Trei idei pentru cârnaţii proaspeţi

Sunt în plin proces de consum intensiv din congelator unde încă mai am un sfert de porc, un ied întreg, câţiva pui de ţară, o raţă şi diferite alte produse (legume, cârnaţi, slănină, fructe). Prin urmare, tot gătind cu aceleaşi ingrediente, cam ajungi să te saturi de aceleaşi mâncăruri, aşa că atunci când am scos din congelator o pungă mare cu cârnaţi de casă făcuţi de mama, nu prea am ştiut ce să fac cu ei – am prăjit o parte, cu piure şi salată lângă ei, dar erau prea mulţi, aşa că pentru ceilalţi am căutat idei să le dau altă faţă, la fel de apetisantă, dar un pic diferită. Iată ideile mele.

Aici cârnaţii de casă ai mamei:

carnati proaspeti

Prima idee: frigărui cu roşii şi bacon. Se taie cârnaţii în felii groase şi se pun pe ţepuşe înmuiate în apă, alternând cu roşii cherry şi bacon. În funcţie de legumele din casă, mai puteţi pune şi altele: ceapă, dovlecel, ciuperci. Se fac în tavă la cuptor, cu puţin ulei, sau la grătar, dacă aveţi unde. Alături merge o salată simplă de roşii şi castraveţi.

frigarui

A doua idee: kebabs. Se înfige cârnatul pe ţepuşă, apoi cu un cuţit bine ascuţit se îndepărtează pieliţa. se strânge uşor între degete după ce v-aţi uns puţin cu ulei pe palme, pentru a-l fixa pe frigăruie. Se condimentează cu ce condimente orientale aveţi la îndemână (eu aveam sumac, îmi place mult şi îl presar peste orice carne care merge la cuptor sau grătar). Se fac la grătar/grill sau chiar în tigaie/la cuptor. Alături merge o salată de varză, iar dacă aveţi şi nişte lipii, puteţi face o masă orientală completă.

kebabs

A treia idee: chifteluţe. Scoateţi carnea din cârnaţi, adăugaţi ou crud, pesmet şi verdeaţă (mărar sau pătrunjel, în funcţie de preferinţe), formaţi chifteluţele cu mâinile unse cu ulei şi prăjiţi-le în tigaie. Alături noi preferăm, de obicei, un sos gen tzatziki, cu castraveţi tăiaţi cubuleţe şi scurşi bine, iaurt grecesc, usturoi pasat, mentă sau mărar (depinde ce am în casă), ulei de măsline, sare, piper, zeamă de lămâie.

chiftele

Dacă mai aveţi şi alte idei cu cârnaţi proaspeţi, le aştept cu drag. Pe cei afumaţi de la bunica îi pot pune în mâncare (varză, mâncare de cartofi, bulz etc) dar cu cei proaspeţi variantele sunt mai limitate.

Accesorii de bucătărie — episodul nu mai ştiu cât

Acum foarte, foarte mult timp (mai mult de jumătate de an, cred) am primit cadou de la Tupperware două lucruşoare de bucătărie care m-au încântat peste măsură: un aparat micuţ de tocat (Tupperware Smart Chopper) şi o formă pentru cozonaci. Plănuiam să fac cozonaci de Crăciun şi să testez forma dar nu am mai apucat. Iar apoi, cu tot ce s-a întâmplat negativ în viaţa mea, nu mi-a mai ars de nimic, am izgonit forma în cămară şi am uitat de ea. Singurul pe care l-am folosit constant a fost aparatul de tocat de care sunt foarte, foarte mulţumită, aşa că am vrut să vă povestesc şi vouă despre el într-un nou episod din serialul “ce accesorii de bucătărie mişto mai am şi nu le-am stricat încă” 😀

E un obiect mic (eu mi l-am dorit pe cel mai mic, pentru că toacă şi o jumătate de ceapă sau un căţel de usturoi, adică exact cât folosesc eu la un fel de mâncare), care funcţionează pe principiul unui chopper obişnuit, doar că fără curent electric. Are un cordon subţire de care tragi şi care acţionează lamele cu o forţă foarte mare. Dintre toate chopperele pe care le-am avut, acesta este singurul care toacă uniform ceapa, fără să lase bucăţi mari. Îl ţin în permanenţă pe blatul de bucătărie, nu merge niciodată în dulap, ca celelalte electrocasnice mici, astfel că nu apucă niciodată să adune praf. Până acum l-am folosit ca să toc ceapă, verdeaţă, pâine uscată pentru pesmet şi dressing pentru salată caprese (ulei, busuioc proaspăt). Poate fi ţinut şi în sertar la birou pentru făcut diverse dressinguri, pesto proaspăt sau pentru tocat verdeţuri şi legume pentru salate şi poate fi luat şi la picnic, deoarece, neavând nevoie de curent, poate fi folosit oriunde în natură. Astfel, o să aveţi ceapă tocată pe loc pentru salate (sau alte legume) fără să mâncaţi salată cu legume “stătute”.

Singurul dezavantaj al acestui aparat este preţul, însă am remarcat că cine încearcă o dată produsele Tupperware rămâne fan pentru totdeauna şi, în plus, unele produse au chiar şi garanţie pe viaţă. Dacă aveţi grijă de el aşa cum trebuie (îl spălaţi, îl uscaţi, păstraţi protecţia pentru lamă, respectaţi instrucţiunile de folosire) vă poate ţine ani de zile, mai ales că nu are motor care să se strice sau să se ardă.

Ca remarcă: mai am acasă un chopper de la Delimano. Sunt foarte încântată şi de produsele Delimano şi, în general, am remarcat că sunt foarte calitative. Însă chopperul lor este foarte prost. Porneşte greu la apăsarea butonului, nu are un capac de protecţie între partea superioară cu motor şi “borcanul” unde acţionează lamele (e dintr-o bucată, astfel că nu poate fi spălat la chiuvetă, doar şters), iar lamele sunt scurte şi nu prind bine produsul care trebuie tocat. Comparativ cu Braunul vechi avut înainte şi care s-a stricat după vreo zece ani de utilizare intensivă, chopperul de la Delimano este foarte prost, aşa că trebuie să revin la un Braun probabil ca să am şi un chopper mai mare în casă, cu care să toc cantităţi mai mari, precum şi bucăţi de carne (am şi o maşină de tocat excelentă dar n-o bag în priză pentru câteva cuburi de carne).

Forma de cozonac am apucat s-o folosesc abia de Paşte. Când am plecat la mama, am pus-o în ultima clipă în rucsac (doar bagaj de mână puteam lua pe avion) şi am rugat-o pe mama să coacă un cozonac în ea să vedem cum iese. În afară de faptul că forma s-a “crăcănat” puţin deoarece cozonacul a fost cam greu (deci pentru astfel de forme trebuie să fie cozonacul ceva mai mic decât cel pentru formele clasice), cozonacul a ieşit minunat. Chiar şi în cuptorul care arde al mamei, s-a rumenit uniform (spre deosebire de cei copţi în tăvile vechi de fontă, care s-au ars puţin pe fund de la căldura adăugată de tăvi) şi a avut şi o formă frumoasă (e cel din mijloc).

DSCN6256

Mamei i-a plăcut atât de mult forma, că i-am dăruit-o ei. Şi-a exprimat dorinţa de a mai avea una de cozonac şi încă una de pască şi i-am zis că sunt scumpe, dar a zis că chiar şi aşa, merită investiţia, pentru că le ai o viaţă. Şi dacă mama a zis asta, e clar că a convins-o. Bănuiesc că genul ăsta de reacţie e cel pe care îl aşteaptă reprezentanţii Tupperware şi de aia produsele nu se vând la magazin, lucru pe care mi l-aş dori pentru că nu mă dau în vânt după interacţiunea asta directă, însă recunosc că am mâncat nişte icre bune la un party Tupperware, o pâine bună (eu am şi bolul de dospit, dar îl folosesc în cu totul alte scopuri, nu am reuşit să fac pâine decentă în el şi am încercat de mai multe ori, cred că pur şi simplu nu-mi place să fac pâine şi aluatul simte asta 😀 ) şi o maioneză excelentă făcută într-un soi de pahar de plastic (maioneză fără ouă, din lapte de cafea, are LaLena aici o reţetă). Dacă m-aş fi uitat în magazinele la produsele lor, nu aş fi crezut doar citind eticheta că fac chestii aşa rapide şi uşoare, cu minim de efort. În plus, materia primă folosită la fabricarea produselor e de o calitate excelentă (cea mai veche caserolă de la Tupperware are 4 ani şi arată la fel ca atunci când am cumpărat-o) şi, recent, au scos şi BPA-ul din produsele de plastic.

Dacă aveţi experienţe pozitive sau negative cu produsele Tupperware, m-aş bucura să le aflu. De cumpărat, pentru cine vrea, să găsesc pe la reprezentanţi, sigur ştiţi sau găsiţi pe cineva şi în oraşul vostru (Pe site-ul Tupperware.ro găsiţi mai multe informaţii despre cum puteţi contacta un reprezentant).

Mic dejun de răsfăţ

În rarele zile în care iau micul dejun, îndes pe fugă puţin iaurt, o tartină cu brânză sau un ou fiert. Uneori am lângă ele o cană cu lapte sau cu ceai, pe care nu o termin niciodată. N-am timp. Nu acasă, cel puţin. De cele mai multe ori, prefer să mănânc ceva imediat cum am ajuns la birou, tot ceva improvizat, eventual cumpărat pe drum. Pe vremuri era un corn/un covrig/o plăcintă luate de la patiserie, dar acum că s-a deschis un Mega vizavi de birou, mai variez incluzând alimente adevărate 😀

Însă am unele dimineţi leneşe, poate într-o zi când lucrez de acasă şi îmi permit să savurez o cafea cu lapte (sau mai degrabă o cană de lapte colorată cu puţină cafea) şi un mic dejun mai aparte, care îmi place doar mie. Pe farfurie – mini-frigărui caprese, ou fiert moale cu “soldăţei” din sparanghel (după o idee a lui Jamie Oliver).

DSCN6184

Sau sâmbetele când ne răsfăţăm cu toţii cu gogoşi cu ciocolată, croissante cu unt şi dulceaţă de cireşe amare şi suc de portocale proaspăt stors.

IMG_2830

Sau duminicile când am timp de un egg mcmuffin făcut ca la carte.

DSCN6202

Voi cu ce vă răsfăţaţi în dimineţile voastre speciale? Şi mă refer doar la mâncare, în caz că vă trecea prin cap şi altceva 😀

(P) Muşchiuleţ cu sparanghel din colecţia de reţete Groupama

Dacă o să aveţi răbdare să citiţi articolul totuşi, o să vedeţi că nu vă vând nimic (ci vă dau un premiu 😀 ), chiar dacă am P în titlu, doar vă relatez povestea unei după-amieze cu peripeţii, în care am încercat să gătesc, la provocarea Groupama, o reţetă dintr-o carte de bucate compilată de ei, şi care conţine reţete făcute de copiii angajaţilor lor, împărţite pe categorii de vârstă, reţete sănătoase şi gândite astfel încât să fie uşor de preparat de către copii, cu ajutorul părinţilor. Înainte de a fi publicate, reţete au primit girul a două personalităţi din zona de sănătate & mâncare, Mihaela Bilic şi Adrian Hădean. De altfel, din carte eu am ales chiar o reţetă de-a lui Adi Hădean, deoarece părea simplu de făcut şi cu ingrediente puţine. Aveam, evident, să descopăr că nimic nu e aşa de simplu cum pare la prima vedere.

Am ales reţeta de muşchi de porc cu sparanghel pentru că muşchiuleţul de porc e carnea mea preferată, de departe. Nu e scumpă, e slabă (nu-mi place carnea grasă) şi e extrem de versatilă, se poate găti în nenumărate feluri. Pe lângă muşchiuleţ, mai aveam nevoie de sparanghel, două mandarine, un sfert de mango, zeamă de lămâie şi de portocale, ulei de măsline, unt, sare, piper şi zahăr pentru condimentat. Majoritatea acestor ingrediente le am aproape în permanenţă în casă (mango e unul dintre fructele noastre preferate), cu excepţia sparanghelului pe care îl cumpăr foarte rar (deh, preţul e cam prohibitiv).

DSCN6171

Muşchiuleţul l-am cumpărat de luni seara, l-am condimentat cu sare, piper şi zahăr cum scria la reţetă, l-am uns cu ulei şi zeamă de portocale, l-am înfăşurat în folie şi l-am băgat la frigider la marinat. Ideea de a marina carnea patru zile la frigider pe mine m-a cam speriat, mi se pare mult, eu mai mult de 12 ore n-aş recomanda. Am stat întruna stresată că se va strica sau că ni se va face rău nouă după ce-l vom mânca. Din fericire, nu s-a întâmplat asta, dar nu cred că mai repet experienţa marinării îndelungate.

Ieri când a venit Eliza de la şcoală, am zis să ne apucăm de treabă. Ce să ne apucăm, că se tăiaseră gazele, aşa că Eliza mi-a zis că ea se culcă până vin gazele şi am rămas doar eu pe la bucătărie să fac sosul. Pentru sos, se pun într-un blender mandarinele curăţate, sfertul de mango, 100 ml ulei de măsline, 30 ml zeamă de lăâmie şi 50 de ml apă foarte rece. Se bâzâie acolo până se omogenizează, chipurile. Ori blenderul meu a fost problema, ori ghinionul, dar nu s-a omogenizat nimic, a trebuit să-l strecor prin sită, apoi am băgat mixerul în el să se mai îngroaşe (nu s-a întâmplat, a rămas destul de subţire) şi am făcut o tonă de vase, pe fundalul bombănelilor Elizei (n-am uşă la bucătărie, din păcate, şi nu putea să doarmă).

Când s-a trezit, ne-am apucat de muşchiuleţul efectiv. L-am perpelit în tigaie pe toate părţile (tăiat în două bucăţi mari, ca să încapă) până s-a colorat, l-am lăsat puţin la odihnit, timp în care am pus o oală cu apă pe foc şi am clocotit 30 de secunde sparanghelul. Apoi am tăiat muşchiul în felii groase, am pus în tigaie 30 de grame de unt şi puţin ulei, plus nişte usturoi (verde, am avut eu) şi am perpelit bine feliile de muşchi. La final, am scos carnea, am aruncat uleiul, am pus zeamă de lămâie să sfârâie în tigaie, am aruncat sparanghelul, l-am învârtit câteva secunde şi apoi l-am scos. Ăsta e pasul pe care îl regret, cred că mă puteam lipsi de acreala suplimentară dată de lămâie, oricum sosul e acrişor. Eliza a montat farfuriile exact ca în poză (mai mult sau mai puţin ) şi le-a făcut şi poze (partea ei preferată 😀 ).

Concluzii: muşchiul ne-a plăcut amândurora. Sosul, ei mai mult, spre surprinderea mea totală. Pe mine nu m-a încântat combinaţia sos rece – carne caldă. Sparanghelul mi-ar fi plăcut şi mai mult dacă nu-l acream la final, însă cum sunt fan sparanghel, l-am mâncat şi aşa. Eliza a gustat şi a zis: câh! I-am explicat că sparanghelul e un gust “învăţat” şi că trebuie să mănânce de mai multe ori până să înveţe să-i placă. A zis: “ok, sparanghel la tigaie, nu. Care-i următoarea reţetă?”

DSCN6193

Îmi place s-o am pe Eliza la bucătărie pentru că e foarte amuzantă. De ajutat, nu mă ajută cine ştie ce, uneori chiar evit să mă “ajute” prea mult pentru că, de obicei, ajung să strâng după ea, însă e distractiv s-o am acolo pe scaun, ronţăind un cartof crud sau strâmbându-se la nu ştiu ce ingredient sau rugându-mă să cumpăr şi eu “floare din aia ca în Italia” (anghinare). Îmi place că e deschisă la gusturi, entuziastă şi glumeaţă, aşa că dacă mai dau greş la reţete, ea mă face să râd de asta, nu să mă întristez. Mereu mi-au plăcut copiii în bucătărie, sunt foarte deschişi şi dornici să înveţe, să guste, să probeze lucruri şi cred că ar trebui ca fiecare familie să-şi facă un obicei din a găti alături de copii (nu tot timpul, evident, când eşti pe fugă şi nu mai ştii ce să pui pe masă, normal că n-ai chef) pentru a-i obişnui cu ingrediente proaspete, variate şi, de preferat, cât mai sănătoase.

Campania de la Groupama merge pe ideea că o alimentaţie sănătoasă (şi obiceiuri de viaţă sănătoase, în general) sunt cheia prevenţiei atunci când vorbim de sănătate. Culmea este că acesta este un subiect inepuizabil, dar insuficient abordat la noi. Chiar aseară am fost la un film pentru copii axat pe asta şi cred că în România încă nu există suficiente materiale şi iniţiative pe tema asta. Încă aud tot felul de enormităţi referitoare la ce ar fi sănătos pentru copii şi ce nu şi cred că sunt necesare mai multe asemenea proiecte. Îi felicit pe cei de la Groupama pentru ideea de a face o carte de bucate în care să apară copiii angajaţilor lor (cu poze şi reţete), cred că Eliza ar fi fost maxim de încântată să fie în locul lor. Pe când o carte de reţete scrisă de copiii bloggerilor? 🙂

Ştiu că v-am mai întrebat dacă gătiţi sau nu cu copiii voştri, dar acum vă provoc să-mi spuneţi care e părerea copiilor voştri despre alimentaţia sănătoasă, ce ştiu ei despre asta, ce consideră sănătos şi ce nu, ce aţi discutat până acum despre asta. Unul dintre cititori va primi un cadou simpatic (culinar – cu elemente din trei categorii: de folosit, de mâncat, de apreciat) de la mine, plus cartea mea de reţete Groupama 🙂 Vă aştept răspunsurile până miercurea viitoare (20 aprilie), ca să vă pot trimite cadoul până de Paşte.

Două reţete cu somon

Probabil aţi remarcat că în ultima vreme am reînceput să postez reţete pe blog, în general chestii mega-rapide şi cu ingrediente puţine, feluri de mâncare aproape improvizate. Motivele sunt mai multe: eu am început acest blog ca pe unul cu reţete şi “crafts” (activităţi de lucru manual). În timp, m-am îndepărtat de la linia aceea, am luat-o pe altele şi nu-mi pare rău, a evoluat frumos blogul, însă am pierdut componenta de mâncare. Am început să postez din ce în ce mai rar şi asta deoarece blogurile culinare au luat o amploare aşa de mare încât m-am gândit că postez degeaba, că nu va găti nimeni nimic din ce postez eu, că am poze urâte, ingrediente banale şi nu are sens să mă obosesc. Acum ceva vreme am luat o pauză şi m-am analizat pe mine, comportamentul meu din online, cât şi comportamentul vizitatorilor mei pe site (atât cei care vin să caute ceva anume, cât şi cei care vin des) şi am remarcat că dacă testez o reţetă din online am ajuns să testez mai mult reţete de pe bloguri fără poze super elegante şi prelucrate, reţete uşoare, rapide, fără o sută de paşi şi tot atâtea ingrediente. Şi apoi am remarcat că cititorii mei chiar gătesc reţete puse de mine, în special cele “consacrate” ale mele: sărăţelele cu caşcaval, tarta cu căpşuni şi mascarpone, prăjitura cu vişine, prăjitura cu prune, sosul de gogoşari.

Aşa că m-am decis să trec peste fobia mea faţă de pozele superbe de Pinterest dar după care gătesc extrem de rar, spre deloc, şi să reîncep să postez ce mai gătesc eu, mai ales acele lucruri pe care le improvizez în goana timpului, atunci când vin acasă după 8-10 ore de muncă şi trebuie să pun ceva pe masă extrem de rapid. Astăzi am două reţete cu somon. Noi somon mâncăm foarte rar, mi se pare destul de scump şi prefer, în general, să aleg păstrăv, macrou sau novac atunci când vreau să pun peşte pe masă, însă uneori ne mai răsfăţăm şi cu somon, în special pentru că se prepară foarte repede.

Somon cu sos de muştar şi smântână

Ingrediente: medalioane de somon, sare, piper, smântână dulce (nefermentată), muştar, zeamă de lămâie. Garnitură: legume (o pungă de legume congelate, eu am folosit Bonduelle Patru Anotimpuri, dar merge orice altceva, după preferinţe)

Se pune o oală cu apă la fiert.  Când fierbe apa, se adaugă legumele din pungă, fără a le decongela. Se potrivesc de sare şi piper, se lasă să tragă un clocot (nu le fierbeţi până se înmoaie, trebuie să rămână crocante).

Se încinge o tigaie cu puţin ulei de măsline. Medalioanele de somon se sărează, se piperează şi se pun în tigaie. Pentru a grăbi gătirea şi pentru că nu am cum să bag tigaia la cuptor, aşa cum probabil ar fi regulamentar, eu am pus capacul şi am lăsat să se prăjească înăbuşit câteva minute pe o parte şi apoi câteva minute pe cealaltă. În acest timp se amestecă o ceaşcă de smântână dulce cu o lingură de muştar şi puţină zeamă de lămâie. Se asezonează cu sare şi piper. Se ia capacul de pe oală, se toarnă sosul peste somon, se lasă 30 de secunde pe o parte şi apoi se întoarce iar pe cealaltă parte încă 30 de secunde şi se ia de pe foc. În poza mea, se vede doar crusta lăsată de sos (nu şi sosul 😀 ) pentru că m-am întors cu spatele să fac nu ştiu ce şi am uitat tigaia pe foc o clipă prea mult, astfel că sosul şi-a pierdut consistenţa. E modul meu preferat de a mânca somon pe care, altminteri, îl consider destul de înecăcios. A, şi am trişat şi l-am mâncat cu usturoi verde, ca văzusem la o ţărancă şi nu m-am putut abţine, dar nu se cade, evident 😀

somon cu sos de mustar si smantana

Frigărui cu somon

Pe astea le-am făcut pentru Eliza, să fie cât mai ochioase, dar a mâncat doar somonul, nu şi dovlecelul, aşa că data viitoare cred că înlocuiesc cu ciuperci. Puteţi pune cam ce legume doriţi, după preferinţe.

Ingrediente: medalion de somon, dovlecel, roşii cherry. Garnitură: cartofi naturi cu puţină leurdă sau mărar.

Se taie şi se pun la fiert cartofii. Nu vă uitaţi la mine în farfurie că sunt cubuleţe mărunte, aveam un cuţit foarte ascuţit şi chef de joacă (era duminică) dar în general nu tai cartofii aşa de mărunt. Se adaugă sare şi nucşoară rasă, după gust (m-am simţit ca Jamie Oliver când am scos o nucşoară din recipientul pe care nu l-am deschis niciodată şi am ras puţină deasupra cartofilor 😀 ).

Medalionul se dezosează şi i se scoate pielea, apoi se taie în cuburi potrivite. Evident că ideal e să le gătiţi la grătar, dar din păcate eu nu am nici măcar un grătar de aragaz, aşa că tot la tigaie, cu capac le-am făcut, prin urmare a trebuit să ajustez beţele de frigărui înainte să le umplu. Se taie cuburi dovlecelul, se spală roşiile cherry. Se înşiră pe beţele de frigărui cuburile de somon, dovleac şi câte o roşie cherry.

frigarui de somon

Poză făcută la lumina zilei când aveam timp să stau să bibilesc la ea

Se sărează, se piperează şi se pun în tigaia încinsă cu o lingură de ulei. Cum vă spuneam, pentru a mă asigura că se gătesc bine, am pus şi capacul (am o obsesie cu mâncarea să fie bine gătită, în special carnea, cu excepţia vitei, evident). Se serveşte cu cartofii natur peste care am presărat leurdă tocată foarte fin (puteţi folosi şi mărar, altă verdeaţă preferată de-a mea).

Poză făcută seara când nu mai aveam timp de nimic

Poză făcută seara când nu mai aveam timp de nimic

Frigăruile se pot pregăti şi cu o seară înainte sau dimineaţa şi se pot lăsa pentru când ajungeţi acasă de la serviciu. În funcţie de preferinţe, puteţi servi cu un sos (picant, pesto, de iaurt etc) şi nu uitaţi de lămâie.

Voi ce mai gătiţi cu somon?

Sandviş cu carne – idee de cină rapidă

Asta e una dintre ideile pe care le pun în practică atunci când vreau să pregătesc o cină rapidă, în special în timpul săptămânii când vin târziu de la serviciu. Singurul impediment e că trebuie să fac o oprire la magazin (la Mega, de obicei), ca să iau nişte chifle proaspete, deşi uneori trişez şi fac cumpărăturile dimineaţa de la magazinul de lângă birou şi le car seara acasă. Mi-e mai uşor aşa, chiar dacă mă car cu sacoşele după mine, deoarece mai economisesc nişte timp. De obicei ajung în zona de birouri pe la 8.30 şi am timp până încep programul să dau o tură rapidă prin Mega.

Ingrediente: chifle proaspete cu seminţe, sos de usturoi, carne, cartofi prăjiţi (renunţaţi la ei, dacă vreţi mai puţini carbohidraţi), amestec de salate.

DSCN5685

Pâinea: de obicei, chifle cu seminţe dar uneori mai iau şi tortilla wraps pentru că Elizei îi plac foarte mult. Rar iau lipii, din alea ca pentru shaorma, în general au gust de carton şi nu prea le simpatizăm.

Carnea: fie cumpăr un piept de pui rotisat dacă mă grăbesc foarte, foarte tare, fie gătesc eu un muşchiuleţ de porc sau un piept de pui lăsat de dimineaţa la dezgheţat (dacă am avut în congelator şi, de obicei, am). În pozele de faţă, am avut muşchi de porc pe care l-am condimentat, l-am tras puţin la tigaie şi apoi l-am dat la cuptor vreo 15 minute. L-am lăsat să se odihnească şi l-am feliat foarte subţire cu un cuţit bine ascuţit.

Cartofii: îi curăţ, îi tai şi îi pun la prăjit de cum intru pe uşă. Abia apoi mă apuc de alte activităţi.

Sosul de usturoi: de obicei fac aioli (maioneză de usturoi), dar mai nou mănâncă şi Eliza usturoi şi nu mai risc să fac sos cu gălbenuş crud, aşa că trişez şi adaug usturoi pisat la câteva linguri de maioneză din comerţ. Pentru cei care vor maioneză fără ou, există o variantă foarte mişto de maioneză din lapte condensat (varianta aia pentru cafea, nu ăla îndulcit) care se face într-un gadget de la Tupperware, un soi de pahar-minune, în care agiţi ingredientele şi iese maioneza. Eu am gustat maioneză din aia şi e super bună. Găsiţi reţeta pe site la Lena.

Salatele: cumpăr un amestec de salate de la Eisberg (le găsiţi fie sub marca lor, fie sub marca Mega Image), se cheamă Cosmopolitan şi e amestecul meu preferat. Sunt frunze micuţe care trebuie doar asezonate cu puţină zeamă de lămâie şi ulei şi ţuşti cu ele pe sandviş. Evident, puteţi folosi şi frunze normale de salată, pe care să le spălaţi/tocaţi etc, doar că vă ia mai mult timp.

Toate ingredientele se pun pe mijlocul mesei şi fiecare îşi face sandvişul cum vrea. Mai puteţi adăuga ingrediente la alegere, în funcţie de ce aveţi în frigider: brânzeturi, alte legume sau mix-uri de salate, sosuri (picant, ketchup, dulceaţă de ardei iute etc).

DSCN5690

Poze făcute pe genunchi, seara înainte de cină 😀 Dar sper că măcar ideea o să vă ajute să vă inspiraţi.

Pătrăţele din foietaj cu piersici

Mi-era poftă ieri de ceva dulce dar fără ciocolată, aşa că m-am apucat de scotocit prin cămară/congelator după ingredientele pentru aceste pătrăţele cu foietaj şi piersici. De obicei ţin în congelator diverse aluaturi congelate pentru urgenţe, iar din cămară nu-mi lipsesc compoturile de fructe (am foarte multe compoturi la conservă de la Sun Food, ei au fost aşa de drăguţi şi mi-au tot trimis şi le preţuiesc tare mult). În general am conserve de ananas şi combinaţii de fructe exotice (pentru salate de fructe, la care mai adaug kiwi, portocale şi banane proaspete) şi conserve de piersici (preferatele Elizei, dacă n-o opresc, e în stare să mănânce câte una o dată).

Ingrediente: un foietaj din comerţ, un compot de piersici, gem de caise, fulgi de migdale, eventual un ou bătut sau puţină apă cu zahăr pentru uns, zahăr pudră pentru decor.

DSCN5667

Aceste mini tarte (deşi nu sunt sigură că ar trebui să folosesc cuvântul tartă) se fac foarte rapid. Aluatul de foietaj se dezgheaţă la temperatura camerei şi se taie în nouă pătrate (în general au dimensiuni standard). Piersicile din compot se scurg bine şi se taie felii subţiri. În interiorul fiecărui pătrat de aluat se crestează un alt pătrat, lăsând cam 1 cm – 1,5 cm la margine. Nu tăiaţi până jos, ci doar crestaţi aluatul. Asta va face ca marginea să se ridice puţin la copt şi să arate frumos (am văzut recent trucul ăsta la o emisiune pe Paprika Tv).

Ungeţi pătratul mai mic cu puţin gem de caise şi aşezaţi feliile de piersici. Ca să fie de post, puteţi unge marginile cu puţină apă cu zahăr. Dacă nu faceţi de post, ungeţi cu ou bătut. Presăraţi fulgi de migdale.

Daţi la cuptor la 220 de grade timp de 15-20 de minute, dar verificaţi cuptorul, am remarcat că depinde mult şi de marca de aluat. Eu am avut un aluat Bonito pe care nu-l recomand deloc, nu creşte frumos ca alte aluaturi foietaj din comerţ (am avut rezultate bune cu Linco şi cu încă unul al cărui nume îmi scapă acum, dar e o marcă destul de cunoscută). La final, se pudrează cu zahăr pudră şi, de preferat, se consumă în aceeaşi zi.

Cremă de whisky (irish cream) făcută în casă

Anul trecut am văzut la o emisiune tv o reţetă de cremă de whisky făcută în casă şi am tot vrut să o fac dar nu am avut un whisky de calitate şi, evident, nu aveam chef să dau banii mai ales că, de banii ăia, mi-aş fi luat o sticlă de Bailey şi terminam povestea 😀 Întâmplarea a făcut, însă, să primim cadou în casă o sticlă de whisky foarte bun, aşa că am păstrat 250 de ml special pentru reţeta asta. Este cea mai bună cremă de whisky pe care am băut-o vreodată, nici nu se compară cu Baileys, este infinit mai bun.

?

Ingrediente: o cutie de lapte condensat îndulcit, 200 de ml de smântână dulce pentru frişcă (nebătută), 1 linguriţă de ness, 1 linguriţă rasă de cacao, un extract de vanilie de bună calitate (în niciun caz esenţa care se găseşte la noi în comerţ) sau seminţele unei păstăi de vanilie.

Mod de preparare: toate ingredientele se pun într-un vas înalt şi se amestecă cu blenderul cu piciorul (sau cu mixerul). Şi gata 🙂 Se păstrează la frigider timp de două săptămâni (teoretic), deşi practic cred că ţine şi mai mult, dacă rezistă atât la voi în casă. Dacă îl vreţi mai puţin tare, folosiţi doar 200 ml de whiskey sau chiar mai puţin.

Poza din articol e singura pe care o am, nu a mai rămas destul să fac poze artistice, e o poză pe care i-am trimis-o Mihaelei pe whatsapp ca s-o întreb dacă nu vrea şi ea o sticluţă. Noi l-am savurat de sărbători şi a fost foarte apreciat.

Sandvişul pentru şcoală

Eliza nu mănâncă foarte mult dimineaţa, mereu se plânge că o doare burtica şi cred că pur şi simplu m-a moştenit pe mine, care nu pot mânca absolut nimic imediat ce mă trezesc. Aşa că ia o gustare uşoară (o felie de pâine cu ceva tartinabil gen pate de ficat sau de somon, unt, brânză, o bucăţică de brânză, un ou fiert, lapte cu cereale, câteva biluţe de mozzarella cu roşii cherry etc) şi la şcoală are nevoie de un sandviş mai consistent pentru pauza mare. Uneori îi strecor în caserolă, pe lângă sandviş, şi un dulce pe care să-l împartă cu colega de bancă, dar acum e în consemn de dulce şi nu mai primeşte nimic. În plus, mai nou, pentru că degeaba insist să nu se mai oprească în parc îmbrăcată în uniformă şi ştiu sigur că după şcoală mai stă o oră-două în parc şi, astfel, se amână ora prânzului, am început să-i pun într-o caserolă simpatică în formă de măr, şi o gustare de fructe (mango un pic mai crud, măr, struguri fără sâmburi, pară, banană, pomelo – fructe nezemoase, de obicei, plus unele uscate dacă am în casă) pe care s-o mănânce în parc.

Numai că sandvişul ăsta era până acum pregătit de mine dimineaţa, în grabă, şi de obicei, din comoditate apelam zilnic la aceeaşi soluţie: pâine (Savoria pentru copii, e preferata ei), brânză tartinabilă (alimete, cum zicea ea la Almette, dar nu e numai asta, iau şi Philadelphia şi Delaco) şi un mezel, de obicei “şuncă ursuleţ” (o mortadella de la Reinert). Alături, dacă e în sezon, un castravete curăţat şi tăiat bastonaşe. Rar, vreun fel de salam dacă am apucat să ajung eu undeva într-un loc anume din piaţă să cumpăr, sau muşchi file dacă am ajuns în hipermarket la zona de servire asistată. Nu e cea mai bună soluţie, ştiu asta. Însă e cam singurul mezel pe care îl consumă în general pentru că nu ţin mezeluri în casă (şi nu pentru că n-aş mânca ci pentru că nu prea ajung să le cumpăr). Variaţia apare doar când nu apuc să cumpăr şunca ursuleţ şi primeşte la pachet o improvizaţie.

M-am tot gândit eu şi, în încercarea de a mă organiza cumva, am zis să fac un meniu săptămânal, astfel încât să aibă în fiecare zi altceva.  Săptămâna trecută m-am ţinut (cu greu) de program şi l-am documentat vizual, aşa că iată ce mi-a ieşit. Menţiune: am lăsat capacul sandvişului la o parte ca să vedeţi ce i-am pus, dar când l-am împachetat am pus şi felia de deasupra.

Luni. Sanviş cu pui la tigaie de ceramică (lăsat la marinat de seara şi gătit dimineaţa), cu dovlecel şi felii subţiri de ciuperci trase şi ele tot la tigaie, cu puţină mozzarella pe deasupra (de la căldura puiului s-a topit). În caserola de fructe mango şi merişoare. Caserolă măr şi caserolă Hello Kitty, sticlă de apă, toate de la Tupperware.

DSCN9530

Marţi. Sandviş cu brânză tartinabilă,  somon afumat şi cubuleţe de gulie în chiflă cu seminţe. La gustare de fructe, măr. Caserolă rotundă de la Cora.

DSCN9511

Miercuri. Sandviş cu brânză Philadelphia şi felii de mozzarella (din aia pentru gătit, nu din aia bilă). Struguri şi caise uscate. Caserolă mov şi sticlă Dino de la Tupperware.

DSCN9520

Joi. Sandviş cu brânză tartinabilă şi salam. Banane şi kiwi. Smoothie cu mere şi căpşune de la Ikea (magazinul suedez). Caserolă albă de la Tupperware.

DSCN9537

Vineri. Un iaurt (cu tot cu lingură), două mici pain au chocolat. Pere Williams (menţionez soiul pentru că sunt singurele care îi plac Elizei) şi curmale uscate. Caserolă super mişto de la Ikea, are două compartimente din alea mici şi verzi, dar am scos unul ca să pun iaurtul. Are un capac care se închide cu patru clapete şi e uşor de deschis de copii. Eliza a fost surprinsă de conţinutul pacheţelului şi mi-a zis că a fost ciudat să mănânce iaurt la şcoală, dar că i-a plăcut.DSCN9509

Problema principală cu sandvişul e că nu am destul timp să-l pregătesc. De aranjat caserole spectaculoase cu ursuleţi din orez şi alge de mare nu aş avea timp sau chef la 7 dimineaţa nici să mă baţi (în plus nu înţeleg sensul acelor “bentos”, să mănânce copiii mâncare rece la şcoală?) În plus, eu am mai multe manii legate de sandvişuri, după cum urmează: #1. să nu fac sandvişurile de seara, ci dimineaţa, însă dimineaţa sunt mereu în întârziere pentru că nu reuşesc să mă trezesc. Am o problemă reală cu trezitul dimineaţa şi pentru mine e un chin să mă dau joc din pat la 6.30 – 6.45 în fiecare zi. #2. O altă manie legată de sandvişuri este să nu fie “umede”, aşa că nu pun în ele sosuri (muştar, maioneză, ketchup) şi nici roşii sau alte alimente care lasă zeamă. Folosesc doar ingrediente şi legume care nu umezesc, gen ardei gras sau foi de salată verde sau de valeriană. În plus, insist mult să aibă o caserolă pentru sandviş, chiar dacă înăuntru pun sandvişul în punguţă sau în şerveţel, mi se pare nu doar mai igienic dar mai puţin riscant ca sandvişul să sfârşească stropşit printre cărţi şi caiete 😀

După cum vedeţi în poze, mai am o manie, şi anume #3 legată de caserole frumoase şi ochioase pentru prânz. Până săptămâna trecută aveam doar caserole Tupperware şi câteva de la hipermarket, dar apoi am primit de la Ikea unele faine de tot, printre care şi aia de mai sus. Când o vezi, parcă, parcă te gândeşti la ce bastonaşe din legume sănătoase şi sos de caju ai putea să-i pui în compartimente şi apoi îţi trece când îţi aduci aminte că nu speli rufe decât o dată pe săptămână şi copilul are doar două cămăşi albe şi două tricouri polo albe. Sosuri şi chestii moi? Cu siguranţă, nu!

Voi ce le puneţi copiilor în pacheţele şi ce conţin sandvişurile lor? Când le faceţi, seara sau dimineaţa?

Saramură de macrou cu ciuperci

Aceasta este o reţetă de saramură reinventată. Mă mândresc şi cu faptul că eu am reinventat-o, chiar dacă nu voit, ci datorită faptului că atunci când am gătit-o prima oară, astea erau ingredientele pe care le aveam în frigider, nu aveam tigaie-grătar, aşa că am apelat la un prăjit rapid şi, astfel, am purces să gătesc ceva care să ajungă pe masă în jumătate de oră, maxim 40 de minute.

IMG_5128

Ingrediente: macrou (2 bucăţi) curăţat de intestine şi porţionat, 1 ceapă, 1 căţel de usturoi, 1 roşie, 1 lingură de bulion, 1 legătură de pătrunjel, 2 frunze mai mari de busuioc proaspăt, 6-8 ciuperci feliate, sare, piper.

IMG_5113

Macroul se spală, se porţionează şi se condimentează cu sare şi piper. Se pune pe foc un ibric cu apă, se dă drumul la cuptor şi se pregăteşte o tavă pentru cuptor. Ceapa se taie felii, la fel şi ciupercile, usturoiul se zdrobeşte cu lama cuţitului, pătrunjelul se toacă mărunt, roşia se taie cubuleţe (nu foarte mici), busuiocul se toacă mare.

Având ingredientele potrivite, apa pe foc şi peştele condimentat, se pune pe ochiul de la aragaz o tigaie în care se încinge o lingură de ulei. Se pune peştele, se prăjeşte uşor pe ambele părţi (cât să capete o culoare auriu deschisă şi să nu fie pătruns bine), se adaugă ceapa şi ciupercile şi se mai lasă un minut pe foc.

Apa care a fiert se toarnă în tava pentru cuptor şi se adaugă roşia, bulionul, jumătate din cantitatea de pătrunjel, busuiocul şi sare, după gust. Dacă nu gătiţi reţeta pentru copii (eu o fac pentru Eliza, căreia îi place foarte mult) adăugaţi şi ardei iute proaspăt sau fulgi de chilli uscaţi. Peştele cu ciuperci se toarnă în tavă (cu tot cu uleiul de la prăjit).

IMG_5117

Tava se dă la cuptor 10-15 minute, la temperatură maximă. Când se scoate, se presară restul de pătrunjel. Să nu care cumva să săriţi pătrunjelul, dă un gust nemaipomenit saramurii!

Având legume, nici nu-i trebuie garnitură, însă dacă vreţi neapărat, puteţi să adăugaţi la servire nişte cartofi natur peste care aţi presărat pătrunjel proaspăt.

Îmi cer scuze pentru calitatea pozelor, sunt făcute seara târziu cu telefonul (îi pregăteam Elizei peştele pentru a doua zi la prânz atunci când m-am gândit să fac şi poze), deoarece aveam camera foto împrumutată pentru o cauză bună. Sper, totuşi, să vă inspire reţeta!