Hygge de Crăciun – arta daneză a fericirii transpusă în decoraţiuni

Săptămâna trecută am fost la lansarea colecţiei de decoraţiuni de iarnă a magazinului danez Jysk şi ce temă mai potrivită putea să aleagă decât hygge de Crăciun, conceptul care ne-a cucerit pe toţi anul acesta (şi despre care am povestit şi eu aici, când am prezentat cartea lui Meik Wikking, Mica Enciclopedie Hygge), adaptat la sărbătoarea care se apropie. De altfel, Jysk a sponsorizat şi lansarea în România a cărţii şi am fost bucuroasă să particip la evenimentul organizat de editura Litera acum vreo jumătate de an.

Şi dacă tot am menţionat editura Litera, nu pot să nu vă spun şi asta: dacă v-a plăcut Mica Enciclopedie Hygge, aflaţi că autorul îşi lansează în cadrul târgului de carte Gaudeamus cartea Mica Enciclopedie Lykke: În căutarea celor mai fericiți oameni din lume. Evenimentul va avea loc la standul Editurii Litera, din Pavilionul Central Romexpo, sâmbătă, 25 noiembrie, de la ora 13.00, în prezența autorului și a invitaților săi: Mirela Vașadi, jurnalist TV, realizatoarea emisiunii „Arta Fericirii” şi Marius Constantinescu, jurnalist cultural TVR.

lansare-lykke_editura-litera

Revenind la hygge de Crăciun, magazinul Jysk a amenajat câteva încăperi din restaurantul Maison 13 cu decoraţiuni şi mobilier care să te ducă cu gândul la confort, intimitate, relaxare şi Crăciun acasă. Chiar de la intrare, vinul fiert te introducea în atmosferă şi trebuie să recunosc că a fost un vin fiert al naibii de bun, la fel şi turta dulce şi negresele de la final.

Deşi Eliza m-a bombănit o grămadă că am luat-o (“da’ ce, ăsta-i eveniment, fără nimic pentru copii?”), până la final, cu farfuria plină de prăjituri şi cu ochii după minunaţii moşi nordici decorativi, nu mai voia să plece acasă.

nordic-mood_jysk

“În Danemarca, țara din care provine JYSK, perioada Crăciunului este una specială, este apogeul sezonului hygge. Hygge înseamnă să te bucuri de momentele petrecute acasă alături de cei dragi, să ai un confort sufletesc datorită unei companii plăcute, unor mâncăruri și băuturi bune și unui mediu cald și primitor. Hygge e un concept specific danez, dar de atmosfera hygge se poate bucura oricine”, a declarat Alex Bratu, Country Manager JYSK România și Bulgaria.

Aici puteţi vedea un reportaj realizat la lansare, apărem şi noi fugitiv pe acolo:

Produsele de la Jysk se găsesc în reţeaua lor de magazine şi se pot vedea şi online. Noi o să mergem curând să luăm câteva mici daruri pentru cei apropiaţi şi sper să găsesc şi în magazine aceeaşi atmosferă hygge de la lansare (n-am mai fost niciodată într-un magazin Jysk, nu-mi sunt la îndemână).

5 Replies to “Hygge de Crăciun – arta daneză a fericirii transpusă în decoraţiuni”

  1. O sa dau maine o fuga pana la Jysk Arad sa vad daca au intrat in atmosfera de Craciun :). Apoi o sa caut si cartile, neaparat vreau sa le citesc.

  2. mie deja mi au atras atentia noile decoratiuni si moșii aceia atat de bine realizati si stilizati.
    uite ca mi ai dat o idee, pentru sambata viitoare. poate reusim sa ajunggem si noi :).

    1. Mosii ne-au placut si noua, poate ne luam si noi unul.

  3. Prea vorbeste toata lumea de cartea asta ca sa nu o achizitionez. Acum imi spui ca mai apare una, iata doua carti in plus pe lista cu lecturi.

    1. Da, cred că ţi-ai face un cadou frumos de Crăciun.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.