Hai alături de Itsy-Bitsy în parc de 1 iunie!

Pentru că nu cred că pot reda eu în cuvintele mele ce nebunie va fi acolo, o să preiau din comunicatul lor de presă. Dacă sunteţi din Bucureşti, mergeţi în IOR de 1 iunie. O să fie o super distracţie!

“De la 10:00 dimineaţa, Parcul Al.Ioan Cuza (fost I.O.R.) se va transforma într-un uriaş loc de distracţie, în care fiecare familie va putea alege activităţile preferate, căci sunt pregătite surprize în zonele: Itsy Bitsy Show, Itsy Bitsy Joacă, Itsy Bitsy Creativ, Itsy Bitsy Sport, Itsy Bitsy Bebe, Itsy Bitsy Foto şi Itsy Bitsy VIP de la Foişorul de Lemn. Copiii şi părinţii se vor implica în activităţi pe alei, vor intra în direct la radio, în transmisiunile live de dimineaţă, chiar de pe scena Itsy Bitsy Show.

Pe scena Itsy Bitsy Show vor urca eroii preferaţi ai copiilor: Itsy, Bitsy, SuperZăpă şi Profesorul de Joacă Leon Magdan. Alături de ei vor veni artişti ca Virgil Ianţu, Marius Moga, actorul Marian Râlea, Gabriel Cotabiţă, Magicianul Bogdan Muntean şi chiar Maia Malancuş, câştigătoarea de la Vocea României Junior. Vor cânta şi vor dansa copii din cluburile: DeMogaCamp & Contrapunct, Grupul Miniton, Corul Liliput, Corul de Copii Radio, Şcoala de Joacă, Trouble Crew şi Mini Trouble, STEYsha School of Irish Dance, Clubul Davidans, Asociaţia pentru formare. Gazda serii va fi realizatoarea radio Ruxandra Rusan.

La Zona Itsy Bitsy VIP, care va fi în Foişorul de lemn, părinţii vor putea fi prezenţi la lansarea cărţii “Copiii ştiu… emoţiile sunt bune”, prima carte semnată de Virgil Ianţu. Vor putea afla de la actriţa şi realizatoarea radio Tily Niculae, reţete creative pentru copii, din proaspăt lansata carte “Reţete sofisticate”.

Tot la Zona Itsy Bitsy VIP, mămicile vor invăţa de la realizatoarea TV Florentina Opriş, cum pot face sport împreună cu cei mici, pentru a-şi recăpăta silueta după sarcină. Vedeta Roxana Iliescu, le va povesti apoi mămicilor cum pot să îşi păstreze feminitatea şi în rolul de mamă. Iar actriţele Ioana Ginghină şi Raluca Guslicov le vor arăta părinţilor şi copiilor idei de joacă inspirate din teatru.

Pentru că părinţii au susţinere de ani buni şi din partea mamelor blogger, aceştia au şansa de a-şi întâlni blogger-ul preferat la Foişorul de lemn. Distracţia în familie îmbracă cele mai diverse forme şi mamele blogger, alături de copiii lor, au ales să arate publicului prezent cele mai diverse activităţi, ca inspiraţie pentru timp de calitate părinte-copil. Vor fi prezente: Ana Nicolescu, Florina Badea, Miruna Ioani, Carmen Radu, Mihaela Dămăceanu, Amina Tomescu, Anca Gheorghe, Cristina Oţel, Dina Bento, Lucia Radu Simota, Bianca Timsa Stoicescu, Ana Maria Mitruş, Ioana Marinescu, Gabriela Maalouf, Alina Elena Golaes şi trainerul Otilia Mantelers.”

program-itsy-bitsy-vip-1-iunie

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.