Până la cer și înapoi: Asociația Blondie mijlocește miracole pentru copii

Zbor sau mor. Așa te întâmpină site-ul Asociației Blondie atunci când îl deschizi. Ți se face pielea de găină gândindu-te că viața unui copil depinde de un zbor cu avionul. Căci acest zbor este cel care-l duce spre o operație sau un tratament care nu se fac în România.

Din 2020, Asociația Blondie oferă acestor copii o șansă în plus, ducându-i cu avionul spre țările în care pot fi tratați. În cifre, activitatea lor din ultimii trei ani arată așa:

  • 144 de zboruri medicale
  • 400 de copii transportați
  • 3.500.000 EUR strânși și cheltuiți pentru aceste zboruri
  • un zbor medical costă între 20.000 și 50.000 de EUR.
  • cel mai mic copil transportat avea 3 zile.
  • 80% dintre pacienții transportați nu aveau împlinită vârsta de un an.
  • au ajuns în 16 țări la 29 de clinici.
  • au parcurs 421.200 km, distanța de la pământ la lună.
  • au înconjurat pământul de 10 ori.

Un zbor aniversar

Marți, 28 martie, Blondie a efectuat un zbor aniversar – trei ani de la primul zbor – și a organizat o conferință de presă inedită, chiar în avion. Am participat la acest zbor și a fost unul încărcat de emoții, deoarece am transportat spre Milano un bebeluș de două luni și o fetiță de 6 ani care mergeau la operații cardiace în Italia, și am și adus înapoi copii care au fost la tratament acolo (un bebeluș și un băiețel de 6 ani).

Pacienții au fost însoțiți de doctorul Cătălin Cîrstoveanu, şeful secţiei de terapie intensivă nou-născuţi de la Spitalul Marie Curie, supranumit „îngerul copiilor”, și o echipă formată din doi medici mai tineri, care au făcut cu rândul să ventileze mecanic bebelușul aflat în stare critică. Deși are o poveste de viață tristă (a fost abandonat în spital), medicii luptă pentru viața lui cu toate uneltele posibile pentru că orice copil, orice om merită o șansă la viață, indiferent cât ar costa.

Și exact asta oferă Adelina Toncean, fondatoarea Asociației Blondie: o șansă în plus la viață. „Transportăm cele mai grave cazuri medicale – boli rare, boli genetice, afecțiuni oncologice, renale, pulmonare, neurologice, malformații cardiace complexe. Nu am refuzat niciun caz care a ajuns la noi.”

Nevoia de transport aerian pentru bolnavii critici a apărut de mult. În România, în fiecare zi, două persoane află că boala de care suferă nu poate fi tratată în țară și trebuie să meargă într-o clinică din străinătate. Dacă tratamentul în străinătate este decontat prin formularul E112, transportul nu este, astfel că majoritatea pacienților încercau, înainte de Blondie, să ajungă la tratamente cu zboruri comerciale.

Din 2020, chiar în pandemie, Blondie a început să facă aceste zboruri pentru a salva vieți care nu puteau fi salvate altfel. Gândiți-vă că în 2020 se închisese absolut totul și oameni cu boli grave nu au mai avut acces la tratamente, nici măcar în România, darămite în străinătate.

„Blondie a fost salvarea noastră în pandemie. Când toate liniile aeriene erau închise, noi am făcut transporturi cu Blondie. Altfel nu s-au mai putut face. La început părea că a fost ceva intermitent, o întâmplare, dar apoi, când am văzut că s-au împlinit o sută de zboruri, 144 chiar, și când am numărat câți copii au fost transportați, mi-am dat seama ce lucru extraordinar face Blondie. De fapt, Blondie a fost salvarea acestor copii! Sunt puțini care înțeleg lucrul ăsta!” spune dr. Cătălin Cîrstoveanu.

Luăm un avion

În acești trei ani, zborurile au fost efectuate cu aeronave clasice, cele mai multe de la Tarom. „Tarom ne este partener din primul an, ne pune la dispoziție prompt și cu discounturi semnificative avioane mari, ceea ce se traduce prin posibilitatea de a transporta mai mulți copii la un singur drum, dar și prin oportunitatea de a ne întoarce cu alte cazuri medicale. Probabil 70% din zboruri au fost cu ei și vreau să le mulțumesc pentru ajutor.” spune Adelina Toncean.

Însă cel mai bine ar fi dacă ar exista o ambulanță aeriană, un avion dotat cu toate echipamentele medicale necesare, și acesta este următorul obiectiv al Asociației Blondie. Un astfel de avion costă în jur de 1.500.000 de EUR. Aeronava ambulanță aeriană este ca ambulanța terestră, este dotată corespunzător pentru a susține pacienții cu diferite afecțiuni, are la bord o echipă de medici și asistente specializați să acorde îngrijire de urgență în aer și, mai ales, este gratuită – costul de transport pentru pacienți este zero.

Dacă doriți să donați pentru achiziția acestei aeronave și pentru a da copiilor o șansă în plus la viață, puteți folosi următoarele metode:

RO37 INGB 0000 9999 0909 6711 – LEI

RO34 INGB 0000 9999 0909 6765 – EURO

Deschise la ING Bank – sucursala Obregia

Asociatia Blondie – Imparte pentru alta parte

C.U.I. 40914732

Revolut: +40 757 494 293

PayPal: https://www.paypal.me/asociatiablondie
Criptomoneda eGld: erd1wc5us6qsagxzagt436zdhu76rhtf3n8cfa8gzsnz2f89zvk70d3sgmkg6a (Herotag: @asociatiablondie)

Dacă sunteți persoană fizică, puteți alege și să redirecționați 3,5% din impozitul pe venit Asociației Blondie. Detalii despre cum puteți dona și alte informații găsiți aici.

Foto: Lucian Ioniță pentru Deci Se Poate.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.