Calendarul pasionaților de flori și drumeții

Deja e martie și eu încep să fac planuri de călătorie pe termen lung 🙂 Am o pasiune pentru florile din flora spontană și am ani de zile de când îmi doresc să le văd pe unele dintre ele crescând liber pe pășuni și pe coastele munților.

La fel de mult îmi plac și florile cultivate și de vreo doi ani am pe listă diverse Festivaluri de flori la care tot zic că ajung și nu mai reușesc. Căci, deh, anul are doar 365 de zile și nu mă pot împărți peste tot atunci când mi-aș dori eu.

Pentru anul acesta, mi-am făcut planuri mari, chiar sunt curioasă să fac bilanțul la finalul lui 2020, să văd ce am reușit să văd din tot ce mi-am propus 🙂

Iar dacă și voi sunteți pasionați de flori, ca mine, și de excursii deopotrivă, iată un mic calendar al pasionaților de flori, pe care vă aștept să-l completăm împreună, pe măsură ce mai aflu de vreo destinație potrivită. Îmi puteți lăsa în comentarii sugestii de flori și destinații și eu le voi adăuga în articol.

Calendarul pasionaților de flori și drumeții

FEBRUARIE

Mijlocul și sfârșitul lui februarie – ghiocei. Noi i-am văzut în pădure la Snagov, am povestit aici.

MARTIE

Începutul lui martie – viorele. Noi am văzut pădurea plină de viorele în primul weekend din martie, la Cernica.

Sfârșitul lui martie – începutul lui aprilie – laleaua de Cazane. Crește doar pe stâncile Dunării, înțeleg că nu poate fi văzută de aproape, doar din barcă. E pe lista noastră de multă vreme, poate reușim totuși anul acesta. Pentru a afla exact când înflorește puteți urmări pagina de Facebook Parcul Național Porțile de Fier.

APRILIE

Început de aprilie – brândușe pe Valea Sâmbetei (Sâmbăta de Sus – Cabana Sâmbăta) sau zona Peștera-Zărnești. Eu am mai descoperit brândușe și toamna în munții din România, în septembrie, de exemplu.

Sfârșit de aprilie – Simfonia Lalelelor de la Pitești. Anul acesta e pe 26 aprilie. Noi am fost acum câțiva ani și a fost drăguț. Am scris despre asta aici. Lalelele nu sunt flori sălbatice, dar am zis totuși să trec aici și asta, poate vreți o plimbare până la Pitești și nu aveți motiv 😀

MAI

Sfârșit de aprilie – început de mai: laleaua pestriță, în zona Sucevei (Podișul Sucevei) și Bistriței (sat Orheiu Bistriței – munții Călimani). Poate avem norocul și o vedem anul acesta, dacă nu, atunci anul viitor sigur.

Sfârșit de aprilie – început de mai: Liliacul și orhideele sălbatice de la Ponoarele. Noi am fost în zonă anul trecut de Paști, liliacul era cam trecut, dar orhideele sălbatice erau în floare. Am scris despre asta aici, în caz că vreți să planificați o vizită. Anul acesta, Festivalul Liliacului de la Ponoarele se desfășoară între 2 și 3 mai 2020.

Tot un Festival al Liliacului se ține și la Casa Mihail Sadoveanu din Iași, la început de mai, probabil tot primul week-end din lună.

Sfârșit de aprilie – început de mai – bujorii din Măcin. Noi am fost anul trecut cam în ultimul week-end în care mai puteau fi văzuți (19-20 mai), așa că vă puteți planifica o excursie chiar mai devreme. Am scris despre asta, cu recomandare de cazare si traseu, aici.

Tot mijlocul lui mai, eu am trecut în calendar data de 16-17, puteți vedea narcisele din Poiana Narciselor (Poiana Vadului). Aici are loc și o Sărbătoare a Narciselor, de obicei în preajma zilei de Sfinții Constantin și Elena.

IUNIE

La început de iunie, chiar dacă nu e în România, vă puteți pune pe listă Festivalul Trandafirilor de la Kazanlâk, din Bulgaria. Eu am descoperit că există acest festival anul trecut, așa că e pe lista mea, nu se știe dacă ajung nici anul acesta. Cred că se desfășoară în weekendul cu 6 iunie.

Tot în acel weekend (5-8 iunie), la Mădăraș (jud Mureș) se desfășoară Festivalul Lavandei. Eu am aflat de acest eveniment anul trecut. Nu am putut participa atunci și nici anul acesta nu voi putea, dar îl țin sub observație, poate cândva voi reuși să ajung. Detalii pe pagina evenimentului.

Pe la mijlocul lui iunie (dar nu mai târziu) avem rododendronii din Ciucaș. Sunt pe lista mea de mai mulți ani, cine știe poate anul ăsta să fie anul în care îi văd 😀 Zona: Muntele Roșu, Pasul Bratocea, Gropșoarele-Zăganu.

IULIE

Început de iulie – tuberozele de la Hoghilag. Sunt tuberoze cultivate, dar sunt superbe. Detalii despre sărbătoare puteți afla de pe pagina oficială de Facebook. De doi ani tot zic că ajung și nu reușesc. Poate anul ăsta, cine știe, depinde de perioadă. În general, e la începutul lunii iulie. Perioada lor de înflorire e între lunile iunie-septembrie, deci puteți trece oricând să le vizitați.

7 Replies to “Calendarul pasionaților de flori și drumeții”

  1. Mihaelush_10 says: Reply

    Multumim pt. recomandari!

  2. La festivalul Liliacul de la Ponoarele ne-am incercat si noi norocul acum vreo 5 ani. Ne-am dus de fapt cu doua zile inainte de festival, sa apucam sa vedem padurea fara aglomeratie, mici si muzica de un gust indoielnic. Padurea aproape ca nu exista. Iar poze mai consistente cu liliac inflorit am facut doar la Primarie. (Aici sunasem cu vreo doua saptamai mai devreme, sa intrebam de liliac si doamna, uitandu-se probabil pe fereastra mi-a raspuns in graiul local ca e “impupit” (imbobocit) :).
    Nu ne-a parut rau totusi de drumul batut, ca am vazut Podul lui Dumnezeu, campul de lapiezuri si peisaje frumoase. Dar padure de liliac nu vazuram. Si nici alta familie, la fel de precauta, nu daduse de ea. Daca cineva ma poate contrazice, ma voi bucura sincer!

    1. Laura Frunză says: Reply

      Noi am fost anul trecut, ne-am nimerit cand liliacul era aproape trecut. Intr-adevar, nu e padure, e mai degraba o liziera de copacei de liliac. Dar daca urci mai sus, pe langa liliac, pe coastele acelea de deal sunt orhidee salbatice. Noi le-am prins inflorite si le-am admirat, nu-mi venea sa cred ca sunt asa minunatii pe acolo.

      1. Asa este. Am fotografiat si noi orhidee salbatice. Si trei frati patati. Si alte specii necunoscute noua.

        1. Laura Frunză says: Reply

          Si trei frati patati, da, stiu ca era prima oara cand ii vedeam.

  3. Anul trecut Sarbatoarea Tuberozelor a fost la inceput de august.

    1. Laura Frunză says: Reply

      Multumesc pentru completare. Acum doi ani a fost sigur in iulie, ca stiu ca am vrut sa merg si aveam altceva planificat. O sa modific in articol.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.