Doi fraţi

eliza-si-bebe

Eliza m-a bătut la cap ani de zile că vrea un frate sau o soră. Eu am tot dat-o la întors mereu pentru că realitatea e că nu mai voiam alţi copii, s-o iau de la capăt cu scutecele, biberoanele, diversificarea, antrenamentul la oliţă, grădiniţa etc etc În plus, diferenţa de vârstă fiind aşa mare, te tot gândeşti că cei doi fraţi nu vor avea nimic în comun, că cel mic va capta un procent foarte mare din atenţia părinţilor, în defavoarea celui mare, că cel mare va deveni bonă de ocazie la cel mic şi aşa mai departe. Nişte raţionamente din care cel mare ieşea mereu şifonat.

Până la urmă, însă, a venit bebe Vlad şi lucrurile nu stau deloc aşa sumbre cum mi-am închipuit eu. Încă din sarcină Eliza a fost foarte încântată de idee – mângâia burta, vorbea cu el, îi citea poveşti, asculta cu stetoscopul să-l audă, punea mâna când se mişca bebe şi, evident, se lăuda la toată lumea. Oricât am rugat-o eu să păstreze discreţia cu privire la subiect, în secunda în care a aflat, a mai aflat şi jumătate de Bucureşti 😀 Ca o întâmplare haioasă, îmi aduc aminte într-o dimineaţă când m-am dus s-o trezesc pe Eliza şi ea tot tândălea în pat şi nu voia să se dea jos, bebe i-a dat un ghiont în umăr din burtică şi s-a dat jos imediat 😀 Întâmplarea a făcut să stau foarte aproape de umărul ei cu burta şi mişcarea lui bebe s-o atingă, dar noi am dramatizat povestea şi am concluzionat că bebe a vrut musai s-o trezească el.

Îmi aduc şi acum aminte emoţia care a cuprins-o când l-a văzut prima oară la spital, avea un nod în gât şi n-a spus niciun cuvânt. Mă aşteptam să-l drăgălească puţin, să-l pupe, dar ea doar se uita la el şi nu zicea nimic. Atunci m-am speriat prima oară că poate n-o să-l accepte. Nici vorbă de aşa ceva, cum am ajuns acasă cu el, n-am reuşit s-o mai desprindem de el şi aşa e şi acum, 8 luni mai târziu.

eliza-si-bebe

Uneori este agasant de lipită de el, vă spun la modul cel mai serios. Se joacă, îl gâdilă, îl leagănă, îi cântă, îi citeşte, îl ţine în braţe, se tăvăleşte pe covor lângă el, se joacă cu jucăriile lui, râd şi se chiţăie împreună. Cel mai rău e când e răcită pentru că nu reuşim nici măcar atunci s-o ţinem departe de el. Mereu mi-am spus că n-o s-o oblig niciodată pe Eliza să aibă grijă de bebe, pentru că e copilul meu, nu al ei, şi nu vreau să-i aloc responsabilităţi pe care nu şi le-a dorit. Însă Eliza e mai mult decât dispusă să stea cu el când am eu treabă prin bucătărie şi chiar a stat odată 45 de minute singură cu el cât m-am dus la piaţă. O să vi se pară o inconştienţă, dar dacă luăm în calcul că eu la 5 ani stăteam singură în casă cu sora mea bebeluş, ea la aproape 9 ani e un copil mult mai matur şi mai responsabil.

Încă nu am remarcat gelozii, ba chiar am abordat eu discuţia asta când îi citeam o carte despre gelozia între fraţi şi a zis că ea nu e geloasă deloc. Şi, deocamdată, o cred. E drept că simte nevoia să se alinte un pic mai mult, se prosteşte mult şi uneori se comportă ca un copil de doi ani, dar per total, nu a dat niciun semn de antagonism la adresa lui. Ba din contră, dacă i se pare ei că nu răspundem suficient de repede la nevoile lui bebe, ne ceartă şi se duce la el. Îmi aduc aminte o fază: era seara târziu, bebe plângea mult şi am închis uşa la sufragerie pentru că Eliza se culcase şi avea şcoală a doua zi. Şi a comentat că în loc să potolim copilul, noi închidem uşa ca să nu-l mai audă 🙂

Nu ştiu cum va fi când bebe o să înceapă să mişune şi să-i umble în lucruri. Deja se târâşte şi destinaţia predilectă e camera ei şi coşul cu legume de plastic, lucru care ne amuză foarte tare, dar când va începe să deschidă dulapuri şi să tragă de caiete şi cărţi, nu ştiu dacă o să fie la fel de amuzant. Am ochit deja o poartă din aceea speciala care se pune în cadrul uşilor şi cred că va trebui să iau două, nu doar una pentru bucătărie, pentru că chiar nu vreau să se războiască de la caiete de teme şi manuale distruse.

Deocamdată relaţia dintre ei încă se formează, sunt sigură că se va ajunge şi la conflicte, că e inevitabil între fraţi, dar momentan ne bucurăm de armonie, chiar dacă în unele zile ne e greu s-o convingem pe Eliza că eu sunt mama lui Vlad şi nu ea 😀

12 Comment

  1. Cris says: Reply

    Si la noi e fix aceeași poveste, cu amendamentul ca bebe a venit când ea avea 5 ani jumate. Dar ea a fost cea mai insistenta, iar eu nu și nu. Apoi, a venit și taică-său cu solicitarea și cu completarea “îți trebuie si ție un băiețel să înțelegi ce simt eu pentru Ami. O să vezi că e altfel”. Și înainte de a-mi face eu testul, ea ne-a anunțat ca a visat ca a venit la noi un bebeluș băiețel cu trenul și ea știe că va avea un frățior. După aproape 4 ani în 4 pot să ți spun ca e greut, dar frumos rău.

    1. Laura Frunză says: Reply

      Este greu, da, dar merită fiecare secundă!

  2. Nati says: Reply

    Îmi place ce povestești despre copiii tăi! Eu cred că bebe Vlad a venit în momentul cel mai potrivit în viața voastră! 🙂

    1. Laura Frunză says: Reply

      Aşa cred şi eu!

  3. ce frumos! se cunoaste ca e fetita pana la urma, are instinct matern inascut. desi dante al meu e foarte atent si dragastos cu toti bebelusii si asta de cand era si el foarte mic, tot are momente incare nu are chef sa se joace cu frate su, sa il bage ins eama. momente insemnand chiar si cate o zi intreaga.
    dar ce ma bucura este ca, si daca ii umbla prin lucruri, in principal lego, desi initial se supara si tranteste dupa ce ii vede zambetul lui horia il pufneste rasul si spune ca nu se poate supara pe el ca e foarte dragalas.
    sa stii ca si eu i am lasat singurei cat m am dus pana la magazin sau chiar pana la posta, si s au inteles si descurcat foarte bine. dar asta cand era horia mai mic, cam cat al tau poate. acum nu prea se mai poate, horia ma cauta intruna, ma striga, cum dispar de langa el face scandal. am coborat cu soțul pana la masina sa aducem bagajele si cand ne am intros si am coborat din lift copiii erau pe scara, vroiau sa coboare dupa noi ca dante a zis ca nu se mai intelegeaa cu cel mic, ma cauta si ma striga. il imbracase cu niste pijamale, ca asta gasise la repezeala, ii pusese el pampersul , erau niste simpatici si caraghiosi in acelasi timp :))).

    1. Laura Frunză says: Reply

      Unele fetiţe au instinct matern, într-adevăr. Azi am fost cu bebe la şcoala Elizei şi s-au strâns în jurul lui o grămadă de fetiţe din clasă să-l drăgălească, în timp ce băieţii erau complet dezinteresaţi!

  4. Eu abia fac fata unui copil.

    1. Laura Frunză says: Reply

      Cred că dacă trebuie te descurci şi cu zece! Dar e greu, sunt sigură de asta!

  5. Elena says: Reply

    FELICITARI PENTRU EDUCATIA OFERITA ELIZEI SI PENTRU MODUL IN CARE EA SE COMPORTA CU FRATIORUL EI.

  6. Diana says: Reply

    Ce draguti sunt! Si la noi e diferenta de 6 ani, cea mare are 6 ani si 4 luni, iar bebele doar 4 luni, deocamdata e bine, nu e geloasa, sta in preajma lui,il dragaleste, speram sa fie la fel si in viitor.

  7. Violeta.argatu says: Reply

    Cu trei e și mai mișto :)))).

    Ai dreptate, Ioan e cam flower power vis-a-vis de Maria. Ana in schimb, e mama de-adevăratelea :))). O îmbracă, o spala pe mâini, o distrează….mă ceartă atunci când plânge “mai mama, da’ tu nu vezi că Maria plange? Du-te la ea mai repede, ce mai stai”?!?! :))
    (Ana aproape 6, Maria 2,4 luni )

  8. Amalia says: Reply

    Multumesc pentru articol.Cred ca esti norocoasa pentru ca Eliza nu e geloasa si imparte atentia pe care i-o dai ei cu fratiorul mai mic.:)

Leave a Reply