Micuţa Dorothy la Opera Comică pentru Copii

Opera Comică pentru Copii şi-a lansat stagiunea de primăvară şi odată cu ea au reluat şi programul Micii Jurnalişti, în cadrul căruia copii de bloggeri sau jurnalişti au luat locul părinţilor şi au participat la o conferinţă de presă organizată special pentru ei, au vizitat culisele Operei Comice pentru Copii, au stat de vorbă cu echipa de realizatori a musicalului “Micuța Dorothy” – Antoaneta Cojocaru (regia și mișcarea scenică), Vladimir Turturică (scenografia) – cu Valentin Racoveanu (director adjunct al Operei Comice pentru Copii) și cu Micuța Dorothy însăși, interpretată de Alexandra Giurca şi, bineînţeles, au primit şi ecusoane şi agende personalizate în care să-şi ia notiţe.

Eliza îşi nota conştiincioasă informaţii despre spectacol.
Eliza îşi nota conştiincioasă informaţii despre spectacol.

Eliza a fost foarte încântată de piesă şi de eveniment. Când am fost ultima oară la Opera Comică la Spărgătorul de Nuci m-a întrebat discret “dar nu e şi cu cântece şi vorbe?” Nu era, spectacolul fiind exclusiv unul de balet, dar la Micuţa Dorothy a fost extrem de bucuroasă că e un musical, deoarece e mare fan al genului.

“Micuța Dorothy”, musicalul semnat de Marius Țeicu, pe libretul Silviei Kerim, are la bază o poveste clasică din literatura universală (“Minunatul Vrăjitor din Oz”, de Lyman Frank Baum), devenită și una dintre cele mai de succes producții cinematografice muzicale ale tuturor timpurilor (“Vrăjitorul din Oz”, cu Judy Garland în rolul principal).

micii_jurnalisti_18

Micuța Dorothy, pornită în căutarea lui Oz, este însoțită în aventurile sale de Țic-Țic, cățelușul său, și de prietenii săi, Sperie-Ciori, Omul de Tinichea și Leul Papanaș, povestea lui Dorothy fiind, de fapt, o lecție despre forța prieteniei, despre curaj și despre importanța acestora în depășirea tuturor greutăților.

Următorul spectacol pe lista noastră este Eliza, micuţa florăreasă (oare de ce? 😀 ) dar în total sunt 14 spectacole noi pe care le puteţi vedea: “Pinocchio” (la Sala Mare), “Concert-lecție de Violoncel”, “Cu Nino la Londra”, “Concert-lecție de Harpă”, “Nino Arlechino”, “Concert-lecție de Pian”, “Salonul de Musical”, “Concert-lecție de Vioară și Pian”, “Directorul de Teatru” (la Salonul Mozart), “Eliza, Micuța Florăreasă”, “Povestea Sunetului”, “Ivan Turbincă”, “Underground Tango”, “Harap Alb” (la Sala UnderGrant).

Aici e şi un clip despre cum a fost la ediţia aceasta a Micilor Jurnalişti. Se vede că Eliza era bucuroasă să-şi primească ecusonul!

4 Replies to “Micuţa Dorothy la Opera Comică pentru Copii”

  1. Pentru astfel de spectacole pe care in provincie nu le avem..imi pare rau ca nu locuim in capitala!

    1. Stiu, uneori pare ca numai in Bucuresti se intampla lucruri faine. De unde esti?

      1. din Lugoj

  2. Ce frumos si ce idei minunate aveti! Felicitari!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.