Când vine Crăciunul? 24 de poveşti de citit împreună în aşteptarea Crăciunului

Nici nu vine bine luna decembrie că încep întrebările: cât mai e până la Crăciun? Dar când vine Crăciunul? Mai e mult până la Crăciun? E mâine Crăciunul? Aşa că de vreo câţiva ani încoace, am instaurat şi la noi în casă tradiţia calendarului de Advent. Ştiu că sună a denumire pompoasă, dar calendarul de Advent e doar un mijloc prin care numeri zilele rămase până la Crăciun, începând cu 1 decembrie.

Am făcut până acum calendare de Advent cu dulciuri, cu activităţi, cu cărţi şi aşa mai departe. Anul acesta tot cu poveşti facem, dar pentru că Eliza e mai mare, o să citim câte o carte pe seară, în loc de o poveste. Una dintre ele, cea cu care am început pe 1 decembrie este chiar aceasta, publicată recent la editura Cartea Copiilor: Când vine Crăciunul?

cand-vine-craciunul_cartea-copiilor

Cartea conţine 24 de poveşti pentru copii şi cred că este singura carte pe care am întâlnit-o care să echilibreze atât de bine conţinutul religios (până la urmă adevărata semnificaţie a Crăciunului) cu elemente de basm şi motive asociate cu Crăciunul în mai multe culturi (magii, ciobanii, măgăruşul, mărul înflorit pe care îl regăsim în cultura noastră în colindele cu “florile dalbe” etc). Cartea e pe formatul “poveste în poveste”: ursuleţul e nerăbdător să vină Crăciunul, aşa că mama îi spune 24 de poveşti, câte una pe zi.

Poveştile sunt legate între ele şi se încheie cu o morală pentru puiul de urs. Morala vine sub forma unei poveţe sau concluzii trase de mama lui din povestea relatată. Aş dori să subliniez că aceasta este o carte pentru familiile în care s-a discutat despre existenţa lui Dumnezeu. Ne dăm seama de asta de la prima poveste. Concluzia pe care o trage mama, ca povaţă pentru ursuleţ, este că “Dumnezeu va fi mereu cu tine şi îţi va arăta drumul cel bun.”

interior-cand-vine-craciunul

Autoarea a făcut o treabă excelentă în a scrie o carte care să se potrivească tuturor copiilor creştini, indiferent de cultul religios din care fac parte. Eu cred că şi ortodocşii, şi catolicii, şi adventiştii, şi protestanţii şi aşa mai departe pot citi această carte cu aceeaşi bucurie şi plăcere.

Poveştile spuse de mamă sunt tot despre un ursuleţ, unul care vede o stea foarte strălucitoare, o stea cu totul specială, pe urmele căreia porneşte chiar în acea noapte. Pe drum se întâlneşte cu alte personaje care urmează steaua, atraşi de lumina ei puternică. Ursuleţul fie doar îi priveşte, fie îi ajută pe ceilalţi drumeţi. Din fiecare întâlnire are ceva de învăţat: că familia îi va fi mereu alături, că Dumnezeu te iartă dacă îţi pare rău, că, oricât de mic ai fi, poţi să ajuţi pe alţii, că oricât de puţin ai avea, poţi să dăruieşti şi altora.

Poveştile abordează subiecte precum prietenia, familia, ajutorarea semenilor, puterea credinţei, iertarea. Pe 6 decembrie e o poveste specială despre întâlnirea ursuleţului cu Moş Nicolae, care pune dulciuri în ghetuţele copiilor.

Eu aş recomanda cartea pentru 3-6 ani (poveştile sunt foarte scurte, cu ilustraţii frumoase). Cartea are coperţi cartonate şi e integral color.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *