Cadouri sub 50 de lei pentru îndrăgostiţii cu buget redus

Pentru că am luat nişte ţepe luna asta în materie de cadouri comandate online (cumpărat şi returnat nişte produse, nu am pierdut bani, dar a fost o grămadă de consum nervos şi de timp pierdut), m-am decis ca, de acum înainte, să caut cea mai mare parte a cadourilor în magazine. Mi se pare că pe undeva, în toată nebunia asta a comandatului online, am pierdut puţin din plăcerea de a merge şi de a alege un cadou dintr-un magazin. Şi, cum se apropie diverse zile ale îndrăgostiţilor (Valentine’s pentru cei cu orientare occidentală şi Dragobete pentru cei mai tradiţionalişti), am scris acest articol cu sugestii de cadouri sub 50 de lei pentru îndrăgostiţii cu buget redus.

Voi ce fel de îndrăgostiţi sunteţi? “Ziua iubirii e în fiecare zi” (adică nu serbaţi deloc), “Valentine’s fiindcă e cu inimioare” sau “Dragobete fiindcă e sărbătoarea noastră”?

În principiu, mă adresez tinerilor, care sunt, adesea, lipsiţi de inspiraţie (şi de buget) în a oferi un cadou simbolic cuiva drag, însă puteţi folosi aceste sugestii pentru oricine şi nu doar în luna februarie, ci şi în martie pentru mărţişor, în aprilie pentru Paşti şi aşa mai departe. Fotografiile au fost realizate cu sprijinul Centrului Comercial Auchan Titan în magazinul Meli Melo Deco. Pentru a captura cât mai frumos aceste cadouri, m-a însoţit la cumpărături fotografa Cristina Nichituş Roncea de la Photography Studio.

Ce să nu cumperi niciodată, mai ales dacă relaţia e la început:

  • chestii de pe tarabele de lângă piaţă, oricât de mult ţi-ar face cu ochiul.
  • pluşuri! Serios, nu-ţi mai trata iubitul sau iubita ca pe un copil de cinci ani!
  • lenjerie intimă. Ai toate şansele să nu nimereşti mărimea, culoarea sau modelul.
  • flori artificiale sau florile alea criogenate care vin în ambalaje de plastic la supermarket.
  • imitaţii de parfumuri şi, în general, cosmetice, dacă nu ştii exact ce foloseşte.
  • eu aş recomanda să eviţi şi piesele de îmbrăcăminte. În afară de faptul că poţi să n-o nimereşti, nu e prea romantic să dăruieşti un tricou, decât dacă, eventual, ai imprimat pe el: Vrei să te căsătoreşti cu mine? 😀

Ce să cumperi, totuşi?

Acum că am trecut de partea asta, iată sugestiile mele: o ramă foto în care să pui poza voastră (30 sau 40 de lei în funcţie de dimensiune), o cană cu mesaj deosebit, în care să-şi bea ceaiul sau cafeaua şi să se gândească la tine (căni Mr and Mrs 15 lei, cană True Love 35 de lei), un castronel sau o cană cu dor de ducă (18 şi 20 de lei pentru castronul şi cana cu biciclete), un album foto vintage cu cele mai drăguţe poze ale voastre în el (album foto cu pasăre 30 de lei), o pernă cu imprimeu care să trimită cu gândul la una dintre pasiunile ei (50 de lei perna cu harta lumii).

Click pe fiecare poză pentru a o mări!

Foarte mult mi-au mai plăcut şi diverse decoraţiuni shabby chic, care nu au cum să nu placă unui tânăr cu bun gust: o pară supradimensionată (40 de lei), o lampă-bec uriaş (50 de lei), un ceas (20 sau 25 de lei, în funcţie de dimensiuni), o decoraţiune-ceainic pe care îi poţi scrie cu creta un mesaj drăguţ (35 de lei), un set de lumănâri în recipient de porţelan cu capac (25 de lei) sau un set simpatic de moşuleţi, în cazul în care vrei să-i dai de înţeles că ai de gând să vă petreceţi tot restul vieţii împreună (30 de lei unul).

În general, eu sunt adepta cadourilor “nemateriale” – adică aş prefera o seară la restaurant sau o experienţă nouă împreună (o plimbare cu Roata Mare, o ieşire la patinoar etc) în locul unui cadou care vine în cutie, dar realitatea este că celor mai multor tinere le plac flecuşteţele primite în dar şi le încântă ideea că cineva s-a dus într-un magazin, a ales ceva special şi l-a împachetat cu gândul la ele. În plus, ulterior, flecuşteţul respectiv le va face să se gândească la cel care i l-a dăruit, chiar şi atunci când nu sunt împreună.

Voi ce preferaţi să dăruiţi de Zilele Îndrăgostiţilor?

13 Replies to “Cadouri sub 50 de lei pentru îndrăgostiţii cu buget redus”

  1. Sunt superbe fotografiile. Imi place mult cum ai expus ideea. Se observa ca vine de la o persoana matura si stabila emotional. Cum din pacate nu sunt tinerii aflati la inceput de relatie 😛 Insa, sunt convinsa ca daca ajung sa citeasca aceste randuri, vor cauta sa se exprime altfel!
    Merita cel putin un SHARE <3

  2. Toate ideile de cadouri sunt frumoase, dar cel mai mult imi place acel album foto vintage!!!
    PS. Pozele sunt superbe!

    1. Mulţumesc, şi mie mi-a plăcut albumul. Mai aveau şi alte modele, mai mari.

  3. Foarte frumos articolul scris si ideea mai ales! Noi suntem genul NOT valentine:) deh, bătrani:) Dar femeia din mine are totusi cadou preferat: becul gigant care siigur i-ar placea si sotului. Of, sper sa ajung si eu la oras:))

    1. Becul ăla m-a fermecat şi pe mine! E cu baterii, aşa că e o decoraţiune perfectă pentru un moment romantic 😀

  4. Vai si bătrâneii, superbi!

  5. Imi plac mult ideile tale, iar pozele sunt superbe!
    Eu nu sunt genul care sarbatoreste aceasta zi, pentru ca iubirea trebuie sarbatorita in fiecare zi. 😀
    Dar imi place atmosfera creata in jurul zilelor iubirii.

  6. Toate ideile sunt frumoase dar mie imi plac in mod deosebit mosuletii. Din pacate la noi in oras nu avem acest magazin si pe magazinul online nu le gasesc. Oricum, frumoasa postare.

    1. Laura Frunză says: Reply

      Le-am căutat şi eu online şi, într-adevăr, nu le găsesc. Dacă apar între timp, te anunţ. Din ce oraş eşti?

      1. Bacau

  7. Eu ma bucur ca exista zile de sarbatoare care ne scot din rutina!

    1. Laura Frunză says: Reply

      Da, şi eu la fel!

    2. Asta voiam sa spun si eu! Unii le urasc din toata inima, mai ales ca Valentines-ul nu este sarbatoare romaneasca, dar chiar mi se pare ca avem nevoie in stilul asta de viata monoton. La mai multe, zic eu!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.