Petrecere tematică Harry Potter

Articol scris de cititoarea noastră, cea mai cea organizatoare de petreceri tematice, Liviana!

Pentru aniversarea sa de 12 ani, Matei şi-a dorit o petrecere magică inspirată din cărţile şi filmele pe care noi (mamă şi fiu) le-am devorat împreună anul trecut. Mă refer, desigur, la cele 8 volume cu vrăjitorul Harry Potter – pline de suspans, citite pe nerasuflate acasă seară de seară, în pauze la şcoală sau în timpul drumului cu maşina. Nu puteam sa-l refuz, aşa încât cu câteva săptămâni înainte de eveniment am început să concretizez ideea de a organiza această petrecere tematică acasă prin căutări pe Internet şi mai ales prin intermediul minunatului Pinterest. Desigur că am adaptat ideile găsite la spaţiul disponibil şi la recuzita confecţionată, dând astfel petrecerii o tentă de originalitate. Sunt bucuroasă să împărtăşesc detaliile organizatorice cu cititorii Laurei în speranţa că voi inspira şi alţi părinţi să organizeze ceva asemănător pentru propriii copii.

Invitaţiile au fost de mare impact, nu neapărat datorită textului cât a faptului că le-am ars pe margine ca să le dau o tentă de vechi şi mister, apoi le-am rulat şi le-am prins cu o sforicică. Unul dintre copiii invitaţi mi-a mărturisit că e cea mai “tare” invitaţie pe care a primit-o vreodată şi că o va pastra pentru că îi place foarte mult.

invitatie

Pentru că am tipărit câteva în plus, m-am gândit că li s-ar potrivi de minune să stea legate de “picioarele” bufniţelor pe care soţul meu le-a desenat cu mare măiestrie pe nişte baloane umflate şi pe care le-a prins apoi cu bandă dublu adezivă de tavan. Pentru cine nu ştie, în cărţile cu Harry Potter poşta era asigurată prin bufniţe-curier.

dsc_1038-2

Din decor nu putea să lipsească faimosul Peron 9 ¾ aşa că am croit dintr-un material vişiniu o draperie pe care am desenat cărămizi cu markerul negru, pe ambele feţe. Am montat-o la intrarea în sufragerie astfel încât accesul în spaţiul petrecerii să se facă prin ea.

poarta-hp

 

Pentru o notă misterioasă am folosit lumină discretă de ambient în timp ce ferestrele au fost acoperite cu draperii. Pe cele din zona centrală am prins patru steaguri corespunzătoare caselor de la Hogwarts: Gryffindor, Slytherin, Hufflepuff şi Ravenclaw.

dsc_1041-2

Atmosfera a fost “bântuită” de un dementor făcut din materiale reciclabile (saci mari de gunoi),  iar din tavan au atârnat steluţe mov şi negre precum şi câteva panglici în aceleaşi culori.

dsc_1043-2

Pe un perete am lipit câteva afişe cu vrăjitorii “most wanted”, la baie am indicat modul de intrare în Ministerul Magiei precum şi faptul că acolo sălăsluieşte fantoma lui Myrtle Plângăcioasa. Deoarece la petrecere au participat mulţi copii, m-am felicitat că am fost inspirată să restricţionez accesul la etajul casei pentru vrăjitorii care “ţin cu adevărat la viaţa lor” (cunoscătorii vor întelege la ce mă refer).

dsc_1091-2

Din preparatele culinare pregătite, succesul cel mai mare l-au avut dulciurile (degetele de vrăjitoare, tortul, jeleurile păianjen şi broasca) şi pop-cornul pe care iniţial l-am pus pe masă doar ca să nu las ceaunul gol. Tot pe masă am adăugat cu scop decorativ un ghiveci mic în care am pus un mandrake (mătrăguna de la orele de Herbologie) confecţionat dintr-o păpuşică cu frunze verzi pe cap.

dsc_1053-2

Cu totul neintenţionat, poza în care Matei îşi ţinea tortul a arătat că băiatul şi-a aniversat de fapt 128 de ani, lucru care nici nu ar trebui să ne mire. Probabil aţi auzit că unii vrăjitori trăiesc foarte mult și arată bine sute de ani 🙂

tort

Trebuie să spun că pe Internet am găsit o multitudine de jocuri şi activităţi tematice pentru copii, lucru care m-a ajutat să-mi joc bine rolul de “animator” al petrecerii. Selecţia a fost destul de dificilă deoarece trebuia să iau în considerare vârsta copiilor, locul de desfăşurare şi faptul că nu toţi invitaţii citiseră cărţile cu Harry Potter. Mi-ar fi plăcut, de exemplu, să le ofer şansa unui joc Quidditch dar riscul ca jucătorii urcaţi pe mături să se lovească ar fi fost prea mare. Aşadar iată ce am ales:

  1. Mini concurs de testare a cunoştinţelor despre Harry Potter constând din foi cu întrebări tematice la care răspunsul era adevărat sau fals. Cei care doreau să treacă la nivelul doi, primeau încă un chestionar cu câteva întrebări formulate în limba engleză.
  2. Sesiune de folosire a vrăjilor – organizată pe modelul jocului “statuile”. Vrăjitorul desemnat încerca să-i împietrească pe ceilalţi atingându-i cu bagheta şi spunând “Petrificus Totalus”. Aceştia îşi reveneau dacă erau atinşi de ceilalţi vrăjitori cu ajutorul cuvântului magic “Relashio”.
  3. Învaţă o nouă magie. Dacă era spusă vraja “Colovaria” asupra unui pahar în timp ce era atins cu bagheta (un beţişor luminos), băutura turnată în el se colora. Aici am folosit un mic truc. Paharele aveau pe fund o picătură de colorant alimentar acoperită de un cub de gheaţă. Băutura turnata era incoloră (Sprite) astfel că magia noastră a reuşit să surprindă mulţi copii.
  4. Ora de studiu a încuiaţilor. (joc de imaginaţie) Fiecare vrăjitor a descris în câteva propoziţii amuzante un obiect folosit de “încuiaţii” (adică oamenii) din cărţile cu Harry Potter.
  5. Previziuni despre viitor. M-am deghizat în profesoara Sybill Trelawney şi, într-o atmosferă semi-obscură, am ghicit “viitorul” câtorva voluntari în globul de sticlă. Urmărind modelul, copiii au format perechi în care fiecare a jucat pe rând rolul de ghicitor. Pentru mine a fost un moment delicios în care m-am amuzat să văd de câtă imaginaţie au dat dovadă.
  6. Vânătoarea de Horcruxuri – de departe cel mai gustat joc al petrecerii. Obiectele care imitau cele 7 horcruxuri din cărţile cu Harry Potter au fost ascunse cu dibăcie prin casă, iar vrăjitorii împărţiţi în 7 grupe au trebuit să dezlege ghicitori ca să afle unde sunt ascunse şi ce horcrux trebuie să dibuiască. Ştiind că invitaţii noştri sunt copii foarte isteţi, am ticluit ghicitorile cu multă atenţie. Dau un exemplu pentru medalionul ascuns pe fundul unei vaze.

                               Viaţă n-are, braţe n-are

                               Ţine florile-n păstrare!

                              Într-una de-l vei căuta

                             Ceva a lui Slytherin vei afla.

  1. Pune semnul pe fruntea lui Harry Potter. Fiecare copil, legat de ochi, a încercat să deseneze fulgerul lui Harry Potter pe fruntea băiatului desenat pe o coală mare lipită de perete. Evident că rateurile au fost cele mai savurate.

La plecare, fiecare vrăjitor a primit o “măturica” în care am pus câteva dulciuri şi o pereche de ochelari din plastic asemănători cu ai lui Harry Potter, în semn de amintire şi mulţumire pentru participarea la petrecerea noastră.

Alte articole cu petrecerile tematice organizate de Liviana găsiţi mai jos la categoria Related (articole similare).

2 Replies to “Petrecere tematică Harry Potter”

  1. Minunate invitatiile cu Harry Potter. De unde le putem procura? Multumesc

    1. Laura Frunză says: Reply

      Articolul e super vechi, e scris de o mama din comunitatea mea care dadea niste petreceri tematice superbe, cred ca o facuse chiar ea. Dar cred ca, in prezent, gasesti modele de invitatii cu Harry Potter daca dai o cautare pe Google.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.