De când Adele Enersen a lansat în eter fotografiile din seria Mila visează nu cred că a fost părinte care să nu vrea să încerce şi el măcar o dată o poză similară. La vremea când deveniseră la modă pozele respective, Eliza era deja mare, aşa că nu prea mai mergea să-i fac poze cu ea visând (deşi am încercat ceva similar, cu cretă pe asfalt), dar mi-am promis că dacă vreodată voi mai avea un copil sau un nepoţel, o să încerc şi eu. Când s-a născut bebe, iniţial am vrut să fac acelaşi proiect pe care l-am făcut la Eliza şi pe care l-am intitulat 365 de zile, adică i-am făcut câte o poză în fiecare zi din viaţă, din prima zi până a împlinit un an şi le-am pus pe toate într-un album.
Numai că la bebe2 mi-am dat seama că nu mai am acelaşi timp şi nici aceeaşi energie, aşa că după vreo cinci poze făcute toate pe la 11 noapte cu bebe dormind pentru că până la ora aia uitasem, am renunţat şi am început acest proiect, cu bebe într-un cadru sugerat de diverse elemente (doar că bebele meu e treaz) – câte o poză în ziua în care mai adaugă o lună la vârstă. O să vi le arăt pe toate 12 când o să se termine proiectul, dar acum v-o arăt pe cea mai recentă, făcută la patru luni, pentru că mă duce cu gândul la primăvară.
Ideea nu e originală (de altfel, pe cele anterioare le-am făcut fără să mă uit pe net după inspiraţie şi mă credeam inventivă şi de fapt am văzut că s-au mai făcut zeci de variante), am găsit-o pe Pinterest şi cred că îi aparţine tot lui Adele.
Materiale folosite: nişte sfoară (am avut un ghem de sfoară din bumbac, nu am tăiat aţa din ghem pentru că îmi trebuie toată aţa pentru alt proiect 😀 , cârlige din lemn simple, cârlige din lemn roşii din setul “Pişcători de Crăciun” şi cârlige cu fluturaşi din setul “Fîl-fîl”, toate de la DACOart – cu excepţia cârligelor simple).
Bebe vine pe cârligele roşii, îl puneţi astfel încât cârligele să-i atingă umerii. Bineînţeles că Eliza a vrut şi ea s-o pozeze pe Julia cum l-am pozat eu pe bebe:
Lui bebe îi place la pozat, aşa că eu nu am probleme să fac poze cu el treaz (de altfel nici nu l-aş atinge când doarme, la cât de greu adoarme), dar dacă aveţi bebeluşi care dorm mai profund, puteţi încerca să le faceţi poze când dorm.
Poze cu copii mai mari visând pe desene cu cretă găsiţi în comentariile la acest articol: Copiii noştri visează.
Am facut si eu asta cu pozele lunar. Pana pe la doi ani, cand (aproape) s-a umplut albumul 🙂 Da, exista un entuziasm la nasterea primului copil care se pierde usor, usor, in rutina si imi fac mari mustrari de constiinta ca nu sunt mai “harnica” si mai consecventa in a-i imortaliza momentele, pentru ca stiu cat de multa bucurie ii vor aduce pozele (si mai ales filmele) mai tarziu. Si noua, la batranete, ne vor prinde tare bine…