Pentru bloggerii tineri – cum să tratezi haterii de pe blog

Acum vreo săptămână şi ceva a avut loc un eveniment la care mi-aş fi dorit foarte mult să ajung, dar din păcate am fost plecată: cea de-a patra ediţie a Digital Parents Talks despre Hateri şi crize de imagine. Au scris multe fete despre ce s-a discutat acolo, n-o să insist şi eu dar o să scriu câte ceva despre articolele care, în general, atrag haterii dar şi despre cum îi tratez eu pe ai mei şi, de fapt, cum definesc eu haterii.

Despre articolele care atrag haterii, am scris şi pe grupul de Facebook Digital Parents Talks, o să reiau şi o să dezvolt ce am spus şi acolo.

Deşi, în general, am remarcat că orice articol poate stârni comentarii negative (până şi o banală reţetă – bloggerii culinari pot scrie romane pe tema asta), am reuşit să identific, în urma experienţei mele personale, câteva tipuri de articole care atrag cele mai multe sprâncene ridicate şi reacţii agresive.

În primul rând articolul de tip linşaj public cu nume şi prenume şi am văzut câteva urâte de tot (cel de care îmi aduc aminte cel mai tare acum e unul despre un recruiter de la o companie – atât numele companiei, cât şi numele fetei respective erau date în articol). Am scris şi eu câteva şi mi-am luat (şi acum consider pe bună dreptate) nişte scatoalce să mă trezesc. Nu cred că ar trebui să expunem aşa pe cineva, dacă nu e caz clar de abuz, violenţă fizică sau ceva care se încadrează la delict şi nu la nesimţire. E posibil ca persoana respectivă să fi avut o zi proastă sau să fi avut noi o zi proastă şi să ni se pară totul negru. În plus, în urma experienţei mele am ajuns la concluzia că un linşaj public nu foloseşte nimănui, plus că ce scrii pe net rămâne pentru totdeauna pe net.

Urmează la rând articolele scrise de pe poziţia “doar eu am dreptate, tu nu“. Am şi eu unele, mai vechi, şi pe altele chiar le-am şters. Pe măsură ce îţi cresc copiii, îţi cam dai seama că nu poţi avea dreptate în toate şi că, în fond, fiecare părinte face cum vrea. Oamenilor nu le place să fie judecaţi şi trecuţi în categoria “necorespunzători” şi vor reacţiona ca atare, adică defensiv şi chiar agresiv.

Tot comentarii negative pot stârni şi articolele cu reviewuri de spectacole (am păţit-o, când chiar una dintre actriţe s-a luat de mine într-un mod total neprofesionist sau la articolul despre Smiley am primit nişte comentarii absolut delirante), recenziile de cărţi scrise de autori români (dar nu numai, eu mi-am ridicat toată puştimea în cap cu o recenzie negativă la nişte cărţi cu vampiri) şi cam orice luare de poziţie pe care o ai contra curentului, chiar dacă părerile exprimate sunt unele personale. Oamenii vor musai să te convingă că eşti un prost şi n-ai văzut sau n-ai auzit tu bine, nu contează că aia e părerea ta, a lor e infinit mai bună şi mai pertinentă.

Şi în cele din urmă sunt articolele cu experienţe personale dureroase, cele în care oamenii îşi recunosc anumite greşeli sau au momente de spovedanie care se întorc împotriva lor (a fost acum câţiva ani o mamă care a recunoscut public că a testat metoda cry-it-out la copil şi a fost efectiv făcută terci şi chiar ameninţată cu protecţia copilului). Aici oamenii atacă de plăcere, sunt sigură de asta. Răutatea lor e gratuită pentru că, de fapt, nu au nicio legătură cu experienţa respectivă, care este una foarte personală. Trăim într-o societate în care e interzis să te exteriorizezi pe teme negative (gen “copiii mă fac nebună” – deşi cu siguranţă mulţi părinţi păţesc ceva similar sau cum a păţit Otilia care a fost efectiv linşată când a zis odată că îi vine să ia o mitralieră să-i împuşte pe toţi cei care vorbesc urât de prietena ei) iar dacă îndrăzneşti să o faci, lumea te înconjoară şi te răneşte şi mai rău, tocmai când eşti la pământ. Ăştia mi se par cei mai răi hateri, pentru că o fac de plăcere şi nu neapărat pentru a-şi apăra un punct de vedere.

Aş vrea totuşi să fac diferenţa între o persoană care comentează şi discută civilizat în contradictoriu şi cineva care apare din senin pe blogul tău şi te înjură. Cu primii poţi discuta, poţi aduce argumente, chiar dacă nu-i convingi de dreptatea ta, ambele părţi vor avea de câştigat. Cu cei din urmă nu are sens să discuţi pentru că ei nu vor să fie convinşi de nimic, vor doar să te bagi în troacă cu ei, să se simtă băgaţi în seamă. Publici comentariile, dacă tu simţi că faci cenzură ştergându-le, dar nu le răspunzi. Eu nu am întâlnit niciodată un om care să exclame “da, dom’le, ai avut dreptate”, mai ales dacă este agresiv în limbaj.

La începuturile blogului meu, de fiecare dată când primeam un comentariu agresiv, plângeam şi mă frământam o săptămână. Uneori răspundeam (mare greşeală!), alteori nu, dar comentariul era acolo şi mă afecta. Apoi am început să şterg, pur şi simplu. Niciodată nu mi s-a întâmplat ca persoana care comentase urât să revină să lase comentariul a doua oară, ceea ce mă face să cred că era vorba de persoane care împrăştiau vorbe urâte aleatoriu, peste tot. Hateri ai mei personali nu pot spune că am avut (deşi am fost şi eu linşată public o dată şi nici acum nu-s foarte dragă multora) şi chiar şi la articolul recent despre Antiparenting s-a comentat relativ civilizat până a început atacul la persoană, care mie nu-mi place deloc, şi mă tot gândesc să închid comentariile pentru că nu vreau să mijlocesc aşa ceva pe blogul meu.

Comentariile negative pe bloguri îi afectează foarte mult pe bloggeri. Ştiu că vouă vi se pare că nu-i aşa, dar pe mine mă sleiesc de puteri. Sunt afectată de ele zile întregi deşi sunt perfect conştientă că mi le asum, mai ales că nu sunt un blogger foarte comod. De ceva vreme încerc să nu mai scriu lucruri negative şi să mă menţin echilibrată în ceea ce priveşte multe opinii pe care le am. De asemenea, eu evit pur şi simplu anumite subiecte care ştiu că inflamează spiritele şi încerc să respect faptul că alţi oameni au păreri diferite de ale mele. Mi-ar plăcea foarte mult să înceteze acele mommy wars care fac atât de mult rău multor părinţi tineri şi care consumă enorm de multă energie care ar putea fi direcţionată spre altceva şi mi-aş mai dori ca şi bloggerii de pe o anumită nişă să fie mai uniţi (când eu am fost linşată atunci, am primit multe mesaje private de încurajare, dar public m-a susţinut extrem de puţină lume ca să nu se pună rău cu persoana care organizase evenimentele despre care eu povestisem, ceea ce mi s-a părut destul de aiurea).

Mulţumesc, Ana (Parenting PR) pentru ocazia de a povesti despre asta! Sponsorii sau partenerii acestei ediţii DPT au fost Phillips Avent, MamaPan, Profructta, Atelierele Ilbah, fotograf Mihai Răitaru şi Immochan (Galeriile comerciale Auchan, unde, apropo, mi-a zis o prietenă că a găsit cărţi de la editura Arthur cu 15 lei, deci trebuie să le fac şi eu o vizită). La eveniment au vorbit: Psiholog Agachi Ioana – Profilul haterului, Ana Maria Diceanu, Senior Partner și Head of Crisis Department, GMP PR – Gestionarea crizelor de imagine şi Bianca Severin, Commercial PR Coordinator Philips – Cum gestionăm crizele provocate de activiști.

6 Replies to “Pentru bloggerii tineri – cum să tratezi haterii de pe blog”

  1. Foarte actual subiectul, inte-o lume in care barfa a devenit din ce in ce mai nesimtita si online si rautacioasa.

    Cum spunea mama, de gura lumii nu scapi nici cu picioarele inainte. Asa ca e bine sa iti creasca o piele groasa si sa eviti situatiile care vor genera, clar, asemenea conflicte.

    Dar nu e usor, pentru ca sunt oameni slabi (haterii) care se hranesc emotional din asta. Si care clar ca au nevoie de o vizita la un psiholog pentru a isi da seama de unde vine valul de rautate interioara. Invidie? Frica? Lipsa stimei de sine? Nesiguranta?

    Nu ma refer la situatia in care, de ex, te trezesti ca o data la 5 ani vorbesti despre o persoana / situatie si o critici public. Ci despre acel hater online care e mereu gica contra si chitit sa socheze, se baga peste tot si cerseste, astfel, atentie.

    E important insa ca o data cu varsta, multi devenim mai intelepti si banala barfa ni se dezvaluie in adevarata ei splendoare: o rautate gratuita pe care putem sa o ocolim elegant.

    Am decis si eu acum ceva vreme sa evit pe cat se poate tendinta de a fi hater si/sau de a barfi. Imi iese in 95% din situatii, mai sunt 1-2 persoane despre care imi e greu sa nu ma plang constant si sa nu vad doar lucrurile negative. Insa nu fac din asta linsaj public.

    Ma intreb – doar eu cad o legatura intre barfa si hater?? :))

    1. Laura Frunză says: Reply

      Bârfa poate fi hateful, adică plină de ură, dar nu ştiu dacă e fix acelaşi lucru, că atunci când bârfeşti, persoana respectivă nu ştie că vorbeşti de ea, dar când laşi comentarii negative pe un blog, atunci o faci intenţionat ca să răneşti persoana respectivă.

  2. Tema acestei editii DPT m-a luminat si pe mine care nu sunt blogerita. Nu intelegeam inainte comentariile agresive de pe diferite bloguri sau pagini de FB. Adica daca nu rezonezi cu o persoana ce cauti toata ziua- buna ziua pe blogul ei sa improsti venin? Se pare ca unii cu asta se hranesc.

    1. Laura Frunză says: Reply

      Da, e plăcerea lor zilnică, să intre şi să comenteze agresiv pe ici pe colo. De multe ori, din fericire, nu sunt consecvenţi şi nu mai revin. Alteori, însă, durează mult până scapi de ei. Sunt ca păduchii 😀

      1. “Sunt ca păduchii 😀” M-ai făcut să zâmbesc. Anul trecut fix pe vremea asta ma luptam cu ei. Păduchii. 🙂 Fetițele mele au luat de la grădiniță. Și tare greu am scăpat de ei.
        On tipic, am citit într-o zi întâmplător celălalt articol la care ai făcut mențiune. Și mi-au lăsat un gust amar toate acele comentarii negative, vizibil că erau un atac direct doar pentru că ai îndrăznit să îți exprimi părerea față de acea ediție a evenimentului.
        Și e trist că există astfel de oameni. Zilele trecute citeam pe alt blog despre hateri. Doar că respectiva se plângea că ai ei sunt constanți și nu vor să se dea duși.
        Ami

  3. Dezavantajele celebritatii. Eu nu am. Hateri, adica. Dar mi-am pierdut o treime din cititori cu ocazia articolelor politice de luna trecuta. Nu ma deranjeaza, eu oricum nu stiu sa scriu pentru mase largi. Si o sa vina altii 🙂
    Totusi, ceva comentarii rautacioase am avut si eu in timp. Si am suferit la fiecare, exact cum zici si tu, cu zilele. Anul acesta, insa, am luat hotararea sa nu mai pun asa ceva la suflet. Si am facut o mica curatenie in lista de FB, de care nu imi pare rau.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.