Căşti audio cu volum limitat Buddy Phones pentru copii

Eliza ne bate la cap de multă vreme să-i cumpărăm şi ei nişte căşti să asculte muzică. I-am explicat, de nenumărate ori, că poate asculta muzică şi punând un stick la DVD player, dar ea a tot insistat cu căştile. Dacă a văzut că n-are succes cu mine, a început să bată apropouri (mai mult sau mai puţin directe) la alte persoane că şi-ar dori nişte căşti de ziua ei.

Recunosc că nu din zgârcenie nu am vrut să cumpăr copilului nişte căşti, ba chiar aveam unele noi într-un sertar, însă Eliza are nişte probleme cu auzul (pe care le investigăm cu analize specifice) şi mi-a fost teamă că o să dea sonorul tare, aşa cum dă la televizor, şi mai rău o să-şi facă. În plus căştile de urechi nu mi s-au părut niciodată foarte igienice, bureţeii ăia acumulează o grămadă de microbi, plus că am văzut la mulţi copii că şi le schimbă între ei sau ascultă unul la o cască şi altul la altă cască, şi nici acesta nu mi se pare un obicei sănătos.

Timpul a tot trecut şi povestea căştilor a tot reapărut: ba când a văzut la o prietenă nişte căşti cu Soy Luna, ba că ar fi vrut căşti să asculte şi ea muzică în orele de odihnă în tabără, ca să nu deranjeze colega de cameră, ba să asculte în maşină şi aşa mai departe. Cred că ascultatul muzicii la căşti e ceva specific (pre)adolescenţilor, îi face să simtă o oarecare intimitate în procesul lor de ascultat muzică.

Prin urmare, am avut un noroc chior să-mi scrie cineva de la site-ul Mira Kids şi să-mi povestească despre existenţa unor căşti audio cu volum limitat Buddy Phones pentru copii. Habar n-aveam că există nişte căşti care limitează volumul la nivelurile recomandate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (85 decibeli).

casti-audio-buddy-phones

În plus, căştile au şi microfon şi sunt numai bune de vorbit pe Skype sau de accesat anumite aplicaţii de învăţat limbi străine. Căştile pe care le avem noi (varianta pliabilă) au, în loc de bureţei, un material asemănător pielii moale, ca să fie uşor de curăţat.  În plus, în pachet am primit şi seturi de autocolante pentru a decora căştile şi un săculeţ pentru transport.

Cea mai faină chestie e că Buddy Phones au o mufă specială (split jack) prin care şi altcineva se poate conecta la muzica pe care o asculţi, fără să împărţiti casca, ci cu propriile căşti. La unele modele, se pot conecta până la patru prieteni!

Căştile Buddy Phones roz primite pentru Eliza sunt acum dosite într-o poşetă de-a mea din şifonier şi le va primi cadou mâine de ziua ei din partea bunicii ei, ca să nu-mi asum doar eu meritele cadourilor frumoase pe care le va primi 😀 Singura problemă e că nu ştiu când o să reuşesc să le împachetez pe ascuns şi dacă ajunge la timp felicitarea scrisă de mama, aşa că ţineţi-mi pumnii să-mi iasă surpriza!

5 Replies to “Căşti audio cu volum limitat Buddy Phones pentru copii”

  1. Interesant, nu am stiut ca sunt asemenea casti pe piata. Multumesc pentru informatii

  2. La multi si fericiti ani Eliza! Cu bucurii si sanatate!

    1. Laura Frunză says: Reply

      Mulţumim!

  3. violeta.argatu says: Reply

    Sanatate si bucurii nenumarate!!
    La multi ani, Eliza!

  4. La multi ani! Ii dorim sa fie sănătoasă și fericita înconjurată de toți cei dragi și ne gândurile bune care se îndreaptă către ea. :*

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.