Marea carte a naturii – enciclopedie vizuală şi carte de căutare

marea-carte-a-naturiiMarea carte a naturii este o apariţie relativ recentă la editura Univers Enciclopedic Junior, care se întrece în a scoate cărţi din ce în ce mai frumoase. Despre natură a scos o serie întreagă a lui Susanne Riha (sunt cinci cărţi momentan şi despre unele o să vă povestesc cât de curând pot) dar şi această carte splendidă a lui Christine Henkel.

În general, e destul de riscat să scoţi traduceri ale unor cărţi despre natură, mai ales atât de specifice cum e aceasta, pentru că, de multe ori, flora şi fauna nu se potrivesc cu România. Am păţit asta cu nişte cartonaşe Usborne despre flori care mi-au fost relativ inutile pentru că multe flori erau necunoscute la noi şi mie mi-ar fi fost de mai mare ajutor să am cartonaşe cu flora spontană din România. Din fericire, cartea lui Christine Henkel se referă la un climat temperat (continental-european) care seamănă foarte mult cu al nostru. Prin urmare, plantele sălbatice, copacii, animalele, insectele, amfibienii, peştii se găsesc în flora şi fauna noastră în proporţie covârşitoare (aş zice că sută la sută chiar, dar nu vreau să greşesc).

Cartea este în primul rând o enciclopedie vizuală din care copilul învaţă prin observaţie şi deducţie: analizând ilustraţiile complexe, micul cititor va putea deduce informaţii despre cum arată animalele, cu ce se hrănesc, cum se comportă, în ce habitat trăiesc. Trebuie să menţionez aici că multe animale sunt arătate cu hrana specifică în gură şi asta include şi viermi, insecte, rozătoare, nu doar fructe, seminţe şi nuci.

interior-marea-carte-a-naturii

Tablourile din carte sunt complexe şi prezintă felii de natură ziua/noaptea, vara/iarna, sub pământ şi la nivelul solului, în apă şi în copaci etc. Habitatele sunt şi ele variate: pădure mixtă, pădure de foioase, zonă de conifere, ogoare şi pajişti, grădini, crânguri şi livezi, fâneţe, lanuri de grâu, păşuni, iazuri şi lacuri. În casetele din dreapta sunt prezentate animale, insecte, batracieni, copaci, flori, plante medicinale, fructe, urme de animale, ba chiar şi o balegă de vacă.

Informaţiile sunt corecte din ce am verificat eu şi cred că e printre puţinele cărţi pentru copii pe care le-am răsfoit-o eu şi care fac diferenţa între căprior/căprioară şi cerb/ciută.

Apoi, cartea poate fi folosită ca o carte de căutare. În afară de a căuta elementele din casetele informative, se pot remarca anumite imagini recurente pe care cei mici trebuie să le găsească pe mai multe pagini – cum ar fi veveriţa cu coada pătată de vopsea care apare în toate paginile cu păduri. Sau le puteţi da voi să caute anumite lucruri: de exemplu să-l remarce pe Moş Crăciun, vaca în plin proces de eliminat balegă 😀 , baloanele cu aer cald sau bărcuţa de hârtie etc.

Pe site-ul editurii puteţi răsfoi mai multe pagini din carte şi, dacă aveţi noroc, puteţi găsi cartea şi la o reducere consistentă. Ultima oară a fost 19 lei (redusă de la 38) şi merită fiecare leu. Momentan e stoc epuizat pe site-ul lor, dar o puteţi căuta în librăriile fizice sau online. Formatul este 25×32 cu coperţi cartonate, lucioase, şi ilustraţiile integral color.

4 Replies to “Marea carte a naturii – enciclopedie vizuală şi carte de căutare”

  1. E foarte interesanta!

  2. Avem si noi cartea asta si ne place tare mult! Initial am fost eu mai interesata de ea decat baiatul meu, dar acuma e un pic mai marisor, si e interesat si el.

    1. Laura Frunză says: Reply

      Fata mea se uită în ea de câteva zile încontinuu. Eu nu ştiu cum poate remarca nişte chestii pe care eu, nici dacă mă uitam cu lupa, nu le vedeam!

  3. violeta.argatu says: Reply

    M I N U N A T A!!! am
    primit-o azi, cdata vineri pe libris, cu 36. oaaaaasa. la univers azi e 19 ron, ieri era 26. am
    luat 3 din cartile scrise de Susanne Riha, parca doar astea erau pe site. abia astept sa le primesc. au 50% red pe site, plus transport gratuuuuit

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.