Cum mi-am amenajat un colț de citit numai pentru mine

Casa mea este un haos permanent. Cred că de asta a și scăzut drastic numărul cărților citite de când m-am întors în București, pentru că pur și simplu nu găseam un pic de timp și un loc unde să mă retrag ca să pot citi mai mult de două paragrafe legate 😀

Așa că am tras tare și am reușit să termin amenajarea colțului meu de lectură, amenajare pe care am început-o din luna iunie și pe care n-am reușit s-o termin decât acum.


Nu știu dacă vă mai aduceți aminte, dar în același spațiu am amenajat pentru Eliza acum mulți ani (în 2016) un colț de citit despre care am povestit aici. Și atunci am făcut la fel ca acum, am refolosit ceva ce aveam: o măsuță pe care am vopsit-o și decorat-o atunci cu tehnica șervețelului, și un fotoliu.

Acum Eliza a crescut, așa că am transformat colțișorul acela într-un spațiu pentru mine. Și totul a început cu o masă…

Aveam masa asta neagră de vreo 11 ani, am primit-o cadou când am botezat-o pe fina mea. Mereu mi-a plăcut lucrătura ei, e din lemn sculptat, foarte elegantă, dar nu prea s-a potrivit nicăieri în casă.

De vopsit nici nu se punea problema, ce vopsea ar fi mers peste lacul acela negru, nu mai spun de toate adânciturile și straturile care trebuiau șlefuite și decapate bine? Ar fi fost muncă de Sisif și eu nu-s tocmai cunoscută pentru răbdare.

Însă aveam să descopăr că mă înșel (la categoria răbdare 😀 ) atunci când am descoperit vopselele Annie Sloan. Sunt niște vopsele de tip chalk paint, adică mate și dense, care se pot aplica peste orice, fără șlefuire sau decapare anterioară. Totul e să ai o suprafață curată, netedă, pe care să le poți aplica.

Am ales să vopsesc masa în două culori ușor diferite, piciorul e Old Violet și blatul e Louis Blue. Mi s-a părut că asta îi dă un aspect mai elegant decât o culoare uniformă peste tot.

Cum se vopsește cu Annie Sloan Chalk Paint

Suprafața se curăță bine și se degresează. Eu am băgat masa în cadă și am spălat-o bine cu dușul (stătea de mult timp nefolosită și era plină de praf), apoi am curățat-o cu un burete și cu detergent de vase. Am lăsat-o să se usuce.

Am deschis cutiuța de vopsea, am amestecat vopseaua și am început să vopsesc cu mișcări ușoare, folosind o pensulă tot Annie Sloan, pentru că nu lasă păr deloc.

Căutați musai-musai o pensulă care să nu lase păr. Eliza a folosit la șifonier (și-a vopsit ușile tot cu Annie Sloan, pentru că merge și peste PAL) și, ca să nu spele pensula de fiecare dată, a folosit și o pensulă normală, cu păr. Și i-au rămas o grămadă de fire în vopsea, a trebuit să le râcâie.

După primul strat, se lasă la uscat 2-3 ore. Vopseaua Annie Sloan se usucă super repede, fiind pe bază de apă, așa că puteți trece la al doilea strat aproape imediat.

Pentru al doilea strat, a trebuit să diluez puțin vopseaua, pentru că se îngroșase la contactul cu aerul. Se diluează cu apă și se amestecă bine. Încă un avantaj al acestei vopsele este absența mirosului chimic specific vopselelor, aceasta aproape că nu miroase deloc, așa că puteți vopsi cu ea în casă fără probleme.

În plus, se spală ușor cu apă și de pe jos și de pe haine sau de pe piele, nu aveți nevoie de diluant s-o îndepărtați. Ca idee, așa arată pensula după ce am vopsit și masa și ușile de la șifonierul Elizei cu ea, arată ca nouă, nici nu zici că ai folosit-o.

 

Ei, și comedia la mine a început abia după ce am terminat al doilea strat. Am vrut să fac și un model pe blat. Am aplicat un șablon și am pictat niște lalele.

Prima oară, le-am greșit, am aplicat prea multă vopsea. Apoi am încercat să mai repar cu pensula, aplicând altă culoare. Nu mi-a ieșit prea artistic, așa că am lăsat să se usuce, am șlefuit, am vopsit iar blatul, am lăsat iar la uscat.

A doua oară nu mi-a plăcut felul în care am centrat șablonul, florile erau prea pe mijloc. Am șlefuit, am vopsit… pricepeți voi. Abia a treia oară a ieșit perfect și am fost mulțumită de rezultat 😀

După ce s-a uscat bine măsuța, am ceruit-o cu ceara Annie Sloan pentru sigilarea lucrării. Practic, am întins ceara pe toată suprafața, în strat subțire, și am șters bine cu o cârpă care nu lasă scame.

Suprafețele astfel ceruite trebuie să rămână nefolosite timp de 2-3 zile, adică n-am putut pune o ceașcă sau o carte pe masă până când ceara nu a interacționat perfect cu lemnul. Noi am fost oricum plecați peste vară, așa că am lăsat masa undeva în casă, ascunsă, ca să nu bată soarele pe ea.

Evident, fiind o suprafață ceruită, nu poate sta în plin soare, prin urmare, eu mi-am pus și draperii noi, cu frunze 😀 Oricum aveam nevoie de draperii, pentru că, la renovarea blocului, a trebuit să renunț la termopanele mele fumurii și m-am trezit că îmi bate soarele în bibliotecile pe care le aveam în zona balconului.

Și fiindcă tot veni vorba de biblioteci, pentru a acomoda noul meu fotoliu de citit, a trebuit să mut o bibliotecuță în altă parte și acum peretele îmi pare cam gol. Mi-ar plăcea un autocolant care să înfățișeze o bibliotecă să-l lipesc pe peretele din spate, dacă tot n-am spațiu pentru una reală 😀

Fotoliul l-am prins la reducere, a fost un cadou de ziua mea, și e foarte confortabil. E gri, așa că pot pune pernuțe colorate sau pleduri, să-i schimb aspectul oricând doresc. Pe măsuță pot pune cărțile, cafeaua sau noua mea lampă de citit primită cadou de la Miha de ziua mea.

Voi aveți colț de citit pentru voi? (nu pentru copii) Ce v-ar plăcea să aveți în el dacă vi l-ați amenaja?

15 Replies to “Cum mi-am amenajat un colț de citit numai pentru mine”

  1. Adina Scîntei says: Reply

    Fetița a avut colt de citit, dar l-am desființat că citea prin toată casa, mai puțin acolo. Dar eu tot visez la un hamac sau fotoliu din ăla suspendat să îmi iau și să îmi amenajez.

    1. Eu n-as putea citi in fotoliu suspendat. Cum se balangane un pic, cum ma apuca ameteala :)))

  2. vai, ce dragut!sa stii ca se gasesc la hornbach seturi de pensule pentru vopsit, tot asa, cu par special, si sunt foarte ieftine, 16-20 ron setul.Am cumparat eu luni.Au si vosea cretata de toate culorile, iti face si dupa paletar. A iesit superb masuta. Eu inca n-am ajuns in casa, imi fac o terasa deschisa afara si am de vopsit stalpii, etc. :).Si dupa aia vreau sa vopsesc exteriorul casei pe unde e terasa, dupa aceea intru pe hol, o sa ajung, in sfarsit, la mobila din bucatarie, si dupa aceea in dormitoare si baie , unde mai am de vopsit si varuit.Cred ca la anul termin :))

    Ai putea sa pui niste rafturi suspendate, deasupra fotoliului.

    1. Nu-mi place sa am chestii deasupra capului, de aia nu pun rafturi 😀 Ma duc la Jumbo si caut niste autocolante dragute.

  3. Fotoliul seamana leit cu fotoliul meu turcoaz de langa biblioteca. Tot la reducere luat 😁. Sa te bucuri de coltisorul tau. Este superb.

    1. Turcoaz am vrut si eu, sa stii, dar nu am gasit nicaieri. Pana la urma am zis ca si gri e ok, ca-l pot “decora” cu pernute sau pleduri si ii pot schimba mereu fata.

  4. E frumos coltul tau de citit, linistitor, un loc potrivit si pentru a-ti pune in ordine gandurile, nu doar pentru citit. E destul si doar sa-l privesc si ma simt mai linistita.
    Nu stiu cum era cu biblioteca in spate, mie imi place mult si asa, cu peretele alb, simplu.
    Ai imbinat frumos elementele si culorile, sunt nuante din natura (maro si verde), doar masuta e altfel colorata.
    Nu am un loc special pentru citit, citesc in dormitor, in pat, e un coltisor in care ma simt bine (dar nu sunt un cititor de cursa lunga, nu citesc in mod constant, ci atunci cand simt nevoia). Mi-ar placea mult sa am o camaruta mica, cu pereti albi, decorata simplu, in culori naturale, cu un covoras in stilul celui ales de tine, sa aiba icoane pe lemn pe un perete si o etajera cu carti.

    1. Eu citesc oriunde, numai in pat, nu. Cum ma intind in pat, ma ia un somn….

  5. Am tot văzut ce proiect diy minunate faceți cu vopselele chalk paint. Parcă m-ar tenta și pe mine. Poate la iarnă, când voi petrece mai mult timp acasă.

  6. Cred ca in toate casele cu copii domneste haosul. Eu nu am un colt de citit si sincer nu ii simt lipsa. Citesc exclusiv pe Kindle cat il alaptez pe cel mic. Mi-ar fi greu spre imposibil sa citesc carti fizice in perioada asta si mi se pare infinit mai usor sa folosesc Kindle-ul, mai ales ca fiind absolventa de Limbi Straine am acces la carti in limbile pe care le-am studiat.

    1. Am incercat si eu o perioada cu un ebook reader, dar am renuntat. Tot cartea fizica imi place mai mult. Plus ca nu raman aproape niciodata la mine cartile. Le citeste si mama, matusa, sora mea. Apoi merg spre donat. Pastrez putine dintre cartile care imi intra in casa. Acu am facut doua comenzi pe Librex si cele mai multe sunt de daruit :)))

  7. Natalia Dabija says: Reply

    N-am un colt de citit, citesc unde apuc, cel mai des in pat 🙂

    1. Nu te ia somnul in pat? Eu adorm daca ma pun cu o carte in pat.

  8. Hm, și pe mine mă pasionează designul interior și bricolajul. O să caut vopsele astea, ca să văd ce pot transforma prin casă. 🙂 Mersi de idee. A ieșit foarte drăguță măsuța. Să te bucuri de noul colț de citit!

    1. Multumesc mult!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.