Dragonul de gheaţă a apărut recent la editura Nemira, în divizia de copii Nemi, deşi eu nu ştiu dacă aş fi încadrat-o la copii, chiar dacă, teoretic, este un basm cult care se adresează copiilor.
Povestea este una tristă dar frumoasă: micuţa Adara, născută iarna de o mamă care a murit la naştere, este un copil special. Iubeşte iarna, gerul şi viscolul şi nu pare să simtă frigul. Se joacă afară la cele mai scăzute temperaturi, construieşte castele de zăpadă şi e prietenă cu şopârliţele de gheaţă. Dar cel mai bun prieten al ei este, cu siguranţă, dragonul de gheaţă, o creatură mitică, despre care se spune că aduce doar necazuri oamenilor, împrăştiind cu răsuflarea sa o iarnă fără sfârşit.
Adara e un copil retras, neprietenos, care nu plânge şi nu zâmbeşte niciodată. Nu caută compania celorlalţi oameni, ba dimpotrivă, şi ştie, în sufletul ei, că tatăl ei îi poartă pică pentru că la naşterea ei i-a murit soţia. Are o soră mai mare şi un frate şi un tată căruia îi place vara, dar nu e apropiată de niciunul. Ei îi place doar iarna şi cu cât e mai frig, cu atât mai bine.
Adara trăieşte în vremuri de război, iar satul ei e în pericol. Le-a spus-o chiar unchiul ei, Hal, călăreţ de dragoni în slujba regelui, care i-a sfătuit să ia drumul bejaniei. Însă tatăl Adarei e încăpăţânat, el vrea să rămână pe pământul lui. Din păcate, războiul se apropie din ce în ce mai mult şi familia Adarei va avea de suferit în urma acestei încăpăţânări, de care nu dă dovadă doar tatăl, ci şi Adara, care nu vrea să-şi lase în urmă dragonul de gheaţă.
Când satul va fi atacat, Adara va trebui să facă o alegere grea: să fugă împreună cu dragonul ei de gheaţă sau să se întoarcă să-şi apere familia. Ce decide, vă las pe voi să descoperiţi.
Mi-a plăcut cartea şi nici n-o începusem bine, că mă gândeam că i-ar plăcea şi Elizei, mai ales că e foarte scurtă şi bogat ilustrată cu nişte imagini alb-negru absolut splendide. Însă apoi am ajuns la pasajele în care sunt descrişi morţi şi răniţi, oameni mutilaţi şi oameni care agonizează şi la trimiterile spre alte crime şi violuri, şi am zis că aşa cum o feresc de ştirile de la ora cinci, aşa o s-o feresc momentan de cartea asta. Nu sunt multe fragmente de genul acesta, dar sunt, şi parcă fură din frumuseţea poveştii:
“A văzut un bărbat fără ochi sprijinind un camarad rămas fără un picior. A văzut oameni fără picioare sau fără mâini, sau şi fără picioare şi fără mâini. A văzut un om cu capul despicat de un topor, a văzut mulţi oameni plini cu sânge închegat şi noroi, oameni care gemeau încet din străfundul gâtului, de-abia târându-se pe drum. A simţit mirosul înfiorător al trupurilor învineţite şi umflate. Unul dintre ostaşi a murit şi a fost abandonat pe marginea drumului.”
Cred că unui copil de 12+ ani i s-ar potrivi mai bine, în ciuda faptul că romanul nu e mare ca întindere, are fraze scurte şi pare destinat copiilor mai mici. Cei care sunt deja fani ai seriei cunoscutului autor, Cântec de gheaţă şi foc, cu siguranţă vor aprecia această carte. Fotografii din interior, unde puteţi vedea frumoasele ilustraţii, aici.
P.S. O mică cititoare, pe numele ei Miruna, de 11 ani, îmi şopteşte în cască, via mama ei, că oricine a citit Harry Potter şi nu s-a înfricoşat, poate citi liniştit această carte.