Ghid pentru copii şi adolescenţi – Cum să-ţi faci un blog despre cărţi

Scria pe Facebook la un moment dat directoarea unei cunoscute edituri că primeşte des mesaje de la copii care şi-au făcut bloguri şi cer cărţi “gratis” pentru a le prezenta pe blog. Deşi iniţiativa lor nu e, în sine, una rea, ba chiar e nemaipomenit că citesc şi că îşi doresc cărţi noi, pe care nu şi le permit uneori, din păcate foarte mulţi dintre aceşti copii (şi nu numai, şi adulţi şi adolescenţi) abia ştiu să lege două vorbe şi nu au nici cele mai mici noţiuni cu privire la ce înseamnă să scrii o recenzie de carte.

Articolul acesta este dedicat tuturor celor care îşi doresc să scrie despre cărţi şi, pe termen lung, să primească şi cărţi “gratis” de la edituri. Nu se aplică bloggerilor care scriu de mult timp despre cărţi şi ştiu exact ce şi cum au de făcut.

În primul rând am pus cuvântul gratis între ghilimele pentru că aceste cărţi nu sunt gratis. Gratis ar fi dacă le-ai primi, le-ai citi şi cam atât. Cărţile sunt primite fie drept mulţumire pentru activitatea pe care ai desfăşurat-o, fie pentru a presta o muncă în schimbul lor, mai exact publicarea acelei recenzii.

O recenzie de carte nu este acelaşi lucru cu o cronică literară.

Din punctul meu de vedere, oricine poate scrie o recenzie, dacă a citit suficient la viaţa lui şi ştie să argumenteze o opinie. O recenzie este, conform DEX, “o prezentare succintă a unei opere literare, cu comentarii şi aprecieri critice.” Cronicile literare să le lăsăm în seama criticilor de profesie, care ştiu cel mai bine să facă asta.

blog-despre-carti

Acestea fiind spuse, să purcedem la dat sfaturi:

Scrie corect, scrie mult

  • În primul şi în primul rând trebuie să vorbeşti şi să scrii corect româneşte. Unele scăpări sunt inerente, mai ales când nu ai foarte mult timp de dedicat scrisului, dar când pui, în mod repetat, virgulă între subiect şi predicat, când nu ştii numărul corect de i din copii şi a şti, când nu ştii să legi trei cuvinte pentru a forma o frază coerentă, e semn că trebuie să mai exersezi.
  • Pentru a-ţi dezvolta un blog de carte, trebuie în primul rând să scrii foarte mult despre cărţile pe care le ai deja acasă sau le împrumuţi de la bibliotecă. Abia după ce ai măcar vreo 50 de articole, poţi scrie unei edituri să te prezinţi, să le dai mostre din articolele tale, ca să vadă exact cum şi dacă îi poţi ajuta în promovarea cărţilor lor.

Scrie şi despre evenimentele conexe cărţilor

  • În afară de prezentările de cărţi, include articole despre lansări de cărţi, scrie-le autorilor preferaţi şi ia-le interviuri, mergi la târgurile de carte din oraşul tău şi pune poze pe Facebook sau fă live-uri de la lansări, oferă-te să ajuţi la organizarea unei lansări în oraşul tău. Astfel vei demonstra că eşti interesat de toate evenimentele legate de industria literară, nu doar de cititul în sine.

Ia iniţiativa!

  • Organizează evenimente restrânse despre cărţi: un club de lectură la tine la şcoală, un schimb de cărţi la tine la serviciu, o campanie gen “cartea călătoare”, un eveniment de donat cărţi pentru copiii defavorizaţi, dă o petrecere de ziua ta şi cere doar cărţi cadou, citeşte-le copiilor dintr-un centru de plasament sau fă un atelier legat de cărţi la o bibliotecă din cartier.
  • Împrieteneşte-te cu autorii locali, cu bibliotecarii, vizitează editurile din oraşul tău sau din cel mai mare oraş învecinat. Concentrează-te şi pe comunitatea locală, nu doar pe cea naţională. Dacă simţi că ai ceva de spus şi ştii s-o spui, încearcă să contactezi ziarele sau revistele locale şi oferă-te să scrii mici rubrici de prezentare de carte. Dacă eşti elev, cu siguranţă aveţi un ziar sau un blog al şcolii. Încearcă să scrii şi acolo!

Atunci când scrii editurilor, nu le cere cărţi din prima! Încearcă să stabileşti o legătură, mai întâi, scrie-le care sunt domeniile tale de interes, ce anume te diferenţiază de alţi bloggeri din acelaşi domeniu, în ce fel eşti implicat în piaţa de carte.

Diferenţiază-te!

  • Încearcă să-ţi găseşti o nişă. Ştiu, e foarte greu şi oricum ţie îţi place să citeşti tot felul de cărţi. Dar o nişă bine identificată te va ajuta să legi mai uşor colaborări şi va fi o carte de vizită mai bună în faţa editurilor.

Am fost la un moment dat la un eveniment şi un vorbitor zicea aşa: dacă ai un blog generalist şi ai 200 de cititori, n-ai nicio şansă să te bage cineva în seamă. Dacă însă ai un blog nişat, pe cărţi despre şah, să zicem, şi din 300 de jucători de şah  la nivel naţional, 200 te citesc pe tine, atunci ai toate şansele să fii considerat un blogger important de carte de şah.

Cum să scrii o recenzie propriu-zisă:

  • Include un sinopsis scurt, fără să dai spoilere (fără să dezvălui finalul, de preferat). Recenzie nu e acelaşi lucru cu povestirea cărţii.
  • Scrie ce ţi-a plăcut şi ce nu, ce personaj te-a impresionat şi care nu ţi s-a părut suficient de bine dezvoltat, cu ce acţiuni ale personajului te-ai identificat şi cu care, nu, ce ţi-ai fi dorit să fie altfel, de ce anume a fost cartea asta pe sufletul tău.
  • Explică anumite lucruri din carte din perspectiva ta, oferă viziunea ta asupra celor întâmplate.
  • Compară cu o carte anterioară a autorului sau cu altă carte citită de tine, cu subiect similar.
  • Include citate sau pagini din interior şi neapărat o imagine cu coperta.
  • Recomandă cartea unui public anume (pasionaţilor de ştiinţe naturale, copiilor între 5-8 ani, celor care vor să afle mai multe despre istoria românilor etc).

Concluzii

Eu am învăţat toate lucrurile astea în timp. Cred că au trecut ani de zile şi multe recenzii scrise şi multe evenimente organizate, multe târguri de carte luate la picior, până să îndrăznesc să scriu vreunei edituri pentru o carte anume. Nu ştiu dacă am făcut asta de 5 ori în toţi cei 9 ani de blog, din simplul motiv că mi-e ruşine. Şi acum mi-e ruşine şi prefer să-mi cumpăr o carte decât s-o cer direct unei edituri, cu excepţia celor cu care am o colaborare îndelungată şi o relaţie apropiată.

Foarte multe lucruri se învaţă văzând şi făcând. Citeşte şi alte bloguri de carte, scrie mult, interacţionează mult cu oamenii. Sunt sigură că dacă perseverezi, în timp vei avea un blog de succes!

 Sursa foto: Pixababy

7 Replies to “Ghid pentru copii şi adolescenţi – Cum să-ţi faci un blog despre cărţi”

  1. Foarte frumos și util acest articol. Privind în urmă, am constatat că multe am învățat de când scriu despre cărți, după puterea și priceperea mea. Și nu cred că te oprești vreodată din a învăța.
    Eu nu am cerut niciodată, nimănui, nici o carte pentru că mi-e rușine. Dacă-mi doresc vreo tipăritură, o cumpăr. E adevărat că la vârsta pe care o am, a existat timp suficient să achiziționez tot soiul de titluri de care acum se bucură și fiul meu cel mic. Dar continui, în limita posibilităților, să cumpăr ceea ce cred că se potrivește sufletului nostru dar și ce se cere studiat neapărat.
    Spor la citit!

    1. Laura Frunză says: Reply

      Da, cred că cel mai important e să continui să scrii, să fii consecvent şi să fii deschis mereu să înveţi!

  2. Foarte util articol. Nici eu n-aș scrie unei edituri, prefer să-mi cumpăr singură cărțile :). S-a întâmplat să mă contacteze o editură și, evdent, că m-am bucurat.

    1. Nu e nimic rău în a scrie unei edituri pentru a te prezenta. Măcar ca să fii invitată la lansările de carte şi evenimentele lor, dacă nu pentru a primi cărţi pentru recenzii. Totul e să ştii cum să procedezi, ca să ai o abordare cât mai profesionistă.

  3. Blogurile de nișă (de carte) sunt puține și în general au foarte puține vizualizări – excepție cărțile de parenting și pentru copii 🙂 iar faptul că micii cititori se transformă în mici bloggeri mi se pare minunat, le dă un scop și o direcție în care să își canalizeze energia. Iar faptul că ei contactează editurile mi se pare iar lăudabil, au o părere bună despre propria persoană și o degajare care nouă ne lipsește cu desăvârșire (metehnele unei educații sub regim comunist, deh!). Trebuie încurajați, dar în același timp trebuie ajutați să înțeleagă unde au greșit și cum trebuie să se corecteze. Vin generații valoroase din spate, sunt convinsă de asta!

    1. Laura Frunză says: Reply

      Mulţumesc pentru comentariu! Ce încercam eu să subliniez e că nu contează vizualizările, cât vizualizările potrivite! Degeaba ai o mie de cititori pe blog dacă niciunul nu cumpără cartea recomandată de tine. Mai important e să ai 50 de cititori pe nişa ta, dar care sunt în asentimentul tău şi pe care îi interesează în mod direct cărţile recomandate de tine.

  4. Felicitări! Articolul m-a inspirat foarte mult! ❤✌😊

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.