Atelier creativ la târgul de carte Gaudeamus cu editura Casa

Săptămâna viitoare se deschide târgul de carte Gaudeamus și, așa cum v-am obişnuit în ultimii ani, voi susţine un atelier creativ în colaborare cu editura Casa.

De data asta m-am decis să fac ceva diferit, pornind de la experienţele din anii anteriori, aşa că am pregătit un atelier creativ pentru adulţi. Vom decupa din hârtie mandale cu modele de iarnă, pe care le veţi putea folosi ulterior pentru a face felicitări, a decora un cadou ambalat sau le puteţi înrăma ca să vă lăudaţi cu ele.

Ziceam că am pornit de la experienţele din anii anteriori, pentru că am observat că părinţii erau foarte dornici să meşterească şi ei şi, adesea, interveneau peste lucrarea copilului. Am încercat eu să fac şi ateliere de echipă, dar până la urmă am ajuns la concluzia că cel mai bine e să fac un atelier doar pentru ei.

afis-atelier-creativ

Puteţi veni împreună cu copilul, dar va trebui să fiţi foarte atenţi pentru că vom lucra cu nişte cuttere foarte ascuţite şi n-am vrea să se întâmple vreun accident. (O să aduc şi nişte plasturi, pentru orice eventualitate 😀 )

Noi asigurăm toate materialele, iar mandalele vi le puteţi lua acasă la final, evident. Ne inspirăm şi folosim şabloanele din numărul 98 al colecţiei Idei creative, Mandale din hârtie, şi vom face modelele din acest articol – braduţi şi oameni de zăpadă.

Se pot înscrie şi copii mai mari (10+) doar dacă au mai folosit cutter pentru decupat hârtie până acum. Dacă nu, mai bine veniţi în echipă: voi faceţi treaba şi ei vă asistă de pe margine.

Atelierul e deschis tuturor adulţilor, indiferent de vârstă, aşa că ia-ţi prietenele sau colegele de muncă şi hai să te relaxezi decupând hârtie împreună cu mine. Promit că o să vă facă mare plăcere şi dacă sunteţi pasionaţi de Instagram şi alte reţele de social media, vom avea şi un concurs surpriză pentru voi!

P.S. Aduc vin fiert şi turtă dulce! Ce ziceţi? 😀

2 Replies to “Atelier creativ la târgul de carte Gaudeamus cu editura Casa”

  1. abia astept! sper din suflet sa ajung

    1. Te aștept cu drag, Alexa, chiar m-aș bucura să poți ajunge!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.