Turist în România: salina și planetariul Slănic Prahova

N-am mai fost la Slănic Prahova de prin 2013, cred, oricum de pe vremea când încă funcționa liftul ăla arhaic și claustrofobic. Și cum am în plan să bifez toate salinele din România, am profitat de o vreme închisă și ploioasă pentru a face o mică excursie într-o duminică dimineață.

Ne-am gândit noi așa că dacă e frig și urât sigur va fi mai puțină lume și, deși am stat totuși la coadă pentru microbuz, nu a fost nici pe departe atât de aglomerat cât ar fi putut fi.

Din București până la Slănic am făcut, cred, vreo oră și patruzeci de minute, grație porțiunii de autostradă.

Acces

În prezent, la Slănic Prahova se intră cu microbuzul pe intrarea pentru exploatare, după ce un lift cu turiști s-a prăbușit în gol în 2014. Nu a murit nimeni, turiștii din lift au fost răniți ușor (însă șocul emoțional cred că a fost groaznic, mai ales că aveau și copii cu ei), dar din fericire conducerea salinei a luat decizia de a schimba modalitatea de acces.

Când am ajuns noi, ploua și coada era deja destul de mare. Ce am remarcat și m-a bucurat a fost faptul că deși, inițial, părea că un singur microbuz se duce și se întoarce din subteran, după ce s-a aglomerat, au început să vină câte două-trei o dată, pentru a scurta timpul de așteptare.

Microbuzele sunt decente și drumul, care durează aproximativ 10 minute de la intrarea în salină până la spațiul de agrement, nu a dat emoții călătorilor. Am auzit și o discuție între șofer și un călător, iar șoferul a confirmat că toți conducătorii auto ai microbuzelor pentru salină sunt vaccinați anti-Covid.

Odată ajunși în salină, ai un spațiu imens pentru plimbare. E posibil să mă înșel, nu am stat să compar suprafețele, dar Slănic Prahova mi s-a părut cea mai ofertantă în materie de mers pe jos 😀

Ca atracții, au și ei teren de mini-golf, spațiu de relaxare cu paturi, locuri de joacă (lui Vlad îi place să se joace cu găletușa și grebla în sare), mese de picnic, zone de făcut poze și tot felul de exponate (vagonete, statui, flori de mină, unelte etc).

Planetariu

Evident, cea mai mare atracție a salinei este Planetariul, cel mai mare din țară, cu un diametru de 16 metri și 200 de locuri pe fotolii de puf (beanbags) pe care chiar te poți lăsa pe spate să urmărești proiecțiile în 4K. (bula aia ca o minge albă din poză)

Îmi aduc aminte că am fost odată la Planetariu în Constanța și acolo aveau niște fotolii și am ieșit cu dureri cervicale de acolo după ce am urmărit proiecția. Aici chiar nu e cazul.

Nu puteam să-l ratăm, așa că am mers și am vizionat spectacolul Călătorie în Univers. Dacă aveți bani și chef, sunt o mulțime de spectacole diferite care pot fi vizionate, așa că nu trebuie să vă faceți griji că n-aveți ce face la Planetariu.

Spectacolul văzut de noi a fost frumos, deși explicațiile un pic cam tehnice pentru copii. Le-aș recomanda călduros să renunțe la proiecția de final de la Electric Castle, deoarece efectul stroboscopic al jocurilor de lumini a fost neplăcut pentru copii și nici mie nu mi-a plăcut.

Prețurile sunt 25/30 lei de adult (prețul variază în funcție de spectacol) și 15/20 lei de copil. Spectacolele durează între 24 și 30 de minute.

 

Despre alte saline naturale din România am scris aici:

Salina Turda: O vizită spre centrul pământului

Salina Ocnele Mari: Weekend prelungit la Ocnele Mari

Salina Cacica: Excursie de o zi în Bucovina

Salina Praid: Vacanță cu peripeții la Sovata

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.