decembrie, de la ora 16.00 vă invităm la Brașov, la Coresi Shopping Resort în Piaţa cu Copaci la o activitate specială, dedicată deopotrivă mamelor şi copiilor! Gloria si Unicornul Magic – prima poveste terapeutica scrisă de mame blogger va putea fi descoperită pas cu pas, cu emoţie şi bucurie la Coresi Shopping Resort.

Save

Save

Save

Save

Save

4 Replies to “Carte de Crăciun – Gloria şi unicornul magic”

  1. Daca mi ar fi spus cineva cat de greu va fi primul an cu un bebelus si un frate mai mare zau ca nu as fi crezut. au fost niste provocari pe care uneori nu credeam ca le vom putea gestiona. imi doresc cartea asta sa o citesc impreuna cu Dante, sunt sigura ca impreuna vom putea deslusi si analiza multe trairi ce l-au coplesit si pe el anul acesta. E pe lista de achizitii viitoare cartea :).

  2. Violeta.argatu says: Reply

    Am citit cartea, Laura.
    Printre multele noduri care mi s-au pus in gat, reusit sa-mi stapanesc ochii :p si n-au varsat pic de lacrima. La ultima pagina vocea mi-a disparut, dar am revenit. Ana a stat tot timpul rezemata de mine, si nu m-a intrerupt absolut deloc. Semn clar ca aceasta carte a fermecat-o . Este prima carte pe care i-o citesc cap coada fara intrerupere :). Sunt convinsa ca inainte de culcare o sa ma puna sa i-o citesc iar. Si iar, si iar :).
    Nu stiu ce-as putea sa spun mai mult… Povestea este minunata, grafica exceptionala. Cand am ajuns la paginile in care “ninge”, amandoua am dat cu mana :))). Totul pare atat de real….. Felicitari, de f(f+1) ori, FELICITARI! Si spor in continuare! Sper sa ne mai bucurati cu alte asemenea povesti. Cred c-ati muncit foarte, foarte mult, dar sunt sigura ca sunteti multumite de rezultat si ca aceasta carte va aduce multa liniste in casele oamenilor. Multumesc!

    1. Îţi mulţumesc pentru cuvintele deosebite, Violeta! Mă bucur că v-a plăcut cartea!

  3. violeta.argatu says: Reply

    Prea putine cuvinte deosebite :))).

    Dar iti mai las cateva, din partea Anei; “mami, poti te rrrrog, sa-mi mai citesti din Glorrrria si unicorrrnul magic? Imi place rrrrau, rrrrau de tot” :00- a reusit sa-l spuna si ea pe r si acum fiecare cuvintel care-l contine pe r,se transforma intr-un cuvant cu rrr prelung :d

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.