Salată de avocado cu lipii

Am pregătit reţeta asta mai demult pentru un proiect Gustos.ro care s-a pierdut în negura internetului, aşa că o pun şi pe blog ca să afle şi cititorii mei de ea.

Salata asta de avocado urmează, oarecum, principiile sosului guacamole, doar că nouă ne place varianta cu legumele tăiate cubuleţe. Este, de departe, salata preferată a Elizei iar dacă are lipii sau tortillas mănâncă foarte multă. În imagine sunt triunghiuri de tortillas, nu lipii, sunt un pic mai fragede, dar folosim în egală măsură şi lipiile de shaorma pe care le încălzim în tigaie.

salata de avocado

Ingrediente: un avocado, 1 roşie (eu o decojesc şi o curăţ de seminţe), jumătate de ceapă mică, 1 căţel mic de usturoi. Toate legumele se taie cubuleţe (inclusiv usturoiul pe care eu îl toc foarte mărunt din cuţit) şi se “leagă” cu un sos din ulei de măsline, zeamă de lămâie, sare, piper.

Am şi zile în care fix aceeaşi compoziţie o bag la blender (mai ales dacă avocado-ul e trecut de copt) şi mâncăm pasta rezultată pe pâine sau ungem cu ea lipiile când facem shaorma sau wraps cu bucăţi de carne de pui, legume şi cartofi.

Şi ca să vedeţi că avocado-ul e vechi ca prezenţă la noi în casă, vă invit să urmăriţi, dacă aveţi timp şi chef, un fragment dintr-o filmare mai veche pentru Protv în care am pregătit, printre altele, guacamole, orez cu cartof dulce, pate de casă şi brioşe cu banane. Nu au apărut toate în emisiune, dar se mai văd pe ici pe colo în montajul imaginilor. Dacă nu aveţi răbdare să urmăriţi tot clipul, eu apar cam de pe la minutul 3.55.

Save

Save

Save

Save

Save

Fructe din flora spontană pentru copii

Nu ştiu câţi dintre voi vă lăsaţi copiii să consume fructe din flora spontană, dar vă încurajez s-o faceţi şi să-i lăsaţi pe copii să le cunoască, în special pe cele pe care nu le întâlnesc la piaţă sau la supermarket. Am fost extrem de surprinsă acum vreo trei ani când am întâlnit doi copii destul de mari care nu ştiau ce sunt alea dude şi erau foarte şocaţi că Eliza le înghiţea cu pumnul, ba chiar se temeau să nu se otrăvească!

Ce puteţi consuma din flora spontană de la noi din ţară:

Fructe de pădure (zmeură, mure, frăguţe, afine)

Mure sălbatice, Poiana cu Schit, Iaşi

Mure sălbatice, Poiana cu Schit, Iaşi

Dude – albe şi negre

Singura poză cu dude pe care am găsit-o :)

Singura poză cu dude pe care am găsit-o :)

Corcoduşe – albe şi roşii

DSCN5825

Corcoduşe roşii, Jupiter

Corcoduşe albe, Constanţa

Corcoduşe albe, Constanţa

Mere şi pere sălbatice – sunt mici şi cam viermănoase, dar foarte gustoase. În Eforie Sud, de exemplu, era plin de meri pe drumul spre plajă. Şi merele pădureţe sunt gustoase, chiar dacă ceva mai acre.

Mere şi pere sălbatice, Iaşi

Mere şi pere sălbatice, Iaşi

Mere pădureţe, Sighişoara

Mere pădureţe, Sighişoara

Porumbe – toamna târziu sunt cele mai bune, eventual după prima brumă. Necoapte sunt acre de ţi se strepezesc dinţii. Mie îmi aduc aminte cel mai mult de copilărie, pentru că aveam tufe de porumbe pe deal, în spatele casei bunicii.

Porumbe, nuci şi mure, mănăstirea Comana

Porumbe, nuci şi mure, mănăstirea Comana

Fructe de păducel -mi se pare că aduc la gust cu merele, sunt dulci-acrişoare, iar pe la munte le mai găsiţi la marginea drumului vândute cu titlul de “merişoare” (deşi nu sunt merişoare adevărate)

Fructe de păducel, în apropiere de Slănic Prahova

Fructe de păducel, în apropiere de Slănic Prahova

Coarne şi măceşe – rar se consumă crude, sunt destul de acre, dar am simţit nevoia să le menţionez pentru că ies siropuri şi dulceţuri delicioase din ele. Am făcut odată o dulceaţă de coarne absolut demenţială, şi acum îmi pare rău că n-am făcut nişte poze pentru blog atunci. Sper să găsesc anul acesta şi să o fac din nou.

În Ardeal e posibil să găsiţi, ocazional, şi tufe de coacăze (ruzinci) sau de agrişe. Nu le ocoliţi, sunt delicioase. Eu am descoperit anul acesta agrişele şi mi-au plăcut la nebunie, îmi pare rău că în Bucureşti nu prea se găsesc.

Coacăze şi agrişe de cultură, Sibiu

Coacăze şi agrişe de cultură, Sibiu

Recomandări generale

  • Nu consumaţi fructe pe care nu le cunoaşteţi foarte bine.
  • Recoltaţi cu grijă, fără să distrugeţi tufişurile sau copacii. Nu rupeţi cu tot cu crengi şi frunze.
  • Nu încălcaţi proprietatea privată a cuiva pentru a culege fructe.
  • Cu excepţia nucilor (care sunt destul de bine protejate în coajă), nu consumaţi fructe culese la marginea şoselelor sau a străzilor aglomerate.
  • Nu culegeţi fructe din zone protejate sau parcuri naţionale.
  • Nu culegeţi mai mult decât aveţi nevoie, mai lăsaţi şi pentru alţii sau pentru animale.
  • Pe cât posibil, spălaţi bine fructele înainte de consum. Recunosc că noi dudele nu prea le spălăm, ci le mâncăm direct din pom 😀

Voi ce fructe din flora spontană consumaţi?

Save

Save

Save

Tartă cu gem şi merengue

Am preferat s-o denumesc aşa în loc de tartă cu bezea, pentru că bezeaua de deasupra e ceva mai bine coaptă, înspre merengue, cum sunt straturile de Pavlova (crocante la exterior şi gumoase la interior), şi nu doar rumenită puţin la cuptor.

tarta cu gem si merengue

Am inventat tarta asta într-o sâmbătă când mă plictiseam şi îmi era poftă de ceva dulce. Aveam deja în frigider un aluat fraged făcut după reţeta asta (250 de grame de osânză topită amestecate cu 250 de grame de smântână fermentată şi frământate cu 550 de grame de făină albă – aluat ţinut la frigider minim 24 de ore) din care consumasem jumătate pentru nişte cornuleţe cu magiun şi rămăsesem cu jumătate cu care nu ştiam ce să fac. Voiam musai o tartă aşa că, inspirată de reţeta de Damenkapritzen a Laurei Laurenţiu, am improvizat această reţetă.

Menţiune: din jumătate din aluatul făcut cu ingredientele de mai sus am făcut o tartă de 19 cm diametru şi două mici de 8 cm, deci probabil că ar fi ieşit o singură tartă de 22 de cm. Am folosit o tavă de tartă cu fund detaşabil ca s-o scot mai uşor, dar cele mici au alunecat imediat din forme, deci nu e nevoie nici să ungeţi tăvile, nici să puneţi hârtie de copt. Aluatul conţine suficientă grăsime cât să nu se lipească. Din cantităţile complete probabil că v-ar ieşi o tartă uriaşă 😀

Dacă nu vă place aluatul cu osânză (deşi vă garantez că nu are gust de “porc” deloc), puteţi face un aluat fraged clasic cu unt (patee brisee) sau puteţi folosi unul din comerţ – a apărut recent un patee brisee de la Linco pe care îl găsiţi la secţiunea de aluaturi congelate. Nu e calitate de top, e cu uleiuri vegetale în loc de unt (şi n-o să pricep niciodată de ce nu putem găsi şi noi pe piaţă nişte aluaturi congelate de calitate), dar dacă detestaţi (ca mine) să faceţi patee brisee, bănuiesc că merge.

Pentru umplutură: gem de caise sau magiun de prune (eu am folosit o combinaţie), 4 albuşuri, 150 de grame de zahăr, un praf de sare. Pentru topping: 150 de grame de zahăr, 2 linguri cu vârf de nucă măcinată (puteţi folosi şi miez de nucă întreg).

Aluatul rece, de la frigider, se întinde într-un strat potrivit de subţire (aproximativ 0,25 cm) şi se montează în tava de tartă. Se apasă bine, pentru că va creşte la copt. Nu se coace “în orb” cu boabe deasupra pentru că ne dorim să crească puţin, să formeze un strat mai gros pentru umplutură. Se dă la cuptor la 180 de grade timp de 20-30 de minute (până prinde un pic de culoare). Între timp se bat albuşurile cu praful de sare până fac vârfuri moi. Se adaugă zahărul şi se bat până capătă luciu.

Se scoate tarta din cuptor, se întinde un strat de gem apoi se pune bezeaua cu spatula pe deasupra. Va părea multă, dar se mai strânge la copt. Se dă înapoi la cuptor, se reduce temperatura la 150 de grade şi se mai lasă o oră, până când bezeaua pare crocantă la suprafaţă şi are o culoare crem deschis frumoasă.

Pregătiţi toppingul: topiţi zahărul pe aragaz la temperatură mică, adăugaţi nuca, amestecaţi bine şi răsturnaţi pe o foaie de copt unsă cu ulei, nivelând într-un strat subţire. După ce se răceşte, mărunţiţi într-un blender.

Scoateţi tarta şi lăsaţi-o să se răcească. Presăraţi firmiturile de caramel cu nucă. Savuraţi alături de un pahar de vin rece – iese destul de dulce, dar delicioasă.

DSCN7970

Save

Suc răcoritor de vară

N-am inventat eu reţeta asta, o găsiţi şi la alţi bloggeri în diverse variante. Eu am rămas cu zmeură de la prăjitura în straturi, aşa că am pasat-o cu apă rece, un sfert de cutie de ananas la conservă (cu tot cu suc) şi am îndulcit cu zahăr brun. De obicei nu îndulcesc cu zahăr, ci pun sirop de vişine sau de căpşuni făcut în casă, dar acum aveam doar nişte sirop de merişoare fără zahăr şi nu mergea. Dacă folosiţi ananas conservat în sirop dulce, s-ar putea să nu mai fie nevoie de zahăr, eu n-am avut în casă decât ananas în sirop slab îndulcit de la Sun Food şi am simţit nevoia să fie mai dulce.

suc de zmeura cu ananas

Alte variante: cu căpşuni, cu mure, cu zeamă de lămâie, cu mentă pasată, cu multă gheaţă să iasă granita, cu puţin ghimbir.

Profitaţi de fructele proaspete şi consumaţi cât mai multe în starea lor naturală, eu ţin cireşe şi vişine la frigider şi ne răcorim cu ele când se face foarte cald. Tot din categoria “răcoritor” am încercat şi un sorbet dintr-o conservă de ananas pasat cu o conservă de lapte de cocos şi puţin zahăr. Dacă mi-ar fi ieşit, aţi fi văzut aici o poză faină dar din păcate, din nu ştiu ce motive obscure, mi s-a brânzit laptele de cocos şi a ieşit o porcărie care a mers direct la chiuvetă. Dar mai am ananas, aşa că perseverez, sper să revin cu poza aia reuşită mult dorită 😀

Atenţie! Consumaţi la scurt timp după preparare. Din cauza căldurii, zmeura fermentează repede şi băutura capătă un gust acrişor, un pic acidulat şi nu tocmai plăcut.

Save

Fii brutar la tine acasă + reţetă de batoane pufoase

Una dintre cele mai frumoase apariţii la editura Casa în 2015 (din punctul meu de vedere absolut personal) este această carte, Fii brutar la tine acasă. Am început să fiu fascinată de pâine şi de ideea de a coace pâine, deşi nu-mi place, propriu zis să coc pâine, ci mai degrabă produse de brutărie şi sunt conştientă că nu am răbdarea de a face pâine cu maia (îţi trebuie o minte matematică pentru asta) şi am cam dat rateuri la ultimele mele încercări. Însă citesc fascinată articole despre istoria pâinii şi urmăresc noua emisiune despre pâine şi produse de panificaţie de la Paprika Tv şi visez că scot din cuptor tăvi aburinde care umplu bucătăria cu mirosul lor de “acasă”. Spunea cândva o colegă de-a mea că s-a făcut un studiu care a relevat că locuinţele în care miroase a pâine de casă se vând mai bine şi nu mă îndoiesc deloc că aşa e, mirosul de pâine are ceva aparte care te face să asociezi locul respectiv cu ideea de cămin şi familie. De altfel, dacă îmi aduc bine aminte, parcă am citit un pasaj despre asta într-o carte care avea ca personaj principal un agent imobiliar.

fii-brutar-la-tine-acasa

Cartea de la editura Casa este o variantă accesibilă pentru cei care îşi doresc o pâine de calitate dar nu au răbdarea şi tenacitatea de a cultiva maia, deoarece se axează pe reţete de pâine şi produse asociate bazate pe un preferment care se numeşte “aluat vechi”. Aluatul vechi se face din făină, sare, apă şi drojdie care se pun la dospit pentru 10-12 ore şi apoi se ţine la frigider/congelator şi se foloseşte când e nevoie. Însă pe lângă asta, mai sunt o mulţime de alte reţete delicioase la care se foloseşte, pur şi simplu, drojdie. Capitolele introductive despre ustensile, materii prime, etape de dospire, frământare, modelare şi coacere vă vor introduce în universul fascinant al coacerii pâinii. Dintre reţetele de pâine, cozonaci şi gogoşi, cornuri şi chifle, produse de patiserie sărate şi dulci, precum şi covrigi şi pogăci, eu am ales pentru început o reţetă de batoane cu magiun.

cornuri cu gem

 Ingrediente: 300 ml lapte călduţ, 3 linguri de zahăr, 25 de grame de drojdie, 600 de grame de făină, un praf de sare, 1 ou, 2 gălbenuşuri, 60 de grame de unt la temperatura camerei. Pentru umplutură: magiun (eu am folosit gem de piersici pentru că nu mai găseam borcanul cu magiun). Pentru uns: un ou bătut uşor cu furculiţa.

Drojdia se dizolvă în 100 ml lapte, cu o linguriţă de zahăr. Făina se cerne într-un castron cu sarea şi se amestecă cu restul de zahăr. Se face în mijloc o adâncitură şi se adaugă oul şi gălbenuşurile, laptele, drojdia dizolvată. Se frământă până începe să se lege, apoi se adaugă untul moale, în două tranşe, până se încorporează. La nevoie, mai presăraţi-vă puţină făină ăe mâinie, dar încercaţi pe cât posibil să nu mai adăugaţi făină. Aluatul va fi omogen, lucios, nelipicios. Se lasă la dospit 45 de minute.

După timpul de dospire, se întinde aluatul într-o foaie dreptunghiulară (se întinde foarte uşor) de circa 30×60 cm, cu grosimea de un deget. Se taie în două pe lungime, apoi fiecare jumătate se taie în trei bucăţi. Se pune pe fiecare câte o lingură de magiun şi se rulează. Se pun într-o tavă tapetată cu hârtie de copt, astfel încât să aibă puţin loc între ele şi se lasă la dospit încă 30 de minute. La cuptor ele trebuie să crească în aşa fel încât să se lipească unele de altele.

După a doua dospire, se ung cu ou bătut şi se dau la cuptor timp de 20-25 de minute la 180 de grade în cuptorul preîncălzit. Batoanele coapte se scot din tavă şi se separă. Se consumă călduţe.

Cam aşa arată în carte, dar eu n-am avut o tavă potrivită şi nici n-am stat să le măsor când le-am tăiat 😀

fii_brutar_119

În curând voi avea un concurs fain pe pagina de Facebook a blogului (https://www.facebook.com/laurafrunzablog), unde voi dărui un exemplar din această carte superbă. Dacă vreţi să fiţi la curent cu momentul în care apare concursul, nu uitaţi să daţi like paginii. Nu va fi concurs cu like and share, vă asigur, dar e necesar să apreciaţi pagina pentru a vedea mereu ultimele noutăţi.

Save

Save

Save

Prăjitură în straturi, cu pişcoturi şi mascarpone

Prăjitura asta e o combinaţie între tiramisu şi Eton mess şi am pregătit-o cu o ocazie specială: cei de la Tedi au sărbătorit încheierea primului an al campaniei Şcoala Siguranţei, întâmplător chiar la şcoala Elizei, unde “absolvenţii” de clasa întâi au predat ştafeta micuţilor de la clasa pregătitoare în cadrul unei ceremonii foarte simpatice (nu a participat clasa Elizei, ci altă clasă).

Scoala sigurantei Tedi 2

În cadrul acestui eveniment, am descoperit în sala de protocol pişcoturile Tedi şi, după ce m-am distrat teribil pe tema asta (ştiţi ce se spune, că jurnaliştii şi bloggerii sunt “pişcotari” iar eu chiar am fost, am ras o pungă întreagă, aşa mult mi-au plăcut), am gândit imediat o reţetă de tiramisu pentru copii, care să aibă la bază aceste pişcoturi delicioase.

tedi piscoturi

Ingrediente: 1 cutie de mascarpone, 1 cutie de 200 ml de smântână pentru frişcă bătută bine (eu am folosit frişcă la tub, dar nu vegetală, ci naturală, uşor îndulcită cu fructoză), zahăr pudră după gust, pişcoturi Tedi, zmeură, 1 bezea mai mare, sfărâmată (am cumpărat de la cofetărie).

Mascarponele se amestecă cu puţin zahăr pentru se omogeniza (cu o spatulă, nu e nevoie de mixer), apoi se combină cu frişca. Se aşază straturile într-un pahar (noi am avut un pahar ca o cupă, ales de Eliza dintr-un târg de vechituri): cremă de mascarpone cu frişcă, pişcoturi, cremă, bezea sfărâmată, zmeură şi tot aşa. Deasupra am şpriţat frişcă şi am presărat de decor foarte puţin ness decofeinizat (ca să păstrez ideea de tiramisu). Nu am înmuiat pişcoturile în lichid deoarece sunt ceva mai moi ca pişcoturile obişnuite. Se dă la frigider cât aveţi voi răbdare 😀

Save

O nouă vizită de la văcuţa Paula şi un concurs

Nu ştiu dacă vă mai aduceţi aminte dar, acum doi ani, văcuţa Paula i-a făcut Elizei o vizită la grădiniţă (am scris aici despre asta). A fost atât de încântată de prezenţa mascotei şi de darurile primite atunci, că în ultimii doi ani m-a întrebat periodic când mai vine văcuţa în vizită. Cum, din păcate, la şcoala Elizei nu e voie decât cu vânzătorii ambulanţi de cărticele şi CD-uri inutile “aprobate” de doamna directoare, de data asta văcuţa a vizitat-o doar pe Eliza acasă şi i-a adus în dar noul produs, Paula Griş, în cele două variante: ciocolată şi gem de căpşuni.

Produsele au venit frumos ambalate într-un mini frigider roşu împreună cu un set În faţa blocului pe care Eliza îl şi desfăcuse şi cercetase până am ajuns eu acasă. M-a întrebat dacă nu vrem să ne jucăm cu el, dar i-am explicat că acelea sunt jocuri de jucat afară cu copiii, că nu sunt nişte simple cărţi de joc. Campania pentru produsul Paula Griş este gândită să ne trimită înapoi în copilărie, să ne aducem aminte de grişul cu lapte al mamei şi de jocurile jucate în faţa (sau în spatele) blocului, pe vremurile când tableta sau jocurile pe calculator nu apăreau nici măcar în cărţile de science-fiction.

vizita Paula

Elizei îi plac mult budincile Paula cu ciocolată, însă noi nu mâncăm griş decât în găluşte, aşa că produsele primite de la văcuţă vor merge mâine la Biserică pentru a fi date de pomană altor copii. În caz că nu ştiaţi, mâine sunt Moşii de vară şi tradiţia spune că se dau de pomană dulciuri pe bază de lapte (de obicei griş, păsat sau orez cu lapte), aşa că pe lângă pachetele cu mâncare deja pregătite, am pus şi aceste budinci (în imagine sunt într-o gentuţă termoizolantă, ca să mă asigur că ajung la copii în cele mai bune condiţii).

DSCN7041

Voi cum mai consumaţi grişul? Faceţi copiilor griş cu lapte acasă? Aţi testa noul produs de la Paula? Dacă da, atunci aveţi ocazia să câştigaţi un kit ca cel primit de noi (frigider, produse şi jocul În faţa blocului). Lăsaţi un comentariu în care să ne povestiţi despre elementele nelipsite din propria voastră copilărie și care se regăsesc, actualizate, în copilăria copilului vostru – la fel cum Paula Griș devine grișul modern al celor mici de astăzi. Puteţi povesti despre jocuri, vacanţa la bunici, dulciuri, cântece, desene pe asfalt, orice vreţi voi, orice aţi avut voi şi au şi copiii voştri, într-o formă sau alta.

Desemnăm câştigătorul pe 24 iunie, ca să fie un cadou frumos de final de an şcolar 🙂 Baftă!

Save

Save

Pui cu fasole boabe în sos curry

Deşi reţeta asta e luată dintr-un pliant publicitar, articolul nu e publicitar, mi-am cumpărat singură ingredientele şi tot singură am descifrat reţeta scrisă prost în respectivul pliant. De multe ori, reţetele care apar în astfel de pliante sunt neverificate de cineva profesionist şi fie apar ingrediente în plus în reţetă faţă de lista iniţială, fie unele sunt uitate de tot, fie se sar etape de preparare în descriere. Eu am făcut-o folosindu-mă de bunul meu simţ şi cred că a ieşit chiar bună. E o reţetă pe care o voi repeta.

pulpe cu fasole curry

Ingrediente: o conservă de fasole albă în sos curry de la Bonduelle, 600 de grame de pulpe de pui dezosate, jumătate de conservă de roşii cuburi (eu n-am avut, aşa că am folosit o cană de sos de roşii de la Delikat – foarte bun – şi câteva roşii cherry tăiate în sferturi), 1 ceapă mare (am pus o ceapă mai mică şi una verde, să dea puţină culoare), sare, piper, o foaie de dafin. În lista iniţială mai apare şi usturoiul, dar în descriere usturoiul a fost uitat şi l-am uitat şi eu, însă cred că ar da un gust nemaipomenit dacă ar fi adăugat tăiat felii în ultimele zece minute de fierbere ale preparatului.

bonduelle indiana

Conserva Bonduelle şi sosul de roşii folosite

Mod de preparare: pulpele dezosate se taie în fâşii nu foarte subţiri. Se prăjesc uşor într-o tigaie şi, după ce se rumenesc, se scot deoparte. În uleiul rămas se căleşte ceapa (eu recunosc că am pus ceapa peste carne, după ce s-a rumenit puţin, şi am continuat să le călesc împreună). Se pune la loc carnea, se adaugă conserva de roşii sau sosul şi se adaugă o foaie de dafin. Se sărează şi se piperează. Se pune o jumătate de pahar de apă şi se lasă la fiert la foc mic, cu capac, până se găteşte bine carnea. La final se adaugă conserva de fasole cu tot cu sos şi se amestecă bine. Se mai lasă pe foc cât să se întrepătrundă aromele (fasolea e deja gătită).

Eu aş servi-o cu nişte castraveţi muraţi de vară, mi se pare că, deşi are o tentă exotică, merge foarte bine cu nişte murături acre de-ale noastre 😀

Aparat de scos sâmburii din cireşe

Pentru că am tot văzut zilele astea o discuţie pe un grup despre aparatul de scos sâmburii din cireşe şi vişine, m-am gândit să vi-l recomand pe cel pe care îl am eu. Fetele din grupul respectiv recomandau un aparat mult mai masiv, care ocupă spaţiu şi probabil ajunge să prindă praf în cămară, însă eu vă recomand varianta mică şi compactă pe care o am eu. Are dimensiunea unui aparat de pisat usturoiul (ba chiar un pic mai mic), este din plastic şi îl puteţi ţine în extra-sezon în sertarul obişnuit cu ustensile de bucătărie, prins cu un elastic subţire.

DSCN6690

Cireşele şi vişinele rămân destul de întregi şi le puteţi folosi la compoturi, plăcinte, salate de fructe, dulceţuri şi pus la congelator pentru iarnă. Eu am cumpărat aparatul când era Eliza mică, l-am găsit într-un supermarket la raionul de ustensile de bucătărie şi l-am folosit să-i dau cireşe pe vremea când încă nu ştia să aleagă sâmburele. Uneori, când vreau s-o mai alint, îi mai golesc şi acum cireşele, pentru că le mănâncă mai bine decât atunci când trebuie să le separe singură. Dacă îi îndes în mână un castronel cu cireşe fără sâmburi cât se uită la desene, le mănâncă pe toate, spre deosebire de dacă i le-aş da cu tot cu sâmburi.

Eu compot şi dulceaţă nu prea fac (face mama), dar prăjitură cu vişine,(cea mai bună din lume şi nu mă laud degeaba 😀 ) da, şi îmi e de mare ajutor acest aparat mic care nu distruge fructul în totalitate ca atunci când scot sâmburii cu degetele.

Cum să faci căpşunile să reziste mai mult

Am găsit ideea asta pe varii site-uri şi bloguri din afară. Am citit mai multe articole, precum şi comentariile aferente, ca să mă asigur că e o metodă verificată, şi nu doar una dintre chestiile alea care circulă pe net, se distribuie intens dar nu e bună de nimic (ştiţi voi, genul de articole cu titluri atrăgătoare, cum ar fi “nu ştiai că bicarbonatul poate face asta” sau “hreanul te scapă de 1001 de boli”). În plus, am testat şi eu personal ideea şi sunt foarte mulţumită de rezultate. Căpşunile au rezistat de sâmbătă (când le-am primit), până vinerea următoare (când le-am mâncat) şi cred că ar fi rezistat şi mai mult, dar nu mai puteam eu rezista să le am în frigider şi să nu le mănânc.

În primul rând, se folosesc căpşune proaspete, sănătoase, cu codiţa verde relativ intactă. Rezistă şi cele uşor lovite, dar nu la fel de bine. Premiza de la care porneşte ideea asta e, din ce am înţeles, că există nişte spori de mucegai pe căpşuni (pe fructe de pădure, în general) care se dezvoltă foarte repede odată ce au fost culese. Omorând sporii de mucegai, căpşunile vor rezista mai mult.

Poză făcută vineri, când am mâncat ultimele căpşuni

Poză făcută vineri, când am mâncat ultimele căpşuni

Cum se face, mai exact: într-un bol mare se face o soluţie de patru părţi apă, o parte oţet (adică 4 căni de apă, o cană de oţet). Se scufundă căpşunile în soluţia asta (pe rând, dacă aveţi multe), se lasă câteva minute, timp în care le agitaţi uşor cu mâinile, să se desprindă noroiul de pe ele (dacă au). Se pun într-o sită, se clătesc, cu apă de la robinet şi se întind pe un şervet să se usuce. Sau dacă vă grăbiţi le puteţi pune în spinnerul pentru salata verde (eu n-am spinner, deşi de peste 10 ani zic că îmi cumpăr, de când am văzut prima oară în Italia la cineva unul şi mi-a plăcut maxim ideea). Căpşunile uscate se pun în caserole care se închid ermetic, cu straturi de prosoape de hârtie între ele, pentru a absorbi umiditatea. Apoi se depozitează la frigider. Încercaţi să nu faceţi multe straturi, două-trei maxim, deoarece căpşunile sunt foarte delicate şi prea multă greutate pusă pe ele le va afecta.

Nu rămân cu damf de oţet, mai ales dacă le clătiţi sub jet de apă după ce le scoateţi din soluţie, eu, cel puţin, nu am simţit nimic, şi am mai citit şi alte comentarii în care se spune că, într-adevăr, nu se simte gust sau miros de oţet.

Voi aţi testat soluţia asta, aţi fi tentaţi s-o încercaţi? Sau nu cumpăraţi aşa multe căpşuni încât să merite?