Materiale de ţinut în casă pentru orele de AVAP

Anul şcolar trecut cred că a fost un adevărat război cu Eliza cu privire la orele de Arte vizuale şi abilităţi practice de la şcoală (prescurtate AVAP) pentru că a lucrat la şcoală doar de pe un caiet şi mă trezeam în fiecare joi seara că îmi spune: “îmi trebuie hârtie creponată, îmi trebuie nu ştiu ce mărgele, îmi trebuie paste, îmi trebuie seminţe, îmi trebuie vată, îmi trebuie o sticlă de plastic de jumate, îmi trebuie o găletuşă de la smântână, îmi trebuie cartoane colorate etc etc.”

ÎN FIECARE JOI SEARA, da? Îmi aduc aminte că odată am explodat şi, când mi-a zis că îi trebuie a doua zi 4 role de carton de la hârtie igienică, am zis “până aici!”. Nu aveam de gând să distrug tot pachetul de hârtie ca să scot rolele pentru că ea nu mă anunţase din timp şi i-am zis că o consecinţă directă (atenţie, nu pedeapsă!) a faptului că a nu a cerut materialele la timp este faptul că se va duce fără ele. Până la urmă a sărit soţul meu cu o sugestie salvatoare: să-şi ia carton colorat şi să facă singură tuburile respective (trebuia să facă un trenuleţ din tuburi vopsite şi până la urmă a folosit direct carton colorat).

Evident, după ce a făcut o dramă întreagă pe tema asta joi seara, vineri la prânz a venit foarte încântată acasă de trenuleţul realizat şi a mărturisit că le-a mai împrumutat şi colegilor carton colorat (mi-am imaginat eu că mai sunt căscaţi ca ea).

După ce într-o zi a trebuit să lucrăm la alt proiect şi ne-ar fi fost tare utilă o trusă de geometrie (am în casă doar rigle, compas şi echer, doar raportor, nu, şi acela era cel mai important), m-am gândit să fac o listă cu rechizite pe care ar trebui să le am (şi să le aveţi şi voi) pentru a face faţă cu succes orelor de AVAP din clasele pregătitoare – clasa a doua (deocamdată doar pe acest segment am experienţă). Tot ce am înşirat mai jos sunt materiale pe care Eliza le-a solicitat imperios în fiecare joi seara pe tot parcursul anului şcolar.

materiale-pentru-avap

Rechizite şi accesorii pentru arte vizuale şi abilităţi practice

  • coli de hârtie colorată, coli de carton colorat, coli A4 şi A5 de carton (se găsesc la Jumbo nişte blocnotesuri cu coli de carton A4 şi A5, şi albe şi colorate, la preţuri foarte mici, nouă ne sunt extrem de utile la multe proiecte, căci poţi face şi felicitări, şi tablouri, şi etichete şi proiecte la şcoală)
  • hârtie creponată, hârtie de mătase, carton ondulat, hârtie gumată, fetru (câte un set de fiecare e suficient, găsiţi la Daco Art seturi frumoase la preţuri foarte bune)
  • cel puţin trei tipuri de adeziv: aracet, un lipici solid şi un adeziv puternic gen Silipici
  • aţă colorată (mouline), gută, lână de diferite culori, sfoară, etamină, ace de cusut, 1 croşetă mai mare (la Eliza la şcoală s-a sărit proiectul cu cusăturile cu croşetatul, din păcate)
  • mărgeluţe de nisip, paiete, diverse mărgele colorate de plastic
  • mai multe tipuri de paste (puneţi deoparte în punguţe cu fermoar cam 50 de grame, de câte ori faceţi paste) şi seminţe (boabe de porumb, de fasole, susan, seminţe de in etc)
  • foarfece, cutter
  • culori acrilice (pentru suprafeţe la care nu aderă guaşele sau tempera – de ex Eliza a pictat o icoană pe sticlă la şcoală şi i-am cumpărat nişte acrilice în tuburi mici, cu multe culori), alte tipuri de vopsele (guaşe, tempera), pensule de diferite dimensiuni, recipient pentru apă, planşetă, paletă de culori
  • creioane colorate şi carioci
  • plastilină de bună calitate (recomand PlayDoh), de mai multe culori (a folosit şi în clasa a doua)
  • pastă de dinţi albă (am înnebunit cu pasta de dinţi, o grămadă a folosit şi, evident, nu aveam albă în casă)
  • elemente din polistiren: ouă, globuri – încercaţi să cumpăraţi unele care au deja agăţătoare (la Pepco am văzut cu tot cu agăţătoare) sau să cumpăraţi agăţători speciale pentru polistiren
  • o cutie sau o sacoşă de pânză plină cu materiale reciclabile: sticle de plastic, dopuri de la sticlele de plastic, 1-2 găletuşe de la smântână (noi am scos atunci cămaşa cu un recipient de plastic verde de la un aranjament floral, trebuia să facă o broască, eu nu cumpăr iaurt sau smântână la găletuşe), o conservă, multe role de la hârtie igienică şi prosoape de hârtie, pahare de plastic şi de carton, beţe de cafea, farfurii de carton, 1-2 cutii de pantofi.

Dacă vreţi să vă asiguraţi extra şi pentru proiectele de la dezvoltare personală sau alte materii, faceţi un stoc şi de cartoane A3, diverse pliante şi reviste pentru decupat, folii şi mape de plastic, cărţi cu autocolante sau seturi de autocolante cu animale, păsări, plante, planete etc. De fapt, folii şi mape de plastic de diferite tipuri ar trebui să aveţi mai multe, inclusiv bibliorafturi, în care să-şi aranjeze tot felul de foi care se adună (evaluări, fişe de la şcoală, bileţele, notiţe, diplome etc). Am găsit la Jumbo nişte bibliorafturi de carton, simple, pe care Eliza şi le-a decorat singură.

Orice sugestii în plus sunt binevenite, mai ales pentru clasele a treia şi a patra!

În clasa a doua, Eliza a lucrat din caietul Arte vizuale şi abilităţi practice pentru clasa a II-a de la editura Ars Libri.

5 Replies to “Materiale de ţinut în casă pentru orele de AVAP”

  1. Mulțumesc.
    Cezara este în clasa a doua. Eu credeam ca nu le mai trebuie plastilina, cred ca trebuie sa o trec pe lista de cumpărături.

    1. A folosit plastilina pentru colaje, nu pentru modelat. Aveau o planșă și trebuiau sa lipească plastilină colorata pentru a forma o imagine.

  2. violeta argatu says: Reply

    Sugestii n-am. Dar am o intrebare: la ce a folosit pasta de dinti??? (in afara de lipit, alta intrebuintare nu cunoastem)
    Merci! 🙂

    1. Peisaje de iarnă cu zăpadă!

  3. Foarte multe materiale ati folosit. Am avut noroc ca se ocupa o mamica sa cumpere ce le trebuie in fiecare saptamana și noi dam 10 lei pe luna. Doamna dorește ca toți copii sa folosească același tip de material și atunci așa s a hotarat.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.