Dăruieşte timp – o după amiază activă la Ludotech

Update 16.10.2020: Din păcate, spațiul Ludotech așa cum a fost prezentat în acest articol, nu mai există. Pentru detalii, îi puteți contacta pe pagina de Facebook.

Ludotech este un muzeu/spaţiu de joacă şi creaţie interactiv deschis anul acesta în Bucureşti. Este un frăţior mai mic al Orăşelului Cunoaşterii, în sensul că are diverse jocuri şi instalaţii care îţi pun mintea la contribuţie, cu diferenţa că aici găseşti diverse jocuri experimentale (care nu sunt produse pe scară largă) şi multe lucruri făcute de mame din comunitatea Work at Home Moms.

Eu am fost fascinată de acest spaţiu şi vă rog să luaţi în calcul că eu nu sunt un spirit ludic de la natură. Pentru mine jocul vine ca un efort, nu ca ceva instinctiv. Însă acest muzeu interactiv m-a cucerit definitiv şi recunosc că am stat şi eu şi m-am jucat, cu sau fără copii, la unele dintre instalaţii.

Spaţiul în sine nu este foarte mare, dar nici nu cred că e necesar. Ai destule lucruri de făcut la Ludotech cât să stai şi o zi întreagă, noi am petrecut două ore şi cu greu i-am luat pe copii de acolo, nu mai voiau să plece.

Există trei camere deschise publicului (plus o a patra pentru ateliere): camera pentru copiii mai mari (6-12 ani), camera pentru copiii mai mici (1-5 ani) şi o terasă închisă pentru părinţi, unde pot lucra, dacă doresc, dar nu vor dori pentru că au şi aici jocuri şi cu siguranţă vor vrea să le încerce.

Printre preferatele Elizei au fost: sistemul de construcţie Quadrilla, roboţelul Cubetto, mini-cinematograful şi setul de cusut pe metal.

ludotech_quadrilla

ludotech_mini-cinematograf

Vlad s-a jucat cel mai mult la lada cu nisip cu realitate augmentată şi în zona de căţărat, cu obiecte din lemn, inclusiv celebra placă Montessori.

ludotech_realitate-augmentata

ludotech_placa-montessori

Alte jocuri care v-ar putea atrage: Magna Tiles (placi magnetice de construit), Gravity Maze (labirinturi de construit), Kinoptik City (piese de construit un oraş în plan şi iluzii optice), seturi Hot Wires de construit circuite electrice, un glob pământesc conectat la iPad (deocamdată e doar globul disponibil, curând va fi şi iPad-ul), un traseu cu roboţei Hexabugs.

ludotech_gravity-maze

Exponate mai deosebite: coloana Infinită a lui Brâncuşi reprodusă ca joc pentru copii, hărţi-puzzle din lemn, şi mai multe jucării Montessori: o cutie cu încuietori pentru copiii mai mici, un puzzle curcubeu etc. De asemenea, există şi o mini-bibliotecă din care copiii pot lua cărţi să citească împreună cu părinţii.

20171101_170249

La zona de părinţi mi-au atras atenţia placa de joacă Echilibro (o au şi la vânzare) şi jocul Trip (un fel de Go cu beţişoare din lemn).

ludotech_placa

ludotech_trip

Preţuri: 20 de lei/ora copil, 15 lei/oră pentru doi sau mai mulţi copii, 10 lei/oră adulţi. Au şi sistem de abonamente la preţuri avantajoase, dar şi vouchere pe care le puteţi achiziţiona pentru a le da cadou prietenilor sau nepoţilor.

În weekenduri au loc tot felul de ateliere creative aici, aşa că fiţi cu ochii pe ei pe pagina de Facebook Ludotech, unde anunţă toate evenimentele care se petrec acolo.

Centrul este deschis vizitatorilor de marți până duminică, între 12:30 – 19:00. Îl găsiţi în zona Piaţa Unirii, aproape de hotel Horoscop, pe Calea Serban Voda 22 – 24 (în curtea unui hotel).

3 Replies to “Dăruieşte timp – o după amiază activă la Ludotech”

  1. Si noua ne-a placut mult!
    Am zis ca data viitoare se duce cu tati, sa se joace si el 🙂

  2. e locul nostru preferat! 🙂

  3. Noi am fost la un atelier foarte interesant, la inceput de septembrie. Am scos sunete din desene, daca-ti poti inchipui asa ceva. Suficient de tehnic pentru mine, suficient de relaxant pentru copii.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.