Cărțile lunilor noiembrie – decembrie 2021

A trecut ceva timp de când nu ne-am mai auzit pe tema asta, nu? Cred că din noiembrie, când am postat despre cărțile lunilor septembrie-octombrie, la fel de puține și alea ca și astea de pe noiembrie-decembrie.

Finalul de an n-a fost foarte generos cu timpul meu, așa că am citit destul de puțin, dar încep să recuperez în ianuarie, așa că sper ca următorul articol să fie mai generos cu recomandările.

Țărmuri îndepărtate, Kristin Hannah, editura Litera

** spoiler alert ** O altă carte de care am tras puțin, dar mă bucur că n-am abandonat-o (așa cum am făcut cu Mesaj de departe de Nicholas Sparks, pentru că pur și simplu nu aveam chef de dramele lui cu final nefericit – la naiba, suntem în plină criză sanitară mondială, vreau happy endings fictive!).

Este despre un cuplu (titlul este un joc de cuvinte intraductibil, pentru că pe cei doi îi cheamă Jack și Elizabeth Shore, unde shore = țărm în engleză, deci cumva s-ar traduce prin Soți îndepărtați sau ceva de genul, în fine, Țărmuri îndepărtate nu sună rău deloc) și problemele lor după vreo 25 de ani de căsnicie. Bărbatul e un egoist și un profitor notoriu, iar ea e o tipă super delicată care s-a devotat întrutotul familiei, abandonându-și propriile aspirații personale.

Nu o aplaud pentru asta, ba chiar mi se parea aiurea, pentru că, evident, după ce au plecat copiii de acasă, s-a trezit că nu mai are niciun scop în viață, în afară de continua renovare a casei. Elizabeth este nefericită în căsnicie, pentru că simte că a dat totul pentru soțul ei și el nu apreciază asta. Lucru complet adevărat. Jack, fost sportiv de performanță, în prezent dornic să se afirme în televiziune, își urmărește doar scopurile personale, fără nicio considerație față de soție.

Ani de zile s-au mutat de colo-colo, iar ea l-a urmat supusă, i-a tolerat amantlâcurile (în apărarea lui, n-o mai înșelase de 15 ani) și chiar și o dependență de medicamente și l-a sprijinit, ajutându-l să treacă peste fiecare eșec.

Mi-aș fi dorit ca Elizabeth să fi fost mai aventuroasă după separarea temporară de soț, să fi făcut mai multe lucruri, dar ea rămâne oarecum în zona ei de confort, deși se reapucă de pictat. Finalul este previzibil și nu m-a deranjat, chiar dacă în general prefer varianta opusă că, deh, nu-s adepta ciorbei reîncălzite.

(SPOILER/nu că v-ar păsa, desigur, e o carte previzibilă de la prima la ultima pagină)

Și mi-aș fi dorit ca Elizabeth să fi răspuns pozitiv avansurilor profului tânăr și sexy de desen și nu să rămână credincioasă unui bărbat de care era separată și care o înșela cu asistenta lui mai tânără

Vulturul dincolo de cornul lunii, Rodica Ojog Brașoveanu, editura Nemira

Am găsit cartea asta într-un anticariat și am luat-o (cu altă copertă). Citisem mai demult seria cu logofătul Andronic și îmi plăcuse, deși nu mai rețineam mare lucru din ea. Aceasta părea să fie ultima din seria cu Logofătul Andronic și mi-a stârnit pofta să le recitesc pe toate. Sunt un deliciu și nu doar pentru că te țin în priză, ci pentru că sunt scrise într-o limbă română atât de bogată și de meșteșugită încât juri că-s scrise de un scriitor care chiar a trăit pe vremea lui Brâncoveanu, nu de unul care a fost contemporan cu noi.

Doar că re-lectura acestui roman m-a făcut să încep să sap și după celelalte, și necazul a făcut să dau peste Agentul secret al lui Altîn Bey, care pare că ar fi prima carte din serie, dar care are un final închis, diferit de cel din Vulturul. Nu știu exact ce a făcut autoarea cu această serie, o fi vrut să scrie o carte și apoi s-a decis să scrie mai multe, habar nu am, oricât am scormonit și am citit pe net, nu am găsit explicația.

Dar Agentul secret m-a înfuriat atât de tare, încât am decis să nu mai citesc nimic altceva din serie. Numai un bibliofil adevărat știe cum e să te înfurie o carte în așa hal încât zile întregi să te gândești numai la ea 😀 Iar nedreptatea făcută protagonistului în cartea asta m-a făcut să-mi consum inutil câteva nopți și să mă întreb de ce autoarea a decis să-și bată așa joc de noi, cititorii. În fine, nu mă băgați în seamă, știu că sunt personaje fictive și tot ce li se întâmplă e fictiv, dar așa sunt eu, uneori, mă îndrăgostesc prea tare de personajele din cărți și mi-e ciudă când autorii nu simt același lucru.

Clubul de carte secret al domnilor, Lyssa Kay Adams, editura Leda Bazaar

După Agentul secret, o vreme n-am mai putut citi nimic, pur și simplu emoțiile și biata mea inimă bătrână aveau nevoie de o pauză. Dar ce să fac dacă Leda Bazaar a scos prima carte din seria The Bromance Club, care se anunța emoțională și savuroasă în același timp? Nici n-a venit bine curierul, că m-am apucat de citit.

 

I-am dat un review de cinci stele și nu pentru că e vreo carte care o să-ți zguduie universul, ci pentru că mi-a plăcut foarte mult, e deosebită de romance-urile pe care le-am citit până acum și abordează un subiect mult prea puțin abordat în cărțile pentru femei, unde toți bărbații sunt super macho și siguri pe ei.

Poate bărbații din cărți sunt super macho, dar cei din viața reală, nu prea, și au și ei nesiguranțe și lipsă de încredere și, mai presus de toate, groaza că nu sunt suficient de bărbați, conform standardelor impuse de societate.

Gavin este un astfel de tip, care simte că i se prăbușește lumea în cap când își dă seama că soția lui a mimat orgasmul pe toată durata căsniciei lor. Orgoliile se ciocnesc și se pronunță cuvântul cu D (divorț), moment în care Gavin ajunge la disperare, pentru că își iubește soția, doar că nu știe cum să procedeze mai departe.

Norocul lui e că există un Club de carte secret al domnilor (= întâmplător, cei mai macho tipi din oraș) care îi prezintă soluția salvatoare: să citească cărți romantice de epocă și să se inspire de acolo ca să-și recucerească soția, fiindcă, deh, Lordul Pantaloni-Strâmți pare să aibă mereu situația sub control și să știe exact ce să facă și în pat și în afara lui.

Cu ocazia asta, membrii clubului fac niște comentarii interesante despre masculinitatea toxică și despre așteptările pe care societatea le are de la bărbați, așa că n-ar strica să pasați cartea și partenerilor voștri, dacă sunt dispuși să citească un romance atipic.

Evident că la un moment dat, totul se va întoarce împotriva lui Gavin, pentru că nu există rețetă pentru vindecarea unei relații și trebuie să adaptezi soluțiile la problemele pe care le ai, lucru pe care Gavin nu-l făcuse niciodată, preferând să treacă cu vederea anumite lucruri doar de dragul liniștii din casă (câți dintre noi nu facem asta?)

De cum am deschis-o, n-am putut s-o las din mână, e amuzantă, romantică, sexy și cu un strop micuț de suspans cât să te țină acolo, lipit de pagini (dar numai dacă citiți romance în mod obișnuit, altminteri s-ar putea să vi se pară plictisitoare).

Anul viitor pe vremea asta, Sophie Cousens, editura Nemira

Oare cât de mult contează în viață atitudinea pe care o ai față de tot ceea ce ți se întâmplă? Poți să atragi ghinioanele doar pentru că ți s-a băgat în cap de când te-ai născut că ești ghinionistă? Sau sunt doar întâmplări nefericite cărora le acorzi mai multă atenție decât trebuie?

Încă de la naștere, Minnie Cooper s-a simțit jefuită: un copil născut în aceeași noapte cu ea i-a furat numele, premiul de cincizeci de mii de dolari și norocul. Următorii 30 de ani din viața ei vor fi o serie de ghinioane, punctate de remarcile usturătoare și frustrate ale mamei ei cu privire la auspiciile nefaste sub care s-a născut. În special Revelionul și ziua de 1 ianuarie, ziua ei de naștere, sunt cele mai rele, cartea mergând înainte și înapoi în timp pentru a arăta și alte zile ghinioniste de-ale lui Minnie. Poate că lui Minnie i se pare că viața lui Quinn Hamilton, hoțul de nume și de noroc, un consultant financiar bogat, este perfectă, dar noi, cititorii, știm că lucrurile nu sunt niciodată așa cum par.

Deși viața lui Minnie pare doar un șir înlănțuit de întâmplări nefericite și experiențe nereușite, cartea nu încearcă să ne stârnească vreun soi de milă la adresa ei și a protagoniștilor, în general, ba dimpotrivă. Suntem alături de ei prin tot ce trec, îi înțelegem, ne bucurăm când au parte și de perioade mai bune, empatizăm când le merge prost, dar, în ciuda unor decizii proaste pe care le iau, Minnie și Quinn ne plac, sunt umani, se străduie să-și construiască viața singuri, fără intervenții miraculoase, pas cu pas, în fiecare zi încercând să facă ceva mai bun ca în ziua precedentă.

Și un citat care mi-a plăcut:

”Minnie tânjise întotdeauna să se piardă în mulțime, să nu atragă atenția asupra ei. Atenția înseamnă critică, atenția înseamnă tachinare. Citise un articol care spunea că femeile frumoase, în special modelele, suportă greu îmbătrânirea. Sunt atât de obișnuite cu lumea care întoarce capul după ele pe stradă, încât atunci când privirile necunoscuților nu se mai opresc asupra lor își pierd simțul identității. Poate că era mai bine să fii invizibilă de la început și să nu știi ce ai pierdut.”

.

.

Voi ce-ați mai citit în noiembrie-decembrie?