Încă de când am născut-o pe Eliza, am ştiut ceva sigur: vreau să ştie să facă toate acele lucruri pe care eu nu le ştiu, pentru că fie nu le-am învăţat în copilărie pentru că nu am avut posibilitatea, fie n-am mai avut răbdarea şi perseverenţa de a le mai învăţa la maturitate: să înoate, să meargă pe role şi bicicletă, să schieze, să patineze.
Şi pentru că eu nu ştiu să fac nimic din toate astea, am dat-o la cursuri sau am încercat eu, cu puterile mele limitate, s-o învăţ. Am încurajat-o, i-am cumpărat şi role şi biciclete, am trimis-o în tabere şi la cursuri şi am îndemnat-o să exerseze de fiecare dată tot mai mult. Şi aşa am putut să trag concluzia din titlu: copiii învaţă cel mai bine împreună cu alţi copii.
Copiii învaţă ca să fie împreună cu prietenii
Cu patinatul a fost destul de greu, pentru eu, în general, nu intru pe gheaţă. Dar am intrat o dată, şi m-am ţinut doar de margine, a mai intrat cu alt adult, a făcut şi o oră de instructaj cu un profesor şi, cu toate astea, parcă nu se lega patinatul ăsta. Îi era în continuare frică, nu dădea drumul mantinelei sau adultului cu care era şi patinatul nu era deloc distractiv.
Apoi am fost la munte, la nişte prieteni, cu o fetiţă de vârsta ei. Evident, fetiţa cealaltă patina excelent. Şi a luat-o pe Eliza de mână şi duse au fost. Şi asta a fost tot. Fără cursuri, fără adulţi, fără prea multe căzături. Şi-a dat drumul şi a alunecat lin pe gheaţă de parcă ar fi făcut asta dintotdeauna. Filmuleţul ăsta e chiar de atunci, era februarie 2015 şi Eliza avea 6 ani şi 4 luni.
A învăţat atât de bine să patineze, că anul trecut i-am făcut petrecere de ziua ei la patinoar.
La fel s-a întâmplat şi cu rolele, Eliza a învăţat să se dea cu rolele ieşind afară cu prietenele ei din parc. Vă puteţi închipui şi singuri că eu nu merg cu rolele! 😀
Copiii învaţă pentru că le place
Cu înotul am procedat ceva mai organizat. Pentru că eu nu înot şi mi-e şi frică de apă, am dat-o la cursuri. A făcut destul de multe cursuri, în mai multe locuri, am tot povestit de ele pe blog. Şi intensive (cu antrenamente zilnice) şi de două ori pe săptămână, cert e că vreo câţiva ani la rând, noi am tot frecventat cursuri de înot, în limita posibilităţilor noastre financiare.
Aici e Eliza la cursurile din programul gratuit pentru copii Şi eu înot din octombrie 2014.
Însă ce poate fi mai plăcut decât să te bălăceşti vara în apă, aşa că Eliza a prins repede tainele înotului şi, chiar dacă nu înoată pe distanţe lungi (face o lungime de bazin cu una sau două opriri), înoată suficient de bine cât să se bage în orice piscină. Cel mai bine a învăţat de la cursuri, alături de alţi copii, pentru că era mai distractiv. Stropindu-se şi întrecându-se în bazin, ghidaţi de instructori pentru a învăţa cum să respire şi să-şi dozeze eforturile, au ajuns să înoate, aproape pe nesimţite.
La fel de organizat am procedat şi cu schiatul, pentru că noi nu schiem şi voiam să înveţe de la cineva instruit special pentru asta. A fost în tabără de schi acum doi ani, iar în ianuarie anul acesta, a fost câteva zile cu tatăl ei la munte, unde nu a prins aşa zăpadă, dar măcar a putut să-şi mai exerseze abilităţile învăţate cu un an în urmă. Anul acesta cred că voi alege varianta de a merge împreună cu ea un week-end – două şi de a o da la monitor pe pârtie.
Copiii învaţă ca să nu se lase mai prejos
Mersul pe bicicletă a fost cel mai greu de învăţat. Biciclete i-am tot cumpărat de mică, evident cu roţi ajutătoare. Însă parcă ceva nu se lipea de ea. Apoi, după ce am mai crescut, nu a mai avut cine s-o înveţe, cine să care bicicleta de la etajul opt până jos şi să stea după fundul ei s-o ţină. În maşină nu încăpea, în casă mă cam încurca. Aşa că am renunţat şi am dus bicicleta la Iaşi, unde a zăcut o vreme pe la boxă.
Apoi ne-am dus odată la ţară, unde fina mea plimba prin curte dintr-o parte într-alta o bicicletă mai veche de-a Elizei. Se chinuia şi ea singură să înveţe şi cât de cât stăpânea mai bine bicicleta, dar cu roţi ajutătoare. Evident, că Eliza era invidioasă că cea mică poate şi ea, nu, aşa că s-a urcat şi ea şi s-a chinuit să meargă. După nişte reprize de plânsete şi mers cam şontâc-şontâc, chiar şi cu ajutătoarele, a renunţat. Poza e chiar de atunci, din aprilie 2017, adică anul trecut.
Apoi am fost în vizită la o prietenă care stă la casă şi toţi cei trei copii mari ai ei aveau biciclete. Copiii au ieşit pe drum să se dea cu bicla şi prietena mea a zis: lasă că o scot eu şi pe Eliza. A scos-o, a urcat-o pe bicicletă, a ţinut-o doi metri, apoi i-a dat drumul. Şi gata! Împreună cu ceilalţi copii a dat câteva ture pe acolo pe uliţele dimprejurul casei prietenei mele. A fost atât de fericită! Cred că ştiţi starea aceea de fericire a copiilor când le iese, în sfârşit ceva, nu?
Copiii învaţă când sunt pregătiţi pentru asta
În Bucureşti nu prea a mai avut unde exersa şi cu ce, aşa că am amânat perfecţionarea într-ale bicicletei până când am ajuns iar la Iaşi. Am scos bicicleta de la boxă, i-am umflat roţile, am dat jos roţile ajutătoare şi am dus-o la mama la serviciu. Mama lucrează pe un şantier cu o curte enormă şi foarte goală.
Aşa că, zilnic, Eliza s-a dus la mama la serviciu şi a exersat mersul pe bicicletă, curbele, mersul pe teren mai accidentat, ocolirea obstacolelor. Nu se dădea ea foarte mult, preferând mai degrabă calculatorul din biroul lui Buni, dar măcar 15-20 de minute făcea ture prin curte. Mai are de învăţat multe lucruri, însă eu sunt mândră de ea pentru că a reuşit să înveţe să meargă într-un timp atât de scurt. Şi asta doar pentru că şi-a pus ambiţia la încercare într-un moment în care chiar era pregătită pentru asta!
Copiii voştri cum au învăţat lucrurile astea? Cu voi, la cursuri, în tabere, cu alţi copii sau adulţi?
Nnici eu nu ma descurc la niciunul dintre sporturile mentionate, dar faptul ca Eliza a invatat, imi da speranta ca si Pavel e posibil sa invete cand va fi pregatit 😉
Cât are acum? Cu siguranţă va învăţa dacă îi oferi oportunităţile potrivite, în mai multe rânduri. Adică să nu te dai bătută din prima.
Frumos subiect!!!
Ce copil norocos esti, “A.” ! :d
La noi se aplica regula “invata-l pe primul, si ceilalti vor invata de la el” :).
Ioan a inceput cu bicicleta. A primit o bicicleta dhs, cu roti ajutatoare de la bunici acum opt ani (cumparata din banuti de 50 de bani stransi de tataia). Avea doi ani pe atunci. Am tinut-o in pod un an si ceva :))). Intr-o zi, am mers pe la o vecina care facea ordine in magazie. Vecina scosese in curte bicicletele nepotilor bucuresteni. Ioan s-a urcat pe cea mica si urcat a fost. A inceput usor, usor s-o ia la vale (avea curtea betonata vecina). I-a placut. Cand voia pe bicicleta,mergeam la vecina. :). Intr-o zi, vecina i-a daruit bicicleta. Bucurie maxima. A mers pe ea vreun an, apoi am coborat dhs-ul din pod.
Pe bicicleta asta de la vecina au invatat sa mearga Ana, Teodora (verisoara), Maria si Razvan, copilul unor prieteni din buc. E singura bicicleta pe care a vrut sa se urce si pe care merge. Acum e la el,la bucuresti, pana cand se face Simion mare. De ce crezi ca a mers pe ea? Pt ca a vazut-o pe Maria :)).
Cu rolele, Ioan a invatat prin casa,pe la 5 ani juma, tinandu-se de pereti.
Ana a invatat uitandu-se la el, iar Maria, uitandu-se la ei doi. :)))
Sa patineze nush cum a invatat, se descurca fb. A fost de vreo trei ori la patinoar. Prb rolele au ajutat f mult. La Ana a fost la fel. Maria nu a ajuns la patinoar inca :).
Cu schiurile nu prea le are, pt ca am fost la zapada doar de vreo doua ori pe timp de iarna. Atunci a facut un curs scurt. Se descurca binisor, ii place. Dar dc nu are unde exersa….
La inot a fost cel mai simplu. Am incercat sa ii ducem cateva sedinte vara asta, inainte sa mergem la mare, dar nu am reusit. Tre sa mearga la vreo 40de km si nu aveau cu cine. De pe 30 iulie am reusit sa ne mobilizam si au ajuns la a 4a sedinta. Merg de 2/sapt. El stia sa inoate cat de cat, Ana abia intra in apa. Era atat de incordata si speriata, incat antrenorul a zis ca e ca mielul la taiere. Sapt asta au avut liber, insa au fost pe cont propriu,cu ta’su. Cu ajutorul antrenorului, care a avut f multa vrajeala in el (si rabdare) ana a ajuns dupa trei sedinte sa inoate cu placa. A nu se uita ca dc o puneai in mijlocul apei, ramanea nemiscata :))). Azi a inotat doar cu aripioarele, un lucru fantastic in cazul ei.
Pe Maria nu am dus-o inca, dar la ea sigur va fi cel mai usor. Dc Ana avea aproape o fobie vis-a-vis de trb asta, Maria e fix pe invers. Intra in apa asa netematoare…..zici ca e nascuta acolo :).
A mai ramas Simion. Despre el iti povestesc peste vreun an juma 🙂
Cred ca depinde de copil. Tudor, de exemplu, are nevoie nu atat de prezenta altor copii (care sa-l stimuleze sa nu se lase mai prejos) cat de increderea pe care i-o confera prezenta unui adult (parinte, profesor) sigur pe el, capabil sa-i insufle aceeasi stare de spirit.
Pentru sporturile pe care le-am considerat mai riscante si la care conteaza sa inveti corect de la bun inceput (ie. schi si inot) am apelat la instructori (si am fi procedat, cred, la fel chiar daca am fi stiut noi sa schiem/ sa inotam mai bine decat o facem). Evident, e mai distractiv sa mearga in tabare de schi vs. lectii individuale, idem la inot (a mers cativa ani la cursuri organizate prin scoala). La bicicleta s-a descurcat tati (din pacate, eu nu reusesc sa tin pasul cu ei, nu rezist la ture de peste 5km), la role & patine a fost randul meu.
http://unblogmaremic.blogspot.com/2016/02/what-makes-you-happy-sports.html
Buna. Diana (8 ani) mai are de invatat mersul pe role desi pe patine a invatat singura, destul de repede (tot cam in jurul varstei de 6 ani) si destul de bine. Cu inotul…la inceput a fost dorinta si placerea ei, apoi au urmat cateva luni de curs impinsa de la spate si motivata de intalnirea cu prietena ei, dupa care am renuntat, fiindca am considerat ca era la stadiul la care se descurca binisor. La schi a fost prima data anul asta, deci la 7 ani jumate, si dupa 3 zile de curs, monitorul a declarat-o cea mai buna din grupa respectiva de incepatori. A prins foarte repede. Deci si noi si ea vrem sa mai mergem. La capitolul mers pe bicicleta fara roti ajutatoare a fost cel mai greu pentru ca nu reusea sa isi invinga frica. Am avut o tentativa de a o invata pe la 7 ani, dar nu am insistat, apoi la doar cateva luni mai tarziu, pe o bicicleta care nu era a ei, a exersat un pic tinuta din spate, de tricou si gata. Asta se intampla la tara pe un drum pietruit care nu permitea viteza prea mare si cred ca a putut stapani bicicleta mai bine, ceea ce i-a dat curaj. Dar coarda, elasticul mai stii? Pentru generatia mea astea erau principalele metode de facut sport, chiar si iarna in casa. Eu doar la coarda imi mai aduc aminte cateva figuri numai ca inca nu am gasit coarda potrivita sa i le pot arata Dianei.
Fiica-mea e inca mica, dar mi-ar placea sa faca dans sportiv. Nu o voi constrange insa. Daca ii va placea altceva, eu o voi sustine.
Ai mare dreotate: copiii invata cand sunt pregatiti. Oricat am insista noi la un moment dat daca ei nu sunt pregatiti psihic si fizic nu vor face. Cand eram noi mici copiii asa si invatau totul: unii de la altii. Nu erau atatea cursuri si parintii chiar nu stateau dupa noi. Dar iata ca noi nu am invatat. La mine pentru ca nu ma lasau sa merg nicaieri fie chiar si cu copiii, mereu mi au zis ca totul e periculos si eu nu pot. asa am ajuns sa nu mai vreau sa fac nimic riscant. si daca nu inveti in copilarie greu sa recuperezi la maturitate.
Dante a invatat foarte usor toate dar tot asa, in grup, cu copii sau cu instructor. doar mersul pe bicicleta l a invatat cu mine, chiar foarte devreme, pe la 5 ani parca. cat am parcurs cartierul el s a si desprins de mine. cat de simplu e cand esti copil!