Petrecere la piscină pentru adulţi şi copii – recomandare

Pentru că a fost ziua mea de naştere recent, am decis ca anul acesta să mi-o serbez într-un cadru extrem de restrâns undeva în aer liber, unde copiii să se joace neîngrădiţi şi adulţii să se relaxeze şi să se încarce cu energie. Şi pentru că am fost acum trei săptămâni la o petrecere la piscină a unei prietene şi a fost minunat, am decis să încerc şi eu această variantă.

Am ales aceeaşi destinaţie ca prietena mea, Club Country Mihăileşti, la aproximativ 20 de km de Bucureşti, doar că nu am făcut o petrecere organizată, ci am mers pur şi simplu acolo patru familii, am stat la piscină, am mâncat ceva şi am plecat. Teoretic, acesta e site-ul lor, doar că pozele sunt mai elegante decât e spaţiul în realitate 😀

petrecere-la-piscina_1

Copiii au fost foarte încântaţi să se zbenguie în piscină (din fericire, toţi copiii care au venit ştiau să înoate) şi să zburde prin curtea mare a complexului, iar copilaşii mai micuţi s-au bucurat de locul de joacă (care are câteva instalaţii, cam ca un loc de joacă mai modest din Bucureşti) şi de pajiştea verde pe care au putut să alerge.

Unul dintre cele mai mari avantaje, din punctul meu de vedere, este că piscina este în interior şi dă direct spre terasa mare, cu şezlonguri şi iarbă, astfel că nu laşi copiii în soare toată ziua dacă vrei să stai de dimineaţă până seara. Nu am testat, dar înţeleg că vă mai puteţi bucura şi de terenurile de tenis (acoperit şi descoperit), sală de fitness şi undeva, în apropiere (nu în aceeaşi incintă) şi de călărie. În curte au şi un foişor cu mese din lemn pentru petreceri.

Eliza a pus mâna pe coada de sirenă a unei prietene şi s-a distrat făcând valuri
Eliza a pus mâna pe coada de sirenă a unei prietene şi s-a distrat făcând valuri

Noi am ajuns acolo pe la 11.30 dimineaţa, copiii au intrat direct în piscină, iar pe la 2 am comandat mâncare. Nu au o ofertă foarte variată, însă preţul este foarte acceptabil. Un meniu format din pulpă sau piept de pui la grătar/ceafă la grătar/şniţel cu cartofi prăjiţi/piure/orez şi o salată mică de varză sau de roşii costă 15 lei. Băuturile costă între 5 şi 6 lei (sucuri, cidru, bere, apă) şi 10 lei un fresh de portocale. Eu am lăsat la liber alegerea băuturilor, fiecare şi-a comandat cât a dorit.

Prietena mea a ales o altă variantă de petrecere la piscină, cu platouri pregătite dinainte: aperitive reci, apoi, la felul principal, “cărneturi” diverse (inclusiv mici) la grătar şi pot să vă spun că platourile reci sunt foarte bune, în special slănina afumată. Mie îmi rămăsese gândul la mici, pentru că lumea îi lăudase dar nu apucasem atunci să mănânc, însă acum nu aveau, mai ales că noi ne-am dus fără rezervare sau anunţ prealabil că venim acolo să sărbătorim ceva.

Costurile totale pentru 8 adulţi şi 4 copii mari şi 2 bebeluşi au fost acestea:

  • 290 de lei băutura şi mâncarea. Nu am avut tort, dar puteţi aduce voi, dacă vreţi, şi să-i rugaţi să vi-l ţină la rece.
  • 140 de lei accesul la piscină: 10 lei/copil şi 20 lei/adult, dar nu au intrat toţi adulţii în piscină şi se plăteşte doar pentru cine intră.

Eu sunt foarte tentată să organizez o petrecere la piscină şi pentru ziua Elizei, ei îi place foarte mult acolo, dar dezavantajele pe care le văd sunt acestea:

  • transportul copiilor până acolo, deşi se poate aranja şi asta, nu vor fi aşa de mulţi şi îi împărţim în mai multe maşini.
  • nu toţi copiii ştiu să înoate, ceea ce înseamnă că pentru ei nu va fi o petrecere prea distractivă. Piscina are adâncime variabilă de la 145 la 175 şi nu există salvamar sau supraveghetor specializat.
  • faptul că, probabil, cei mai mulţi copii vor veni cu părinţii şi atunci va trebui să ofer şi mâncare/băutură/acces la piscină şi pentru părinţi, şi o să dau mai mult decât face, ar fi un efort financiar foarte mare.

Deşi clubul este lăudat ca fiind de lux, mie nu mi s-a părut deloc aşa. Este un loc relaxat, cu preţuri decente, unde te poţi duce şi în weekend să stai la soare şi la piscină, lipsit de aglomeraţia ştrandurilor şi piscinelor din Bucureşti şi unde mai poţi respira şi puţin aer curat, în linişte. De asemenea, personalul mi s-a părut foarte amabil în toate cele trei ocazii când am mers acolo.

Ca orice blogger care se respectă, trebuia să fac mai multe poze pentru ilustrarea articolului, dar n-am făcut pentru că eram ocupată să mă relaxez. Ceea ce vă doresc şi vouă! 😀

petrecere-la-piscina_2

8 Replies to “Petrecere la piscină pentru adulţi şi copii – recomandare”

  1. Violeta Argatu says: Reply

    Sa traieeeesti!!!

    La multi ani!
    O poza cat douazeci 🙂

  2. Bună, Laura! Citesc ceea ce scrii de ceva vreme dar acum e prima oară când comentez pentru că vreau să-ți mulțumesc.
    Să-ți mulțumesc pentru toate recomandările pe care le faci aici, pentru că ești obiectivă și mai ales pentru sinceritate. Mă ajută mult această postare despre locul cu pricina, pentru că îmi munceam mintea să găsesc o locație rezonabilă pentru ziua de naștere a fetiței mele (care a activat la același club de gimnastică cu Eliza, by the way), cu prețuri potrivite pentru buzunarul meu și cu o descriere reală.
    Chiar mă ajută.
    Îți doresc mult succes în tot ceea ce faci!
    Și…îți mulțumesc!

    1. Laura Frunză says: Reply

      Şi eu mulţumesc mult pentru acest comentariu! Nu mai merge la gimnastică fetiţa ta?

  3. Ceea ce imi aduce aminte ca te-ai fofilat pe Facebook acum cateva zile, cand te-am intrebat cand e ziua ta!!! La multi ani! Si imi pare rau ca am uitat cu desavarsire de asta alalataieri, cand ne-am vazut, sa te felicit si personal.
    Cat despre Country Club, pentru mine e o enigma cum de ramane locul ala atat de pustiu, de ani de zile, de cand il stiu, in conditiile in care e atat de misto acolo. E drept, nu e chiar la doi pasi de Bucuresti, dar daca te duci sa petreci o zi intreaga, merita efortul. Poate se umple acum, daca tot ai scris despre el 😉

    1. Laura Frunză says: Reply

      Mulţumesc pentru urări! M-am fofilat în mod intenţionat, de la o vârstă încolo nu prea mai vrei să ştie lumea 😀
      Referitor la Country Club, ştiu eu de ce e gol: e marketat ca fiind de lux, aşa că oamenii ca noi îl evită, fără să ştie că nu e chiar aşa. Cei care chiar îşi permit lux se duc în Bucureşti la Pescariu Sports and Spa (şi altele de genul), nu se duc până la Mihăileşti, iar cei care vor o zi liniştită, fără aglomeraţie, nu ştiu că pot găsi acolo ceea ce caută.

  4. Adina Scîntei says: Reply

    La mulți ani, Laura! Oare suntem născute pe 10 iunie amândouă? 😘😊

    1. Laura Frunză says: Reply

      La mulţi ani şi ţie, Adina! Nu, eu sunt pe 11 🙂

      1. Adina Scîntei says: Reply

        Eh, aproape. Una după alta. O sa țin minte pentru la anul 😘

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.