Turnătoria de fontă MAE – afaceri locale

turnatoria-de-fonta_vase-din-fonta

De turnătoria de fontă MAE auzisem de multă vreme, urmăream cu admiraţie pagina lor de Facebook şi bunătăţile gătite de Mona (Ierburi Uitate) în tigaia luată de la ei şi visam ca într-o zi să-mi cumpăr şi eu un grătar şi o tigaie de la MAE. Am tot amânat să comand de pe site pentru că ştiam că turnătoria este relativ aproape de locul în care stă mama în Iaşi, aşa că odată ajunsă în oraş, mi-am făcut curaj şi le-am scris pe pagina de Facebook să-i întreb dacă mă primesc în vizită. Nu cunoşteam pe nimeni acolo, nu mi-a intermediat nimeni vizita, pur şi simplu le-am scris şi au fost drăguţi să-mi răspundă.

Vizita a fost una încărcată de multă emoţie pentru că eu iubesc lucrurile fabricate manual şi mereu mi-am dorit să lucrez undeva unde se produc lucruri palpabile. Să zic: uite, firma la care lucrez eu face tigăi de fontă sau maşini de spălat sau mai ştiu eu ce. Din păcate, în Iaşi industria a fost, efectiv, rasă de pe faţa pământului iar în locul marilor fabrici de altă dată tronează acum hipermarketuri şi magazine de construcţii.

turnatoria-de-fonta_muncitori-la-lucru

Turnatoria de fonta MAE s-a construit şi ea pe ruinele unei foste fabrici care avea şi secţie de turnătorie. Doamna Maria Bejenariu, alintată Mae, a lucrat cândva la Niciman, firma care şi-a închis secţia de turnătorie cândva după 1990. Când a simţit că nu-i mai place ce face acolo, a plecat şi ea, a contactat vechii muncitori din secţia de turnătorie şi a deschis MAE. Am întrebat-o dacă e greu să supravieţuieşti ca antreprenor în actuala economie de piaţă. A zis că da, e foarte greu, că nu găseşte materie primă la noi şi trebuie să aducă fonta şi cocsul din afară, că nu se găseşte mână de lucru calificată (şi că oamenii nu vor să mai muncească) şi că e dificil să menţii nişte preţuri decente în condiţiile în care cheltuielile sunt atât de mari.

Am mai întrebat-o dacă a ieşit pe profit în 2016 şi mi-a răspuns că da, dar la limită. Turnătoria produce mai multe tipuri de obiecte (uşi şi grătare pentru sobe şi şeminee, elemente pentru mobilier stradal) dar cel mai mare succes îl au vasele de gătit, pentru că oamenii au început să se întoarcă la modalităţile tradiţionale de gătit.

Am nimerit la fabrică într-una din zilele în care se efectua turnarea (nu se face în fiecare zi). În zilele de turnare se toarnă cam 15-20 de tigăi, până la un maxim de 200 de tigăi pe lună – asta ca să vă faceţi o idee de cum se lucrează. Tigăile, ceaunele, grătarele fabricate aici nu sunt produse în serie, pe o bandă rulantă, ci sunt turnate manual în matriţe de către muncitori. Am văzut întreg procesul şi mi se pare o muncă foarte grea şi obositoare. Privind cascada de fontă topită, care arăta ca un şuvoi de lavă aprinsă, m-am simţit aproape de parcă aş fi asistat la un miracol.

turnatoria-de-fonta_turnare-in-matrite

După ce sunt scoase din matriţe, vasele sunt puse la o maşină de sablat, apoi sunt şlefuite şi asezonate manual. În atelierul de împachetat, ele sunt împachetate tot manual şi trimise cumpărătorilor. Nu au showroom la turnătorie, dar puteţi să daţi o fugă să cumpăraţi direct de acolo vasele, e posibil să găsiţi şi unele mai ieftine decât pe site. Eu mi-am luat o tigaie cu două ciocuri şi un grătar pentru un ochi de aragaz. Sunt foarte grele, în tigaie puteţi face şi sosuri că nu se vor arde. La următoarea vizită o să-mi iau şi un ceaun cu mâner detaşabil, acum efectiv chiar nu puteam să-l car, pentru că am venit pe jos.

turnatoria-de-fonta_slefuire

În perioada următoare o să pun vasele cumpărate de la MAE la treabă şi o să vă prezint mai multe reţete gătite în ele. Dacă ajungeţi în Iaşi, treceţi pe la fabrică, o să întâlniţi oameni foarte calzi şi primitori. Dacă nu ajungeţi, comandaţi de pe site. Sprijiniţi industria locală, vă asigur că un vas de fontă de calitate, întreţinut corespunzător, o să vă ţină o viaţă! Despre vasele de fontă (“tuci”) şi pasiunea mea pentru ele am mai scris aici.

turnatoria-de-fonta_vase-din-fonta

Turnatoria de fonta MAE primeşte şi elevi în vizită în cadrul Săptămânii Altfel, contactaţi-i pentru că le veţi oferi copiilor o experienţă de neuitat!

6 Comment

  1. maria says: Reply

    Ce ma bucur c-ai scris despre turnatorie! Asa am aflat si eu ca am in Iasi un loc de unde sa-mi cumpar un ceaunas. In sfarsiiiit! Am avut unul cumparat din piata, dar era dat cu un strat argintiu care tare cred ca e toxic (am fiert in el apa timp de cateva ore, am facut mamaliguta de sacrificiu, dar tot se desprindeau intruna bucatele argintii) si l-am aruncat. Multumesc mult! :*

    1. Laura Frunză says: Reply

      Ceaunele din piaţă sunt majoritatea din aluminiu, sau o combinaţie de aluminiu cu foarte puţină fontă. Acestea sunt integral din fontă şi sunt foarte grele, eu ceaunul cu capac, abia puteam să-l ridic. Dar fac toţi banii! Să mergi direct la ei, în Bucium, cum vii dinspre pasarela Socola, pe stânga, înainte de Peugeot. Se vede de la stradă scris MAE pe o hală enormă.

      1. maria says: Reply

        Multumesc mult pentru indicatii, o sa ma duc sigur, cat de curand :*

  2. Violeta.argatu says: Reply

    Arată spectaculos vasele tale :).
    Când o să ies și eu pe plus, prin primăvara lui 2018, o să-mi comand :). Eu am un tuci din fonta in care fac ciorba. Ne ajunge o zi, dar e delicioasa:).

  3. Ligia says: Reply

    Abia astept retetele 🙂 avem si noi tigaia si un ceaun, mai vrem si wok si placa. Ni-s tare dragi cei de la Mae si vasele se tin bine, daca ai rabdare sa le ingrijesti corespunzator

  4. Ecaterina says: Reply

    Eu am luat un ceaun turnat prin Satu Mare sau Oradea. L-am ars de nenumărate ori în cuptor de credeam ca nu ii mai dau de capăt. Acum arata mai bine dar încă nu știu dacă e bine asezonat. Am văzut tigaile MAE și mi-am propus sa îmi iau una de pe site întrucât anul acesta nu cred ca mai ajung în Iași.

Leave a Reply