Dosarul clopoţeilor de Crăciun

dosarul-clopoteilor-de-craciun_1_fullsize

Dosarul clopoţeilor de Crăciun face parte dintr-un teanc de cărţi care trebuiau prezentate pe blog înainte de Crăciun, însă au ajuns la mine târziu şi nu am mai apucat. Le prezint totuşi acum, chiar dacă e februarie şi noi deja meşterim la mărţişoare, ca să le aveţi în vedere pentru Crăciunul de anul acesta sau, de ce nu, pentru a le cumpăra şi citi chiar acum, savurând povestea, fără legătură cu sărbătorile.

La început am fost cam sceptică în ceea ce priveşte cartea asta pentru că mă încurcam mereu în numele copiilor (în carte se amestecă numele lor reale cu numele lor de detectivi, aşa că până la urmă mi-am făcut un bileţel cu numele, poreclele şi vârstele, pe care l-am ţinut între filele cărţii ca să mă uit mereu pe el în timp ce citesc), dar apoi m-am lăsat prinsă de povestea celor 4 copii (plus un câine) care încearcă să dezlege un mister – dispariţia a trei mii de clopoţei de Crăciun din parcul de lângă oraş.

dosarul-clopoteilor-de-craciun_1_fullsize

În timp ce citeam, am avut senzaţia că am în faţa ochilor un soi de scenariu pentru un Las Fierbinţi pentru copii căci avem în poveste toate tipologiile de personaje de care se face mişto în serialul menţionat – un primar aparent imbecil dar uns cu toate alifiile, un funcţionar care învârte tot felul de chestii dubioase, o secretară angajată de tăticu’ la primărie, un afacerist descurcăreţ, un malac proaspăt ieşit de la puşcărie în rol de Moş Crăciun, un electrician angajat cu diplomă falsă şi tot aşa.

M-a amuzat faptul că s-a încercat un “reveal” ca în filmele clasice cu detectivi, unul eşuat, însă. Pe dos faţă de o carte poliţistă adevărată, cititorii îşi dau seama din timp pe unde sunt clopoţeii şi cine sunt adevăraţii vinovaţi de toate incidentele din parc. Numai detectivii “angajaţi” să desluşească misterul – Gesicaflecer, Bolumbo şi Marlău par să bată pasul pe loc şi să nu le pice fisa (cu excepţia micului Scupidu, care tot încearcă să le spună ce a descoperit şi nimeni nu-l ascultă) şi tocmai asta face cartea extrem de distractivă pentru copii.

O recomand pentru 9+, e foarte haioasă, uşor de citit, cu multe dialoguri, fără divagaţii poetice, dar cu multe subînţelesuri şi ceva jocuri de cuvinte. De asemenea, recomand la pachet cu ea şi Dosarul Popcorn, prima carte cu Detectivii Aerieni. Nu am citit-o dar intuiesc că e la fel de haioasă. O s-o iau şi eu pentru că nu-mi place să am serii descompletate în casă 😀

Leave a Reply