Micul Zen – Starea de bine a celor mici se poate modela

Copiii noștri nu au mereu o stare de bine: au momente în care se simt obosiți, furioși, frustrați, agitați. Le e teamă sau sunt îngrijorați, nu pot sta locului și uneori nu putem comunica cu ei așa cum ne-am dori.

În momentele acelea, ne-am dori să avem o baghetă magică care să ne ajute să aflăm ce se află în sufletele și creierele lor și cu ajutorul căreia să putem comunica în mod eficient cu ei. Chiar dacă asemenea baghetă nu există, există anumite instrumente pe care le putem folosi în funcție de răbdarea și de disponibilitatea noastră.

Unul dintre aceste instrumente este seria Micul Zen – Starea de bine a celor mici, de la editura Litera. Pentru că în titlu se menționează cuvântul ”zen” și nu vreau ca asta să-i sperie pe părinții care consideră că yoga e vreo chestie ocultă, o să menționez că exercițiile și tehnicile din carte nu țin de yoga, ci de sofrologie, o disciplină care ajută mintea să se relaxeze prin exerciții fizice și de respirație.

Există nenumărate cărți pentru copii care folosesc tehnici din sofrologie, cea mai cunoscută de la noi fiind, probabil, cartea 24 de povești terapeutice a lui Gilles Diederichs, publicată tot de editura Litera. Acum că am stabilit că a fi zen nu e ceva rău, să purcedem a discuta despre seria Micul Zen, care conține patru cărți:

  • Rina Ursulina e furioasă
  • Nu mi-e somn! – Povești și ritualuri pentru ora de culcare
  • Mă relaxez cu Anda, micuța Panda
  • Motoraș, un iepuraș fără astâmpăr

Fiecare dintre cele patru cărți conține câteva exerciții fizice simple, pe care orice copil le poate face. Exercițiile nu sunt prezentate didactic, ci sub forma unei povești şi sunt combinate cu exerciţii de respiraţie.

”Hotărât, se-apleacă și se ghemuiește, labele-și ascunde, capul şi-l roteşte dintr-o parte-ntr-alta, la-nceput uşor, şi se strânge în sine ca un melcuşor. Liniştit, ascultă-n jurul lui atent şi respiră ritmic, din ce în ce mai lent. Simte cu tot corpul că-i place-acest moment.

Apoi, în genunchi, capul înalţă prelung, gâtul şi-l întinde, se face tot mai lung. Cu putere îşi împinge lăbuţele-n pământ şi creşte, creşte – ca un copăcel plăpând.” (Motoraş, un iepuraş fără astâmpăr)

În afară de exerciţiile fizice, mai sunt exerciţiile de meditaţie. Copilul este îndemnat să îşi imagineze lucruri frumoase, să îşi asculte corpul, să fie prezent în acel moment şi să se bucure de experienţa pe care o trăieşte. Anda, micuţa panda, învaţă să aprecieze liniştea dimineţii, albeaţa zăpezii, mirosul aerului rece de iarnă, moliciunea stratului de omăt, fierbinţeala cănii de lapte.

 

În cartea despre somn, autorii povestesc despre nevoile pe care un copil le are la ora de culcare: să încetinească ritmul, să aibă ritualuri şi repere, să fie ascultat şi să se exprime, să se conecteze fizic cu părinţii. Sfaturile pentru părinţi sunt binevenite şi extrem de utile, iar poveştile vă vor ajuta să îi împliniţi copilului nevoia de conectare cu voi la ora de somn.

Furia nu se înăbuşă, ci se trăieşte şi se elimină de organism cu ajutorul unor exerciţii simple de vizualizare şi respiraţie. Rina ursulina şi cu mama ei suflă prin tubul furiei, trimiţând-o departe, apoi Rina îşi poate relua activităţile şi poate înţelege lucrurile care au înfuriat-o.

Fiecare dintre cărţi are şi un “colţ al părinţilor”, cu explicaţii despre sofrologia ludică şi modul în care aceasta poate fi de ajutor în relaţia cu copilor. Vă invit să citiţi aceste pagini, pentru a vedea cât de mult vă poate ajuta această tehnică de relaxare nu doar la ora de culcare, ci şi în viaţa de zi cu zi.

One Reply to “Micul Zen – Starea de bine a celor mici se poate modela”

  1. Ce cărți frumoase. Sunt bune de avut în biblioteca oricărui copil 😍

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.