Octav – film românesc cu Marcel Iureş şi Victor Rebengiuc

alessia-tofan-si-marcel-iures-credit-foto-adi-marineci

Acum o săptămână am fost invitată la o vizionare a unui film românesc, recent lansat în cinematografele din ţară. Octav, cu Marcel Iureş în rolul principal, este un film despre revizitarea copilăriei, pentru a ajunge să fii împăcat, în prezent, cu alegerile pe care le-ai făcut.

Octav este un octogenar (mă întreb dacă alegerea numelui are vreo legătură cu vârsta, acel oct- de început, care să ne ducă cu gândul la bătrâneţe) care, după lupte “seculare” cu statul român, primeşte înapoi casa familiei sale, proprietate care îi fusese confiscată de comunişti. După ce ia decizia de a o vinde, din motive financiare, Octav revine în oraşul natal pentru a vedea casa şi pentru a se reîntâlni cu prietenul său din copilărie (Rebengiuc), devenit, între timp, administratorul moşiei.

Cu toate că filmul are câteva neconcordanţe în construcţie (deşi casa a fost folosită de comunişti, ea arată şi păstrează în continuare în ea lucrurile părinţilor săi, tablourile mamei sale, masa de biliard a tatălui, macheta cu trenuleţe a lui Octav), povestea este una emoţionantă: un bătrân îşi vede cu ochii minţii copilăria “medeleniană”: jocurile cu mingea, cu trenuleţele, baba-oarba prin pădure, micile flirturi nevinovate, plecarea în armată, mesele încordate în familie şi relaţia tensionată cu mama, apropierea de tată, relaţiile cu fraţii, moartea mamei, unele secrete de familie.

În tot acest du-te-vino al amintirilor, mă aşteptam la ceva mai multă acţiune, am crezut că se va pune mai mult accentul pe istorie (venirea comuniştilor la putere), însă filmul şi-a dorit să rămână în aria copilăriei şi să nu abordeze subiecte politice. Tema principală a filmului nu este una socială, ci este despre candoarea şi inocenţa copilăriei, despre momentul marilor întrebări (“e rău să îmbătrâneşti?” îşi întreabă micul Octav, tatăl), despre prima dragoste, despre relaţia cu părinţii, despre casa părintească, despre descoperirea pasiunilor, despre alegerea unui drum în viaţă, despre regrete şi greşeli şi felul în care ne raportăm la ele.

La conferinţa de presă care a urmat după film, cineva a întrebat dacă personajul este inspirat din personalitatea lui Sergiu Celibidache, având în vedere că filmul este regizat de fiul acestuia, Serge Ioan Celebidachi, şi că Marcel Iureş a fost machiat în aşa fel încât să semene foarte bine cu celebrul dirijor. Răspunsul a fost negativ, personajul nu este inspirat din viaţa dirijorului, însă Marcel Iureş recunoaşte că l-a întrebat pe regizor “cine este bătrânul”, iar acesta i-ar fi răspuns “orice bătrân”, şi atunci actorul a replicat: “Atunci voi fi tatăl tău!”.

De remarcat este şi prestaţia copiilor, Octav mic (Eric Aradits) şi Ana (Alessia Tofan), care au intrat perfect în pielea personajelor. Eu aş recomanda vizionarea filmului şi împreună cu copiii –  atât timp cât le explicaţi despre pendularea în timp a acţiunii şi despre apariţia inexplicabilă a unor personaje care n-ar trebui să fie acolo, sunt sigură că le va face plăcere să-l urmărească (recomand 8+, totuşi).

După foarte mult timp am reuşit să văd un film românesc comercial care să-mi stârnească nişte emoţii, care să mă facă să-mi pun nişte întrebări, care să-mi răscolească nişte frici. De când l-am văzut, mă tot întreb dacă “e rău să îmbătrâneşti”, pentru că pe mine trecerea anilor mă înspăimântă cel mai tare, mi se pare singurul lucru din viaţa noastră pe care nu-l putem controla.

La final, m-am tot gândit dacă să menţionez asta sau nu, dar o s-o fac totuşi, fiindcă aşa-s eu, nu mă pot abţine. Filmul are parte de un product placement sinistru. Ştiu că “sponsorul nostru e stăpânul nostru” dar m-aş bucura să vină ziua aia în care brandurile se vor mulţumi cu o simplă menţiune pe generic şi nu vom mai vedea o pungă de napolitane pe poliţă lângă poza părinţilor şi nici şuncă şi caşcaval în ambalaje branduite în frigiderul protagnistului şi aşa mai departe. Serios, oameni buni, chiar puteţi mai mult de atât!

Pentru detalii despre caravanele Octav din ţară şi locurile în care puteţi vedea filmul, accesaţi acest link. În încheiere, cred că merită menţionat că Octav a adus în cinematografe, după primul weekend de la lansare, 27.221 de spectatori și încasări totale de 338.707 lei, devenind astfel singurul film românesc care a adunat atât de mulți spectatori în sălile de cinema, în 2017, doar după primul weekend. Filmul a intrat în cinematografele din toată țara vineri, 6 octombrie 2017.

Octav este o coproducție România — Marea Britanie, realizată cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, iar producător este Adela Vrînceanu Celebidachi. Scenariul este semnat de Serge Ioan Celebidachi şi James Olivier, coloana sonoră este compusă de Vladimir Cosma, iar imaginea poartă semnătura lui Blasco Giurato.

4 Comment

  1. Ce frumos ai scris. Recomand citirea articolului chiar inainte de vederea filmului pentru cine nu l-a vazut deja. Ajuta sa te conectezi mai mult cu ce se intampla si cu ce nu se intampla in film daca mai primesti ceva informatii, de culise. Eu l-am inteles mult mai bine dupa conferinta de presa si dupa ce l-am vazut a doua oara. E un film frumos. Legat de plasarea de produse a fost cu totul de prost gust si chiar imi pare rau ca au procedat asa. Strica in mod prea evident anumite scene de film. Mai ales cea cu napolitana….

    1. Laura Frunză says: Reply

      Erau multe de spus, dar aş fi făcut roman-fluviu, nu articol 🙂 Mă bucur că ţi-a plăcut, aş fi curioasă şi de părerile tale cu privire la film.

  2. Oana says: Reply

    Interesant că a avut atât de mulți spectatori, chiar dacă e fără violență, sex şi alte cele. Deci publicul are nevoie şi de sensibilitate şi întoarcere la rădăcini 🙂 chiar de ajutor recenzia ta, mi-a stârnit curiozitatea.

    1. Laura Frunză says: Reply

      Da, eu cred că oamenii s-au săturat de violenţă, sex şi conflicte, dublate de efecte speciale şi un ritm intens. Vor ceva mai lejer, mai pentru suflet şi filmul acesta e numai bun.

Leave a Reply