Recomandare de fotograf pentru şedinţe foto cu bebeluşi

Că tot vorbeam zilele trecute de poze şi de fotocărţi, am zis că nu vă strică şi o recomandare de fotograf pentru ședințe foto cu bebeluși, dacă sunteţi din Bucureşti.

Pentru că ne trebuiau câteva poze pentru invitaţia la botezul lui bebe, am mers, la recomandarea Sofiei Frunză (cu care nu sunt rudă, e doar o coincidenţă de nume 😀 ) la Marius Niculae, unde îi făcuse şi ea poze bebeluşului ei.

Nu ştiam prea multe despre acest fotograf, aşa că am intrat pe pagina lui de Facebook unde m-am minunat la pozele din portofoliu, apoi am făcut o programare într-o dimineaţă, pe la ora la care bebe era mai odihnit şi mai zâmbăreţ.

Ca recomandare, pentru a beneficia la maxim de aceste ședințe foto cu bebeluși, alegeţi o oră la care să fie lumină naturală afară, pentru că studioul beneficiază de o orientare nemaipomenită şi de nişte ferestre mari, astfel că fotograful va folosi mai multă lumină naturală, ceea ce e foarte important, în special la bebeluşii foarte mici unde nu e recomandat bliţul.

15443125_1837223333182695_6835570150314180735_o

În primul rând am fost surprinsă să aflu că există o întreagă echipă în spatele lui Marius, nu e doar el care şi centrează şi dă cu capul, ci are oameni specializaţi pentru prelucrarea pozelor, de exemplu. În al doilea rând, wow, studioul acela! E tot ce am visat vreodată să am şi eu şi chiar mai mult.

Cât de minunat ar fi să am şi eu o sală mare şi luminoasă, cu rafturi pline cu recuzită (în special din zona shabby chic), cu o grămadă de fundaluri faine (şi Marius mi-a vândut un super pont pentru pozele de pe blog, pe care o să-l şi pun în aplicare), cu o cameră separată plină de ţinute pentru poze (atât pentru copii, cât şi pentru gravide – Marius face şi şedinţe foto pentru gravide), cu o grămadă de albume foto pe care le puteţi consulta pentru a vedea ce anume ştie şi poată să facă fotograful, cu masă de schimbat bebeluşul, dotată cu păturici absorbante şi şerveţele, cu o temperatură optimă pentru a dezbrăca bebeluşul în scutecel – gândit astfel încât toată lumea să se simtă bine acolo.

16797581_1865569200348108_4089305866425052804_o

Eu nu m-aş mai fi dat dusă, aş fi stat să studiez toate fundalurile lui Marius, să le iau pe toate la rând, să pipăi căciuliţele adorabile şi să întorc pe toate părţile obiectele de decor, mă simţeam ca într-o lume magică.

Marius face poze şi la nunţi/botezuri (poze de eveniment, mai exact) însă cel mai mult îi place să pozeze bebeluşi şi familii cu copii. Are experienţă de peste 8 ani în fotografie, a făcut diverse cursuri de prestigiu şi are şi câteva premii la activ. De asemenea, este foarte răbdător şi are o personalitate easygoing (mă credeţi că nu ştiu cum să traduc în română? adică e o combinaţie de prietenos cu sociabil şi uşor de simpatizat).

Sfaturi pentru când mergeţi la o şedinţă foto cu bebe: alegeţi un moment al zilei când e el cel mai odihnit şi are chef de gângurit, pregătiţi-vă să vă prostiţi destul de mult pentru a-l face să râdă (o să staţi în spatele fotografului sau într-o parte), căutaţi pe acasă una-două ţinute sau obiecte dragi pe care vreţi să le păstraţi în amintire, chiar dacă acolo sunt tot felul de lucruri faine şi aţi putea să mergeţi şi cu mâna în buzunar (dar poate vreţi să îl pozaţi cu o căciuliţă tricotată de o bunică sau cu o jucărie primită de la o mătuşă sau cu o hăinuţă pe care o păstraţi de la copilul/copiii anterior/i).

Fotografiile pe care ni le-a făcut Marius sunt superbe, una dintre ele a ajuns pe invitaţia la botez iar alta pe un canvas de 40×30 cm pe care l-am atârnat în sufragerie, alături de unul cu Eliza când era mică. Fotografiile din articol sunt din portofoliul fotografului, pe cele cu bebe le păstrăm doar pentru noi deocamdată.

P.S. Alaltăieri mi-a fost hackuit laptopul, am pierdut tot din el. Ghici ce fotografii am reuşit să recuperez prima oară. Da, cele de la fotografi! O să vă povestesc şi despre asta în curând.

6 Replies to “Recomandare de fotograf pentru şedinţe foto cu bebeluşi”

  1. Multumim mult pentru recomandare! Vine la fix, am intrat acum pe site-ul sau si mi-a placut ce am vazut. O zi frumoasa!

    1. Laura Frunză says: Reply

      Mulţumesc şi eu că te-ai oprit o clipă să-mi spui asta! La mulţi ani pentru azi şi sper să vă faceţi poze minunate!

  2. ca tot ziceai de albume foto, pe astia nu i-ai incercat: https://photogo.ro ?

    pare sa arate foarte misto..

    1. Laura Frunză says: Reply

      Nu încă. Mi-a mai zis cineva de ei, o să arunc o privire.

  3. Multumesc pentru recomandare! Azi am fost la sedinta foto cu bebe, Marius e extraordinar si abia astept sa vad fotografiile. Studioul foto e superb, exact cum ai descris iar Marius a fost asa dragut incat sa ne lase sa il includem in cateva fotografii si pe catelul nostru 😊. O zi frumoasa!

    1. Laura Frunză says: Reply

      Iti multumesc mult ca ti-ai facut timp sa vii sa imi lasi acest comentariu! Ma bucur mult ca ti-a placut experienta!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.