”Scrie finalul!” Sfaturi pentru scriitorii începători de la Ross Welford

Unul dintre scriitorii străini care au ales să-și lanseze cartea la Gaudeamus a fost și Ross Welford, autorul a patru cărți minunate despre copilărie, dintre care două publicate până acum în România: Băiețelul de o mie de ani, despre care am povestit aici, și Călătorie în timp în compania unui hamster, publicată recent la Corint Junior.

Cu ocazia asta, am pregătit pentru Ross câteva întrebări despre lucrurile cu care se confruntă în mod obișnuit un scriitor: respingerile, alegerea temelor, rutina de scris, relația cu cititorii. Vă invit să-l citiți și să-mi spuneți: voi ce anume v-ați dori să îi întrebați pe autorii de bestsellers?

  1. Ross, te rog să ne spui: care este rutina ta de scris? Scrii zilnic? Într-un anume moment al zilei? La biroul tău sau pe o bancă în parc?

De obicei, scriu în fiecare zi, dar nu o fac cu religiozitate. Dar încerc să scriu zilnic atunci când lucrez la o nouă carte, de obicei ca să nu uit ce se petrece în ea. Dacă o las mai mult de câteva zile, mai uit ce se întâmplă, uit ce fac personajele, mai fac greșeli, așa că pentru mine e util să am o rutină zilnică de scris.

Rutina mea arată cam așa: mă trezesc dimineața și fac orice îmi stă în puteri să nu scriu: răspund la emailuri, plimb câinele, spăl vasele, beau o ceașcă de ceai, mai plimb o dată câinele, mă duc sus și pierd vremea pe internet, apoi mă uit la ceas și îmi dau seama că ar trebui să mă apuc de treabă. Îmi stabilesc un obiectiv pentru ziua respectivă, de obicei 2000 de cuvinte (cam opt pagini) și nu mă opresc până nu le scriu. Uneori încerc să fac chiar 3000, alteori am noroc dacă trec de 500 de cuvinte.

2. De câte ori ai fost refuzat înainte să fii publicat? Călătorie în timp în compania unui hamster a fost vreodată respinsă?

Da, de fapt chiar a fost. Aveam o versiune inițială și am trimis-o la vreo 3 sau 4 agenții și cred că am primit doar un singur răspuns și acela negativ. Și apoi am lăsat-o baltă ceva vreme, nu m-am chinuit așa de tare. Și în cele din urmă, am ajuns la agenția care m-a ajutat să fiu publicat, deci strădania mea nu a fost așa de grea și de îndelungată.  Am fost norocos să fiu publicat destul de repede.

3. Care e sfatul tău principal pentru cei care aspiră să devină scriitori?

Principalul meu sfat este acesta: termină de scris. Diferența dintre amatori și profesioniști este că amatorii, atunci când se împotmolesc, se opresc din scris, pentru că e greu să scrii dacă nu ești obligat de un contract. E ușor să ajungi într-un punct, să zicem la un sfert sau la jumătate din carte și să renunți, să spui ”mi-a plăcut până acum, dar nu mai știu cum să ies din situația aia”, de exemplu. Așa că o lași la o parte și te apuci de altceva.

Lumea e plină de cărți scrise doar pe jumătate. Așa că du-te direct la sfârșit, scrie sfârșitul. Cumva. Lasă găuri, spații libere, personaje nedezvoltate, dar scrie finalul. Apoi te poți întoarce să faci modificări, să umpli spațiile libere. Uneori mi se întâmplă să nu știu despre ce e vorba într-o carte până când nu ajung la final. Poate că am scris despre un băiețel cu o mașină a timpului, dar nu despre asta e cartea. E despre dragoste, curaj și prietenie și despre a-ți trăi viața. Nu-ți dai seama de asta până nu ajungi la final. Așa că scrie finalul!

4. Am citit două dintre cărțile tale și am fost fascinată de modul în care ai reușit să incluzi în aceste romane teme precum gestionarea doliului, schimbări majore în viața cuiva, depășirea limitelor de dragul prietenilor, confruntarea cu consecințele propriilor acțiuni etc. Cum te-ai oprit tocmai la aceste teme, care sunt reprezentative pentru copilărie și procesul de maturizare?

Păi le-am inventat, pur și simplu. Cred că dacă vrei să scrii cărți cu profunzime, atunci teme precum doliul trebuie să fie prezente. În Călătorie în timp în compania unui hamster, Al se confruntă cu pierderea relativ recentă a tatălui său. Din fericire, eu nu a trebuit să mă confrunt cu asta când eram copil, dar cred că acum, în calitate de adult, am reușit să îmi imaginez destul de bine felul în care s-ar putea simți un copil. Și sper s-o fi făcut cu sensibilitate. Nu mi-a spus nimeni contrariul.

Îmi aduc aminte odată, la scurt timp după apariția Hamsterului, eram la o sesiune de autografe. Și a venit la mine un copil și, când a ajuns la mine să-i semnez cartea, mi-a spus: Chiar mi-a plăcut cartea ta. Știi, tatăl meu a murit acum două săptămâni. Am rămas fără cuvinte, habar nu aveam ce să spun sau să fac. Și i-am zis: Îmi pare foarte rău să aud asta. Vrei să vorbim despre asta? Și el a spus: nu, voiam doar să-ți spun că mi-a plăcut cartea ta.

Și asta a fost tot. Săracul copil. Am vorbit cu profesorii lui după aceea și mi-au confirmat că e ok, că vine la școală, pentru că mersul la școală făcea parte din procesul de recuperare. Dar întâlnirea cu el m-a asigurat că nimeni n-o să fie traumatizat dacă citește despre decesul unui părinte.

5. Toate cele 4 cărți ale tale par să aibă ceva în comun: lucruri pe care uneori ni le dorim atunci când suntem copii, dar care nu ies așa cum ne-am așteptat: să trăiești veșnic, să călătorești în timp, să devii invizibil, să prevezi viitorul. De ce ai ales aceste teme?

Nu cred că m-am așezat la birou cu gândul de a scrie despre aceste teme. Prima oară am scris cartea despre călătoritul în timp și abia după ce am scris a doua carte, care se numește Ce să nu faci când devii invizibil, am realizat că s-ar putea să am o temă comună. Și pentru că cele două cărți au avut așa mare succes, mi s-a părut normal să continui să scriu despre genul acesta de lucruri.

Editura m-a încurajat, mi-au spus că pot scrie despre orice îmi doresc, dar eu știam că își doresc să rămân pe aceeași frecvență generală. Așa că a urmat Băiețelul de 1000 de ani, care s-a născut, pur și simplu, din titlu. M-am gândit că ar fi un titlu foarte tare, oare cum aș putea să creez o poveste care să se potrivească cu titlul? Și apoi a apărut Câinele care a salvat lumea și acum am impresia că știu despre ce scriu, și pot să-mi aleg teme similar. Dar n-am avut vreo ambiție inițială să scriu despre asta, am ajuns cumva în zona asta și m-am simțit confortabil aici.

6. Ai vreun mesaj pentru cititorii din România?

Da, continuați să citiți, să vă imaginați, să descoperiți magia din povești, indiferent că e vorba de cărți traduse sau de cărți românești, nu contează. Citiți orice, efectiv orice, inclusiv non-ficțiune. Cred că adesea non-ficțiunea este lăsată în plan secund, dar din punctul meu de vedere este la fel de importantă. Eu citesc multă non-ficțiune, mai ales când scriu ficțiune, pentru că nu vreau să mă las distras sau influențat. Citiți orice este tipărit pe hârtie sau pe Kindle, dar citiți!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.