Dinner in the sky – cum a luat un acrofob cina la 50 m înălţime

Acrofobia este teama de înălţimi şi este una dintre cele mai des întâlnite fobii. Eu sufăr de acrofobie, dar, din fericire, nu este o formă gravă. Mi-e foarte frică să mă urc în turnuri, rollercoastere, să stau pe marginea unei prăpăstii, să merg cu telefericul, să mă dau cu tiroliana, să fac paraşutism/bungee jumping/orice implică […]

Programe şcolare: Aventuri fantastice cu Metano şi Electro

În ultimii ani, şcolile româneşti sunt beneficiarele unor programe educaţionale nemaipomenite, iniţiate de companii private în parteneriat cu Ministerul Educaţiei. Pentru că de multe ori sistemul e aşa cum e, îmi doresc ca astfel de informaţii să ajungă mai des la mine, ca să vi le pot prezenta, să le duceţi mai departe cadrelor didactice […]

Închide televizorul! Da’ nu poţi să-l închizi tu?

În afară de “te-ai spălat pe dinţi?”, “ţi-ai citit paginile pe ziua de azi?” şi “ai completat jurnalul alimentar?”, această conversaţie este una dintre cele pe care le port cel mai des cu Eliza. E drept că nu se uită aşa de des la televizor, pentru că are un program destul de aglomerat, dar atunci […]

O școală nouă, un viitor mai bun + concurs rechizite

Ieri copiii au început şcoala. Am mers de dimineaţă, cu emoţie, la şcoala Elizei şi, pentru că în curte era o îmbulzeală de nedescris, m-am strecurat împreună cu alte două mămici în şcoală şi am stat pe hol în faţa clasei (la parter) ca să urmărim ceremonia de deschidere. Am avut ocazia să văd în […]