Prăjitură pentru masa de duminică – semilune cu nuci

De ceva timp am început o nouă tradiţie la noi în familie – masa de duminică, inspirată de cartea Laurei Laurenţiu, Duminica la prânz. Nu gătesc chestii aşa elegante ca în carte, de fapt nu am făcut nicio reţetă din carte încă, dar am împrumutat din ea spiritul gătitului pentru familie, aşezatul mesei în sufragerie şi savurarea unei mese pe îndelete.

Pentru anul viitor îmi propun să păstrez acest nou obicei, să cumpăr o faţă de masă frumoasă pentru masa din sufragerie (deocamdată folosesc una veche şi cam vai de capul ei) şi să fac din masa de duminică un eveniment special la care, ocazional, să invităm şi pe alţi membri ai familiei sau pe prieteni.

Mi-am notat tot ce am gătit până acum şi o să vă povestesc mai multe într-un articol separat dar acum, pentru că se apropie Revelionul şi sigur o să faceţi şi prăjituri, vreau să vă recomand o reţetă pe care am aflat-o de la Marilena Iovu, o dragă prietenă din domeniul cărţilor, care m-a servit de mai mult ori cu aceste semilune cu nuci şi am vrut neapărat să le încerc şi eu.

semilune-cu-nuci

Ingrediente semilune cu nuci:

5 ouă mari, 300 g zahăr cu granulatie fină (găsiţi la Mărgăritar, e mai fin ca cel obişnuit), 250 g făină, 150 g nucă măcinată, 120 g unt topit (sau ulei), coaja rasă de la o lămâie (dacă găsiţi bio, dacă nu, merg şi pliculeţele alea de coajă rasă Finesse de la Dr Oetker), 3 lingurițe esență de lămâie (eu am nişte extracte naturale marca Pepperino, dar bănuiesc că nu e nicio tragedie dacă folosiţi esenţă clasică din comerţ).

Mod de preparare semilune cu nuci:

Semilunele se coc în tava mare, întinsă, cu care vine aragazul, pe care o tapetaţi cu hârtie de copt de la bun început. Porniţi cuptorul la 180 de grade. Puneţi pe aragaz o cratiţă nu prea adâncă, cu apă, la fiert. O veţi folosi pentru bain-marie. Topiţi untul şi lăsaţi-l deoparte. Dacă folosiţi ulei, încălziţi-l puţin.

Într-un bol metalic sau de sticlă, care se potriveşte bine peste cratiţa cu apa, puneţi ouăle întregi şi zahărul. Bateţi ouăle la viteza maximă a mixerului timp de 6-8 minute, cu bolul pus peste oala cu apă, trasă de pe foc. Eu chiar am cronometrat cât mi-a luat să le bat, pentru că, de obicei, sunt cam repezită şi mă grăbesc când prepar ceva.

Când compoziţia s-a umflat bine şi face bule mici la suprafaţă, se adaugă în ploaie făina, apoi coaja şi extractul de lămâie şi untul topit. Se amestecă doar cât să se omogenizeze toate ingredientele.

Se toarnă aluatul în tavă şi se nivelează bine cu o spatulă. Deasupra se presară nuca măcinată, într-un strat uniform, pe toată suprafaţa aluatului.

Se dă la cuptor la 180 de grade timp de 10 minute, apoi se coboară temperatura şi se mai ţine 10 minute la 150 de grade. Fiţi cu ochii pe cuptor, nu plecaţi din bucătărie cât se coace.

Se scoate şi se lasă la răcorit. Reţeta originală spune să o pudraţi cu zahăr pudră, dar eu am renunţat la zahăr, m-am gândit că va fi gustoasă şi fără zahărul adăugat şi aşa a fost.

Decupare semilune cu nuci

Am folosit un pahar cu care am decupat mai întâi un cerc în partea de sus, apoi am continuat să decupez semilune, pe fiecare rând. Au ieşit destul de multe, pe care le-am depozitat într-o tavă de aluminiu acoperită cu folie, pentru că nu aveam o cutie de metal suficient de mare. Însă cel mai bine e să le puneţi într-o cutie metalică şi să le depozitaţi în cămară, vor rezista destul de mult.

Alte reţete pentru Revelion

Prăjitură cu caramel din lapte condensat

Fursecuri cu cremă de zahăr ars

 

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.