Ne pregătim de clasa a cincea: cum să faci un insectar

Sunt conștientă că articolul de azi nu este pentru toată lumea, așa că dacă vă deranjează subiectul, puteți sări liniștiți peste postarea de azi, în care vă arăt cum să faceți o variantă foarte simplă de insectar.

În primul rând, aș vrea să menționez că insectarul de față este doar pentru insectele pe care le găsiți, în plimbările voastre în natură, și care au murit de moarte bună sau din alte motive. Nu omorâți nicio insectă pentru a o studia sau expune în insectar! Orice vietate, oricât de mică, are dreptul ei să trăiască și să moară în modul în care decide natura (mă rog, cu excepția gândacilor de bucătărie, pe care îi mai ajut eu cu câte un papuc, din când în când 😀 )

De exemplu, eu am găsit acum vreo două luni, pe malul mării, un fluture aproape mort, cu aripile pline de nisip ud și, după ce l-am ținut puțin să se usuce, i-am dat drumul. Zbura cam greu și cel mai probabil l-o fi mâncat un pescăruș sau alt animal câțiva metri mai încolo, dar nu m-am îndurat să-l omor eu, oricât de frumos era.

Cele patru insecte pe care noi le avem în insectar acum au fost colectate deja moarte: carcasa de cicadă și trei fluturi accidentați ”auto” (anul acesta este o invazie de fluturi în mai toate zonele țării și zboară aiurea, peste străzi, izbindu-se de mașini. Noi avem parbrizul plin de ”praf” galben de pe aripile fluturilor.)

Când am fost la plimbare prin Dobrogea, am mai găsit și atunci doi gândaci frumoși, dar pentru că nu am avut în ce să-i depozitez, s-au făcut praf în rucsac și nu am reușit să-i mai recuperez. Prin urmare, vă recomand să aveți la voi, în plimbări, un borcănaș sau un recipient special (cu capac cu lupă) cu care puteți studia insectele vii și apoi să le dați drumul sau în care puteți colecta insectele moarte.

Și acum să revenim la insectar. Eu am făcut o variantă foarte simplă, în ideea că poate va avea nevoie de el pentru vreun proiect la școală în clasa a cincea sau a șasea, când se începe studiul mai detaliat al biologiei (deși, din câte am văzut, se studiază diferit față de când eram eu elevă) sau pentru curiozitățile personale.

Materiale necesare insectar

O cutie de la bomboane, cu capac de plastic sau acetofan transparent, fără etichete, o bucată de polistiren, un cutter, ace cu gămălie.

Se taie bucata de polistiren pe dimensiunea cutiei de bomboane și se introduce în interior. Eu am folosit o cutie de bomboane promoționale, așa că nu avea nicio etichetă pe ea. Am mai încercat să scot eticheta de pe o cutie pătrată de Ferrero mix, dar nu am reușit. Dacă nu găsiți cutii cu capac transparent, folosiți doar baza si și deasupra lipiți o coală de acetofan (plastic foarte subțire, ca acela de la cutiile cu jucării).

Insectele se prind cu ace cu gămălie în interior, apoi se pune capacul. Se pot studia cu lupa, se pot face desene și scheme după ele (dacă mai sunt întregi, alor noastre le mai lipsesc diverse părticele). Sunt un material didactic valoros și de aceea e bine să nu-l irosim, dacă natura ni-l scoate în cale în plimbările și ieșirile noastre de zi cu zi sau de vacanță.

3 Replies to “Ne pregătim de clasa a cincea: cum să faci un insectar”

  1. Super articol! Oare mai fac copiii insectare in ziua de azi??

    1. Laura Frunză says: Reply

      Pe pagina de Fb comenta o cititoare ca da, copiilor lor li s-au cerut insectare la scoala. Deci cred ca da, se mai fac, si din pacate nu cu atentia pe care ne-am dori-o la viata fapturilor marunte din natura.

  2. Laura Sunshine says: Reply

    Eu cu ai mei copii când vedem insecte moarte pe stradă le luăm și le punem frumos într-o cutie pe bureti de vase . Bureții de vase i-am scobit pentru fiecare insectă pentru a le face locaș să încapă și să nu le străpungem corpul cu ace :). Chiar și polistiren dacă se folosește se poate scobi ! Multe din insecte dacă sunt moarte și uscate dacă le străpungi se rup și atunci am găsit soluția aceasta . Copiiilor oricum le era milă să le străpungă cu ace chiar dacă erau moarte… Așa că am găsit o soluție cât de cât bună zic eu :).

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.