Activități de iarnă și Crăciun 2020 – decorațiuni din dopuri de plută

Acestea cred că sunt cele mai simple decorațiuni din ce voi prezenta anul acesta, le-am făcut într-o seară când nici măcar nu-mi propusesem asta. Am dat prin bucătărie de câteva dopuri de plută și le-am și executat, mai ales că aveam pistolul cu silicon fierbinte deja pregătit pentru alte activități.

Materiale decorațiuni din dopuri de plută

Dopuri de plută de diferite dimensiuni, un cuțit bine ascuțit, sfoară, ștrasuri mici pentru decorat, pistol cu silicon fierbinte.

Mod de lucru decorațiuni din dopuri de plută

Se taie dopurile de plută în felii, asigurându-vă că sunt de aproximativ aceeași grosime. Eu le-am măsurat cu o riglă și am trasat orientativ câteva repere cu o cariocă. Am avut doar trei dopuri obișnuite și mi-au ieșit cam patru felii din fiecare, și un dop de șampanie din care am tăiat trei felii.

Am făcut prima oară fulgul, folosind șapte felii de plută pe care le-am lipit între ele. Am decorat cu un fulg dintr-un set decorativ și am lipit o bucată de sfoară pentru a face o agățătoare.

Îmi mai rămăseseră câteva felii dar nu erau suficiente să mai fac un fulg, așa că am tăiat și din cel de șampanie și am făcut un brad, așezând trei felii pe primul rând, apoi două, apoi una. Iar în vârf chiar m-am chinuit să sculptez o stea. A ieșit cam chinuită, dar tot am lipit-o. Iar în partea de jos, am decupat o bucățică de plută pentru tulpină.

Pe o parte am decorat cu ștrasuri colorate, iar pe cealaltă parte am lăsat natur, ca să văd cum îmi place mai mult.

Din dopuri de plută se pot face o mulțime de decorațiuni de Crăciun frumoase, dar noi nu prea am avut: ori am băut vin cu capac înfiletat, ori le-am aruncat fără să-mi dau seama, ori am luat vin vărsat 😀 Dar vin fiert știu că am tot băut sezonul ăsta și iarna adevărată nici măcar nu a venit.

Pe blogul meu mai găsiți încă două idei cu dopuri din plută:

Îngeraș din dop de plută

Brăduț din dopuri de plută

3 Replies to “Activități de iarnă și Crăciun 2020 – decorațiuni din dopuri de plută”

  1. Vezi ca gasesti dopuri din pluta la magazine din piață :). E vreo 20 de bani bucata. Dc vrei, îți iau eu de pe la noi :).

    1. Cum le stii tu pe toate :)))) Bine ca mi-ai zis, ca vreau sa fac o chestie la care am nevoie de muuuuuuuuulte dopuri 😀

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.