Diversificare bebe – piure de avocado cu banană

piure-de-avocado-cu-banana

Despre cum şi când se face diversificarea n-o să povestesc prea multe. Fiecare părinte va decide când să diversifice împreună cu medicul pediatru, în funcţie de vârsta şi starea de sănătate a copilului. De asemenea, modul de diversificare (clasic, autodiversificare, combinat) rămâne o alegere personală a fiecăruia. Însă am descoperit două reţete care lui bebe i-au plăcut foarte mult şi m-am gândit să le împărtăşesc cu voi. Astăzi vă spun despre acest piure de avocado cu banană, o reţetă găsită pe un site străin.

piure-de-avocado-cu-banana

Aveam un avocado ready-to-eat în casă şi am căutat pe internet reţete cu avocado pentru diversificarea bebeluşilor. Am găsit combinaţia asta cu banană şi, deşi am fost reticentă să bag banana la blender, a ieşit un piure cremos pe care bebe l-a ras dintr-o suflare. În general pasez banana cu furculiţa sau cu un pasator special, pentru că nu-mi place consistenţa ei de lipici după ce a fost băgată la blender. Acelaşi lucru e valabil şi pentru cartoful alb (nu şi pentru cartoful dulce, de exemplu).

Ingrediente: 1 avocado mediu, 1 banană medie. Banana se decojeşte, avocado se taie în jumătate, se îndepărtează sâmburele şi se scoate miezul cu o lingură. Se pun fructele într-un blender şi se pasează până se obţine un piure omogen. Bebe mănâncă aproape tot acest amestec la o singură masă. Spun aproape pentru că, de obicei, mai rămân două-trei linguriţe la final.

Nu-l oblig niciodată să mănânce tot. Cum remarc că nu mai deschide gura sau îşi pierde interesul pentru mâncare, opresc hrănirea. E important să fiţi atenţi la toate semnalele pe care vi le dă copilul, pentru a nu-i oferi mai multă mâncare decât are nevoie.

Nu am folosit blenderul cu picior pentru a pasa acest amestec, dar bănuiesc că puteţi încerca. Eu am descoperit la mama un blender cu patru lame dispuse pe trepte diferite, care pasează foarte fin şi foarte repede. Am aşteptat mult timp să revină în magazin blenderul respectiv (un no-name din Dedeman), dar mi-am luat şi eu.

Acest piure nu se poate congela, trebuie preparat şi servit imediat, deoarece atât banana cât şi avocado se oxidează repede. Eventual, puteţi adăuga câteva picături de suc de lămâie pentru un aspect mai plăcut.

I-am dat lui bebe acest piure la opt luni prima oară pentru că atunci am descoperit reţeta. Consultaţi medicul pediatru înaintea de introducerea unor fructe sau legume noi în alimentaţia bebeluşului. Dacă vă interesează să citiţi şi alte reţete de piureuri sau mâncăruri pentru bebeluşi, puteţi accesa categoria Diversificare bebe de pe blogul meu.

9 Comment

  1. Mi-e dor și mie de așa activități. Sănătate lui bebe și creștere ușoară!

    1. Laura Frunză says: Reply

      Mulţumim!

  2. Iar pt copii mai mari: lipie + avocado + branzica proaspata + felii de rosii (shaorma sanatoasa); bucatele mango + mango piure (blender) + iaurt + zahar dupa gust + zeama unei limete (inghetata pt copii)…retete de pe Paprik.

    1. Laura Frunză says: Reply

      Fata mea cea mare e amatoare de avocado, aşa că îl consumăm cel mai des în diverse salate. Salata ei preferată e asta: http://www.laurafrunza.com/2016/08/24/salata-de-avocado-cu-lipii/ Şi recent am descoperit şi o salată de ouă cu avocado: http://www.laurafrunza.com/2017/04/24/gateste-cu-eliza-episodul-9-salata-de-oua-cu-avocado/

      1. Multumim!

  3. Diana Z says: Reply

    Eu pun în amestecul acesta și lapte de cocos, cel de la rapunzel e f ok, iese parca și mai gustos și nu oxidează la fel de repede.

    1. Laura Frunză says: Reply

      Mulţumesc pentru sugestie, o să încerc şi eu!

  4. Cristina says: Reply

    Of, și ce facem când bebe(ce bebe, are 1 an și 4 luni) deschide gura doar de 2-3 ori!? Era o întrebare mai mult retorica 🙁

    1. Laura Frunză says: Reply

      La asta nu prea ştiu ce să-ţi răspund. Când nu deschide gura, eu nu-i mai dau să mănânce. Dar acum e mic şi dacă nu mănâncă la o masă, mănâncă la următoarea. Şi ştiu că nu poţi lăsa copilul flămând, mai ales dacă face asta tot timpul 🙁

Leave a Reply