Turist în România – pe urmele scriitorilor în judeţul Neamţ (II)

Prima parte aici.

Ziua a doua

A doua zi a fost o vreme cam ploioasă, dar tot nu ne-am lăsat înfrânţi şi am continuat cu alte obiective din judeţul Neamţ. Am pornit degrabă spre Mănăstirea Neamţ (intrare 5 lei de adult şi 3 lei de copil) – au şi un mic muzeu cu obiecte bisericeşti. La plecarea de la Mănăstirea Neamţ am oprit şi la Biserica Sf Ioan Iacob unde puteţi admira picturile foarte bogate de pe zidurile interioare şi exterioare ale Bisericii.

manastirea-neamt

Următorul popas a fost la Grădina Zoologică/Zimbrăria Dragoş Vodă, unde am hrănit căprioarele cu ghinde, am admirat maiestuozitatea zimbrilor şi am deplâns ursul şi mistreţul care ar fi trebuit de mult eliberaţi sau duşi într-o rezervaţie specială. Cornutele (căprioare, cerbi, cerbi lopătari, mufloni), precum şi zimbrii, aveau suficient spaţiu la dispoziţie pentru a se simţi ca acasă, însă animalele de pradă nu păreau la fel de fericite.

gradina-zoologica-dragos-voda

dscn7443

Al treilea obiectiv pe listă a fost mănăstirea Agapia Nouă, cu picturile lui Nicolae Grigorescu din interiorul Bisericii dar şi din Muzeu. Mănăstirea Agapia mi-a plăcut în mod special pentru zidurile albe şi pentru reprezentările deosebite ale sfinţilor din interior.

“Cu o treaptă mai jos sta retrasă, tăcută și visătoare, Agapia Nouă cu albele sale chilii și cu înaltele turnuri strălucitoare ale bisericilor sale. Era atât de răpitoare această priveliște, încât ai fi zis că natura îți pune sub ochi o salbă de mărgăritare pe o tavă de smarald. (…) Agapia Nouă se deosebește în multe privințe de Văratic. Astfel, pe când aceasta din urmă își revarsă valurile sale de case albe pe poalele colinelor, cu care se isprăvesc munții săi, cea întâi pare a se furișa și a se ascunde în strâmta, adânca și umbroasa vale scăldată de limpedele pârău al Agapiei.” (Calistrat Hogaş, Pe drumuri de munte).

manastirea-agapia-noua

Am încheiat ziua cu o vizită la Peştera Sfintei Teodora, Biserica dintr-un lemn şi Mănăstirea Sihla. Am urcat cu maşina până aproape de peşteră, apoi pe jos, pe trepte săpate în piatră, până la Peşteră şi de acolo mai sus spre Mănăstirea dintr-un brad şi apoi am coborât treptele la Mănăstirea Sihla. La acest ultim popas, am fost primiţi la masa pelerinilor, unde am mâncat delicioase bucate de post.

mancare-la-manastirea-sihla

“Merserăm deci la peștera sf. Teodora. Spre a ajunge însă acolo, trebui să ne prefacem în acățătoare, să ne vârâm pe dedesubt, sau să sărim, ca în zbor, pe deasupra stâncilor, care decât care mai anevoioase și mai grele de trecut. După cum se zice, [Sfânta Teodora] a trăit 60 de ani în această vizunie, pe care nici urșii nu i-ar fi râvnit-o.”

pestera-sfintei-teodora-de-la-sihla

“Sosisem, prin urmare, la Sihla, adică la acel loc pierdut în creierii munților, în care numai vulturul cu zbor îndrăzneț mai străbate, din când în când, pe căile fără de urmă ale aerului. (…) Credeam, deocamdată, că am pășit pe lumea cealaltă… atât de singură și de pierdută în creierii munților e sălbatica Sihlă!” (Calistrat Hogaş, Pe drumuri de munte)

manastirea-sihla

Ziua a treia

Am plecat spre Iaşi cu o oprire la Monumentul Vânătorilor de munte, cocoţat pe un deal din oraşul Târgu Neamţ, un popas la casa muzeu Vasile Gaman pentru a-i vedea faimoasele porţi sculptate cu imagini din istoria românilor şi apoi ne-am amuzat hrănind struţii la Pensiunea La Struţi.

poarta-sculptata-judetul-neamt

la-struti

Ultima oprire a fost pentru prânz la castelul Miclăuşeni, unde ne-am delectat cu feluri de mâncare pregătite după reţetarul vechi al castelului. Este foarte plăcut să stai pe terasă să bei un sirop de trandafiri, aşa că vă recomand să opriţi neapărat. Vizitele ghidate în interiorul castelului încep la oră fixă, iar domeniul este deschis doar de vineri până duminică, de la ora 12.

castelul-miclauseni

A fost o excursie foarte reuşită şi mă bucur că lucrurile s-au aranjat de aşa natură încât să ajung în judeţul Neamţ, în loc de nordul Moldovei, aşa cum mi-am dorit iniţial. În plus, faptul că am avut-o pe mama cu noi a contat enorm, Eliza s-a bucurat mult să călătorească împreună cu Buni şi s-a putut şi odihni noaptea, pentru că a dormit în altă cameră decât bebe.

2 Replies to “Turist în România – pe urmele scriitorilor în judeţul Neamţ (II)”

  1. Ce experienta frumoasa!

  2. Am vizitat si eu in vara aceasta zona Neamt, dar nu poti vizita chia tot. Eu de exemplu n am ajuns la Miclausesti :(. In continuarea drumului de la Sihla mai erau de vizitat si manastirile Sihastria si Secu. Ultima deosebita.. si apoi mai e manastirea Horaita, iar splendida.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.