Christopher şi Pluş – un film pentru cei mici de văzut de cei mari

I always get to where I’m going by walking away from where I’ve been. (Christopher şi Pluş, 2018)/Întotdeauna ajung unde vreau să merg dacă mă îndepărtez de locurile în care am fost deja.

Am văzut recent Christopher şi Pluş, un lung metraj care prezintă personajele atât de cunoscute copiilor, dar într-o altă lumină. Am mers la film cu trei copii de vârste relativ apropiate şi am fost surprinsă să constat că cel puţin doi dintre ei au plâns aproape încontinuu în prima jumătate a filmului.

Filmul începe cu scenele cunoscute din animaţii: Christopher Robin cu prietenii săi în Pădurea de o sută de acri. Doar că umbra tristeţii începe să se facă simţită: Christopher va pleca la o şcoală cu internat iar prietenii săi vor rămâne acolo în pădure să-l aştepte. Timpul trece, iar băiatul nu se mai întoarce niciodată pe tărâmul jocului şi al fanteziei.

Responsabilităţile îl copleşesc: mai întâi îi moare tatăl, apoi pleacă la război, devine el însuşi tată, apoi întreţinător de familie şi angajat într-o companie care merge prost şi care vrea să reducă costurile. Christopher a uitat ce înseamnă “să nu faci nimic”, activitatea preferată a lui Pluş şi nu găseşte timp liber nici măcar pentru familia lui.

În casa familiei Robin pare să nu mai existe niciun fel de joacă, de inocenţă şi de distracţie. Evelyn este tristă pentru că soţul ei munceşte prea mult în detrimentul timpului petrecut cu familia, ba chiar sugerează că ar vrea să petreacă o perioadă departe de el împreună cu fetiţa. Madeline este obligată să citească numai cărţi serioase, să scrie şi să se pregătească pentru iminenta ei plecare la internat. Christopher refuză în permanenţă invitaţiile vecinului de a se juca măcar un gin rummy.

În condiţiile acestea, era de aşteptat, probabil, că se va întâmpla ceva miraculos care să-l scoată pe Christopher din starea lui de roboţel muncitor şi îngrijorat. Pluş intră prin uşa din copac, pe unde venea băiatul mereu, dar în loc să ajungă la conacul din Sussex, casa copilăriei lui Christopher, ajunge în parcul din faţa locuinţei din Londra a vechiului său tovarăş.

Şi aşa începe aventura prin care Christopher încearcă să restabilească ordinea pe care o crede el firească: să-l redea pe Pluş Pădurii de o sută de acri, iar el să-şi vadă mai departe de responsabilităţile sale. Numai că Pluş are şi el o misiune: împreună cu prietenii săi, Tigru, Aiurel şi Purceluş, încearcă să-l salveze pe Christopher de cel mai mare duşman al său: propria lui persoană.

Filmul este trist dacă îl vezi ca pe o reprezentare a modului în care dispare inocenţa copilăriei, lăsând loc stresului maturităţii. Scenele cu Pluş aşteptând an după an să se întoarcă prietenul său sunt de o tristeţe sfâşietoare. Pădurea de o sută de acri devine din ce în ce mai mohorâtă, mai înceţoşată şi mai înspăimântătoare, în absenţa optimismului, veseliei şi poveştilor inventate ale lui Christopher Robin.

Cu toate acestea, sunt şi destule momente care te vor face să zâmbeşti. Cele două scene preferate ale mele sunt acestea:

• când Pluş insistă la Christopher Robin să-i cumpere un balon roşu de la gară, iar bărbatul îi răspunde: “nu-ţi trebuie un balon, Pluş!” Iar ursuleţul răspunde: “poate că nu-mi TREBUIE, dar m-ar face foarte fericit.” Mi-a adus aminte de câte ori i-am spus eu “nu” Elizei când îmi cerea câte o prostie, pe motiv că nu-i trebuie. Uneori lucrurile nu trebuie să ne “trebuiască”, ci doar să ne facă fericiţi.
• când Christopher Robin se luptă cu elefampul imaginar, pentru a-şi salva prietenii, iar elefampul acela, cel mai înfricoşător monstru dintre toţi, este reprezentat de servieta plină cu hârtiile importante de la serviciu. E o parabolă a modului în care Christopher ducea o luptă cu jobul său, care îi acaparase toată viaţa şi toată energia, nemailăsându-i loc şi pentru familie.

Aşa cum era de aşteptat, filmul are şi un punct culminant, în care este implicată fiica lui Christopher Robin, şi un final fericit. Nu vi-l voi spune, pentru că mi-aş dori să mergeţi să-l vedeţi. E ca un compendiu cu cele mai faimoase vorbe ale lui Pluş, despre aprecierea zilei de azi, despre plăcerea de a sta fără să faci nimic, despre cum lucrurile bune apar uneori atunci când nu faci nimic, despre importanţa plăcerilor mărunte în viaţa de zi cu zi şi despre toate acele lucruri care ne fac fericiţi.

Filmul este distribuit în România de Forum Film şi a avut premiera pe 3 august 2018. Dacă animaţiile cu Pluş se adresează copiilor mai mici, filmul este destinat copiilor ceva mai mari, un 7+ aş spune eu. Trailer aici:

Titlu original: Christopher Robin. Titlu complet în limba română: Christopher Robin şi Winnie de Pluş