Hai cu mine la muzeu – Muzeul Copiilor, București

Din păcate pentru copiii din România și din București, în special, Muzeul Copiilor nu este o instituție deschisă permanent. Deschis cu tam-tam în 2020 de fostul primar al capitalei, Gabriela Firea, Muzeul promitea să fiu un enorm spațiu educațional pentru copii, cu spații tematice vaste, pe subiecte precum: astronomie, geografie, biologie, științe, istorie, artă și cultură etc.

Eu n-am reușit să-l văd atunci și nu știu cum arăta. Din ce am citit pe net, pare să fi fost interesant și o experiență frumoasă pentru copii. Între timp, Muzeul s-a închis, nu știu din ce motive, și nici nu mai credeam că se redeschide. Așa că anul ăsta, când am văzut pe pagina de Facebook Proedus, că s-a redeschis, am intrat repede pe site și am făcut o programare.

Scria acolo că se poate vizita doar expoziția cu Egiptul, dar nu mi-am imaginat că din cele 110 încăperi, a mai rămas doar una 😀 Adică un culoar lung, pe care se desfășoară turul, și care este legat strict de Egiptul antic.

Nu-mi pare rău nicio clipă că am mers, ba chiar vă recomand, pentru că merită să duceți copiii acolo. Copiilor mei le-a plăcut foarte mult, și nu doar vizita prin Egiptul antic, ci și atelierul de gătit de la final sau experimentele distractive din laboratorul de la parter.

Amplasament

Muzeul Copiilor se află pe bld Decebal nr 11, sector 3. În fața Muzeului se desfășoară și un târg de Crăciun, iar de parcat se poate parca super civilizat în parcarea gratuită subterană aflată în imediata apropiere.

Program: 10.00 – 20.00, în intervalul 27.11 – 26.12.2021.

Tarif: 30 lei/persoană. Accesul se face doar pe bază de programare pe site.

Exponate

Expoziția curentă are ca tematică Egiptul antic. Vizitele sunt ghidate de voluntarii Proedus și copiii vor primi explicații legate de construcțiile, conducătorii, zeii, cultura și obiceiurile locuitorilor din Egiptul antic.

În cadrul vizitei sunt și multe jocuri: copiii se vor juca de-a arheologii, vor construi o piramidă, vor reconstitui obiecte, vor face puzzle-uri și vor scoate la iveală o comoară ascunsă într-o piramidă.

Dacă aveți noroc, o veți întâlni chiar și pe Regina Cleopatra.

Eu m-am pus chiar și pe tronul ei:

Și, desigur, veți avea o mulțime de ocazii pentru a face poze frumoase copiilor: pe tron, pe Sfinx, cu comoara, cu sarcofagul (asta e cam ciudat, totuși, nu? 😀 )

Voi l-ați vizitat vreodată?

3 Replies to “Hai cu mine la muzeu – Muzeul Copiilor, București”

  1. Domnisoara mea cea mică e intr-o perioada de mare curiozitate fată de egipt. Cred ca i-ar placea er=norm daca am putea ajunge.
    Un muzeu interesant din bucurești, l-am vazut chiar inainte de pandemie, este Muzeu Varstelor, dar l-aș recomanda doar pentr copii de minim gimnaziu.

  2. Ce super! Dar e 30 de lei și pentru copii?? Mulțumesc pentru idee!

    1. Laura Frunză says: Reply

      Da, e acelasi tarif. Dar ii poti lasa si singuri daca vrei, vizitele sunt ghidate, se fac in grup.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.