Voi ce-aţi făcut de Gaudeamusul acesta? (2017)

S-a terminat şi târgul de carte Gaudeamus, ediţia 2017. Am fost la târg în trei zile din cinci şi m-am prăbuşit epuizată la finalul fiecărei zile, după ore de stat în picioare şi kilometri parcurşi printre standuri. A fost minunat, chiar nu mă plâng. M-am revăzut cu atâţia oameni dragi, am cărat cărţi superbe acasă, am primit noi propuneri de colaborări şi am continuat proiecte începute deja.

Prima zi în care am fost la Gaudeamus a fost vineri. Am ajuns la Romexpo la 11 şi am plecat pe la 5 jumate seara. Am avut-o şi pe Eliza cu mine, care a venit împreună cu o prietenă, şi pentru prima dată am lăsat-o să bântuie singură prin târg.

Amândouă şi-au ales aceeaşi carte, Jurnalul unei belele de la Univers Enciclopedic Junior, care era redusă la 5 lei. Cel mai emoţionant a fost că prietena ei avea doar 21 de lei buget şi cea mai mare parte din bani a preferat s-o lase la editura Casa, pe două cărţi din seria Idei creative (erau reduse la 8 lei).

jurnalul-unei-belele_ue-junior

Tot vineri am filmat pentru Jurnal pentru copii două materiale, despre Marea carte de poveşti ilustrată de Tony Wolf şi 24 de poveşti terapeutice de Gilles Diederichs.

editura-nemira

M-am întâlnit cu Laura Câlţea, care împrăştia atmosferă de Crăciun cu puloverul ei minunat cu luminiţe, şi cu Ana Nicolau, de la editura Nemira. Evident că am plecat acasă cu Fetiţa care a salvat Crăciunul, nu, nu e vorba de Laura (deşi, după pulover, aş zice că Laura e cu siguranţă fetiţa care salvează Crăciunul), ci de cartea lui Matt Haig.

laura-caltea-si-ana-nicolau_nemira

Marilena Iovu, de la agenţia literară Marilena Iovu, ne-a servit cu prăjituri de casă, aşa cum face ea mereu. M-am întâlnit cu ea în fiecare dintre cele trei zile 🙂

cu-marilena-la-ed-casa
Foto: Marilena Iovu

Tot sâmbătă m-am întâlnit şi cu Ioana Chicet-Macoveiciuc, era la editura DPH, unde a lansat o nouă carte pentru copii, Împreună. Tot Ioana coordonează la editura Univers colecţia de cărţi pentru copii, care s-a îmbogăţit cu trei titluri foarte interesante. Eu mi-aş fi dorit Nu vreau să fiu Moş Crăciun, dar şi cel mai recent roman al Ioanei, dar nu am reuşit să mai ajung să le iau.

Sâmbătă am înfruntat un trafic infernal (datorat închiderii unor bulevarde şi străzi pentru repetiţiile paradei de 1 decembrie) pentru a ajunge la lansarea Loredanei Caia – am avut onoarea de a fi invitată ca vorbitor. Loredana, pe care e posibil s-o ştiţi de pe blogul ei, a lansat cu mari emoţii cartea Despre cancer şi alţi demoni. Loredana e o femeie atât de caldă şi de optimistă, iar fetele ei sunt minunate!

lansare-loredana-caia

Printre picături, am fugit şi la lansarea lui Meik Wiking de la editura Litera, care a povestit despre noua lui carte – Mica Enciclopedie Lykke. În căutarea celor mai fericiţi oameni din lume – o minune de carte cu care mă voi delecta de aceste sărbători.

eu-si-meik-wiking_ed-litera
Foto: editura Litera

Mi-aş fi dorit să ajung şi la lansarea Annei Bîkova (autoarea cărţii Cum să fii o mamă leneşă) de la editura Paralela 45, dar nu am mai reuşit. Am trecut, în schimb, pe la Curtea Veche, unde m-am întâlnit cu Jamila, care îşi lansase noua ei carte de reţete şi dădea autografe cititorilor încântaţi. Tot la Curtea Veche, dar mai devreme, în aceeaşi zi, Anca Lungu (Prinţesa Polonic) îşi lansase o carte de gătit pentru copii.

curtea-veche_jamila

În fugă, m-am oprit şi la un alt stand, unde m-a trimis Miha, ca să asist la lansarea unei cărţi care se cheamă Conscious Living, scrisă de Robin Wildt Hansen, un expat care locuieşte în România.

Am părăsit Gaudeamusul fără regret, deoarece era îngrozitor de aglomerat (sâmbăta nu e zi de vizitat, pe cuvânt, e o cacofonie generală de lansări, oameni adunaţi grămadă şi viermuială, că am stat doar trei ore dar le-am simţit ca zece!)

Duminică am ajuns un pic mai devreme pentru a mă opri la lansarea volumelor domnului Petre Crăciun – Cartea Basmelor şi Când cimpanzeul devine om, un roman fantasy despre un cimpanzeu care devine, peste noapte, om şi provocările cu care se confruntă în noul său statut.

lansare-petre-craciun

De la ora 13.00 am avut un atelier foarte reuşit, împreună cu prietenii mei de la editura Casa. Am decupat, alături de adulţi şi copii, mandale de Crăciun cu brăduţi şi oameni de zăpadă, am mâncat turtă dulce şi am băut vin fiert.

mandale-de-craciun_ed-casa

Apoi am mai dat o tură rapidă prin aglomeraţie, ca să cumpăr nişte cărţi pentru o prietenă. Băiatul ei are 11 ani şi a cerut Harry Potter 5 şi Dosarul Grafitti (cea mai recentă carte a Anei Rotea) de la editura Arthur, Cea mai trăznită noapte ever şi Şoseaua Jellicoe de la editura Storia (o editură nou apărută în peisaj dar foarte promiţătoare) şi de la Corint, volumul 1, Testul fierului, din seria Magisterium, şi volumul 1 din seria Berlin. Asta dacă aveţi nevoie de sugestii pentru această vârstă. Harry Potter e ditamai cărămida şi era doar 45 de lei, ceea ce nu mi s-a părut mult deloc. Sunt cărţi cu 30 de pagini care costă atât!

La final, m-am oprit puţin şi la târgul de jocuri şi jucării din pavilionul alăturat, leşinată de foame (nu mâncasem nimic în afară de o turtă dulce până la ora 3 jumate) unde, după o vizită scurtă, m-am prăbuşit epuizată pe un bean bag şi am înfulecat un sandviş cu pulled pork foarte bun. Am luat un cadou pentru Vlad (un turn din cutii de carton care formează un brad de Crăciun) şi apoi, în drum spre casă, am mai făcut o oprire să iau un cadou de Moş Nicolae pentru Eliza. Iar seara am adormit la Teoria Big Bang, pe la 8 jumate, de obosită ce eram 😀

Voi ce-aţi făcut de Gaudeamusul acesta? Ce v-aţi cumpărat, la ce lansări aţi fost, cu cine v-aţi întâlnit?

5 Replies to “Voi ce-aţi făcut de Gaudeamusul acesta? (2017)”

  1. După ce am cumpărat cărți pentru mine ai fetița mea, Adela, am ajuns la atelierul coordonat de către tine, la care Adela și-a dorit sa participe (deși știa ca va fi greu).
    Sincer, nu credeam ca va avea răbdare sa lucreze, dar nu s-a lăsat . Iar mie mi-a făcut plăcere sa te cunosc.

    1. Ma bucur că aţi venit! Mulţumesc!

  2. Fetita care iubea Craciunul? O alta carte de Matt Haig? Am cautat-o pe net dar nu am gasit. E oare aceeasi Fetita care a salvat Craciunul? Ne plac mult cartile lui Matt Haig.

    1. Nu, Nico, am gresit eu! Imi cer scuze, am scris in viteza si mi-a scapat perla 🙁

  3. Noi am dat o fuga si am cumparat cateva carti pentru Diana. Spre rusinea mea, mai am vreo doua carti de la editia trecuta pe care inca nu le-am citit asa ca eu nu m-am ales cu nimic. Insa copila are de citit pana prin ianuarie :))

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.