Două săptămâni de provocare ”zero food waste” în casa noastră

După ce ne-am uitat amândouă la o serie de pe Netflix, Best leftovers ever, sora mea și cu mine am decis să facem o provocare: timp de două săptămâni să încercăm să nu aruncăm nimic de mâncare, să refolosim tot ce putem, să ne schimbăm un pic comportamentul de gătit și să notăm tot ceea ce ajunge totuși la gunoi, ca să vedem cam care e proporția.

Am denumit provocare asta ”zero food waste”, adică zero deșeuri alimentare.

Zi și făcut, două săptămâni a durat provocarea și eu mi-am luat notițe ca un școlar conștiincios. Despre cum a fost prima ei săptămână din provocare, Miha a scris aici. Pe timpul celor două săptămâni ne-am informat una pe alta relativ zilnic cu privire la progresul făcut.

Pozele sunt făcute cu telefonul la tot felul de ore, și de obicei sunt făcute pentru a fi trimise surorii mele, așa că să nu vă așteptați la poze prea artistice.

Săptămâna 1

luni: am avut trei banane maro, două au mers la congelator pentru smoothie, una la fursecuri cu banane și fulgi de ciocolată (am folosit ciocolată rămasă desfăcută de ceva vreme prin frigider). Mi-a rămas un pliculeț de praf de copt deschis.

Am gătit spaghetti meatballs, adică spaghetti cu chiftele marinate (cu sos de roșii), din pârjoalele cu care am venit de la Iași.

marți: la micul dejun am făcut avocado toast, cu ouă poșate. La prânzo-cină (a fost o zi aglomerată și s-au cam amestecat cele două mese) am mâncat o salată ambalată pe care o avusesem duminică pe tren și n-o mai mâncasem. Nouă ne plac salatele de la Eisberg din gama lor de salate la bol, iar asta a fost varianta Caesar.

miercuri: am făcut niște pilaf cu parmezan și am mâncat cu chiftelele marinate rămase și cu murături. Eliza a făcut negresă glazurată cu ciocolată, cu niște cacao care stătea cam de multă vreme prin dulap și ce alte ingrediente aveam prin casă (și praful de copt desfăcut). Am rămas cu jumătate de cutiuță de smântână dulce.

joi: omletă cu o singură floretă de broccoli rămasă prin congelator. Am cumpărat carne de porc și am combinat cu o pungă de carne de vițel din congelator (primită de la țară). Am tocat și am făcut compoziție pentru trei burgeri (după rețeta de burger de curcan a Laurei Adamache) pe care i-am gătit atunci seara. Cumpărasem de la Mega chifle proaspete, roșii, sos. Bacon am avut în congelator și chiar trebuia consumat. Ceapă caramelizată am făcut-o atunci pe loc.

Prima dată când am aruncat ceva: Eliza nu și-a terminat burgerul și o bucățică din el a ajuns la gunoi. Eu nu mănânc peste capacitatea mea, așa că resturile din farfuriile copiilor ajung la gunoi, de obicei.

Din restul de carne tocată am făcut ragu pentru lasagna și bolognese (cu ceapă, morcov ras, o cutie de passata, usturoi) și am congelat două treimi din sosul obținut, iar o treime am păstrat-o să mâncăm niște paste sâmbătă.

vineri: mai aveam niște orez prin frigider rămas de miercuri și am făcut la el crochete de somon (dintr-un file mic de somon eu scot vreo 2 porții jumate de crochete) cu sos de avocado cu usturoi.

Aveam niște brânză dezghețată (caș din primăvară) și niște resturi de parmezan ras și niște cașcaval și cutiuța desfăcută de smântână dulce și am făcut aluat de sărățele.

Și vineri am aruncat ceva, o bucățică de vreo 2 cm de parmezan foarte întărit, cred că mai dinspre coajă, pe care nu am reușit să-l dau pe răzătoare nici cu prețul unghiilor mele 😀

sâmbătă: am făcut o pizza uriașă, de la zero, ca să consum ce cașcaval și salam aveam prin frigider și un rest de griș din cămară (eu pun griș în aluatul de pizza).

duminică: am făcut paste din toate fussili-le adunate prin casă (și simple și colorate) cu sos bolognese.

Tips să economisești sau să salvezi mâncarea:

  • împarte cu cineva. Dacă ai o prietenă apropiată sau pe cineva din familie, dacă îți iese multă mâncare, împarte-o cât e proaspătă. Eu nu congelez mâncare gătită, cu excepția sosului pentru paste și a supelor clare pe care le folosesc ca bază. În rest, nu mănânc tocănițe și sarmale congelate.
  • când desfaci o sticlă de suc de roșii, dacă nu o folosești toată, congelează restul în forme de silicon. Dacă o lași prin frigider, va face mucegai la suprafață. După ce a înghețat, scoate cuburile din forma de silicon și pune-le într-o pungă în congelator.
  • cumpără mai puțin și mai des. Și abține-te când intri în magazin. Dacă te duci doar pentru 2 iaurturi, pâine și lapte, ia doar atât.
  • porționează mâncarea. Atunci când congelezi, de ex, pune carnea, legumele sau brânzeturile în porții mai mici pentru ca atunci când decongelezi, să nu rămâi cu resturi și să nu fii nevoită să găsești întrebuințare la 2 kilograme de carne sau 1 kg de fasole verde odată. E normal să te plictisești de aceeași oală cu mâncare și să ajungi să arunci.
  • nu te chinui să salvezi ceva cumpărând și folosind încă zece ingrediente pe lângă. S-ar putea ca rezultatul să fie unul nefericit și să sfârșești prin a arunca și mai multe chestii.

Săptămâna 2

luni: piure cu cârnați polonezi prăjiți. M-am grăbit să fac mâncare și am uitat că trebuia să fac șnițele, aveam deja puiul porționat în frigider.

marți: rulouri de piept de pui (trebuia să execut repede puiul rămas de luni), umplute cu ciuperci și învelite în bacon, date la cuptor. Aveam o caserolă de ciuperci luată de sâmbătă și am tot folosit din ele la omlete și mic dejunuri, așa că marți am mai consumat din ele, tocându-le mărunt și călindu-le cu puțină ceapă.

Am umplut pieptul de pui feliat subțire, am rulat, am învelit în câte trei felii de bacon suprapuse și am dat la cuptor vreo 20 min. Ca garnitură, am făcut baby morcovi caramelizați cu suc de mandarine (după o rețetă a lui Jamie) pentru că aveam vreo două mandarine ofilite și trebuia să scap de ele.

Tot marți am făcut și o prăjitură cu ciocolată albă și vișine. Aveam o ciocolată albă pentru patiserie, din aia Nestle Dessert, și cam era timpul să scap de ea iar rețeta asta e perfectă, am făcut-o de mai multe ori cu același succes. Eu nu cumpăr ciocolată albă niciodată dar am mai primit, pe vremea când mergeam la evenimente de blogging, și mereu am folosit-o la rețeta asta.

Miercuri: aveam în congelator câteva cubulețe de carne de porc rămase de când am tocat cu vita cu porcul pentru burger, le-am scos și le-am făcut un soi de tocăniță cu ciuperci, în sos roșu. Am pus la ea un piure din fulgi (sincer aveam o cutie cu trei plicuri de fulgi și am zis să le termin și pe alea). Eliza nu și-a dat seama că era din fulgi, chiar a ieșit bunicel.

Și pentru că am primit comandă specială de ciorbă, am făcut și o ciorbă de tăieței cu zarzavat. Aveam niște tacâmuri de orătanie de curte în congelator și le-am fiert să obțin o zeamă bună. Aia a fost ziua în care chiar am aruncat ceva, am aruncat părțile alea de pasăre pentru că oricât am fiert la ele, tot tari erau și nu le-ar fi mâncat nimeni. Ai mei oricum strâmbă din nas la carne în ciorbă și dacă e din magazin, darămite dacă e din asta de mesteci juma de oră la ea și tot întreagă o înghiți 😀

Joi: aveam niște telemea într-un pachet deschis cam de multișor, așa că am făcut balmoș (o mămăligă mai moale în care încorporezi brânză rasă), pe care l-am servit cu câteva linguri generoase de ”mărgeluțe” de brânză cu smântână din cutie. Restul de balmoș l-am turnat cât încă era moale într-o mini tavă de chec și l-am lăsat la răcit.

Vineri: la micul dejun am feliat ”checul” de mămăligă, am prăjit feliile și am pus peste ele ouă prăjite și alături o salată. Seara am folosit tot felii de balmoș pentru a face ceea ce Eliza a denumit ”o delicatesă” (rostit pe ton mai ironic, gen ”dar ce delicatese te-ai apucat să faci”).

La prânz am mâncat ce mai rămăsese din tocănița de porc și am făcut o salată de roșii cherry, ocazie cu care am remarcat că la fundul caserolei erau câteva roșii care mucegăiseră. Și erau cumpărate doar cu o zi în urmă. Probabil că fuseseră deja alterate din magazin, așa că le-am aruncat.

Am copt feliile de mămăligă pe o tablă pusă direct pe ochiul de pe aragaz și am pus peste ele un amestec de legume tras la tigaie (dovlecel, ciuperci, ardei gras și usturoi), așa cum mi-a recomandat Alunița când am postat despre aventura noastră cu balmoșul pe pagina mea de Facebook.

Tot vineri am făcut un cheesecake, aveam o pungă de firmituri de Oreo (care depășise un pic termenul de expirare) și am făcut un cheesecake rapid cu o găletușă de brânză pentru prăjituri de la Lidl. A ieșit foarte bun, deși probabil trebuia să folosesc o tavă mai mare, a ieșit cam gros stratul de biscuiți. A făcut un ditai craterul în mijloc, am încercat să maschez cu un jeleu din dulceață de vișine dar să zicem că n-a ieșit tocmai ca la revistă 😀

Sâmbătă am făcut o omletă cu codițele ciupercilor de la legumele de vineri (am pus doar pălăriile și am mărunțit codițele special pentru omletă), o salată, un sos de avocado (aveam un avocado care avansa vertiginos spre coșul de gunoi) și puțin păstrăv afumat. După aia Eliza a plecat la o prietenă, iar noi ne-am descurcat cu diverse chestii de prin frigider.

Duminică am terminat la un brunch cam ce aveam desfăcut prin frigider și trebuia mâncat (peștele afumat, salam, o pungă de mix de salată), iar la prânzo-cină am prăjit/înăbușit niște cârnați din congelator (de la soacra mea), mai aveam câțiva cartofi de care uitasem și se cam ofiliseră dar i-am curățat bine, tăiat în sferturi pe lung, fiert și dat la cuptor cu o lingură de ulei.

Apoi am dezghețat câțiva ficăței (eu pun la congelator în porții mici pentru că doar eu și Eliza mâncăm ficăței) și i-am tras la tigaie cu ceapă și unt (unt topit rămas de vineri, de la cheesecake când am topit prea mult pentru blat). Am mai scos legumele de vineri, niște sos  de gogoșari (pe post de murătură) și gata masa.

Și mi-a rămas și mâncare pentru luni (cârnați și ficăței), urmând să mai prepar doar o garnitură (cel mai probabil orez sau fasole verde).

După două săptămâni de gătit conștient, am constatat că am aruncat așa: o bucățică de burger rămas nemâncat, o bucățică mică de coajă de parmezan, câteva bucăți de carne cu os de găină, vreo 4 roșioare care au mucegăit și chiar nu mai puteau fi folosite.

Plus următoarele pungi de ingrediente nedesfăcute și expirate în cămară: tapioca, bulgur și cușcuș. Cu ocazia asta am decis definitiv să nu mai cumpăr ingrediente de care nu sunt sigură și pe care nu știu exact cum să le gătesc și pe care nici nu-s sigură că le va mânca cineva. Gata cu experimentele culinare pe banii mei, mai bine merg la sigur cu ce știu că se mănâncă decât să arunc mâncare.

5 Replies to “Două săptămâni de provocare ”zero food waste” în casa noastră”

  1. fac meniu si lista de cumparaturi de 9 ani asa ca arunc f. rar dar uite ca partea cu mamaliga fripta si legume trase la tigaie m-ai impresionat.
    Altfel si carnea gatita in exces o congelez – portionez si pun in cutii, si merge super in sosul de paste, si am mai congelat mancarea de varza ca in casa doar eu mananc si faceam o data si mancam de 3 ori. Si paine, ca mancam rar asa ca luam una buna si portionez feliile in mai multe parti si isi scoate sotul din cand in cand.

    1. tocmai am gasit in frigider congelata o portie de paté de ficat. Facut prea mult de sarbatori – acu’ e numai bun. Nu mai e asa de cremos dar daca m-o deranja asta, pot adauga niste unt topit si amesteca putin.

  2. Nu știam sfatul cu sosul de roșii. Chiar acum am aruncat unul desfăcut de soț pentru a folosi puțin din el, naiba știe pentru ce :(( eu cand fac sos, prefer să folosesc toată sticla. Măcar știu o treabă

  3. Buna! Pentru a fierbe mult mai bine si a fi comestibila oratania din curte, as zice sa achizionati oala sub presiune (si nu neaparat electrica), exista si pe gaz. Eu folosesc o astfel de oala de inox si ies fripturile in suc propriu demential de gustoase si moi. Cand se satura familia de friptura, resturile intra in salata de legume, gen de boeuf, iar in loc de maio pun smantana. Pentru a nu mai arunca cotoarele de parmezan v-as recomanda un chopper electric, cel cu lamele in Z. Iar in ceea ce priveste pungile aruncate nedesfacute, zic ca mai intai de a le arunca sa le desfaceti si sa mirositi produsul respectiv. Daca miroase suspect, se arunca, daca nu, dr Bilic (https://www.facebook.com/mihaela.bilic/posts/400697211412589?__cft__%5B0%5D=AZUS_C7UQ7wTmF9IPCaQ-4cbgWbG2-yCIFpvRFmZv-FLp_hvp_mzTs981Z6h6_kCvbos8fBe5SEqC1buLggWt_Y1CUjrMmakDq4XvgSTchbYlftqjt9NcoGffTz7gP8zxoww4UxHDus4-KYuvGelfhYa0VjPJhcBgMtcwsPZVxDfUw&__tn__=%2CO%2CP-R) spune ca ar mai fi inca bune. La mine bulgurul si cuscusul sunt inca f comestibile, chiar daca sunt expirate :).

    1. Multumesc pentru ponturi!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.