Mărţişoare în serie – animăluţe

martisoare-animalute

Pentru băieţii din clasă, am decis să facem capete de animale, inspirându-ne din cartea Quilling pentru copii (Idei creative 90) de la editura Casa. Inspiraţia e foarte de departe, după cum vedeţi, căci nu prea ne-au ieşit ca în carte, însă atât timp cât munceşte Eliza singură la ele, eu zic că e suficient.

martisoare-animalute

Materiale: perforator care face discuri din hârtie (2.5 cm, e luat de câţiva ani de la Profi Art de pe Griviţei), fâşii de quilling, ac de quilling, lipici lichid, carioci. Se decupează capetele cu perforatorul. Se fac urechile şi năsucurile din cerculeţe de hârtie răsucită. La leu lipim de jur împrejur (înainte de a lipi capul) fâşii de hârtie de quilling tăiate bucăţele (ştiu că se fac franjuri cu un instrument special dar nu am aşa ceva deocamdată, l-am comandat şi urmează să vină). Se desenează trăsăturile şi se lipesc toate elementele pe un cartonaş. Noi am folosit un carton cu frunze imprimate.

Pentru copiii mici, care nu pot răsuci hârtia, puteţi înlocui cerculeţele de hârtie cu pompoane mici şi sunt sigură că ursuleţii vor ieşi la fel de drăguţ.

7 Comment

  1. Valentina says: Reply

    Foarte frumoase martisoarele voastre!
    Felicitari! Sper sa fie primite cu zambetul pe buze!

    1. Laura Frunză says: Reply

      Mda, sper. Ieri Eliza s-a enervat şi mi-a zis: “de ce nu putem cumpăra şi noi mărţişoare ca toţi ceilalţi oameni?” Deci bănuiesc că aşteptările tuturor sunt la mărţişoare cumpărate.

  2. violeta.argatu says: Reply

    Cred ca tocmai mi-ai readus cheful de facut martisoare :). Am dat o gramada de bani luna trecuta pe cartoane, snur,pungi, forme si doar le mut dintr-un loc in altul :). Dar cred ca azi fac cu fetele martisoare ‘a la Eliza’ 🙂

    1. Laura Frunză says: Reply

      De unde le-ai luat?

      1. violeta.argatu says: Reply

        de la Galeria Creativ (cred ca mai stii de ei, de pe activitaticopii.ro:) )

  3. Adina says: Reply

    Poate a auzit la școală vreo discuție între copii. În general, oamenii nu sunt educați să aprecieze produsele handmade, de unde și prețul de nimic pe care se vand. Am pus un link la întâmplare, poți să îl ștergi dacă îl consideri nepotrivit, să îi arăți că martisoarele quilling totuși sunt valoroase chiar daca sunt făcute de mana.
    hqttps://circulmagic.blogspot.ro/2013/05/circul-magic-martisoare-quilling.html?m=1
    Valoarea materialelor, creativitatea, timpul, bucuria sunt o investiție destul de mare in ele, ajut-o să vadă cât sunt de speciale :).

  4. Andreea L. says: Reply

    Ce frumoase sunt! si noi facem acasa, seara, dupa lectii. Tot quilling, deoamdata facem flori. Vom face si noi animalute, sunt deosebite!

Leave a Reply