Ela cea fără de cuvinte

Înainte să încep să povestesc despre carte, o să vă spun 10 motive pentru care iubesc editura Cartea Copiilor:

1. Publică puţin şi bun, câteva cărţi pe an care merită aşteptate cu interes.

2. Când cărţile lor nu mai sunt pe stoc, mamele se panichează pentru că şi le doresc foarte mult 🙂

3. Pentru că au publicat cărţi de Eric Carle, în special Omida mâncăcioasă, una dintre preferatele Elizei de când era mică.

4. Pentru că publică şi autori români, ilustraţi de nume cunoscute în domeniul ilustraţiei de carte din România

5. Pentru că aleg cu stricteţe absolut tot ce iese din tipar de la ei. Puteţi fi sigură că faceţi o alegere bună cu orice carte de la ei.

6. Cărţile lor au preţuri bune, pe măsura calităţii ediţiilor.

7. De fiecare dată când cineva îmi cere sfatul cu privire la ce carte să ofere cadou unui copil de 1-7 ani, ei sunt primii pe listă. Când am avut eu de făcut cadouri, tot de la ei am comandat, în special cărţile româneşti.

8. La fiecare comandă primeşti o carte cadou şi îţi pot întregi colecţia mult mai uşor. Nouă ne lipsesc puţine cărţi din colecţia lor (Petunia, Căsuţa, Lapte de la pieptul mamei, Ghici cât de mult te iubesc) dar sper să le pot comanda curând ca să nu le ratăm.

9. Chiar dacă nu-mi plac mie, ca adult, unele dintre cărţile lor (aici mă refer la Şcoala urşilor), Elizei îi plac, semn că nu vede în ele aceleaşi lucruri pe care le văd eu. Copiii citesc cu sufletul, nu cu mintea şi nu supra-analizează. Cam greu pentru noi, adulţii, să facem acelaşi lucru, evident.

10. Cărţile lor sunt “paşnice”, cu mesaje pozitive, optimiste şi cele mai multe dintre ele se pot citi la ora de culcare (în special datorită faptului că nu au mult text dens 😀 )

Untitled

Revenind la Ela cea fără de cuvinte, cea mai nouă apariţie la Cartea Copiilor, scrisă de Victoria Pătraşcu şi ilustrată de Cristiana Radu, este o carte splendidă, cu fraze generoase şi cuvinte frumoase, visul oricărui livrovor 🙂 O carte de un lirism emoţionant despre introspecţie şi cuvintele care curg pe dinăuntru ca apa dintr-o cascadă dar care nu găsesc supapa potrivită pentru a ieşi în afară. O carte pentru adulţi. Să mă explic şi de ce cred eu asta. Scheletul poveştii e simplu: Ela este o fetiţă care nu vorbeşte (nu-mi dau seama de vârstă, din păcate, însă pare destul de mare) însă lumea ei interioară este incredibil de bogată. Ela se exprimă prin desen, cel mai mult, nu prin vorbe. Tăcerea ei atrage cuvinte grele din partea altor copii (şi aici recunosc că m-a deranjat faptul că fetiţa care o insultă este o “blonduţă cu fundiţe roz”, sinceră să fiu nu ştiu de ce, nu sunt nici blondă, nici Eliza nu e blondă, dar m-a înţepat puţin sugestia subliminală că fetiţele blonduţe sunt mai răutăcioase. Ca menţiune, Ela este şatenă.) dar tot un alt copil reuşeşte să pătrundă în lumea ei, în modul ales de ea. Asta dovedeşte, încă o dată, că socializarea e minunată şi că în măsura în care face rău, face şi bine. Ca o paranteză: Eliza era foarte fricoasă la patinoar, oricât încercam eu s-o încurajez, am dus-o şi la lecţii cu o profesoară, ea nu şi nu. Când am dus-o la patinoar cu prietena ei care patina bine, am văzut ce minuni poate face ambiţia personală de a ajunge la nivelul prietenei şi de a se plimba pe mijlocul patinoarului. Deja din prima seară, a patinat nemaipomenit de bine. Închid paranteza.

Deschid o acoladă. Prietena sus-numită este o fetiţă în genul Elei. Are 7 ani şi e un copil foarte interiorizat. Caracterizată drept timidă sau încăpăţânată, după caz, fetiţa nu vorbeşte. Nici întrebată direct, nici neîntrebată. Nu dă bună dimineaţa, nu spune săru’mâna pentru masă, nu răspunde la întrebări directe şi de fiecare dată când mă duc cu Eliza, durează vreo oră până se “aclimatizează” nu numai cu mine, ci şi cu Eliza (şi ne cunoaştem de când era în burta mamei ei 🙂 , ne vedem relativ des şi avem o relaţie bunicică, zic eu). Nu ştiu nimic despre lumea ei interioară şi mi-aş dori să ştiu. Când am văzut cartea asta în newsletterul de la Cartea Copiilor m-am gândit instant că trebuie să o iau să i-o dăruiesc, s-o citească împreună cu mama ei. Închid acolada.

Mi se pare, însă, o carte grea pentru copii, cu un pic cam multă filozofie şi cu ilustraţii pentru minţi mult mai coapte, capabile să deducă toate subtilităţile textului. Ador cartea, m-am lipit de ea de cum am deschis-o dar o consider o carte de “psihologie” pentru părinţi, ca să îşi dea seama că în interiorul unui copil tăcut se petrec o mulţime de lucruri minunate şi trebuie doar să accepte starea de fapt până când copilul va găsi o cale să se exprime. Nu ştiu dacă e bună pentru un copil de 7 ani, nu în totalitate, cel puţin. Desigur, copilul va înţelege ideea de bază dar se va pierde atât de mult din ea şi e aşa de păcat… Cred că unele cărţi se nasc minunate în sufletul autorilor, însă ar trebui adaptate la anumite grupe de vârstă. Aşa cum e scrisă acum, eu o văd, ca limbaj, pentru copii de peste 10 ani, vârstă la care devine inutilă ca suport psihologic pentru că mi-e greu să cred că un copil a ajuns la 10 ani fără să vorbească. Pentru copii mai mici, trebuie repovestită cu atenţie sau explicată. Eu o recomand adulţilor şi o voi dărui prietenei mele (mama fetiţei tăcute), şi nu copilei 🙂

Un articol minunat despre această carte puteţi citi aici.

Cât despre fetiţa despre care v-am povestit, la fel ca Ela, desenează şi pictează. Şi cu fiecare tablou care se alătură colecţiei ei, eu sunt sigură că devine tot mai încrezătoare. Dar despre asta, în alt capitol!

2 Comment

  1. cristina o says: Reply

    Bun articol. Eu cumpar pt Diana (4 ani si 6 luni) doar carti recomandate (deocamdata nu am cumparat ff multe pt ca a primit). Pana nu demult a avut “pata” pusa pe carticelele cu Pixi primite in dar de la nana ei (inca isi mai ia in calatorii 2-3 cu ea). Acum ii place sa ii citesc din Colectia Adevarul (parca) Prima mea enciclopedie. Mi se par greoaie pt varsta ei, dar sar unele pasaje si nu citesc decat jumatate de carte pe seara. La final, ii fac si o scurta evaluare. Despre Zapezica si Bunicul Inghet parca tot la tine am citit? I-am luat carticica si i-a placut ff mult!

  2. […] din informațiile aflate în urma lecturării recenziilor făcute atât de Camelia dar și de Laura. Am citit cu interes părerile lor. M-am tot gândit cum va reacționa Luca la vederea ei, cu atât […]

Leave a Reply