Coliere de chihlimbar pentru copii

colier de chihlimbar

Eu nu sunt genul care să creadă în terapii alternative, vă spun de la început asta. Cu excepţia fitoterapei, pe care am studiat-o din copilărie şi la care apelez ocazional (şi când spun fitoterapie mă refer la un ceai cu miere, un sirop de tuse din ridiche albă sau un unguent cu gălbenele), nu cred în majoritatea terapiilor alternative care au apărut mai demult sau mai recent şi în special nu în cele cărora li se face foarte multă reclamă. Evit şi să intru în dezbateri pe tema asta şi chiar pe medicul de familie îl mai fentez ocazional când povesteşte de biorezonanţă sau terapia cu uleiuri esenţiale. Îl ascult, dau din cap politicos, dar nu cred în asta. Cea mai mare încredere o am în medicina convenţională, chiar dacă evit, pe cât posibil, să apelez şi la ea. De altfel, la mine în casă, arunc frecvent medicamente expirate pentru că nu ajungem să le folosim. Dar asta nu înseamnă că nu am încredere în ele 😀

Acestea fiind spuse, o să vi se pară ciudat, poate, că mi-am dorit foarte mult un colier din chihlimbar baltic, atât unul de adult, cât şi unul de copil. Citisem mai demult despre ele şi despre faptul că sunt benefice persoanelor cu probleme dentare, evident nu am crezut în aşa ceva, însă am o afinitate deosebită faţă de chihlimbar. Încă din copilărie, eu îmi doream pietre de ambră şi nicicum rubine sau smaralde. Visam doar irizările galben-ciocolatii-verzui ale ambrei şi îmi doream enorm să am o bucăţică doar a mea. N-a fost să fie până acum când am văzut la copilul cuiva un colier din pietricele mici de chihlimbar şlefuit şi am decis că acum e momentul. Am comandat de la Graţiela Dolea (Cutiuţa cu chihlimbar) un colier făcut artizanal în Lituania din chihlimbar baltic şi îl port la gât (nu mereu) şi mă joc cu mărgelele, de parcă chiar m-ar încărca cu energie. Evident că l-am şi purificat înainte, cu sare de mare, să nu credeţi că mi l-am pus la gât chiar aşa 😀

colier de chihlimbar

Nu ştiu dacă mă ajută sau nu în vreun fel, dar faptul că am în sfârşit chihlimbarul meu îmi dă o stare de bine şi cred că e suficient şi atât. Cum sunt la modă acum colierele de chihlimbar pentru bebeluşii cărora le dau dinţii, mă întrebam ce părere aveţi voi despre aceasta metodă alternativă de… nu ştiu cum să-i zic, de prevenire, de tratament?! Aveţi încredere în aşa ceva? În ce chestii mai “ezoterice” credeţi când e vorba de copii (indiferent că e vorba de deochi, aţa roşie la mână, ceapa lângă cap pentru răceli sau terapia cu lampa de sare)?

Save

25 Comment

  1. M-am uitat un pic pe pagină, sunt foarte frumoase colierele.
    De când am născut primul copil nu mai suport nimic la gât, așa că nu m-au tentat niciodată bijuteriile de acest fel. Voi aprofunda, totuși, subiectul.

    Referitor la alte tratamente, ceapa la noi funcționează mereu, pentru ușurarea respirației noaptea. Și homeopatele, gemoderivatele, naturistele le folosim mereu. Rar am avut nevoie de medicamente clasice. Eu sunt mulțumită așa.

    1. Laura Frunză says: Reply

      Ce sunt gemoderivatele?

      1. Extracte din muguri de varii plante. Nouă ne priesc.

  2. Graţiela Dolea says: Reply

    Laura dragă, mulţumesc că ai scris de chihlimbarul “meu”. Mă bucur că te-am cunoscut, eşti un om aşa de cald şi radios! Pe blogul tău revin des când am nevoie de recomandări de cărţi 😉 şi idei de joacă. Să vă fie Noul An plin de bucurie şi sănătos tun! Te îmbrăţişăm, fetiţele îţi trimit gânduri “mov” de tulle 😉

    1. Laura Frunză says: Reply

      Multumesc, Gratiela! Va imbratisez!

  3. Nati says: Reply

    Nu stiam de efectele terapeutice ale chihlimbarului. Imi place si mie aceasta piatra, cand eram mica, mama mea avea o pereche de cercei si un inel cu chihlimbar, imi placea sa studiez pietrele, sa ma uit la soare prin ele. Si tot din Baltica erau. 🙂
    Ce inseamna purificat cu sare de mare? Se pare ca n-am habar de multe chestii, zici ca-s rupta de lume. 🙂

    1. Laura Frunză says: Reply

      Il pui 24 de ore in sare de mare sa se purifice deoarece se spune ca preia energiile celor prin mainile carora a trecut. Si stai linistita, nu esti rupta de lume, nici eu nu stiam inainte sa cumpar colierele 😀

  4. anca says: Reply

    Si mie imi palce chihlimbarul mult si chiar cred ca are proprietati de echilibrare, stiam ca metanierele erau initial facute din chihlimbar:).
    Singura data cand am aplicat o metda mai neortodoxa a fost acum doi ani cand am avut varsat de vant, aveam niste bubane uriase peste tot, nici nu mi se mai vedea obrazul, a fost groaznic si mi-a zis cineva ca trebuie sa port rosu, sa iasa mai repede bubele la suprafata – initial am ras, pentru ca nu avea nicio logica, dar am cautat ceva rosu si cum nu aveam nimic, am pus pe perna un prosop de-al Ilincai cu Minie Mouse:)) si am dormit pe el:))- parca ma simteam mai bine:))

    1. Laura Frunză says: Reply

      Ce-s alea metaniere?

      1. Violeta.argatu says: Reply

        Siragul de metanii (metanierul) nu este un obiect strict monahal, ci el poate fi foarte bine folosit si de catre oamenii din lume, de catre toti cei care vor sa se roage lui Dumnezeu. El nu este însa vreun fel de amuleta cu puteri magice sau exorciste, ca cele date de catre vrajitori sau mediumuri oamenilor naivi ca sa le poarte la încheietura mâinii sau la gât. Dimpotriva, este un adevarat obiect sfânt, ortodox, folosit pentu rugaciune.
        Exista doua moduri în care ne putem ruga folosind siragul de metanii:
        1. În orice moment al zilei în care avem putin timp liber, tinem metanierul în mâna stânga sau dreapta si miscam cu degetul de la un nod la altul zicând în acelasi timp rugaciunea: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul (pacatoasa)” sau „Prea Sfânta Nascatoare de Dumnezeu, miluieste-ma”.
        2. În momentul în care ne facem rugaciunea zilnica, dupa regula de rugaciune pe care ne-a dat-o duhovnicul nostru, putem tine siragul de metanii între degetul mare si aratator si miscam cu ajutorul degetului mare de la un nod la altul. La fiecare nod facem simultan urmatoarele doua lucruri: ne însemnam cu semnul sfintei cruci si rostim rugaciunea: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul”. Când terminam toate nodurile siragului de metanii, continuam în acelasi fel, de atâtea ori de câte ne-a spus parintele duhovnic.

  5. Soare Camelia says: Reply

    Buna ziua si la mulți ani !
    Din pacate la răcelile noastre, care au fost din plin si anul ce tocmai a trecut, nu au mers nici lampa de sare( care o avem de mai bine de un an …si sta aprinsă in fiecare noapte), nici ceapa tăiată pusă noaptea la capătul patului… 🙁 . Ii multumesc Domnului că nu am avut probleme cu dințișorii cand i-au ieșit…Cu toate ca imi place chihlimbarul nu i-am încercat proprietățile magice . Ce cred că a mers la fiica mea pt. imunitate a fost zincul efervescent si vit. C timp de o lună(in decembrie), in condițiile in care sotul meu a fost racit cobza de Crăciun . Sănătate si numai bine!

    1. Laura Frunză says: Reply

      Sub ce denumire ai gasit zinc efervescent si vitamina C?

      1. Soare Camelia says: Reply

        Zinkit 10 iar vit. C picături – o lună de zile (cu prescripție de la medic)…fiimea are peste 5 ani.

  6. Eu una nu cred și nu am crezut în terapii de genul așa cum nu cred nici în suplimente alimentare. Nu iau și nu am dat copiilor nici un fel de vitamină la pastilă pentru că sunt convinsă că-s mai bune din alimente ori fructe sau legume. Nu combat pe cei care le folosesc și le propovăduiesc pentru că am văzut de ce reacții am parte. Cât despre deochi și alte cele de genul, o fi, poate, un sâmbure de adevăr, dar nu știu dacă e bine să analizezi și aprofundezi. Și dacă-ți dă o stare de bine o piatră sau alta, ține-le pe lângă tine. Îți face bine la psihic și ăsta este un câștig garantat. Zile senine!

    1. si eu gandesc la fel 🙂

  7. adia says: Reply

    E un colier foarte frumos – si mie-mi place chihlimbarul, dar nu cred in puterea lui de vindecare sau de protectie, sau de imbunatatire a confortului mental. Nici in deochi, ata rosie.
    De terapia cu lampa de sare n-am auzit – daca e pentru ameliorarea problemelor respiratorii, atunci da, cred (pentru ca in salina eu respir mai bine, mi se desfunda nasul – am o rinita alergica). Daca e vorba de vreo protectie misterioasa, de vreo lucrare la nivel mental etc, atunci nu.
    Am incredere in Dumnezeu, in sfinti, in medicina clasica, in puterea de vindecare a plantelor si port la gat o cruciulita (nu ca pe un talisman miraculos, caci nu metalului din care e facuta ii atribui putere, ci mai ales pentru ca-mi aduce aminte de Dumnezeu, deci astfel pot sa-mi schimb gandurile si ma simt ocrotita cand imi amintesc de Dumnezeu).

    1. Laura Frunză says: Reply

      In curand o sa povestesc pe blog si despre lampa cu sare 😀

  8. Catalina says: Reply

    Eu am vazut practica asta in Franta, dar nu stiu sa zic daca avea efecte. Nu sunt deloc superstitioasa asa ca bebelusa mea nu poarta nici o ata rosie la mana sau altceva. Suntem o familie religioasa, asa ca noi am urmat recomandarile Bisericii Ortodoxe (botez la 40 de zile de la nastere, rugaciuni pentru lauza, etc). Am in general multa incredere in medicina conventionala, dar incerc sa nu abuzez de ea. Din fericire in afara de banalele raceli si de bolile copilariei, nu am avut probleme de sanatate, dar daca as avea probleme mari, m-as duce la doctor, nu as face biorezonanta.

  9. Violeta.argatu says: Reply

    Fitoterapie, Laura. Se folosesc mugurii, si nu planta ajunsa la maturitate ;).

    Mugurii conţin toată puterea de vindecare a viitoarei plante. Folosirea mugurilor şi a plantelor tinere în fitoterapie, ca remedii naturale eficiente indiferent de vârstă, poartă numele de gemoterapie. Gemoderivatele, produsele naturiste rezultate în urma cercetărilor din acest domeniu, asigură şi un drenaj biologic, prin care se elimină substanţele nocive produse în ţesuturi şi se restabileşte echilibrul biologic al organismului.

    Particularitatea gemoterapiei constă în valorificarea ţesuturilor vegetale embrionare proaspete, precum muguri, ramuri tinere, seminţe sau plantule, adică utilizează extracte de ţesuturi vegetale aflate în faza de creştere.

    În germeni, în muguri, precum şi în alte ţesuturi embrionare vegetale se vor regăsi, indiferent de vârsta plantei, proprietăţile de menţinere a reacţiilor anabolice ale celulei vegetale primitive, capabile de dezvoltarea tuturor potenţialelor însuşiri ale plantei, proprietăţi care nu se mai regăsesc la planta adultă.

    Cu alte cuvinte, puterea vindecătoare a plantelor este incomparabil mai mare la extractele din muguri, gemoderivatele, decît la utilizarea plantei în forma ei obişnuită, matură.

  10. Violeta.argatu says: Reply

    …” Cred intr-unul Dumnezeu”,in ajutorul preotului, in doctori adevarati :))) si cam atat :))))- vis-a-vis de ezoterism :p.

    Eu folosesc cat pot de des fitoterapia,leacurile “babesti” testate,si in cazuri extreme medicatia obisnuita. La noi ceapa pusa la nas are efect,(desfunda nasul), usturoiul pus la talpi opreste tusea, hreanul trateaza raceala, cartoful ras pus la gat ne scapa de rosu’n gat ,etc

  11. nu stiam de puternile chihlimbarului dar am mai auzit ca anumitor persoane li se potrivesc anumite pietre. Nu ma pricep, nu zic, eu nu port bijuteii.
    Despre proprietarile naturopatiei insa musai sa scriu, fiind o medicina foarte veche, de mii de ani. Am primit de curand cadou o carte franceza ce are peste 100 de ani cu plante si recomandari, nu am crezut tot ce citii acolo, desi cartea e adunata din scrierile manastirilor si experimente de sute de ani. Ei bine, la google am gasit studii de laborator care confirma anumite proprietati si minerale si enzime din plante si efectul lor, si ca sunt folosite plantele alea in medicamente. Asa ca in multe probleme e bine de cautat si plantele de alta data si modul de folosire stravechi, ca sunt gratis din natura si la indemana.

    In rest, mai nou aud ca in anumite tari casele de asigurari de sanatate deconteaza acupunctura si homeopatia, si au introdus doctori chinezi in spitale. Stiu ei ce stiu, nu acceptau asta daca nu aveau studii solide in spate.
    De biorezonanta nu am auzit, insa.

    Din pacate, dupa peste 10 ani de mers la medici prin Bucuresti, mi-am pierdut increderea in medicina conventionala: banii si publicitatea si comisioanele au distrus pe unii medici, si devenit pe alocuri o afacere. O zic tocmai ca am fost si la doctori cu modestie, ce nu mi-au dat retete ci sfaturi de bun simt si de igiena vietii reusind asa sa ma simt mai bine decat cu medicamentatie zilnica.

    1. Laura Frunză says: Reply

      Eu am o prietena foarte buna pasionata de medicina alternativa, crede in acupunctura, in tratamentul cu cristale etc Vorbeste cu atata fascinatie de asta, ca tind si eu sa cred, uneori. Dar numai cand o aud pe ea :)) In rest imi trece.

      1. de fapt termenii sunt amestecati. Acupunctura si medicina chineza e medicina veche de cateva mii de ani, cred ca una din cele mai vechi medicine, testata si recunoscuta de studii. Medicina moderna a aparut de vreo cateva sute de ani ( inca ma amuz cand citesc in cartile vechi de tratamentele ‘inovatoare’ cu mercur pentru sifilis – ca tot sarbatorim pe Mihai Eminescu azi), pe cand cea cu cristale …nu am citit niciun studiu solid (nici nu am cautat, sa zic pe aia dreapta) asa ca mi-ar placea daca ai intreba-o si de cateva carti. La naturopat iar sunt studii, fiind de fapt ca preventie din forme usoare ( adicalea nu merge cand am pierdut tot sangele dupa ce mi-am taiat mana dar o anemie recurenta o dreg cu carne si unele plante). Mai e un lucru mare in ziua de azi numit placebo: nu conteaza ce e aclo, daca omul e convins ca va fi bine (vezi fascinatia prietenei tale) apai asa ii merge; si negatia se aplica: daca omul e speriat de bombe ca face cancer si moare, apai ghici ce i se intimpla …

  12. Vio says: Reply

    Cand Andrei era micut a avut o super salivatie… Luni de zile. Multe. In rezumat balea,dar balea de storceai tricourile..ca si cum isi varsa o cana de apa pe el. In plus se iritase tot oe sub gura..nu mai stiam ce sa fac..
    O pediatra nemtoaica mi-a recomanat aceste colier..numai ca fi-miu nu il suporta 😀

    Asa ca..da..eu mai cred. Pe unele le aplic. Am in casa si lampa de sare 😊..am si nurofen,dar si belladona, la febra 40 ii pun si novocalmin si sosete cu apa si otet ☺
    Jonglez cu toate…iau din toate ce simt eu ca ar merge incercat.

Leave a Reply