În august am reușit, nu știu cum, să citesc mai multe cărți, după ce luna iulie a fost așa de slabă. Am ales intenționat cărți mai ușurele, pentru că am avut și mult de lucru și mintea mea nu a putut să citească ceva cu încărcătură intelectuală sau emoțională mai mare.
Pentru că teancul cel mai apropiat a fost de cărți de la editura Litera, m-am grăbit cu prima parte a articolului, pentru că au o promoție foarte faină acum, au reduceri mari, iar la o valoare a coșului de peste 199 lei, primești gratuit un ghiozdan Disney echipat cu rechizite (până pe 29.08, adică mâine). Mi se pare o chestie super tare, așa că dacă aveți de luat cărți, acum e momentul. Și nu doar literatură ușoară, vedeți că au niște cărți de ajutor pentru școală (pentru matematică, științe, istorie, geografie) foarte utile!
Apă proaspătă pentru flori, Valerie Perrin, editura Litera
Greu de descris cartea asta. Mi-a plăcut foarte mult, văd că am început să dezvolt o pasiune pentru autoarele franceze (căutați pe blog recenziile la cărțile scrise de Virginie Grimaldi). Apă proaspătă pentru flori este povestea de viață a lui Violette Toussaint, o orfană abandonată la naștere, cu părinți necunoscuți, care a trecut dintr-un centru de plasament în altul și care îl cunoaște pe fermecătorul Philippe Toussaint în timp ce lucra la un bar. Cei doi se căsătoresc și ajung să lucreze la o barieră feroviară și, mai târziu, ca paznici de cimitir.
Pe măsură ce romanul avansează, aflăm tot mai multe detalii neașteptate din viața celor doi și ne adâncim într-un mister pe care nu-l intuisem inițial. Astfel, romanul ni se revelează ca o poveste în straturi, dăm la o parte unul câte unul până ajungem în miezul său. Povestea lui Violette se intersectează cu poveștile altor oameni și toate converg spre un singur deznodământ.
Grădina fermecată, Sarah Addison Allen, editura Litera
O carte frumoasă de citit într-o zi de vacanță. M-a dus puțin cu gândul la serialul The Good Witch, unde par să se întâmple tot felul de lucruri care nu sunt controlate de oameni, ci de alte forțe pozitive.
Pe scurt, e povestea a două surori, fiecare cu un talent special, înnăscut. Una gătește diverse mâncăruri folosind plante care influențează deciziile sau dispoziția oamenilor, iar cealaltă este coafeză și poate intui tunsoarea/coafura perfectă pentru cine are nevoie de mai multă încredere de sine.
Ambele poartă trauma abandonului maternal și o gestionează în felul său: Claire refuză să se implice vreodată în vreo relație, iar Sydney are multe relații cu bărbați nepotriviți, printre care și un partener abuziv de care fuge pentru a se întoarce înapoi în casa familiei. În poveste se mai adaugă și o grădină fermecată (cu – evident – un măr/copac fermecat), o verișoară bătrână care dăruiește, din senin, oamenilor diverse lucruri care le schimbă viața și o fetiță extrem de intuitivă cu privire la unde este locul obiectelor și oamenilor în viață.
Dacă asezonăm cartea cu un pic de dragoste și cu niște descrieri de mâncăruri (a nu se citi pe burta goală), iese rețeta perfectă pentru o carte drăguță, fără suspans prea mare, numai bună de devorat într-o zi la plajă.
Lista norocoasă, Rachael Lippincott, editura Litera
O carte perfectă pentru vacanță, de data asta pentru o adolescentă. Dar și mie mi-a plăcut mult, deși sunt adultă, mai ales că am citit-o din perspectiva părintelui și am realizat (încă o dată) cât de important e să vorbim cât mai mult cu copiii noștri, să le comunicăm prin toate metodele că sunt acceptați așa cum sunt, că le susținem alegerile și deciziile în viață. E important să ne creăm amintiri frumoase, ritualuri, lucruri care să rămână în urma noastră în caz că se produce inevitabilul.
Emily este o tânără la finalul clasei a 11-a. Cu 3 ani în urmă, mama ei s-a stins brusc de un glioblastom agresiv. Înainte de asta, cele două aveau o relație minunată, făceau tot felul de lucruri împreună (cum ar fi să meargă la bingo, să poarte discuții nesfârșite pe podeaua dressingului din camera mamei sau să cumpere bilete de loterie), iar acum Emily se simte singură și tot mai departe de spiritul mamei și de tot ce a însemnat ea.
Copleșit de facturile medicale neplătite (și aici vreau să spun un huo sistemului american de sănătate care împovărează rudele cu facturi enorme după decesul cuiva drag), tatăl lucrează ture duble și ia până la urmă decizia de a vinde casa și de a se muta într-un spațiu mai mic. Astfel, Emily trebuie să renunțe la toate lucrurile mamei ei, la casa în care și-au creat amintiri și la grădina cu floarea soarelui.
Tot acest proces este foarte dificil de gestionat pentru tânăra adolescentă care are și probleme de ordin social cu propriul ei grup, mai ales că s-a despărțit de iubit în condiții bizare, iar prietena cea mai bună e plecată pe termen lung într-o tabără. Când apare Blake, fiica prietenului din copilărie a tatălui ei, și cele două descoperă printre lucrurile mamei lui Emily o listă cu lucruri de făcut înainte de clasa 12, Emily decide să facă și ea același lucru. Urmează o serie de întâmplări amuzante, din care fetele trag diverse concluzii despre viață.
În cele din urmă, realitatea lui Emily nu se schimbă (tot se mută într-o casă mai mică, iar tatăl donează toate lucrurile care au aparținut mamei ei), dar se schimbă percepția ei asupra acestei realități. Și, mai presus de toate, Emily capătă curaj pentru a accepta ceva despre sine, ceva ce nu spusese nimănui niciodată și lucrul care o făcuse să se saboteze singură în relația cu Matt, iubitul aparent perfect, răbdător și gata oricând să-i mai dea o nouă șansă
Două cărți și o vacanță, Emily Henry, editura Litera
O carte de la care aveam mai multe așteptări, deși n-aș putea să pun degetul pe ce anume m-a dezamăgit. A fost previzibilă de la prima la ultima pagină, deși introspecțiile și pasajele legate de relațiile protagoniștilor cu părinții și despre gestionarea doliului au fost interesante.
January și Augustus (cât de siropos e faptul că amândoi au nume de luni calendaristice) sunt doi scriitori aparent rivali care se întâlnesc atunci când January se mută în casa recent moștenită de la tatăl decedat, despre care descoperă că avusese acolo o amantă. Augustus (sau Gus) e vecinul ei și e la fel de panicat în fața foii albe și presat de agent să predea un roman la fel ca January.
Amândoi se luptă cu diverse fantome din trecut și au viziuni sumbre cu privire la un potențial viitor amoros, dar sfârșesc prin a pune un pariu: January, scriitoare de romance, va scrie un roman în stilul ”grav” al lui Gus, iar el își va încerca mâna cu un romance. Evident, fiecare va încerca să-l învețe pe celălalt cum se face documentarea pentru un astfel de roman și așa ajung să petreacă foarte mult timp împreună și să lase loc atracției dintre ei să se aprindă și mai tare.
În paralel, January încearcă să înțeleagă dacă chiar există iubire pe viață și final fericit (ca în cărțile ei) sau dacă nu ai decât momentul prezent și o sumă de fericiri, care vin în etape. Relația părinților ei și relația ei anterioară fuseseră modele de romantism pentru ea și asta o inspirase să scrie romane de dragoste cu final fericit.
Dar când totul s-a dărâmat într-un norișor de praf, și-a pierdut atât inspirația cât și încrederea în dragoste. Rămâne de văzut până la finalul romanului dacă și-o va recăpăta alături de romantiscepticul Gus, care vine cu propriul bagaj emoțional nefericit (haha, după cum am zis, previzibil…)
Dragă Emmy Blue, Lia Louis, editura Litera
Cărții ăsteia am simțit că îi lipsește ceva și anume un final mai bine construit. Hello, dragi scriitori, de aia citim ficțiune siropoasă, pentru ca la final să ne oferiți deznodământul pe care îl așteptăm! Da, eroina și eroul rămân împreună și o parte dintre problemele lor se rezolvă, dar mai rămân multe altele care nu se clarifică, nu se confruntă și nu se rezolvă.
Emmie Blue este o tânără de 30 de ani crescută (deși e mult spus) de o mamă indiferentă și mai mult absentă (o ticăloasă hipioată despre care nu aflăm mai nimic în cele din urmă) și care se împrietenește cu un băiat de vârsta ei din Franța, băiatul care îi găsește balonul eliberat în cadrul nu știu cărei acțiuni școlare (sincer, nu se explică prea bine).
În afară de faptul că nu-și cunoaște tatăl și mama a abandonat-o cu mult timp în urmă, Emmie mai are în „bagaj” și o agresiune sexuală din partea unui profesor (și aici ar fi meritat ceva mai multe explicații, pentru că nu se înțelege din text exact ce s-a întâmplat), moment în care a fost abandonată și de toți prietenii din liceu, care au considerat că ea l-a sedus pe profesor și apoi i-a distrus viața raportând incidentul. Lucas Moreau, prietenul ei francez, provine dintr-o familie bună și a crescut înconjurat de iubire și de tot ce și-a dorit și această familie o primește în sânul ei și pe Emmie, chiar dacă vizitele ei sunt ocazionale.
14 ani mai târziu, Emmie își dă seama că e îndrăgostită de Lucas și speră ca el s-o ceară de soție. Numai că în loc s-o ceară de soție, el îi cere să-i fie cavaler(iță) de onoare la nuntă, lucru care o aruncă pe Emmie în cele mai adânci abisuri ale disperării.
Emmie e un personaj de care ți-e milă, îți vine s-o iei acasă. E săracă (n-are bani de o băutură la petrecerea burlacilor sau de un taxi când plouă afară), ținta răutăților feminine chiar și la 30 de ani, lipsită de apărare și de sprijin sufletesc, închisă în sine, incapabilă să-și vireze viața spre o direcție mai bună din cauza traumelor care o apasă și a lipsei general de sprijin.
Relația ei cu Lucas e mai degrabă una de co-dependență decât de prietenie, pentru că simte că, în absența lui, ea nu poate face nimic de una singură. Nu că nu știam, dar realizăm cât de mult ne apasă traumele copilăriei (mai ales dacă sunt din astea gen abandon patern și matern, abuz sexual, bullying, sărăcie) și ne țin jos, nelăsându-ne să ne ridicăm în vreun fel. Abia când cineva ne întinde o mână zdravănă de ajutor, reușim să scuturăm de pe noi (măcar parțial, că fără terapie nu reușește nimeni singur) greutățile acelea care ne țin la pământ.
În cele din urmă, s-a dovedit o carte emoționantă, cu un final neașteptat, dovadă că uneori suntem prea orbi să vedem pădurea de copaci și că e nevoie ca viața să ne scuture puțin pentru a ne stabili prioritățile și a cerne oamenii care ne rămân (și care ne-au fost mereu) cu adevărat alături.
Ultima librărie din Londra, Madeline Martin, editura Litera
Citisem recenziile acestei cărți înainte și multă lume spunea că e prea siropoasă. Oh, am zis, o carte siropoasă despre cărți și o librărie? Siguuuur că da! Și mi-a plăcut foarte mult.
Sigur, e vorba despre Londra în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, despre greutățile oamenilor care n-au participat activ la război, dar au fost afectați de el, despre cei care au pierdut oameni dragi și despre cei care s-au oferit voluntari pentru a sprijini comunitatea și, în cele din urma, despre sprijinul comunității pentru un singur individ.
Grace Bennett, o tânără orfană este proaspăt mutată la Londra din provincie, fără serviciu sau perspective (unchiul ei rău a dat-o afară din casă și a refuzat să-i dea o recomandare pentru toată munca lui Grace la magazinul lui). O veche prietenă de-a mamei lui Grace o recomandă ca ajutor de librar și, astfel, Grace descoperă puterea magică a cărților.
Ele te pot îmbărbăta, te pot scoate dintr-un real sumbru și te pot duce în ficțiune, îți pot lumina întunericul. Grace împarte din lumina lor și altor oameni, oameni afectați grav de război, oameni care, în cele din urmă vor strânge rândurile pentru a-i întoarce gestul de bunătate.
Evident, există acolo și o discretă poveste de dragoste, dar cartea nu e (numai) despre asta. E despre reziliența oamenilor și despre sprijinul pe care îl pot aduce cărțile în vremuri tulburi. O carte siropoasă perfectă pentru iubitorii de cărți și librării