Felicitări de Crăciun pe ultima sută de metri

Anul acesta, în Calendarul de Advent, Eliza a avut multe activităţi creative, pentru că a mai crescut şi are, deja, abilităţile necesare şi răbdarea de a face singură o mulţime de felicitări de Crăciun, decoraţiuni şi prăjiturele. Până acum a avut scrise pe bileţele următoarele activităţi care au necesitat oarecare îndemânare la lucru manual:

  • realizat diverse felicitări din seturi pregătite de mine, cumpărate de-a gata sau primite.
  • pictat figurine de ipsos de Crăciun care se pot agăţa în brad.
  • cusut decoraţiuni din fetru (dintr-un set de la Lidl).
  • decorat turtă dulce (pe care recunosc că am luat-o la pachet de la un eveniment unde trebuia să o decorăm noi, adulţii).
  • făcut fursecuri pentru masa de duminică.
  • realizat seturi creative de la DACO: Trenul lui Zăpădel, La Iesle şi Casa lui Moşu.
  • împachetat cadouri pentru cei dragi.

Ca activităţi de ieşit împreună am avut (sau vom avea):

  • vizita la Fabrica de globuri
  • atelier de gătit împreună la Kuxa Events
  • spectacolul Masha şi Ursul
  • spectacol Poveste de Crăciun la Sala Polivalentă
  • spectacol Spărgătorul de Nuci şi Joc şi Roc la Opera Comică (în zile diferite)
  • petrecerea de la mine de la birou (desfăşurată la Regatul lui Moş Crăciun)
  • o activitate surpriză cu mătuşica
  • o ieşire la film la Mary Poppins se întoarce
  • o petrecere pentru o zi de naştere la patinoar
  • o întâlnire cu Moş Crăciun la librăria Humanitas Cişmigiu.

Seturile creative DACO, pe care le vom dona unei grădiniţe după Crăciun

seturi-creative-daco

Am descoperit că e foarte distractiv să dai copilului chestii şi să le facă singur, fără să-i oferi (prea mult) ajutor şi să te bucuri doar de rezultatul final.

Aşa că atunci când am primit trei kit-uri pentru felicitări creative de la Milka (brandul de ciocolata), i le-am oferit şi le-a făcut pe toate într-o zi, mai bombănind, mai pufnind, mai uitându-se cu subînţeles la mine şi aşteptând să mă ofer eu s-o ajut, în loc să ceară ajutor 😀

Kit-urile sunt inspirate dintr-un video de pe pagina Five Minute Crafts, în ultima vreme pagina asta parcă începe să devină unica sursă de inspiraţie pentru toate 😀 Explicaţiile mele sunt sumare, urmăriţi filmuleţul dacă nu înţelegeţi din poze cum se fac.

Felicitare cu brăduţ: se împătureşte acordeon hârtie verde, apoi se decupează, perpendicular pe îndoituri, bucăţele de diverse dimensiuni, ale căror capete se vor lipi pe interiorul felicitării. Se adaugă tulpina, o stea în vârf şi alte elemente adezive sclipicioase pe margini, dacă doriţi.

felicitare-cu-bradut

Felicitare cu globuri: se lipesc nasturi coloraţi pe faţa felicitării, apoi se trasează linii care să semnifice agăţătorile.

felicitare-cu-globuri

Felicitare cu cadouri: se fac patru tăieturi perpendiculare pe latura îndoită a felicitării: două de 4 cm, una de 3 cm şi una de 2 cm. Se scot în relief pe interior. Se lipesc dreptunghiuri de hârtie pe dreptunghiurile rezultate în urma decupării şi se decorează cu panglici, funde şi steluţe.

Se lipeşte un al doilea carton îndoit pe exterior. La executarea acestei felicitări i-am reamintit la ce e bună matematica în viaţa reală 😀

felicitare-cu-cadouri

Eliza a dăruit două dintre aceste felicitări doamnelor profesoare de la meditaţii şi sper că le-au apreciat, pentru că a muncit foarte mult la ele.

Copiii voştri ce au mai meşterit?

 

5 Replies to “Felicitări de Crăciun pe ultima sută de metri”

  1. Modelele astea voiam să le fac cu Loli. Dar nu i se potriveau deloc, am încercat-o pe cea cu cadourile și a iesit horror. Nici distracție nu era, că ea taia strâmb și am zis stop. Facem ceva potrivit vârstei, ce-i face plăcere.

  2. Foarte frumoase felicitările.
    Sunt sigura ca au bucurat sufletul cuiva drag.
    Brăduțul l au făcut la scoala la AVAP, a ieșit foarte frumos.
    Sărbători fericite!

    1. Multumim! Da, le-a daruit unor profesoare si mi-a spus ca s-au bucurat. Sper sa nu uite acest moment, cand oamenii se bucura de ceva facut de mana ei.

  3. Mie imi plac toate dar as alege felicitările!

  4. Foarte frumoase îmi plac mult si mi-ar placea sa fac si eu!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.