Cremă de whisky (irish cream) făcută în casă

Anul trecut am văzut la o emisiune tv o reţetă de cremă de whisky făcută în casă şi am tot vrut să o fac dar nu am avut un whisky de calitate şi, evident, nu aveam chef să dau banii mai ales că, de banii ăia, mi-aş fi luat o sticlă de Bailey şi terminam povestea 😀 Întâmplarea a făcut, însă, să primim cadou în casă o sticlă de whisky foarte bun, aşa că am păstrat 250 de ml special pentru reţeta asta. Este cea mai bună cremă de whisky pe care am băut-o vreodată, nici nu se compară cu Baileys, este infinit mai bun.

?

Ingrediente: o cutie de lapte condensat îndulcit, 200 de ml de smântână dulce pentru frişcă (nebătută), 1 linguriţă de ness, 1 linguriţă rasă de cacao, un extract de vanilie de bună calitate (în niciun caz esenţa care se găseşte la noi în comerţ) sau seminţele unei păstăi de vanilie.

Mod de preparare: toate ingredientele se pun într-un vas înalt şi se amestecă cu blenderul cu piciorul (sau cu mixerul). Şi gata :) Se păstrează la frigider timp de două săptămâni (teoretic), deşi practic cred că ţine şi mai mult, dacă rezistă atât la voi în casă. Dacă îl vreţi mai puţin tare, folosiţi doar 200 ml de whiskey sau chiar mai puţin.

Poza din articol e singura pe care o am, nu a mai rămas destul să fac poze artistice, e o poză pe care i-am trimis-o Mihaelei pe whatsapp ca s-o întreb dacă nu vrea şi ea o sticluţă. Noi l-am savurat de sărbători şi a fost foarte apreciat.

Sandvişul pentru şcoală

Eliza nu mănâncă foarte mult dimineaţa, mereu se plânge că o doare burtica şi cred că pur şi simplu m-a moştenit pe mine, care nu pot mânca absolut nimic imediat ce mă trezesc. Aşa că ia o gustare uşoară (o felie de pâine cu ceva tartinabil gen pate de ficat sau de somon, unt, brânză, o bucăţică de brânză, un ou fiert, lapte cu cereale, câteva biluţe de mozzarella cu roşii cherry etc) şi la şcoală are nevoie de un sandviş mai consistent pentru pauza mare. Uneori îi strecor în caserolă, pe lângă sandviş, şi un dulce pe care să-l împartă cu colega de bancă, dar acum e în consemn de dulce şi nu mai primeşte nimic. În plus, mai nou, pentru că degeaba insist să nu se mai oprească în parc îmbrăcată în uniformă şi ştiu sigur că după şcoală mai stă o oră-două în parc şi, astfel, se amână ora prânzului, am început să-i pun într-o caserolă simpatică în formă de măr, şi o gustare de fructe (mango un pic mai crud, măr, struguri fără sâmburi, pară, banană, pomelo – fructe nezemoase, de obicei, plus unele uscate dacă am în casă) pe care s-o mănânce în parc.

Numai că sandvişul ăsta era până acum pregătit de mine dimineaţa, în grabă, şi de obicei, din comoditate apelam zilnic la aceeaşi soluţie: pâine (Savoria pentru copii, e preferata ei), brânză tartinabilă (alimete, cum zicea ea la Almette, dar nu e numai asta, iau şi Philadelphia şi Delaco) şi un mezel, de obicei “şuncă ursuleţ” (o mortadella de la Reinert). Alături, dacă e în sezon, un castravete curăţat şi tăiat bastonaşe. Rar, vreun fel de salam dacă am apucat să ajung eu undeva într-un loc anume din piaţă să cumpăr, sau muşchi file dacă am ajuns în hipermarket la zona de servire asistată. Nu e cea mai bună soluţie, ştiu asta. Însă e cam singurul mezel pe care îl consumă în general pentru că nu ţin mezeluri în casă (şi nu pentru că n-aş mânca ci pentru că nu prea ajung să le cumpăr). Variaţia apare doar când nu apuc să cumpăr şunca ursuleţ şi primeşte la pachet o improvizaţie.

M-am tot gândit eu şi, în încercarea de a mă organiza cumva, am zis să fac un meniu săptămânal, astfel încât să aibă în fiecare zi altceva.  Săptămâna trecută m-am ţinut (cu greu) de program şi l-am documentat vizual, aşa că iată ce mi-a ieşit. Menţiune: am lăsat capacul sandvişului la o parte ca să vedeţi ce i-am pus, dar când l-am împachetat am pus şi felia de deasupra.

Luni. Sanviş cu pui la tigaie de ceramică (lăsat la marinat de seara şi gătit dimineaţa), cu dovlecel şi felii subţiri de ciuperci trase şi ele tot la tigaie, cu puţină mozzarella pe deasupra (de la căldura puiului s-a topit). În caserola de fructe mango şi merişoare. Caserolă măr şi caserolă Hello Kitty, sticlă de apă, toate de la Tupperware.

DSCN9530

Marţi. Sandviş cu brânză tartinabilă,  somon afumat şi cubuleţe de gulie în chiflă cu seminţe. La gustare de fructe, măr. Caserolă rotundă de la Cora.

DSCN9511

Miercuri. Sandviş cu brânză Philadelphia şi felii de mozzarella (din aia pentru gătit, nu din aia bilă). Struguri şi caise uscate. Caserolă mov şi sticlă Dino de la Tupperware.

DSCN9520

Joi. Sandviş cu brânză tartinabilă şi salam. Banane şi kiwi. Smoothie cu mere şi căpşune de la Ikea (magazinul suedez). Caserolă albă de la Tupperware.

DSCN9537

Vineri. Un iaurt (cu tot cu lingură), două mici pain au chocolat. Pere Williams (menţionez soiul pentru că sunt singurele care îi plac Elizei) şi curmale uscate. Caserolă super mişto de la Ikea, are două compartimente din alea mici şi verzi, dar am scos unul ca să pun iaurtul. Are un capac care se închide cu patru clapete şi e uşor de deschis de copii. Eliza a fost surprinsă de conţinutul pacheţelului şi mi-a zis că a fost ciudat să mănânce iaurt la şcoală, dar că i-a plăcut.DSCN9509

Problema principală cu sandvişul e că nu am destul timp să-l pregătesc. De aranjat caserole spectaculoase cu ursuleţi din orez şi alge de mare nu aş avea timp sau chef la 7 dimineaţa nici să mă baţi (în plus nu înţeleg sensul acelor “bentos”, să mănânce copiii mâncare rece la şcoală?) În plus, eu am mai multe manii legate de sandvişuri, după cum urmează: #1. să nu fac sandvişurile de seara, ci dimineaţa, însă dimineaţa sunt mereu în întârziere pentru că nu reuşesc să mă trezesc. Am o problemă reală cu trezitul dimineaţa şi pentru mine e un chin să mă dau joc din pat la 6.30 – 6.45 în fiecare zi. #2. O altă manie legată de sandvişuri este să nu fie “umede”, aşa că nu pun în ele sosuri (muştar, maioneză, ketchup) şi nici roşii sau alte alimente care lasă zeamă. Folosesc doar ingrediente şi legume care nu umezesc, gen ardei gras sau foi de salată verde sau de valeriană. În plus, insist mult să aibă o caserolă pentru sandviş, chiar dacă înăuntru pun sandvişul în punguţă sau în şerveţel, mi se pare nu doar mai igienic dar mai puţin riscant ca sandvişul să sfârşească stropşit printre cărţi şi caiete 😀

După cum vedeţi în poze, mai am o manie, şi anume #3 legată de caserole frumoase şi ochioase pentru prânz. Până săptămâna trecută aveam doar caserole Tupperware şi câteva de la hipermarket, dar apoi am primit de la Ikea unele faine de tot, printre care şi aia de mai sus. Când o vezi, parcă, parcă te gândeşti la ce bastonaşe din legume sănătoase şi sos de caju ai putea să-i pui în compartimente şi apoi îţi trece când îţi aduci aminte că nu speli rufe decât o dată pe săptămână şi copilul are doar două cămăşi albe şi două tricouri polo albe. Sosuri şi chestii moi? Cu siguranţă, nu!

Voi ce le puneţi copiilor în pacheţele şi ce conţin sandvişurile lor? Când le faceţi, seara sau dimineaţa?

Saramură de macrou cu ciuperci

Aceasta este o reţetă de saramură reinventată. Mă mândresc şi cu faptul că eu am reinventat-o, chiar dacă nu voit, ci datorită faptului că atunci când am gătit-o prima oară, astea erau ingredientele pe care le aveam în frigider, nu aveam tigaie-grătar, aşa că am apelat la un prăjit rapid şi, astfel, am purces să gătesc ceva care să ajungă pe masă în jumătate de oră, maxim 40 de minute.

IMG_5128

Ingrediente: macrou (2 bucăţi) curăţat de intestine şi porţionat, 1 ceapă, 1 căţel de usturoi, 1 roşie, 1 lingură de bulion, 1 legătură de pătrunjel, 2 frunze mai mari de busuioc proaspăt, 6-8 ciuperci feliate, sare, piper.

IMG_5113

Macroul se spală, se porţionează şi se condimentează cu sare şi piper. Se pune pe foc un ibric cu apă, se dă drumul la cuptor şi se pregăteşte o tavă pentru cuptor. Ceapa se taie felii, la fel şi ciupercile, usturoiul se zdrobeşte cu lama cuţitului, pătrunjelul se toacă mărunt, roşia se taie cubuleţe (nu foarte mici), busuiocul se toacă mare.

Având ingredientele potrivite, apa pe foc şi peştele condimentat, se pune pe ochiul de la aragaz o tigaie în care se încinge o lingură de ulei. Se pune peştele, se prăjeşte uşor pe ambele părţi (cât să capete o culoare auriu deschisă şi să nu fie pătruns bine), se adaugă ceapa şi ciupercile şi se mai lasă un minut pe foc.

Apa care a fiert se toarnă în tava pentru cuptor şi se adaugă roşia, bulionul, jumătate din cantitatea de pătrunjel, busuiocul şi sare, după gust. Dacă nu gătiţi reţeta pentru copii (eu o fac pentru Eliza, căreia îi place foarte mult) adăugaţi şi ardei iute proaspăt sau fulgi de chilli uscaţi. Peştele cu ciuperci se toarnă în tavă (cu tot cu uleiul de la prăjit).

IMG_5117

Tava se dă la cuptor 10-15 minute, la temperatură maximă. Când se scoate, se presară restul de pătrunjel. Să nu care cumva să săriţi pătrunjelul, dă un gust nemaipomenit saramurii!

Având legume, nici nu-i trebuie garnitură, însă dacă vreţi neapărat, puteţi să adăugaţi la servire nişte cartofi natur peste care aţi presărat pătrunjel proaspăt.

Îmi cer scuze pentru calitatea pozelor, sunt făcute seara târziu cu telefonul (îi pregăteam Elizei peştele pentru a doua zi la prânz atunci când m-am gândit să fac şi poze), deoarece aveam camera foto împrumutată pentru o cauză bună. Sper, totuşi, să vă inspire reţeta!

Vasele de tuci

Le-am denumit generic vase, deşi eu le spun “ceaune” aşa cum am învăţat acasă la părinţi. Acum deţin doar patru şi dacă ar fi după mine mi-aş lua şi mai multe. Sunt dependentă de ele chiar dacă în ultima vreme am tot auzit diverse chestii cum că nu-s bune şi bla bla, dar acelaşi lucru se spune şi despre teflon, şi despre inox şi tot aşa. Mereu vor fi nişte “cercetători englezi” care vor spune că nimic din ce am făcut până acum nu e bun.

În vasele de tuci eu gătesc aproape orice, în afară de ciorbe pe care le gătesc în oale de email. Nu am oale de inox, am avut un set dar nu le suportam şi le-am dat. Am doar tuciuri, oale şi cratiţe de email şi tigăi de teflon sau din ceramică. Îmi doresc oale din ceramică şi din cupru dar deocamdată sunt mult prea scumpe aşa că mai aştept.

De ce nu mă pot lipsi de vasele de tuci şi ce gătesc în ele:

– alimentele şi mâncărurile cu sosuri, tocăniţele – se gătesc mai bine, nu se lipesc.

– călesc ceapa, fac sosuri pentru paste, dulceţuri, compot şi zacuscă

– fac sarmale, ardei umpluţi, prăjesc chiftele şi gogoşi (consum mai puţin ulei decât în tigaie)

– merg şi la cuptor, dacă gătesc anumite tipuri de carne care trebuie mai întâi prăjite rapid pe aragaz şi apoi date la cuptor, folosesc un singur vas

– fac mămăligă, bineînţeles.

– sunt ideale pentru orice tip de gătit, prăjit, fiert, copt, înăbuşit, am avut chiar şi o tigaie grătar din tuci şi era foarte bună.

Când cumpăraţi tuciuri:

– atenţie ca fonta să nu fie în combinaţie cu aluminiu mult. Vasele din aluminiu sunt mai uşoare, pe când un tuci adevărat se simte greu în mână. În pluse cele din aluminiu nu rezistă mult timp.

– verificaţi finisajele, în special pe fund, am avut unul care nu era bine şlefuit şi se cam clătina pe suprafeţe plate

– nu vă sfiiţi să daţi ceva mai mulţi bani pe un tuci de bună calitate, vă ţine o viaţă şi îl lăsaţi şi moştenire. Mama are două ceaune de tuci de când eram noi mici şi încă sunt în stare foarte bună.

– cu vremea, tuciurile se înnegresc. Nu le aruncaţi, cu cât e mai negru, cu atât acumulează mai multă istorie a familiei :)

– găsiţi tuciuri în pieţe dar cel mai sigur la târguri (în Bucureşti am văzut la Muzeul Ţăranului) unde le vând direct cei care le fac şi nu intermediarii.

Orice s-ar spune despre tuciuri, eu nu voi înceta niciodată să le folosesc. Pentru mine ele reprezintă ideea de familie, de acasă, mă duc cu gândul la mămăliga bunicii în ceaunul cu fund rotund special pentru ochiul de la plita sobei şi la zacusca mamei (mama are şi unele uriaşe, speciale pentru zacuscă şi dulceaţă). Când m-am mutat la “casa mea”, mama mi-a dat două tuciuri: unul a suferit un accident, din păcate, dar pe celălalt încă îl am şi mi-e foarte util şi foarte drag. Pe voi ce vase vă duce cu gândul la “acasă”? În ce vase gătiţi sau găteau mamele şi bunicile voastre?

Biscuiţi pentru căţei

Am testat această reţetă ieri cu ocazia întâlnirii dintre Laura Baban (autoarea cărţilor cu Domnul Tic) şi cititorii, de la SanThe Fitoceainărie. Voiam să ducem şi noi ceva drăguţ, pentru că eram sigură că toţi cititorii îi vor răsfăţa pe Laura şi pe Tic cu cadouri şi voiam să fie ceva deosebit, făcut de mine şi de Eliza cu tot dragul. Am făcut două pungi, una pentru Tic al Laurei şi una pentru Lola Veronicăi.

DSCN9214

Forma de decupat am cumpărat-o anul acesta dintr-un magazin din Germania, cu gândul să fac de Crăciun mici trataţii pentru patrupedele prietenilor mei, ca nu numai oamenii să fie răsfăţaţi. Elizei i-a plăcut foarte mult ideea de a face biscuiţii şi de a-i ambala frumos şi m-a ajutat atât la decupat biscuiţii, cât şi la decorat pungile, cu eticheta în formă de os, pe care a decupat-o, a scris-o şi eu am ştampilat-o cu ştampila cu lăbuţă.

DSCN9201

Ingrediente: 1 cană de unt de arahide, 1 cană de lapte degresat, 2 căni de făină integrală (eu am folosit de secară) şi 1 lingură de praf de copt. Unul de arahide se mixează cu laptele. Separat se amestecă făina cu praful de copt. Amestecul se toarnă peste compoziţia de lapte şi arahide şi se mixează uşor până se leagă. Apoi se frământă energic timp de un minut, cu mâna, până se adună într-o bilă.

Se pudrează masa cu făină, se pune aluatul şi deasupra o folie de plastic. Se întinde aluatul, se decupează şi se transferă cu grijă în tava de copt. Nu se umflă tare la copt, aşa că puteţi înghesui “oasele” fără griji. Din compoziţia asta mi-au ieşit 60 de biscuiţi, dar probabil depinde şi de forma de decupat. Se coc 15-20 de minute în cuptorul preîncălzit la 180 de grade.

Nu uitaţi să puneţi pe verso-ul pungii şi lista de ingrediente şi să consultaţi stăpânii animalelor pentru a şti care sunt alimentele permise acestora. Eu am căutat în mod expres o listă ca să mă asigur că ingredientele sunt sigure pentru căţei; în fond, nu putem crede tot ce găsim pe net, oricât de drăguţ ar fi. Aşa am aflat că aluaturile cu drojdie nu sunt benefice pentru câini, că nu au voie lactate în cantităţi mari şi nici sare sau zahăr. Din fericire, aceşti biscuiţi nu conţin sare sau zahăr, laptele e degresat şi în cantitate mică, iar aluatul e pe bază de praf de copt. Deci, teoretic, sunt siguri. Eliza a şi gustat aluatul, a zis că e ok 😀

Şi lui Tic, şi Lolei le-au plăcut mult biscuiţii:

IMG_4935

IMG_4922

Ardei kapia copt cu brânză

Ardei kapia copt cu brânză

Ardeii ăştia au devenit noul meu fel de mâncare favorit. Îmi plac la nebunie, i-am descoperit la mine la serviciu la cantină şi de atunci am început să fac şi eu acasă. Probabil că la origine sunt un fel de aperitiv, însă mie îmi place să-i mănânc şi pe post de fel principal, mai ales că sunt într-o perioadă în care încerc să consum mai puţină carne şi mai multe legume (din motive de dat jos două-trei kile 😀 )

DSCN9144

Ingrediente: ardei kapia, oţet balsamic (am testat şi oţet normal şi nu ies la fel de buni), ulei de măsline, sare, piper, brânză sărată (am folosit şi feta dar şi telemea românească).

Ardeii se coc, se curăţă de coajă, se presară cu sare şi piper şi se învăluie într-un dressing format din oţet balsamic şi ulei de măsline. Se presară deasupra brânza fărâmiţată. Se servesc calzi. Eu sunt foarte generoasă cu oţetul balsamic pentru că îmi place foarte mult, dar puteţi pune cât doriţi, în funcţie de gust.

O variantă mai calorică a acestui fel de mâncare este piperchi ţargasiti, cu ardeii prăjiţi în ulei şi îmbrăcaţi cu un sos de roşii şi brânză. Trebuie să-l mai fac şi pe acesta, măcar şi doar ca să fac o poză mai decentă pentru blog căci acum când mă uit în urmă la poze, mă ia cu ameţeli :)

Chec – reţeta de bază

Sunt conştientă că e plin netul de reţete de chec şi probabil fiecare gospodărie are reţeta ei proprie, însă eu o s-o pun aici mai mult ca s-o am eu la îndemână şi să n-o mai sun pe prietena mea s-o întreb, pentru că mereu rătăcesc bucăţica de hârtie pe care notez. Cel mai recent l-am făcut acum sâmbătă pentru că m-a rugat Eliza, îi place foarte mult acest chec, mai ales la micul dejun alături de o cană cu lapte.

DSCN6216

Ingrediente: 9 ouă, 9 linguri de ulei (câte ouă, atâtea linguri de ulei), o cană şi jumătate de făină, o cană şi jumătate de zahăr (cantităţi egale de făină şi zahăr), esenţă de vanilie sau seminţele unei păstăi, 1 pliculeţ de praf de copt (7 grame), puţină cacao, un praf de sare.

Se porneşte cuptorul şi se setează la 190 de grade. Se separă ouăle. Gălbenuşurile se bat bine cu zahărul şi se adaugă în fir subţire uleiul până se încorporează bine. Făina se amestecă cu praful de copt şi se adaugă peste gălbenuşuri. Albuşurile se bat spumă cu un praf de sare şi se adaugă, treptat, în compoziţia de gălbenuşuri, omogenizându-se cu o lingură. De obicei, regula e să pui jumătate din compoziţia de albuşuri şi să amesteci uşor de sus în jos, ca să le încorporezi şi apoi să torni cealaltă jumătate şi să amesteci ceva mai viguros.

Compoziţia astfel rezultată se împarte în două tăvi de chec păstrând la final câteva linguri din ea. În restul de compoziţie se înglobează o lingură rasă de cacao. Compoziţia astfel rezultată se pune cu lingura în tavă şi, cu ajutorul unui băţ pentru frigărui, se amestecă uşor pentru a obţine un aspect marmorat. Recomand trecerea prin strecurătoare a pudrei de cacao pentru a nu se forma cocoloaşe.

Checul se coace aproximativ 40 de minute (verificaţi cu scobitoarea înainte să le scoateţi, cuptorul meu coace cam aiurea şi nu pot aproxima bine timpul de coacere).

Uneori obişnuiesc să îmbrac checul în ciocolată sau să adaug în el merişoare, pepite de ciocolată (chocolate chips), sau diverse nuci. Înainte de a-l băga la cuptor, puteţi presăra fulgi de migdale deasupra pentru un aspect mai elegant. Sau puteţi, pur şi simplu, să-l pudraţi cu zahăr vanilat.

 Această variantă de chec este foarte pufoasă şi eu o folosesc şi când fac cake pops pentru că ies foarte gustoase.

Florentine cu ciocolată

Am denumit această reţetă “florentine cu ciocolată” în lipsă de un titlu mai bun însă ea nu respectă reţeta originală de florentine. Am făcut aceste bomboane de zahăr cu fulgi de migdale într-o după amiază de sâmbătă cu gândul la nişte dulciuri identice aduse de o colegă din străinătate. M-am gândit că n-are cum să fie greu, mai ales că, în copilărie, când aveam poftă de ceva dulce, mama sacrifica puţin zahăr şi câteva nuci şi ne făcea spărturi de zahăr ars cu nuci şi mi se părea (şi încă mi se mai pare) una dintre cele mai simple şi mai faine chestii pe care le-am mâncat vreodată. Evident, sunt pline de calorii şi complet nesănătoase, dar sunt ale naibii de bune! În orice caz, pun şi eu reţeta aici fix acum când, chipurile, m-am hotărât să mai renunţ la dulciuri sau măcar să le reduc, ca să mai dau jos vreo câteva kilograme. Dar aşa e când scrii câte zece articole dinainte, te trezeşti că atunci când le postezi nu mai sunt de actualitate 😀

DSCN8485

Ingrediente: zahăr, puţin unt, fulgi de migdale, o tabletă de ciocolată neagră.

Zahărul se pune la topit într-o crăticioară, pe foc cât mai mic. Se lasă până se topeşte de tot, eventual amestecând uşor spre final cu o lingură de lemn. Cât timp se topeşte zahărul se pregăteşte forma în care se va turna. Eu am folosit o formă de carton de unică folosinţă pentru cozonac, dar puteţi folosi orice altceva, forme din silicon pentru bomboane, de exemplu, sau un tocător învelit în folie de aluminiu. Indiferent ce suprafaţă utilizaţi, nu uitaţi să o ungeţi cu puţin ulei.

Când zahărul s-a topit şi arată ca mierea ca şi consistenţă, se adaugă untul (în funcţie de cât de moale vreţi să iasă varianta finală, eu am pus aproximatix 20 de grame la 150 de grame de zahăr şi a ieşit cam tare), se lasă untul să se dizolve apoi se adaugă fulgii de migdale. Se amestecă rapid de câteva ori până se înglobează toţi fulgii. Nu vă pot da cantităţi exacte, eu am făcut reţeta “din ochi”: am pus suficienţi fulgi cât să se facă o cremă vârtoasă. Am turnat repede amestecul în tava pentru cozonac pe care am izbit-o de câteva ori de masă, ca să se întindă uniform. Am lăsat la răcorit apoi am dat la congelator până am topit ciocolata.

Ciocolata se topeşte la bain marie şi se toarnă peste florentine. La fel se bate tava de câteva ori de masă pentru a o nivela şi se dă la frigider până se întăreşte. Pentru a o tăia, se aplică lovituri rapide şi sigure cu un cuţit încălzit la foc. Nu se vor tăia perfect egale, să ştiţi, decât dacă amestecul rămâne ceva mai moale.

DSCN8488

 Dacă testaţi reţeta, să-mi spuneţi cum v-a ieşit, mai ales dacă alegeţi să puneţi mai mult unt :)

Limonadă cu zmeură şi ghimbir

Aceasta este o limonadă pe care o fac mereu vara pentru că ador culoarea ei roz splendidă şi gustul dulce-acrişor.

DSCN8497

Ingrediente: zmeură (eu folosesc cam 200 de grame), 3 lămâi, doi litri de apă, zahăr după gust, o bucată de ghimbir cam cât o nucă de mare.

Într-un vas înalt se pun zmeura, zahărul şi 500 de ml de apă. Se pasează cu blenderul cu picior (dacă sunt la ţară, de exemplu, unde nu am blender, o pun pur şi simplu într-o sită şi o zdrobesc cu o lingură de lemn). Se storc lămâile. În sucul de zmeură se pune ghimbirul dat prin răzătoarea mică şi zeama de lămâie. Se lasă 10 minute la infuzat, apoi se dă totul prin sită şi se completează cu apă şi zahăr, după gust. Eu aşa îi dau Elizei ghimbir pentru că nu-l simte amestecat cu zmeură. Această băutură e o sursă excelentă de vitamina C şi e numai bună pentru prevenirea răcelilor de vară care sunt, uneori, chiar mai rele decât cele de iarnă.

Dacă aveţi puţină mentă, pasaţi-o împreună cu zmeura, va da o aromă absolut minunată, eu ador limonada cu mentă pasată!

Alături de limonadă puteţi servi o prăjitură cu caise făcută după reţeta mea de prăjitură de vară cu prune: pur şi simplu, înlocuiţi prunele cu caise parfumate şi nu prea coapte.

DSCN3454_1

Crumble rapid cu mere şi cereale

Această reţetă aparţine bloggeriţei Cristina Mazilu şi am aflat de ea (de reţetă, nu de Cristina) la un eveniment organizat de Nestle Fitness pentru lansarea noii game de cereale cu 30% mai puţine zaharuri. Din tot ce am gustat la eveniment, acest crumble mi-a plăcut cel mai mult. S-au mai servit şi nişte shake-uri (bleah, pentru că nu-mi plac bananele pasate), nişte iaurt cu cereale şi fructe (bun!) şi nişte brioşe, tot cu banane, dar care aveau echilibrul perfect între moisture şi fluffiness (umezeală şi pufoşenie, dar în română sună ca naiba) pe care eu nu reuşesc să-l obţin la brioşele mele cu banane 😀 Pentru că am mâncat nu unul, ci două mini-crumble la eveniment, am vrut să vă prezint şi vouă reţeta, cu recomandarea să nu ezitaţi să o preparaţi deoarece iese ceva delicios, delicios!

Nestle FITNESS_9

Ingrediente: 700g mere, tăiate cuburi, 2 linguri cu vârf de zahăr brun, ½ linguriţă de scorţişoară, ¼ linguriţă de cuişoare măcinate

Pentru topping: 50g cereale Nestle Fitness, 40g de unt rece, tăiat cubuleţe, 85g de făină amestecată cu ¼ linguriţă praf de copt, ½ linguriţă de scorţişoară, 30-40g de zahăr brun

Îngheţată de vanilie, pentru servit

MOD DE PREPARARE

1. Se amestecă merele tăiate cubuleţe cu zahărul, scorţişoara, cuişoarele şi se împart în vase termorezistente mici (sau se pun într-un vas termorezistent mare) şi se lasă deoparte.

2. Se încinge cuptorul la 200°C. Pentru topping, se pun toate ingredientele – mai puţin cerealele – într-un bol şi se amestecă cu vârful degetelor, până ce se obţine un amestec de textura unor firmituri. Se adaugă cerealele şi se amestecă din nou, dupa care se presară compoziţia astfel obţinută peste mere.

3. Se dau vasele la cuptor timp de 30 de minute, până cand compoziţia devine aurie. Se serveşte cu îngheţată de vanilie.

Nestle FITNESS_10

Şi o poză extra doar pentru că mi-a plăcut aranjamentul:

Nestle FITNESS_1

Notă

Fotografiile au fost realizate la evenimentul de lansare de către fotograful oficial căruia nu i-am reţinut numele, din păcate.