Hai cu mine la muzeu – Muzeul Național al Aviației Române

Știți cum am aflat de acest Muzeu de a cărui existență nu auzisem niciodată? Mă aflam într-un restaurant la etajul nu știu cât al unei clădiri foarte înalte și de la geamul restaurantului vedeam niște avioane. Și m-am uitat pe Google Maps și am văzut că acolo se află Muzeul Aviației. Și l-am pus imediat pe lista noastră de văzut.

Treaba asta s-a întâmplat mult mai târziu decât îmi propusesem, dar mai bine mai târziu decât niciodată. Așa că iată-ne într-o duminică dimineață, după o vizită la un mall în apropiere să echipăm copilul de iarnă, oprind în parcarea muzeului în ceea ce părea o zi frumoasă de toamnă, dar foarte friguroasă.

Amplasament

Muzeul Național al Aviației Române se află în nordul capitalei, pe strada Fabrica de Glucoză 2-4. Se poate ajunge acolo și cu transportul în comun: metrou Aurel Vlaicu și apoi pe jos, sau cu autobuzul 605, stația Muzeul Aviației.

Taxă de acces: 10 lei/adult, 5 lei/elev. Noi pentru Vlad nu am plătit.

Program de vizitare: Mi-Du, 09-11.30 și 12.30-15.30.

Scurt istoric

Muzeul a fost înființat în 1993 și a funcționat inițial în zona aeroportului Băneasa și ulterior, Otopeni. Din 2006 s-a mutat în zona Pipera, unde a funcționat, pe vremuri, un aerodrom militar. De altfel, în hangarele acestui aerodrom funcționează acum o secțiune importantă a muzeului.

Muzeul este foarte întins ca suprafață și o mare parte din ea este exterioară. O să vă facă plăcere să vă plimbați în spațiul expozițional deschis, unde natura vie și cea moartă se întrepătrund: veverițe, ciori și porumbei își duc viața liniștiți printre avioanele în mărime naturală, hrănindu-se cu roadele copacilor din curtea muzeului.

 

Exponate

În curte sunt expuse avioane, elicoptere, tehnică de radiolocaţie, tunuri antiaeriene şi rachete sol-aer din mai multe perioade istorice. Copiii vor fi impresionați de aceste exponate uriașe, mai ales dacă sunt pasionați de conceptul de zbor sub toate aspectele lui.

În hangare, circuitul urmărește istoria zborului în România, începând cu Aurel Vlaicu și până aproape de prezent. Sunt expuse avioane (replici și machete), motoare, parașute, dar și uniforme, brevete, tehnică de telecomunicație, scaune de catapultare și tot felul de invenții din domeniu.

 

În pasajul care leagă cele două hangare e reprodusă o stradă dintr-un orășel interbelic și prezintă felul în care aviația și viața civilă se întrepătrundeau.

Muzeul Național al Aviației Române este singurul muzeu cu profil aeronautic din țară și merită vizitat, atât de localnici, cât și de turiști. Mie mi s-a părut impresionant (sper să nu fi fost așa pentru că nu mai eram ieșită în lume de mult 😀 )

Deși Vlad ne-a bâzâit să plecăm ”la alt muzeu” cât am fost acolo, a rămas impresionat de tehnica militară. Și-a cules niște bețe și când a ajuns acasă, și-a construit un tun antiaerian dintr-un scaun, o pușcă de jucărie și bețele alea.

Pe mine m-a surprins un pic că a ales fix asta, tunul antiaerian, dar cine știe, o fi ceva din familie, pentru că unchiul lui (fratele soțului meu) a fost militar la Antiaeriană. Din păcate, unchiul nu mai este cu noi ca să-i explice lui Vlad cum e treaba cu antiaerienele, dar dacă va fi pasionat când va crește mare, nu-l oprește nimeni să ia calea armatei.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.