Anul ăsta am spus “NU” jucăriilor de Crăciun

vlad-si-rainbow-blocks

Anul ăsta am decis ca Eliza să nu primească nicio jucărie de Crăciun. Ştiu că sună drastic, dar, luând în calcul, vârsta, interesele şi stocul deja existent de jucării, am considerat că ne putem lipsi de încă un morman de jucării de la reclame, care să fie uitate pe undeva la două zile după Crăciun. În mare, am reuşit să mă ţin de plan, cu o singură excepţie, mai ales că eu m-am ocupat de achiziţia cadourilor, şi de la Moş şi de la Buni şi de la mătuşica.

De la Moş Crăciun (eu), a primit o pereche de adidaşi cu role în talpă. Le-am comandat cu vreo două luni înainte de pe Sports Direct şi am dat pe ele mai puţin decât aş fi dat la noi şi asta cu tot cu transportul din UK până aici (le-am prins la o reducere). Eliza a fost surprinsă să le vadă şi a ieşit deja la o tură cu ele, dar mai are de învăţat până să le stăpânească.

adidasi-cu-role

De la Moş Crăciun 2 (tatăl ei) a primit o pereche de clăpari şi pentru că el s-a gândit că o să fie supărată să nu găsească şi o jucărie sub brad, a cedat, şi i-a luat o păpuşă Elena din Avalor cu chitară.

De la mătuşica a primit o rochie neagră (mai de Halloween aşa, găsită la reduceri la H&M), o pereche de colanţi de fitness mai fiţoşi (tot reducere la HM) şi un set de gantere de 1kg. Eliza a fost peste măsură de încântată de gantere, şi le dorea de mult (cele mai ieftine de la Decathlon).

Din partea mamei, i-am cumpărat un stepper cu elastice pentru braţe, îşi dorea de mult şi am profitat acum de ocazie şi i l-am luat.

Evident, s-a infiltrat şi un joc de masă (Scapă cine poate) şi un Lego mic, dar în rest, sunt mândră să anunţ că am scăpat fără să ridic până la tavan mormanul de jucării.

Cu Vlad a fost altă poveste, deşi am încercat să ţin şi la el numărul jucăriilor sub control şi să iau doar lucruri care să fie folosite pe termen lung, ca nişte investiţii.

De la Moş Crăciun a primit o placă rotundă pentru echilibru cu un labirint in interior (nu placă din aia curbată de 450 de lei care nici acum nu ştiu ce face să merite banii ăştia) şi o piramidă cu figuri geometrice din lemn de stivuit – luate de Black Friday de pe nu ştiu ce site (efectiv nu-mi mai aduc aminte) şi un set de cutii din carton de stivuit, care formează un brad de Crăciun când sunt ordonate descrescător (astea de la un târg de jucării).

cadouri-de-craciun-vlad

vlad-cu-piramida-de-lemn

De la mătuşica a primit un puzzle din lemn cu piese în formă de animale, iar de la mama un set de construit din lemn cu geam de plexiglas pe interior. Pe astea le ador şi eu, sunt atât de frumoase! Toate jucăriile lui Vlad sunt luate de pe site-uri care mi-au apărut ca reclamă pe Facebook, deci postările sponsorizate chiar funcţionează 😀

cadouri-vlad_2

vlad-si-rainbow-blocks

În rest, de pe la prieteni, am încercat să limitez sau să stopez cu totul acumularea de jucării, aşa că Eliza a mai primit o pereche de încălţări sport, un tricou, un parfumel Monster High, chestii din astea de fetiţe 😀 iar Vlad un căluţ de pluş (adoră pluşurile 😀 ) şi o salopetă de primăvară pe care abia aştept s-o poarte pentru că e foarte frumoasă!

Copiii voştri ce au primit? Jucării sau non-jucării? Din categoria non-jucării, m-ar interesa cât mai multe idei, aşa că vă aştept să-mi povestiţi experienţa voastră în comentarii.

Later edit:

Pentru că am fost rugată să dezvălui şi numele site-urilor de unde am luat jucăriile lui Vlad, am scotocit prin mail şi am găsit mailurile de comandă încă neşterse. Deci:

Placa de echilibru şi piramida 3 în 1 sunt de pe Wooden Toys and Crafts – momentan nu văd să le mai aibă, dar poate le mai aduc.

Cuburile cu plexiglas şi puzzle-ul din lemn sunt de pe Câte în lună şi în stele.

Turnul din cutii chiar nu ştiu de unde e, tot ce reţin e că era o firmă din Braşov, i-am întâlnit la un târg de jucării.

21 Comment

  1. Îmi plac mult piesele cu plexiglas. Le am și eu pe listă, dar parcă m-ar tenta mai mult cele cu nisip în interior (care, bineînțeles, sunt mai scumpe).
    Și placa de balans am pus-o pe listă.
    Noi am rămas pe varianta jucăriilor, mai reduse decât în alți ani. plus cărți.

    1. Laura Frunză says: Reply

      Şi pe mine mă tentau alea cu nisip în interior dar erau dublu de scumpe şi mai puţine piese în cutie. Aşa că am optat pt varianta asta deocamdată. Dacă va fi interesat de ele, o să mă gândesc la celelalte pt anul viitor.

  2. Catalina says: Reply

    Fetita mea de 1an9luni a primit cadou carti si puzzle de lemn de la noi si de la niste prieteni si jucarii de la bunici si de la unchi.

    1. Laura Frunză says: Reply

      Ce cărţi de bebe ai luat?

  3. Si noi am ales pentru varianta non-jucarii, desi au primit si cateva jucarii sa nu fie foarte dezamagite. Acasa Mos Craciun a adus o trotineta si o pereche de role (role pt cea mare fiindca avea nevoie, trotineta e mai mare decat cea pe care o aveau si o vor folosi impreuna). Jucarii au primit o papsusa L.O.L pe care Elena si-a dorit-o tare mult (e o prostie, dar ma innbunise ca si-o doreste) si un set mic de figurine Shopkins. Au mai primit un joc” Activity”, un joc “Bete sugubete” si “Bunicuta pofticioasa”. Au primit si cate 2 carti fiecare.

    1. Laura Frunză says: Reply

      Shopkins alea au fost şi pe lista Elizei. Dar ştiam că în cele din urmă voi ajunge să le culeg de prin casă, aşa că am zis pas 😀

  4. In ultimii ani nici noi am nu am mai luat jucarii, copilul a crescut si altele au fost dorintele. Ni se pare mai potrivita varianta cu 1 cadou mai consistent pt toata famila (de regula, un device electronic/ electrocasnic). Anul asta am luat o imprimanta, ii e utila mai ales copilului (are din ce in ce mai multe proiecte pt scoala). In plus, copilul a primit codul de instalare de la un joc pt Xbox plus 2 figurine Star Wars. Iar din partea bunicii, o husa pt telefon (imprimata cu Harry Potter) si o carte despre quiditch (cu puzzle 3d incorporat, sa-si faca propria hotoaica).

    1. Laura Frunză says: Reply

      Comentariul tău îmi aminteşte că şi Eliza şi-ar fi dorit o husă pentru telefon şi am uitat de ea 😀 Mi se pare foarte bună ideea cu un device mai scump din partea întregii familii, mai fac şi eu aşa când îşi doreşte ceva mai costisitor şi fie nu-mi permit, fie nu mă lasă inima să dau banii.

  5. Adina Scintei says: Reply

    Fetita mea a implinit 7 ani la inceputul lunii decembrie si toata luna primeste cadouri. Asa ca si eu voiam sa limitez jucariile, mi se pare ca nu le mai apreciaza sufficient si se joaca mai putin cu ele. De Craciun a primit un set Lego luat de sot de Black Friday (eu nu as mai fi cumparat niciun Lego, are destule, I-am spus ca mai primeste abia dupa ce mentine o curatenie la lego ) si 2 carti de bucate pentru ca are o perioada in care e tare pasionata de gatit, vrea sa se uite la paprika tv si sta toata ziua prin bucatarie si ma bate la cap sa gatim mereu. Cartile sunt “Supereroii din farfurie” a Ancai Lungu si Cartea Laurei Adamache pentru micile gospodine. Si un cutit rosu pentru ea, cu teaca rosie, de la ikea. Si cam atat. Ma bucur sa vad ca nu sunt singura care s-a saturat de plasticaraia de jucarii.

    1. Laura Frunză says: Reply

      Ce Lego i-au luat? Şi a mea e pasionată de Lego, cred că e singura chestie la care are răbdare să bibilească ore întregi.

  6. Alexandra Ali says: Reply

    Să vedem: fetele (4 ani și jumătate și 1 an) au primit și îmbrăcăminte, dar și jucării. Pentru că sunt 3 nepoțele, toate trei au primit același fel de bebe de jucărie, că sa nu existe discuții. Asta de la bunici. De la unchi și mătuși au primit ceva haine, jucării haioase, nu foarte scumpe, dar interesante. De la noi, cea mare a primit un set creativ (cusut pe 3 planșe, nisip kinetic, joc de șah, de construit un robotele din carton din piesele date, de pictat, de desenat, etc), un set de 2 pernuțe și pătură moale, pe care cam toată familia le folosește 😁. Cea mică a primit un set de bucătărie, cu oale, oua, pâine și altele. La un an a știut ce să facă cu ele și a început să-și hrănească bebele. Pe langa toate acestea, fetele au primit cărți, multe cărți. Cred că vreo 20. Poate părea mult, dar vreo 8-9 sunt pentru cea mică, cărticele cu imagini, vreo 8-10 pagini cartonate, ca să vedem dacă îi plac și să învățăm, daca vrea, ce înseamnă fiecare imagine. Și îi plac 😉😁😍. Ne distrăm cu ele. Plus multe cărți cu povești, română și engleză, și ale autorilor români. Și mă bucur de bucuria lor.

  7. Roxana says: Reply

    Buna,
    La noi Mosul a adus o veioza in forma de catel (si -a dormit foarte mult). Am gasit-o lanoutlet Mobexpert la reducere,un ghergef pentru tesut (30 de lei comandat pe net)si un plus(35 de lei)desi are 9 ani si jumatate. E inca foarte copilaroasa… si ma bucur ca nu are inca aere de adolescenta…Are timp!

  8. R. says: Reply

    Un joc electronic de matematică rapidă (A. are 7 ani, clasa I), acesta https://www.educlass.ro/jocuri-matematice/educational-insights/joc-de-matematica-rapida/
    Mă bucur că e pe vârste și competențe, ii va folosi mult timp (clasele primare).
    Altceva mai deosebit, un set mic Lego technic (lidl), un set de bucătar, cu sort, mănușă și șervet (Kaufland), un atlas geografic cu puzzle pentru fiecare continent (lidl), set de tren și alte mașinuțe din lemn pe care le va împărți cu sora lui (lidl), un transformers tot de acolo… acum realizez că lidl a fost baza cadourilor anul ăsta. Chiar au avut jucării de calitate.

  9. Adina says: Reply

    Pentru cinci copii: papusi de plus Belle, excavator cu plastilina, Air hockey de masa, biliard de masa, cărți de Crăciun, cărți de căutare de la Lidl, carte cu pian(asta le-a placut-o mult), o chitara pt BB, o orga de la jumbo care suna oribil, de pictat pe numere(inspirata de postarea ta, mulțumesc!!!), hăinuțe, seturi de plastelina(daruri de la toată familia)

    1. Laura Frunză says: Reply

      Stai la casă? Că eu evit şi jucăriile foarte voluminoase care ocupă mult spaţiu. Nu ştiu unde aş pune un air hockey de masă şi un biliard de masă 😀

      1. Adina says: Reply

        🙂 avem si casa de vacanta unde mai expediez jucarii dar astea sunt in apartament deocamdata (dimensiune cca 50*30) https://www.tu.ro/cadou-air-hockey-de-pus-pe-masa.html, inca ne jucam cu ele :))), se distreaza, invata sa isi astepte randul, sa fie atenti, sa nu se bosumfle, etc

  10. bobi says: Reply

    cu totul in asentimentul vostru! Ilinca, 7.4 ani, a primit 2 placi lego 30*30, maieuri, set caciula-manusi-fular Frozen, maieuri, pantalon tricotat. Chiar nu imi mai vind sa ii iau jucarii,a mai primit inevitabil o papusica 🙂

  11. Diana Z says: Reply

    Buna, cum foloseste bebe placa de echilibru? Eu vreau sa iau una pt cel mare, care are 4 ani. E ok modelul acesta?

    1. Laura Frunză says: Reply

      Bună! Teoretic, placa e destinată copiilor peste 4 ani 😀 Eu am luat-o pt că era la reducere şi mi s-a părut foarte simpatică. Văzusem la Ludotech una pentru adulţi şi îmi plăcuse la nebunie conceptul. Ideea e să stea pe ea în echilibru (dedesubt are pe mijloc un soi de picioruş) şi să balanseze picioarele pentru a plimba bilele prin labirint până în centru. Încerc zilele astea să fac un filmuleţ, să-ţi arăt exact cum funcţionează.

      1. Diana Z says: Reply

        Mersi, credeam ca are ceva special ca sa fie usor de folosit de catre bebelusi, cel mic al meu are aproape aceeași vârstă cu al tău dar sigur ii depășește capacitățile:)
        Am incercat sa probez si eu una la un loc gen ludotecă, n am avut prea mare succes:)

Leave a Reply