Diversificare bebe – reţete cu dovleac plăcintar

Eu nu sunt mare fan reţete cu dovleac plăcintar, motiv pentru care nu gătesc mai niciodată cu el. Foarte rar mai fac o plăcintă sau o prăjitură, în special toamna, când apar dovlecii numai buni de copt. Am ajuns să gătesc dovleac plăcintar pentru bebe după ce am găsit în Selgros nişte dovleci mici, numai buni de gătit două-trei porţii din ei, fără să irosesc un dovleac din acela uriaş.

dovleac-placintar_diversificare-bebe

Am căutat pe prietenul Google şi am găsit multe reţete pentru bebeluşi, având în vedere că în America se consumă foarte mult dovleac. Dintre toate, cel mai tare mi-au atras atenţia următoarele combinaţii, pe care bebe le-a adorat.

Dovleac+banană: se fierb cuburile de dovleac, se pasează, apoi se amestecă cu o banană pasată cu furculiţa. Evident, puteţi coace dovleacul sau îl puteţi fierbe la abur. Eu n-am vrut să mă coc eu la câte grade erau afară, aşa că am ales varianta fierberii rapide.

dovleac-placintar_piure-pentru-bebelusi

Dovleac+păstârnac: am fiert cuburile de dovleac cu bucăţi de păstârnac. Înainte de a pasa, am ales doar pulpa moale a păstârnacului şi am eliminat miezul lemnos.

Dovleac+cartof dulce: am fiert împreună cuburi de dovleac cu cartof dulce.

Am mai amestecat miezul de dovleac copt cu avocado, unt sau cu dovlecel fiert.

miez-de-dovleac-copt

Pentru pasat se poate folosi atât blenderul cu picior, cât şi un blender obişnuit. Dacă bebe e mai mare sau nu acceptă piureurile pasate, le puteţi pasa cu furculiţa. Părinţii care auto-diversifică vor alege, cu siguranţă, să dea lui bebe cubuleţe de dovleac copt, fie simplu, fie amestecat cu felii de banană sau cuburi de cartof dulce.

Nu am condimentat deloc piureurile dar am observat că în America, cel puţin, nu se sfiesc să adauge condimente şi ierburi aromate la mâncarea bebeluşilor. Pentru dovleac plăcintar condimentele predilecte erau nucşoara, scorţişoara şi piperul. La Bucureşti am de toate, nucşoara o folosesc la cartofi, dar la mama la Iaşi nu aveam. Lui bebe i-au plăcut oricum, pentru că dovleacul plăcintar e dulce şi copiii sunt, în general, atraşi de gustul dulce.

dovleac-copt

I-am dat lui bebe aceste combinaţii la opt luni, pentru că aşa s-a nimerit. Dacă vreţi să-i daţi mai devreme, întrebaţi pediatrul despre ordinea introducerii acestor legume în alimentaţia bebeluşului.

Piureurile cu dovleac plăcintar se pot congela, atât timp cât nu au banană crudă în ele. Puteţi pregăti mai multe porţii odată şi le congelaţi separat. Decongelaţi peste noapte în frigider, apoi încălziţi pe baie de apă şi amestecaţi cu banana pasată.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.