Găteşte cu Eliza, episodul 2 – Pacheţelul de şcoală

Înainte să vă las cu episodul 2 din Găteşte cu Eliza, aş vrea să menţionez câteva lucruri pentru cei care ne urmăresc. Noi nu facem asta la nivel profesionist. Ştiu că lumina e proastă pentru că vine din spate (în acest filmuleţ cred că se văd pe geam şi porumbeii care mă sâcâie pe mine dimineaţa), ştiu că nu se aude impecabil sau că sunt umbre de la lustra chioară din bucătărie. Sau că Eliza se mai bâlbâie sau că masa din bucătărie are zgârieturi. Dar noi nu vrem să facem filmuleţe de dat la tv, le facem pentru plăcerea noastră. Cât timp Elizei îi place să filmeze, vom continua până vom ajunge la ţinta propusă de 10 episoade. În clipa în care va spune “stop”, ne vom opri, chiar dacă n-am ajuns la zece. Continue reading

Sandviş cu carne – idee de cină rapidă

Asta e una dintre ideile pe care le pun în practică atunci când vreau să pregătesc o cină rapidă, în special în timpul săptămânii când vin târziu de la serviciu. Singurul impediment e că trebuie să fac o oprire la magazin (la Mega, de obicei), ca să iau nişte chifle proaspete, deşi uneori trişez şi fac cumpărăturile dimineaţa de la magazinul de lângă birou şi le car seara acasă. Mi-e mai uşor aşa, chiar dacă mă car cu sacoşele după mine, deoarece mai economisesc nişte timp. De obicei ajung în zona de birouri pe la 8.30 şi am timp până încep programul să dau o tură rapidă prin Mega.

Ingrediente: chifle proaspete cu seminţe, sos de usturoi, carne, cartofi prăjiţi (renunţaţi la ei, dacă vreţi mai puţini carbohidraţi), amestec de salate.

DSCN5685

Pâinea: de obicei, chifle cu seminţe dar uneori mai iau şi tortilla wraps pentru că Elizei îi plac foarte mult. Rar iau lipii, din alea ca pentru shaorma, în general au gust de carton şi nu prea le simpatizăm.

Carnea: fie cumpăr un piept de pui rotisat dacă mă grăbesc foarte, foarte tare, fie gătesc eu un muşchiuleţ de porc sau un piept de pui lăsat de dimineaţa la dezgheţat (dacă am avut în congelator şi, de obicei, am). În pozele de faţă, am avut muşchi de porc pe care l-am condimentat, l-am tras puţin la tigaie şi apoi l-am dat la cuptor vreo 15 minute. L-am lăsat să se odihnească şi l-am feliat foarte subţire cu un cuţit bine ascuţit.

Cartofii: îi curăţ, îi tai şi îi pun la prăjit de cum intru pe uşă. Abia apoi mă apuc de alte activităţi.

Sosul de usturoi: de obicei fac aioli (maioneză de usturoi), dar mai nou mănâncă şi Eliza usturoi şi nu mai risc să fac sos cu gălbenuş crud, aşa că trişez şi adaug usturoi pisat la câteva linguri de maioneză din comerţ. Pentru cei care vor maioneză fără ou, există o variantă foarte mişto de maioneză din lapte condensat (varianta aia pentru cafea, nu ăla îndulcit) care se face într-un gadget de la Tupperware, un soi de pahar-minune, în care agiţi ingredientele şi iese maioneza. Eu am gustat maioneză din aia şi e super bună. Găsiţi reţeta pe site la Lena.

Salatele: cumpăr un amestec de salate de la Eisberg (le găsiţi fie sub marca lor, fie sub marca Mega Image), se cheamă Cosmopolitan şi e amestecul meu preferat. Sunt frunze micuţe care trebuie doar asezonate cu puţină zeamă de lămâie şi ulei şi ţuşti cu ele pe sandviş. Evident, puteţi folosi şi frunze normale de salată, pe care să le spălaţi/tocaţi etc, doar că vă ia mai mult timp.

Toate ingredientele se pun pe mijlocul mesei şi fiecare îşi face sandvişul cum vrea. Mai puteţi adăuga ingrediente la alegere, în funcţie de ce aveţi în frigider: brânzeturi, alte legume sau mix-uri de salate, sosuri (picant, ketchup, dulceaţă de ardei iute etc).

DSCN5690

Poze făcute pe genunchi, seara înainte de cină 😀 Dar sper că măcar ideea o să vă ajute să vă inspiraţi.

Sandvişul pentru şcoală

Eliza nu mănâncă foarte mult dimineaţa, mereu se plânge că o doare burtica şi cred că pur şi simplu m-a moştenit pe mine, care nu pot mânca absolut nimic imediat ce mă trezesc. Aşa că ia o gustare uşoară (o felie de pâine cu ceva tartinabil gen pate de ficat sau de somon, unt, brânză, o bucăţică de brânză, un ou fiert, lapte cu cereale, câteva biluţe de mozzarella cu roşii cherry etc) şi la şcoală are nevoie de un sandviş mai consistent pentru pauza mare. Uneori îi strecor în caserolă, pe lângă sandviş, şi un dulce pe care să-l împartă cu colega de bancă, dar acum e în consemn de dulce şi nu mai primeşte nimic. În plus, mai nou, pentru că degeaba insist să nu se mai oprească în parc îmbrăcată în uniformă şi ştiu sigur că după şcoală mai stă o oră-două în parc şi, astfel, se amână ora prânzului, am început să-i pun într-o caserolă simpatică în formă de măr, şi o gustare de fructe (mango un pic mai crud, măr, struguri fără sâmburi, pară, banană, pomelo – fructe nezemoase, de obicei, plus unele uscate dacă am în casă) pe care s-o mănânce în parc.

Numai că sandvişul ăsta era până acum pregătit de mine dimineaţa, în grabă, şi de obicei, din comoditate apelam zilnic la aceeaşi soluţie: pâine (Savoria pentru copii, e preferata ei), brânză tartinabilă (alimete, cum zicea ea la Almette, dar nu e numai asta, iau şi Philadelphia şi Delaco) şi un mezel, de obicei “şuncă ursuleţ” (o mortadella de la Reinert). Alături, dacă e în sezon, un castravete curăţat şi tăiat bastonaşe. Rar, vreun fel de salam dacă am apucat să ajung eu undeva într-un loc anume din piaţă să cumpăr, sau muşchi file dacă am ajuns în hipermarket la zona de servire asistată. Nu e cea mai bună soluţie, ştiu asta. Însă e cam singurul mezel pe care îl consumă în general pentru că nu ţin mezeluri în casă (şi nu pentru că n-aş mânca ci pentru că nu prea ajung să le cumpăr). Variaţia apare doar când nu apuc să cumpăr şunca ursuleţ şi primeşte la pachet o improvizaţie.

M-am tot gândit eu şi, în încercarea de a mă organiza cumva, am zis să fac un meniu săptămânal, astfel încât să aibă în fiecare zi altceva.  Săptămâna trecută m-am ţinut (cu greu) de program şi l-am documentat vizual, aşa că iată ce mi-a ieşit. Menţiune: am lăsat capacul sandvişului la o parte ca să vedeţi ce i-am pus, dar când l-am împachetat am pus şi felia de deasupra.

Luni. Sanviş cu pui la tigaie de ceramică (lăsat la marinat de seara şi gătit dimineaţa), cu dovlecel şi felii subţiri de ciuperci trase şi ele tot la tigaie, cu puţină mozzarella pe deasupra (de la căldura puiului s-a topit). În caserola de fructe mango şi merişoare. Caserolă măr şi caserolă Hello Kitty, sticlă de apă, toate de la Tupperware.

DSCN9530

Marţi. Sandviş cu brânză tartinabilă,  somon afumat şi cubuleţe de gulie în chiflă cu seminţe. La gustare de fructe, măr. Caserolă rotundă de la Cora.

DSCN9511

Miercuri. Sandviş cu brânză Philadelphia şi felii de mozzarella (din aia pentru gătit, nu din aia bilă). Struguri şi caise uscate. Caserolă mov şi sticlă Dino de la Tupperware.

DSCN9520

Joi. Sandviş cu brânză tartinabilă şi salam. Banane şi kiwi. Smoothie cu mere şi căpşune de la Ikea (magazinul suedez). Caserolă albă de la Tupperware.

DSCN9537

Vineri. Un iaurt (cu tot cu lingură), două mici pain au chocolat. Pere Williams (menţionez soiul pentru că sunt singurele care îi plac Elizei) şi curmale uscate. Caserolă super mişto de la Ikea, are două compartimente din alea mici şi verzi, dar am scos unul ca să pun iaurtul. Are un capac care se închide cu patru clapete şi e uşor de deschis de copii. Eliza a fost surprinsă de conţinutul pacheţelului şi mi-a zis că a fost ciudat să mănânce iaurt la şcoală, dar că i-a plăcut.DSCN9509

Problema principală cu sandvişul e că nu am destul timp să-l pregătesc. De aranjat caserole spectaculoase cu ursuleţi din orez şi alge de mare nu aş avea timp sau chef la 7 dimineaţa nici să mă baţi (în plus nu înţeleg sensul acelor “bentos”, să mănânce copiii mâncare rece la şcoală?) În plus, eu am mai multe manii legate de sandvişuri, după cum urmează: #1. să nu fac sandvişurile de seara, ci dimineaţa, însă dimineaţa sunt mereu în întârziere pentru că nu reuşesc să mă trezesc. Am o problemă reală cu trezitul dimineaţa şi pentru mine e un chin să mă dau joc din pat la 6.30 – 6.45 în fiecare zi. #2. O altă manie legată de sandvişuri este să nu fie “umede”, aşa că nu pun în ele sosuri (muştar, maioneză, ketchup) şi nici roşii sau alte alimente care lasă zeamă. Folosesc doar ingrediente şi legume care nu umezesc, gen ardei gras sau foi de salată verde sau de valeriană. În plus, insist mult să aibă o caserolă pentru sandviş, chiar dacă înăuntru pun sandvişul în punguţă sau în şerveţel, mi se pare nu doar mai igienic dar mai puţin riscant ca sandvişul să sfârşească stropşit printre cărţi şi caiete 😀

După cum vedeţi în poze, mai am o manie, şi anume #3 legată de caserole frumoase şi ochioase pentru prânz. Până săptămâna trecută aveam doar caserole Tupperware şi câteva de la hipermarket, dar apoi am primit de la Ikea unele faine de tot, printre care şi aia de mai sus. Când o vezi, parcă, parcă te gândeşti la ce bastonaşe din legume sănătoase şi sos de caju ai putea să-i pui în compartimente şi apoi îţi trece când îţi aduci aminte că nu speli rufe decât o dată pe săptămână şi copilul are doar două cămăşi albe şi două tricouri polo albe. Sosuri şi chestii moi? Cu siguranţă, nu!

Voi ce le puneţi copiilor în pacheţele şi ce conţin sandvişurile lor? Când le faceţi, seara sau dimineaţa?

Baghetă cu cremă de urdă

Odată cu toamna a venit, din punctul meu de vedere, şi anotimpul picnicurilor (ignoraţi vremea de azi de afară, e o excepţie 😀 ). Mie toamna îmi place cel mai mult să merg la picnic. E plăcut afară, nu mai e căldura aia înăbuşitoare, pot sta liniştită în aer liber fără să mă tem de insolaţii sau că se strică mâncarea sau că se încălzeşte prea tare limonada. Am inaugurat deja toamna cu un picnic la Comana, pe malul lacului, şi a fost foarte plăcut (mă rog, aproape plăcut, că m-a călcat pe nervi zgomotul tirolienei 😀 )

Unul dintre felurile mele preferate pentru picnic, în afară de obişnuitele sandvişuri şi alte gustări despre care o să vă mai povestesc, sunt baghetele umplute. Le puteţi face cu o seară înainte şi le lăsaţi la frigider peste noapte şi vor fi şi mai bune decât dacă le faceţi în dimineaţa respectivă. Eu fac de două feluri, cu urdă şi cu ton. O să vă povestesc momentan doar despre cea umplută cu cremă de urdă cu mărar pentru că doar din asta am făcut atunci.

bagheta cu urda

Ingrediente: urdă dulce (aveţi grijă să fie bună, eu am luat urdă din Mega Image şi a fost amăruie dar s-a mai diluat gustul cu restul ingredientelor), unt, smântână grasă (fermentată), ceapă (de preferat verde pentru culoare dar merge si cea uscată), mărar, sare, o baghetă proaspătă cu seminţe. Urda se amestecă bine cu untul (vreo 20-30 de grame, în funcţie de cantitatea de urdă – untul va face preparatul să stea ferm după timpul de refrigerare), cu două-trei linguri de smântână, cu ceapa tocată mărunt (multă ceapă, îmi place să-i simt gustul în preparatul ăsta) şi mărar (după preferinţe, mie îmi place să fie mult). Se încorporează toate ingredientele cu o lingură, amestecând să rezulte o compoziţie omogenă.

Bagheta se taie în două şi scobeşte miezul cu o linguriţă cu coada lungă. Se umple cu pasta de urdă, se înveleşte bine cu folie alimentară şi se dă la frigider. Se feliază doar în momentul servirii.

Dacă v-a mai rămas urdă, mai puteţi umple roşii scobite sau ardei gras (sub forma asta eu le servesc ca aperitive la mese festive) sau o puteţi unge, pur şi simplu, pe pâine, ca o cremă de brânză. Vă asigur că e delicioasă, de altfel, e singura formă sub care eu mănânc urda.

urda

La picnicul de la Comana am luat puţină mâncare pentru că bucătăria mea era sub asediu şi nu puteam pregăti prea multe, dar am mai avut sandvişuri cu muşchi afumat şi valeriană (verdeaţa mea preferată de pus în sandvişuri, atât eu cât şi Eliza o iubim mult), castraveţi şi un soi de pate (cred că spumă de ficat de raţă se numea în magazin) cu măsline fără sâmburi. Nu se potriveau neapărat împreună, dar mie îmi plac mult măslinele astea şi nu-mi lipsesc din frigider. În plus, v-am zis, bucătărie sub asediu, deci pus în coş tot ce era în frigider, inclusiv nişte struguri 😀

sandvis

pate

Voi ce luaţi la picnicurile la care nu pregătiţi grătar?

Clătite cu piept de curcan şi mozzarella

Am găsit această reţetă în revista Click! Poftă bună de septembrie dar am modificat-o pentru că proporţiile ingredientelor aluatului nu erau corecte şi nici n-aş fi pus caşcaval într-o reţetă pentru copii. În revistă, reţeta se numea “portofele hrănitoare” dar să fim serioşi, cât de ciudat sună denumirea asta? Spre suprinderea mea, au fost însă, delicioase, şi calde şi reci, şi i-am pus şi Elizei în pacheţel la grădiniţă.

Ingrediente clătită: 250 de grame de făină, 200 de grame de brânză de vaci bine scursă (ştiţi deja că recomand Napolact la pungă), 500 de ml de iaurt gros (eu am folosit un iaurt de bivoliţă, tot Napolact), 3 ouă, 1 linguriţă de bicarbonat de sodiu, 1 praf de sare, lapte cât e necesar (50-100 ml). Pentru umplutură: 300 de grame de piept de curcan fiert, sos de roşii, 200 de grame de mozzarella (din aceea pentru pizza, nu bile), oregano, ulei  de palmier sau margarină vegetală (eu asta am folosit) pentru prăjit.

Am pus brânza, sarea, ouăle şi jumătate din cantitatea de iaurt într-un vas şi le-am pasat cu blenderul cu picior. Apoi am băgat mixerul în funcţiune şi am adăugat treptat făina. Separat, am amestecat cealaltă jumătate de iaurt cu bicarbonatul de sodiu şi l-am adăugat la aluat. Am turnat lapte, puţin câte puţin, până când aluatul a capătat consistenţa potrivită pentru clătite. Un aluat prea gros va duce la formarea unor clătite groase care, însă, nu ne sunt bune la nimic, pentru că la îndoire, ele vor crăpa (am aflat lucrul ăsta pe pielea mea cu aluatul iniţial fără lapte şi abia apoi l-am dres eu).

Se ia câte un polonic din compoziţie, se toarnă în tigaia unsă cu ulei sau margarină şi se formează clătite. Când se auresc pe margini, se pune pe jumătate de clătită sos de roşii, oregano, şuviţe de piept de curcan, felii subţiri de mozarella şi se pliază clătita care se sigilează pe margini cu furculiţa, ca la ravioli. Aveţi grijă să nu puneţi mozarella prea aproape de margini pentru că va curge şi se va arde. Mai lăsaţi pe foc un minut pe o parte şi un minut pe cealaltă şi scoateţi pe prosoape de hârtie absorbante.

Sunt delicioase şi, într-adevăr, hrănitoare, cum spune denumirea lor, aşa că le recomand şi pentru pacheţelul de şcoală/grădiniţă dar şi pentru o masă completă alături de o salată verde.